ÎCCJ, Decizia nr. 158/2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 990 din 27 aprilie 2006,

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie a constatat nu recursul declarat de reclamantul B.L. împotriva Deciziei

nr. 50 R din 11 ianuarie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția a

IV-a civilă, în contradictoriu cu pârâta Asociația de Proprietari a Blocului

C48, București, sector 6.

Împotriva acestei

decizii, la data de 15 mai 2006, a formulat contestație în anulare, B.L.

Prin Încheierea din

15 noiembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, în baza

art. 242 alin. (2) C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării contestației

în anulare, pentru lipsa părților legal citate și care nu au solicitat

judecarea în lipsă.

Având în vedere că,

în cauză, a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecării cauzei,

timp în care niciuna din părți nu a solicitat repunerea pe rol a contestației

în anulare, la 15 decembrie 2008, Curtea a dispus, din oficiu, repunerea pe

rol, în vederea constatării perimării, acordând termen la 15 ianuarie 2009.

Prin Decizia nr. 104

din 15 ianuarie 2009, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, în baza art. 248 - 254 C. proc. civ., a

constatat perimată de drept contestația în anulare formulată de B.L.

Împotriva acestei

decizii, B.L. a declarat recurs.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin Decizia

nr. 9794 din 3 decembrie 2009, a respins recursul, ca inadmisibil.

Instanța a reținut că

soluția se impune, în raport cu prevederile art. 299 și ale art. 320 alin. (3)

C. proc. civ., precum și cu caracterul irevocabil al hotărârii atacate, conform

art. 377 alin. (2) din același cod.

Împotriva acestei

hotărâri, recurentul B.L. a declarat recurs, cererea nefiind însoțită de

dovezile privind plata anticipată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 4

RON și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 RON, potrivit dispozițiilor art.

302 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, completul de 9 judecători, prin Decizia nr. 404 din 17 mai

2010, a anulat recursul, ca netimbrat, reținând incidența prevederilor art. 9

din O.U.G. nr. 32/1995, ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și a

normelor de aplicare a acestui din urmă act normativ.

La data de 25 mai

2010, împotriva acestei din urmă decizii, a declarat recurs reclamantul B.L.,

susținând că nu avea cum să timbreze recursul și să se prezinte la termen,

deoarece citația pentru termenul din data de 17 mai 2010 a găsit-o la avizier

ulterior, în data de 19 mai 2010.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, completul de 9 judecători, prin Decizia nr. 719 din 25

octombrie 2010, a respins recursul, ca inadmisibil.

Instanța a reținut în

considerentele hotărârii că, potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., nu

poate fi supusă reformării, pe calea recursului, o hotărâre pronunțată tot în

recurs, care este irevocabilă conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

Împotriva acestei din

urmă decizii, la data de 2 noiembrie 2011, a declarat recurs recurentul B.L.

Recurentul a susținut

că, în mod eronat, instanțele au validat listele de plată a cotelor de

întreținere pentru Blocul C 48, precum și procesele-verbale ale adunării

generale a proprietarilor și încheierea de constituire a asociației, a Judecătoriei

sectorului 6 București, cu toate că aceste acte sunt false și dosarul trebuie

„suspendat și trimis la Parchet”.

Având în vedere

dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., ce consacră ordinea de

soluționare a excepțiilor, instanța va cerceta cu prioritate admisibilitatea

căii de atac cu care este investită, soluționarea acestei chestiuni făcând de

prisos analizarea altor cereri sau susțineri.

Recursul este

inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin art. 129 din Constituția

României, a fost statuat principiul, potrivit căruia, părțile interesate pot

apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită

imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului procesului

civil.

În raport cu principiul

statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de

consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este

condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

Mai mult, potrivit

dispozițiilor cuprinse în art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus

în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în

condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine

persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în

condițiile legii procesual civile, aceleași pentru subiecții de drept aflați în

situații identice.

Totodată, aceleași

exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de

atac, în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea

procesuală.

În cauză, completul

de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin

care Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători s-a

pronunțat asupra unui recurs declarat de același recurent, B.L. împotriva unei

hotărâri irevocabile.

Din dispozițiile C.

proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ

pentru exercitarea oricărei căi de atac, una privește existența unei hotărâri,

determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe

această cale.

Hotărârea atacată de

către recurent a dobândit caracter irevocabil odată cu soluționarea recursului,

conform art. 377 alin. (2) C. proc. civ. și, prin urmare, nu mai poate fi

supusă unui nou control judiciar, specific căii de reformare.

Se constată, așadar,

că recursul declarat nu este admisibil, potrivit dreptului comun, ca urmare a

neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la

existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale.

Recunoașterea unor

căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală,

constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a

principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și,

din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pe de altă parte,

soluționarea prezentului recurs, ce nu privește o cauză soluționată în primă

instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție excede

competenței atribuite completului de 9 judecători prin art. 24 din Legea nr.

304/2004, republicată, coroborat cu art. 725 alin. (1) C. proc. civ. și art.

XXV alin. (3) din Legea nr. 202/2010.

Or, normele

procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea

cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică,

potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția

României.

Drept urmare,

neobservarea acestora este sancționată cu nulitatea hotărârilor judecătorești

pronunțate cu nesocotirea lor.

Așadar, recursul nu

este admisibil nici potrivit legii speciale.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de recurentul

B.L., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de B.L. împotriva Deciziei nr. 719 din 25

octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 9

judecători.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.