ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2619/2016

Decizia nr. 2619/2016

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 23 aprilie 2014, reclamanta A. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, obligarea acestei pârâte la soluționarea contestației formulate de reclamantă împotriva Deciziei nr. 1053885 din 14 august 2013, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea unei penalități de 1.000 lei/zi întârziere.

Soluția instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 2387 din 16 septembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta A. SA în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, obligând pârâta să soluționeze contestația formulată de reclamantă împotriva Deciziei nr. 1053885 din 14 august 2013 în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii sub sancțiunea plății unei penalități de 1.000 lei pe zi de întârziere.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, motivul invocat de intimată, în sensul că, termenul de 45 de zile impus de art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 ar fi un termen de recomandare și poate fi depășit dacă pentru soluționarea cererii sunt necesare informații suplimentare, nu este întemeiat; noțiunea de termen de recomandare se referă la o categorie de termene a căror depășire nu atrage nici o consecință cu privire al actul emis cu întârziere, dar poate conduce la angajarea răspunderii disciplinarea a funcționarului care se face vinovat de întârziere. Depășirea unui termen de recomandare nu este lipsită, așadar, de efecte juridice, autoritatea publică aflându-se în culpă și fiind răspunzătoare pentru eventualele prejudicii cazate prin întârziere.

S-a apreciat că autoritatea publică încearcă, însă să susțină că legiuitorul a făcut doar o recomandare cu privire la termenul de soluționare a unei cereri, autoritatea publică putând să depășească acest interval de timp fără a putea fi trasă la răspundere.

Or, se observă că legiuitorul nu a făcut doar o recomandare organului fiscal de a soluționa o cerere în termen de 45 zile ci a impus un termen maximal care, în principiu, trebuie respectat. Susținerea pârâtei nu este argumentată cu nici un element de text, interpretarea dată fiind una pur subiectivă.

Cât privește posibilitatea depășirii termenului, instanța de fond a constatat că legiuitorul permite acest lucru doar în situația în care sunt necesare informații suplimentare or, în speță, deși s-a invocat acest text de lege, nu s-au adus argumente suficiente cu privire la necesitatea solicitării unor astfel de informații.

Față de aceste considerente și având în vedere și prevederile art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 Curtea a admis acțiunea așa cum a fost formulată.

Cererea de recurs

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs autoritatea pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de casare

Recurenta-pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate, ca fiind nelegală, în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Principalele argumente invocate

În susținerea recursului, autoritatea recurentă susține în esență că, termenul prevăzut de art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. este un termen de recomandare pentru soluționarea cererilor depuse de contribuabili; sens în care invocă și Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 182/2008 în dosarul nr. x/57/2006.

Se susține de asemenea că, în speță trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 70 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. potrivit cărora, în situația în care sunt necesare informații suplimentare termenul de soluționare se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.

Apărările intimatului

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. SA a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținând, în esență că, până în prezent ANAF nu a solicitat informații suplimentare relevante pentru a soluționa contestația sa, pentru a putea invoca dispozițiile art. 70 alin. (2) C. proc. fisc.; nefăcând nici dovada că aceste informații au fost solicitate anterior părții, pentru a justifica prelungirea termenului de soluționare a contestației.

Astfel, se apreciază că termenul de 45 de zile reglementat de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc. este un termen imperativ și nu este un termen de recomandare.

Procedura de soluționare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 27 ianuarie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Intimata-reclamantă A. SA, la data de 9 februarie 2016 a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, Punct de vedere privitor la concluziile Raportului întocmit în cauză de instanță asupra admisibilității în principiu a recursului, în cuprinsul căruia a susținut că, după declararea recursului autoritatea publică recurentă-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a soluționat contestația formulată de A. SA împotriva Deciziei nr. 1053885 din 14 august 2013, prin Decizia nr. 58 din 26 august 2015, comunicată părții la 9 septembrie 2015; motiv pentru care cererea de obligare a autorității la soluționarea contestației a rămas fără obiect.

Prin Încheierea din data de 16 martie 2016 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Analiza motivelor de casare

Analizând criticile formulate de recurenta-pârâtă în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având în vedere deopotrivă și actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat, însă pentru următoarele considerente:

Reclamanta A. SA a învestit instanța de contencios administrativ - Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, cu o cerere prin care a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, obligarea autorității pârâte la soluționarea contestației formulate de A. SA împotriva Deciziei nr. 1053885 din 14 august 2013, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea unei penalități de 1.000 lei/zi întârziere.

Înainte de a proceda la expunerea și analiza în concret a criticilor formulate de recurentă și a legalității și temeiniciei hotărârii pronunțate de prima instanță, Înalta Curte constată, în raport și de susținerile intimatei - reclamante din cuprinsul Punctului de vedere formulat la Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și de conținutul Deciziei nr. 58 din 26 august 2015, atașată la dosar, că autoritatea recurentă-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, prin emiterea deciziei mai sus menționată a soluționat contestația formulată de A. SA împotriva Deciziei/Adresei nr. x emisă la data de 14 august 2013, respingând-o, ca neîntemeiată.

Cum obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă tocmai obligarea autorității recurente - pârâte la soluționarea contestației formulate de A. SA împotriva Deciziei/Adresei nr. x emisă la data de 14 august 2013, Înalta Curte constată că acțiunea promovată de reclamanta A. SA a rămas fără obiect.

Ca urmare a constatării faptului că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect, este de prisos a fi expuse și analizate în concret, prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din 2010, criticile din recurs referitoare la natura juridică a termenului prevăzut de art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, respectiv de "termen de recomandare" sau "termen maximal/imperativ", pentru a se aprecia cu privire la legalitatea și temeinicia hotărârii recurate.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, va admite recursul, fără a mai fi necesară analizarea celorlalte motive invocate, va casa sentința recurată și va respinge acțiunea promovată de A. SA, ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat inițial de Agenția Națională de Administrare Fiscală, actualmente Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva Sentinței nr. 2387 din 16 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată în sensul că respinge acțiunea promovată de reclamanta A. SA, ca rămasă fără obiect.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 octombrie 2016.

Procesat de GGC - CL