ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.03.2016

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 754/2016

HOTĂRÂRE
15.03.2016
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 754/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 754/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava sub nr. x/39/2013 la data de 25 noiembrie 2013, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., R. și S., toți prin T. Botoșani în contradictoriu cu pârâtul U., au solicitat anularea Ordinului ministrului Transporturilor nr. 733/2013 și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința

nr.

50 din 10 martie 2014, Curtea de Apel Suceava

,

secția

a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

,

a respins

, ca nefondată, acțiunea

având ca obiect „anulare act administrativ”, formulată de reclamanții

A.

,

B.

,

C.

,

D.

,

E.

,

F.

,

G.

,

H.

,

I.

,

J.

,

K.

,

L.

,

M.

,

N.

,

O.

,

P.

,

R.

și

S.

, toți prin

T.

Botoșani, cu sediul în municipiul Botoșani, județul Botoșani, în contradictoriu cu pârâtul

U.

București.

1.3. Cererea de recurs;

Împotriva sentinței nr. 50 din 10 martie 2014 au declarat recurs T. Botoșani, A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., R. și S. prin T. Botoșani, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.

Dezvoltând motivele de recurs, în esență, a susținut că:

- în cauză a fost contestat întregul Ordinul nr. 733/2013, iar nu doar art. 3, 4 lit. b), 6 și 8 din Anexa 1, astfel cu greșit a reținut instanța de fond la pag. 4;

- instanța de fond nu a demonstrat că actul administrativ atacat a fost emis în limitele și potrivit normelor care au dictat apariția acestuia;

- pârâtul și-a depășit competența materială prin indicarea în preambulul ordinului contestat doar a prevederilor art. 62, 63, 64, din O.G. nr. 27/2011 și a celor prevăzute de art. 5 alin. (4) din H.G. nr. 24/2013, dar nu și a celor art. 23 alin. (5)din O.U.G. nr. 195/2002;

- U. nu se poate prevala doar de prevederile O.G. nr. 27/2011 care îi conferă calitatea de autoritate competentă în anumite condiții, eludând astfel prevederile O.U.G. nr. 195/2002;

- impunerea instructorilor auto - P.F.A., prin art. 6 și 8 din Anexa nr. 1 la Ordin, completate cu Anexa nr. 2 la Normele privind autorizarea școlilor de conducători auto, drept condiții pentru autorizarea de a profesa, să dețină și un „spațiu pentru activități de secretariat, arhivă, grup sanitar, sală de legislație rutieră pentru minim 8 cursanți, dotare tehnico-didactică corespunzătoare programelor școlare de pregătire teoretică și să aibă un profesor de legislație rutieră angajat cu contract de muncă pe durată nedeterminată, este vădit nelegală, întrucât aceste condiții exced profesiei de instructor auto în sine, fiind specifice doar școlilor de șoferi care au ca obiect de activitate atât pregătirea teoretică cât și cea practică;

- Potrivit art. 16 din O.U.G. nr. 44/2008, în scopul exercitării activității pentru care a fost autorizată, persoana fizică autorizată poate colabora cu alte persoane fizice autorizate ca P.F.A., întreprinzători persoane fizice, titulari ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanți ai unor întreprinderi familiale ori cu alte persoane fizice sau juridice fără ca aceasta să-i schimbe statutul juridic dobândit potrivit prezentei secțiuni.

- în aceeași ordine de idei, art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 44/2008 prevede că persoana fizică autorizată își poate desfășura activitatea individual și independent sau poate angaja în calitate de angajator terțe persoane cu contract individual de muncă, încheiat în condițiile legii.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 26 mai 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Intimata - intervenientă V. a formulat punct de vedere cu privire la raportul întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului, arătând că, la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a conturat o jurisprudență unitară, în sensul constatării legalității Ordinului nr. 733/2013.

Cererea de intervenție accesorie formulată în cauză;

La data de 16 februarie 2016, V. a formulat, în baza art. 61-63 coroborate cu art. 148 C. proc. civ., cerere de intervenție accesorie în interesul recurentului U.

În motivarea cererii de intervenție au fost expuse argumente în sensul respingerii recursului și menținerii hotărârii primei instanțe, precizându-se că recurenții nu au indicat niciun temei de nelegalitate pentru Ordinul nr. 733 din 25 aprilie 2013 și nici împrejurări legate de starea de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, făcând susțineri care vizează numai oportunitatea actului și nu legalitatea acestuia.

Cererea a fost comunicată părților, a fost discutată și admisă în principiu la termenul din 15 martie 2016, conform părții introductive a prezentei decizii.

Referitor la excepțiile invocate de recurenții - reclamanți, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate.

Astfel, excepția insuficientei timbrări este nefondată, având în vedere că dispozițiile art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 invocate de recurenți, nu sunt aplicabile cererii de intervenție accesorie, dispozițiile menționate făcând referire la timbrajul privind cererea de recurs, astfel că nu pot fi aplicabile prin analogie cererii de intervenție accesorie.

De asemenea, Înalta Curte constată că nici excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de reprezentant a intervenientului nu sunt fondate, având în vedere calitatea reprezentativă a intervenientei pentru sectorul de activitate „transporturi rutiere”, respectiv pentru clasele Caen Rev. 2 - 4.931 - transporturi urbane, suburbane și metropolitan de călători, 4.932 - transporturi de taxiuri, 4.939 - alte transporturi terestre de călători, 8553 - școli de conducere (pilotaj), conform Legii nr. 62/2011 și sentințelor civile nr. 23/FED din 16 noiembrie 2012 și nr. 2/FED din 18 ianuarie 2013 pronunțate de Tribunalul București.

Prin urmare, Înalta Curte, constatând că sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 67 C. proc. civ., republicat, în raport cu obiectul cererii de intervenție accesorie și calitatea titularului, dovedită prin hotărârile judecătorești de constatare a reprezentativității la nivel de sector de activitate, conform Legii nr. 62/2011, Înalta Curte va admite cererea de intervenție formulată de intervenienta V.

În consecință, Înalta Curte va respinge excepțiile privind insuficienta timbrare a cererii de intervenție, lipsa calității de reprezentant și lipsa calității procesuale active, invocate de recurentul-reclamant T. Botoșani, va admite cererea de intervenție accesorie și va respinge recursul ca nefondat.

Examinând legalitatea sentinței prin prisma motivelor prevăzute în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Contrar celor susținute de recurenți, Înalta Curte constată că în cauză,

hotărârea instanței de fond nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, se constată reclamanții au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune în anularea Ordinului nr. 733 din 25 aprilie 2013 pentru aprobarea Normelor privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto, a Normelor privind atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto, a Metodologiei de organizare și desfășurare a cursurilor de pregătire teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, a Programei de școlarizare, precum și privind condițiile și obligațiile pentru pregătirea teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere.

Înalta Curte constată că sunt nefondate susținerile recurenților potrivit cărora instanța de fond a reținut că în cauză s-a solicitat anularea doar art. 3, 4 lit. b), 6 și 8 din Anexa 1 din Ordinul nr. 733/2013, iar nu întreg ordinul. Astfel, din analiza sistematică a considerentelor hotărârii atacate rezultă fără echivoc că, instanța de fond a analizat legalitatea ordinului în întregimea sa, pronunțându-se asupra tuturor aspectelor de nelegalitate ale ordinului, invocate de reclamanți.

Înalta Curte constată că Ordinul nr. 733/2013 respectă prevederile actelor normative cu forță juridică superioară, respectiv prevederile O.G. nr. 27/2011 și H.G. nr. 24/2013

Astfel, ordinul contestat a fost emis in temeiul art. 62 alin. (2) și (3), 63, 64 din O.G. nr. 27/2011 și art. 5 alin. (4) din H.G. nr. 24/2013.

Conform art. 62 din O.G. nr. 27/2011, școlile de conducători auto fac parte din cadrul instituțional național în domeniul siguranței rutiere, care desfășoară activitatea de pregătire a persoanelor în vederea obținerii permiselor de conducere. Autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto se face în condițiile stabilite de către autoritatea competentă prin norme. Atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto se face în condițiile stabilite de către autoritatea competentă prin norme. Conform art. 63 și 64 din același act normativ programa de școlarizare și metodologia de organizare și desfășurare a cursurilor de pregătire teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere se stabilesc de către autoritatea competentă prin norme. Condițiile și obligațiile privind pregătirea teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere se stabilesc de către autoritatea competentă prin norme.

Potrivit art. 6 din O.G. nr. 27/2011, U. și Infrastructurii, în calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale, autoritate de stat și de reglementare în domeniul transporturilor rutiere, reprezintă, în sensul prezentei ordonanțe, autoritatea competentă.

În baza acestor texte de lege rezultă că pârâtul era competent să emită prezentul ordin conform art. 5 alin. (4) din H.G. nr. 24/2013 prin care să reglementeze modul în care se autorizează școlile de conducători auto si instructorii auto, se realizează atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto, se stabilește programa de școlarizare și metodologia de organizare și desfășurare a cursurilor de pregătire teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, condițiile și obligațiile privind pregătirea teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere.

În ceea ce privește prevederile art. 23 alin. (5) și (8) din O.U.G. nr. 195/2002 este necesar a se observa în primul rând că ordinul atacat, în speță, nu a fost elaborat în baza acestor prevederi legale, ci în baza prevederilor legale sus menționate.

O.G. nr. 27/2011 a fost emisă ulterior O.U.G. nr. 195/2002 și strict pentru a reglementa problematica transporturilor rutiere, astfel că se poate aprecia că este un act normativ cu caracter special în raport cu O.U.G. nr. 195/2002 și care se aplică cu prioritate în această materie, în raport cu dispozițiile art. 23 alin. ( 5) și ( 8) din O.U.G. nr. 195/2002.

Totodată, Înalta Curte apreciază că instanța de fond, în mod corect, a apreciat că, prin Ordinul nr. 733/2013, nu a fost adusă nicio vătămare dreptului recurenților de a-și desfășura în continuare activitatea de instructor auto, întrucât Ordinul nr. 733 din 25 aprilie 2013 a aprobat norme pentru două regimuri juridice distincte și anume:

a) regimul juridic al instructorilor auto, care pot presta în regim de liberă practică(autorizată) activitatea de pregătire practică a persoanelor care solicită acest serviciu;

b) regimul juridic al școlii de șoferi care desfășoară activitate integrală de pregătire (teoretică și practică) într-un cadru instituțional, care se poate desfășura și de către instructorul auto, care îndeplinește și celelalte condiții legale de autorizare (bază materială, onorabilitate, competență profesională pentru pregătirea teoretică a cursanților).

Această distincție rezultă în mod clar și neechivoc din cuprinsul Ordinului nr. 733 din 25 aprilie 2013, care în Anexa nr. 1 prevede normele privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto, iar în Anexa nr. 2 prevede normele privind atestarea instructorilor de conducere auto, fiind deci o consecință a atribuțiilor diferite conferite prin lege, deoarece școlile de conducători(organizate ca persoane juridice sau ca persoane fizice autorizate) fac parte din cadrul instituțional național în domeniul siguranței rutiere, care desfășoară activitatea de pregătire integrală a persoanelor în vederea obținerii permiselor de conducere, conform prevederilor art. 62 alin. (1) din O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, spre deosebire de instructorii auto atestați, care pot efectua numai pregătirea practică în vederea obținerii permisului de conducere.

Reglementarea formelor de organizare juridică prevăzute la art. 4 din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 733 din 25 aprilie 2015 pentru organizarea școlilor de conducători auto nu poate avea ca efect desființarea categoriei socio - profesionale a instructorilor auto atestați și nici nu poate fi de natură să afecteze dreptul acestora la proprietate și la libera alegere a profesiei, deoarece de referă exclusiv la autorizarea școlilor auto, pentru care emiterea noilor norme s-a justificat prin modificările aduse legislației privind circulația pe drumurile publice și prin necesitatea transpunerii în dreptul intern a legislației comunitare în domeniu: Directiva nr. 2006/126/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere, care are ca obiective îmbunătățirea siguranței rutiere, facilitarea liberei circulații a persoanelor care își stabilesc reședința într-un alt stat membru decât statul care a eliberat permisul și reducerea posibilităților de fraudare, precum și Directiva nr. 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței interne, car recunoaște dreptul autorității de autorizare de a condiționa motivat accesul prestatorului la activitatea de servicii, de obligația acestuia de a se constitui într-o anumită formă juridică.

U., în calitatea sa de autoritate emitentă și în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 62 alin. (2) și 3, art. 63 - 64 din O.G. nr. 27/2011 și art. 4 alin. (1) pct. 55 din H.G. nr. 24/2013 a adoptat prin Anexa nr. 1 a Ordinului nr. 733 din 25 aprilie 2013 o reglementare necesară, proporțională și nediscriminatorie prin normele de autorizare a școlilor de conducători auto, deoarece au fost prevăzute condiții similare pentru ambele forme juridice de organizare (persoane juridice și persoane fizice autorizate), cu scopul de a se asigura baza materială adecvată pentru pregătirea teoretică și practică, în vederea obținerii permisului de conducere, o pregătire teoretică și practică reală și calitativă și desfășurarea în bune condiții, cu posibilitatea verificării, a modului de examinare în vederea obținerii permisului de conducere.

Astfel, se reține că obligația de a deține în folosință exclusivă și permanentă spațiul pentru procesul de învățământ nu are un caracter nelegal sau abuziv, întrucât un asemenea spațiu poate fi deținut cu orice titlu (închiriere, comodat), fiind necesar pentru asigurarea condițiilor optime de desfășurare a procesului de instruire teoretică.

Măsura dotării vehiculelor cu sistem tehnic și de monitorizare video și audio a fost prevăzută pentru examinarea în vederea obținerii permisului de conducere și a fost justificată de propunerea Ministerului Administrației și Internelor cu adresa din 27 septembrie 2012, de includere în componența dotării autovehiculelor folosite la executarea probei practice a examenului de obținere a permisului de conducere, a unui sistem tehnic omologat cu monitorizare a probei, care să ofere fiecărei părți interesate (candidat, școală de conducători auto autorizată, serviciul comunitar permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor) proba martor a modului de desfășurare a probei respective.

Cerința deținerii echipamentelor și dotării tehnico - didactice corespunzătoare conținutului programelor școlare de pregătire teoretică și practică este de asemenea justificată față de atribuțiile recunoscute prin lege școlilor de conducători auto pentru pregătirea integrală teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere auto, ceea ce implică obligații suplimentare pentru creșterea nivelului de pregătire a cursanților și implicit, a gradului de siguranță rutieră.

Toate aceste cerințe nu încalcă principiul egalității de tratament și nici libera concurență a agenților economici, sens în care s-a și exprimat Consiliul Concurenței (anterior emiterii Ordinului nr. 733 din 25 aprilie 2013, la solicitarea adresată din 12 februarie 2013 de U.), arătându-se că reglementarea școlilor de conducere auto prevede condiții, în mare parte similare, pentru ambele forme de organizare, ca societăți comerciale sau în regim de persoane fizice autorizate și că piața se va regla oricum prin introducerea unor condiții de calitate.

4.2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

Respinge excepțiile privind insuficienta timbrare a cererii de intervenție, lipsa calității de reprezentant și lipsa calității procesuale active, invocate de recurentul-reclamant T. Botoșani.

Respinge recursul declarat de reclamanții T. Botoșani, A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., R. și S. prin T. Botoșani împotriva sentinței civile nr. 50 din 10 martie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite cererea de intervenție accesorie formulată de V. în interesul U.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2016.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-04-22
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1349/2016
Decizia nr. 1349/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei; Obiectul cererii; Prin cererea formulată și completată ulterior, adresată Tribunalului Botoșani, secția a
ÎCCJ 2017-06-15
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2264/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoșani la data de 18.11.2013, sub nr. x/2013, reclamantul A. a so
ÎCCJ 2017-02-02
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 266/2017
Decizia nr. 266/2017 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei; 1.1. Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția a ii-a c
ÎCCJ 2014-12-04
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4665/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererile conexe înregistrate pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de
ÎCCJ 2014-12-04
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4665/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererile conexe înregistrate pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de
Sursă