ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 301/2019
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 301/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin acțiunea înregistrată în dosarul cu numărul de mai sus la data de 8 septembrie 2017, pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Sindicatul Instructorilor Auto Botoșani - în calitate de reprezentant legal al reclamanților A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. și N., a formulat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor, cerere de suspendare a executării actului administrativ normativ constând în Ordinul nr. 731/2017 emis de pârât până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii având ca obiect anularea acestui act administrativ.
Soluția instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 176 din 22 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal s-a respins ca nefondată excepția lipsei de obiect a cererii; s-a respins ca nefondată cererea de suspendare formulată de reclamantul Sindicatul Instructorilor Auto Botoșani în calitate de reprezentant legal al reclamanților A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. și N., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor și intervenientul în numele altei persoane Federația Patronală a Școlilor de Conducători Auto și a Formatorilor în Domeniul Transporturilor Rutiere din România și s-a admis cererea de intervenție accesorie.
Recursul
Împotriva sentinței civile nr. 176 din 22 noiembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul Sindicatul Instructorilor Auto Botoșani în numele membrilor de sindicat A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. și N., întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.
În motivarea recursului, recurentul a susținut, în esență, că în considerentele succinte ale sentinței, instanța de fond a preluat argumente din întâmpinarea pârâtului, fără a face o analiză proprie și temeinică a motivelor care i-au format convingerea respingerii cererii, condiții în care lipsește motivarea sentinței, inclusiv în ceea ce privește soluția de admitere a cererii de intervenție accesorie.
Totodată, reținerea instanței de fond referitoare la puterea de lucru judecat este străină de cauză, întrucât reclamanta a invocat autoritatea de lucru judecat a considerentelor Deciziei nr. 754/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și nu puterea de lucru judecat a soluției din cuprinsul acestei decizii, situație în care dispozițiile art. 431 C. proc. civ. nu sunt aplicabile.
Mai mult, în dosarul nr. x/2013 în care s-a pronunțat Decizia nr. 754/2016 au avut calitatea de părți aceleași părți din dosarul de față.
În ceea ce privește argumentele privind îndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate a cererii, instanța de fond a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Apărările formulate în cauză
Intimatul - pârât Ministerul Transporturilor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității recursului și a solicitat, în principal, respingerea recursului ca tardiv formulat, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor
Analizând excepția tardivității recursului invocată prin întâmpinare de către intimatul-pârât Ministerul Transporturilor, Înalta Curte constată că, deși termenul de declarare a recursului, de 5 zile, a fost depășit, în raport de prevederile art. 457 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ., excepția nu este întemeiată, urmând a fi respinsă, în cauză operând repunerea în termenul de recurs.
Examinând sentința recurată, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte apreciază recursul ca fiind lipsit de interes, împrejurare care face inutilă în tot expunerea detaliată și cercetarea în fond a recursului declarat.
Conform celor menționate la pct. 1, Înalta Curte constată că reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat suspendarea executării Ordinul nr. 731/2017 emis de pârâtul Ministerul Transporturilor, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii având ca obiect anularea acestui act administrativ.
Prevederile art. 14 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004 reglementează obligația persoanei care se consideră vătămată de actul administrativ unilateral de a introduce acțiune în anularea actului în termen de 60 de zile de la soluționarea cererii de suspendare a executării acestuia, în caz contrar suspendarea încetând de drept și fără nicio formalitate.
Urmare a solicitării instanței de judecată, recurentul-reclamant a înregistrat la dosar, la data de 21.01.2019, precizări în sensul că nu a formulat acțiune în anularea actului administrativ-fiscal a cărui suspendare o solicită.
Prin urmare, în cauză se pune problema subzistenței interesului în promovarea căii de atac exercitate, de vreme ce recurentul-reclamant nu a formulat acțiune în anularea actului administrativ-fiscal a cărui suspendare o solicită.
Prin interes se înțelege folosul practic imediat urmărit de cel care a formulat calea de atac, fiind necesar ca acesta să fie născut și actual, condiție ce trebuie îndeplinită atât la promovarea căii de atac, cât și pe parcursul soluționării acesteia.
Prin urmare, instanța de control judiciar constată că, în speță, recurentul-reclamant Sindicatul Instructorilor Auto Botoșani în numele membrilor săi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. și N. nu mai justifică un interes în soluționarea prezentei căi de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția tardivității formulării recursului invocată de intimatul-pârât Ministerul Transporturilor.
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Sindicatul Instructorilor Auto Botoșani în numele membrilor săi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. și N. împotriva sentinței civile nr. 176 din 22 noiembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2019.