ÎCCJ, Decizia nr. 158/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 990 din 27 aprilie 2006, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a constatat nu recursul declarat de reclamantul B.L. împotriva Deciziei nr. 50 R din 11 ianuarie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu pârâta Asociația de Proprietari a Blocului C48, București, sector 6. Împotriva acestei decizii, la data de 15 mai 2006, a formulat contestație în anulare, B.L. Prin Încheierea din 15 noiembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, în baza art. 242 alin. (2) C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării contestației în anulare, pentru lipsa părților legal citate și care nu au solicitat judecarea în lipsă.

Având în vedere că, în cauză, a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecării cauzei, timp în care niciuna din părți nu a solicitat repunerea pe rol a contestației în anulare, la 15 decembrie 2008, Curtea a dispus, din oficiu, repunerea pe rol, în vederea constatării perimării, acordând termen la 15 ianuarie 2009. Prin Decizia nr. 104 din 15 ianuarie 2009, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 248 - 254 C. proc. civ., a constatat perimată de drept contestația în anulare formulată de B.L. Împotriva acestei decizii, B.L. a declarat recurs. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 9794 din 3 decembrie 2009, a respins recursul, ca inadmisibil.

Instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu prevederile art. 299 și ale art. 320 alin. (3) C. proc. civ., precum și cu caracterul irevocabil al hotărârii atacate, conform art. 377 alin. (2) din același cod. Împotriva acestei hotărâri, recurentul B.L. a declarat recurs, cererea nefiind însoțită de dovezile privind plata anticipată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 RON și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 RON, potrivit dispozițiilor art. 302 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, prin Decizia nr. 404 din 17 mai 2010, a anulat recursul, ca netimbrat, reținând incidența prevederilor art. 9 din O.U.G. nr. 32/1995, ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și a normelor de aplicare a acestui din urmă act normativ.

La data de 25 mai 2010, împotriva acestei din urmă decizii, a declarat recurs reclamantul B.L., susținând că nu avea cum să timbreze recursul și să se prezinte la termen, deoarece citația pentru termenul din data de 17 mai 2010 a găsit-o la avizier ulterior, în data de 19 mai 2010. Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, prin Decizia nr. 719 din 25 octombrie 2010, a respins recursul, ca inadmisibil. Instanța a reținut în considerentele hotărârii că, potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., nu poate fi supusă reformării, pe calea recursului, o hotărâre pronunțată tot în recurs, care este irevocabilă conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. Împotriva acestei din urmă decizii, la data de 2 noiembrie 2011, a declarat recurs recurentul B.L.

Recurentul a susținut că, în mod eronat, instanțele au validat listele de plată a cotelor de întreținere pentru Blocul C 48, precum și procesele-verbale ale adunării generale a proprietarilor și încheierea de constituire a asociației, a Judecătoriei sectorului 6 București, cu toate că aceste acte sunt false și dosarul trebuie „suspendat și trimis la Parchet”. Având în vedere dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., ce consacră ordinea de soluționare a excepțiilor, instanța va cerceta cu prioritate admisibilitatea căii de atac cu care este investită, soluționarea acestei chestiuni făcând de prisos analizarea altor cereri sau susțineri.

Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Prin art. 129 din Constituția României, a fost statuat principiul, potrivit căruia, părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului procesului civil. În raport cu principiul statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii. Mai mult, potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice. Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac, în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală. În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători s-a pronunțat asupra unui recurs declarat de același recurent, B.L. împotriva unei hotărâri irevocabile. Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, una privește existența unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Hotărârea atacată de către recurent a dobândit caracter irevocabil odată cu soluționarea recursului, conform art. 377 alin. (2) C. proc. civ. și, prin urmare, nu mai poate fi supusă unui nou control judiciar, specific căii de reformare. Se constată, așadar, că recursul declarat nu este admisibil, potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale. Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pe de altă parte, soluționarea prezentului recurs, ce nu privește o cauză soluționată în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție excede competenței atribuite completului de 9 judecători prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, coroborat cu art. 725 alin. (1) C. proc. civ. și art. XXV alin. (3) din Legea nr. 202/2010. Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României. Drept urmare, neobservarea acestora este sancționată cu nulitatea hotărârilor judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Așadar, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de recurentul B.L., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de B.L. împotriva Deciziei nr. 719 din 25 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 9 judecători. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.