ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4177/2010

Asupra recursului de față, reține următoarele: Prin decizia civilă nr. 99/A din 15 februarie 2007, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții B.G. și B.A.

și însușit de S.G., conform contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase, autentificat sub nr. 1515 din 15 decembrie 2005 la BNP D.C., București, sector 3, împotriva sentinței civile nr. 145 din 31 ianuarie 2006 pronunțată de Tribunal București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul București, prin Primarul General, prin care s-a respins ca inadmisibilă acțiunea în revendicare formulată de reclamanți, prin care au solicitat retrocedarea imobilului situat în Municipiul București, imobil compus din teren în suprafață de 410,50 mp, preluat de stat în baza Decretului nr. 338 din 1 noiembrie 1980. Împotriva deciziei respective, la data de 19 februarie 2007, a declarat recurs reclamantul S.G., susținând că este nelegală, cale de atac pe care însă nu a motivat-o.

Prin încheierea din 2 noiembrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a dispus suspendarea cauzei în baza dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în condițiile în care s-a constatat lipsa părților care au fost legal citate și care nu au solicitat soluționarea cauzei în lipsă. Prin încheierea din 21 ianuarie 2010, instanța, din oficiu, a dispus repunerea cauzei pe rol în vederea verificării condițiilor perimării, instituție reglementată de dispozițiile art. 248-254 C. proc. civ., acordându-se termen în acest sens pe data de 21 mai 2010. Prin încheierea de la data respectivă, constatându-se lipsa de procedură cu recurentul-reclamant S.G., față de împrejurarea că a fost citat greșit la etajul 11, în loc de etajul 1, în raport de dispozițiile art. 85 și art. 100 alin. (1) pct. 4 și alin. (3) C. proc.

civ., s-a acordat termen pe data de 2 iulie 2010. La termenul respectiv, s-a invocat, din oficiu, excepția perimării recursului declarat de reclamant, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., față de împrejurarea că judecata căii de atac a fost suspendată pe data de 2 noiembrie 2007, precum și excepția nulității recursului în raport de dispozițiile 306 alin. (1) C. proc. civ., față de împrejurarea că recursul nu a fost motivat. Analizând actele și lucrările dosarului, din perspective celor două excepții invocate, Înalta Curte constată că nu este întemeiată excepția perimării, întemeiată pe dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., ci excepția nulității recursului conform dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc.

civ. În cauză nu operează excepția perimării, întrucât, în mod greșit, prin încheierea pronunțată la data de 2 noiembrie 2007 instanța de recurs a dispus suspendarea căii de atac promovată de reclamantul S.G., neobservându-se faptul că, pentru data respectivă, părțile nu au fost legal citate. Astfel, observând dovada de îndeplinire a procedurii d e citare a recurentului-reclamant S.G.

din data de 17 septembrie 2007, pentru termenul din 2 noiembrie 2007, și aflată la fila 7 în dosarul instanței de recurs, coroborată cu adresa corectă a acestuia rezultată din contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase nr. 1515 din 15 decembrie 2005 și aflat la fila 11 în dosarul Curții de apel București, secția a III-a civilă, se constată faptul că acesta a fost citat greșit la etajul 11, în loc de etajul 1 al imobilului situat în Municipiul București, sector 1. În condițiile arătate, s-a dispus, în mod greșit, suspendarea cauzei, părțile nefiind legal citate pentru termenul din 2 noiembrie 2007. În consecință, nu poate opera excepția perimării reglementată de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., potrivit cărora, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de un an. În schimb, în cauză, operează excepția nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor când există motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu de către instanța de recurs. Or, în speță, reclamantul S.G. nu a formulat motive de recurs împotriva deciziei Curții de Apel București, secția a III-a civilă, și cum nu există motive de ordine publică care să fie invocate din oficiu de către instanță, Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat de acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul S.G. împotriva deciziei nr. 99/A din 15 februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți B.A. și B.G. și intimații-pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul București, prin Primarul General. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iulie 2010.