ÎCCJ, Decizia nr. 61/2015

Asupra apelului de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin

Decizia penală nr. 2633 din 19 septembrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 1346/59/2013 a fost

respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de petentul A.G.

împotriva sentinței

penale nr. 15/PI din 22 ianuarie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Împotriva acestei decizii definitive,

apelantul petent a formulat cerere de apel, cauza fiind înregistrată pe rolul

acestei instanțe la data de 16 februarie 2015.

Examinând apelul formulat în cauză, Înalta

Curte constată că acesta este inadmisibil pentru motivele arătate în

continuare.

Potrivit art. 129 din Constituția României,

„împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public

pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

Așadar, posibilitatea provocării unui control

judiciar al hotărârilor judecătorești este statuată prin însăși legea

fundamentală.

Din economia textului menționat rezultă însă

că hotărârile judecătorești, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii

sau provizorii, sunt supuse căilor de atac determinate de lege.

Legea procesual penală, prin norme

imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura,

concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care

să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări

materiale sau morale părților din proces.

Dând eficiență principiului stabilit prin art.

129 din Constituția României, privind exercitarea căilor de atac în condițiile

legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție

statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate

prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de

atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Admisibilitatea căilor de atac este

condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual

penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse

examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și

motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 408

alin.

(1) și (2) C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu

prevede altfel, iar încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința,

cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.

În cauză, se constată că petentul a exercitat

calea de atac împotriva unei decizii definitive, hotărâre nesusceptibilă de a

fi atacată cu apel.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte

condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare

a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție

inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele ce preced, constatând

că în cauză, petentul A.P.G. a declarat apel împotriva unei hotărâri nesusceptibile

de reformare prin promovarea acestei căi de atac, în conformitate cu

dispozițiile art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a raportat la

prevederile art. 408 C. proc. pen., Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți

de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibil,

apelul declarat de petent împotriva deciziei atacate.

Văzând dispozițiile art. 275 alin. (2) C.

proc. pen., va obliga apelantul la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de

petentul A.P.G. împotriva Deciziei penale nr. 2633 din 19 septembrie 2014,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul

nr. 1346/59/2013.

Obligă apelantul la plata sumei de 100 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 04 mai

2015.