ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1126/2016

Decizia nr. 1126/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, solicitând obligarea acesteia la soluționarea contestației formulate de reclamantă împotriva deciziei nr. 1053790 din 09 august 2013, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea unei penalități de 1.000 RON/zi întârziere.

Prin sentința civilă nr. 2487 din 26 septembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a obligat pe pârâtă să soluționeze contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei nr. 1053790 din 09 august 2013 în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, sub sancțiunea plății unei penalități de 1.000 RON pe zi de întârziere.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Arată recurenta că instanța de fond a admis acțiunea formulată de intimata-reclamantă motivat de faptul că instituția recurentă nu a soluționat contestația administrativă formulată împotriva deciziei nr. 1053790 din 09 august 2013, depășindu-se termenul de 45 de zile prevăzut de art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.

Mai arată recurenta că, deși a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pe motiv că reclamanta a formulat contestație administrativă cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de lege, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acesteia.

Prin punctul de vedere depus la dosar de către intimata-reclamantă A. SA la data de 14 octombrie 2015 s-a solicitat, în principal, respingerea recursului ca lipsit de interes, iar, în subsidiar, să se ia act că cererea de obligare a recurentei la soluționarea contestației formulate împotriva deciziei nr. 1053790 din 9 august 2013 a rămas fără obiect și, în terțiar, respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele dosarului în raport de susținerile părților și de dispozițiile legale aplicabile în materie, Înalta Curte apreciază că recurenta nu justifică un interes legal în judecarea recursului, având în vedere considerentele care vor fi expuse în continuare.

Astfel cum rezultă din adresa depusă la dosar în data de 21 septembrie 2015, după declararea recursului împotriva sentinței nr. 2487 din 26 septembrie 2014, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a soluționat contestația formulată de intimata-reclamantă împotriva deciziei nr. 1053790 din 09 august 2013 prin decizia nr. 61 din 26 august 2015, comunicată acesteia în data de 09 septembrie 2015, astfel încât cererea de obligare a Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la soluționarea contestației a rămas fără obiect.

Or, activitatea judiciară nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes legitim încălcat.

Literatura de specialitate și practica judiciară au statuat că interesul reprezintă o condiție generală de exercitare a dreptului la acțiune, ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să subziste nu doar cu prilejul promovării acțiunii, ci și pe tot parcursul soluționării unei cauze.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut și actual.

Pornind de la aceste premise teoretice, rezultă că interesul, definit ca folosul practic pe care partea îl poate obține prin promovarea acțiunii civile, trebuie să se reflecte într-un avantaj material sau juridic în patrimoniul sau persoana reclamanților.

Condiția interesului se verifică nu numai la introducerea cererii, ci ea trebuie îndeplinită pe toată durata procesului civil, inclusiv în legătură cu exercitarea căilor de atac.

În măsura în care promovarea unei căi de atac nu prezintă un folos practic pentru cel care a recurs la ea, acea formă procedurală este lipsită de interes.

Astfel, recurenta nu justifică un folos practic, legitim, în obținerea unei soluții de admitere a recursului, de modificare a sentinței atacate și de admitere a cererii de chemare în judecată.

În consecință, pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 493 alin. (6) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtă ca lipsit de interes, fără a mai analiza motivele invocate prin cererea de recurs, o astfel de analiză fiind inutilă și inoperantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinței civile nr. 2487 din 26 septembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 aprilie 2016.