ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2545/2019

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 12 noiembrie 2015, urmare declinării competenței de soluționare a cauzei prin Sentința civilă nr. 1878 din 23 octombrie 2015, pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, a solicitat: - modificarea în parte a Ordinului Președintelui ANAF nr. 1.106/2013 privind aprobarea numărului de posturi pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu-Compartimentul procedura insolvenței și lichidări și a Ordinului Președintelui ANAF nr. 1.113/2013 privind aprobarea statului de funcții la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu - Compartimentul procedura insolvenței și lichidări; - obligarea ANAF la modificarea OPANAF nr. 1.106/2013 și a OPANAF nr. 1.113/2013 și la înființarea unui post vacant, funcție publică teritorială de execuție de inspector, clasa I, grad profesional principal, gradația 2, clasa de salarizare 44 la DGRFP Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu - Compartiment procedura insolvenței și lichidări; - obligarea DGRFP Brașov la reintegrarea reclamantei pe postul reînființat, funcție publică teritorială de execuție de inspector, clasa I, grad profesional principal, gradația 2, clasa de salarizare 44 la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu - Compartiment procedura insolvenței și lichidări.

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 50 din 29 februarie 2016, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 50 din 29 februarie 2016 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, rejudecarea fondului cauzei și: a) anularea în parte a OPANAF nr. 1.106/2013 privind aprobarea numărului de posturi pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și a OPANAF nr. 1.113/2013 privind aprobarea statului de funcții al DGRFP Brașov; b) obligarea ANAF la înființarea unui post vacant de inspector principal, gradația 2, clasa de salarizare 44, la structura AJFP Sibiu - Compartiment procedura insolvenței și lichidări și încadrarea reclamantei pe acesta; c) repunerea părților în situația anterioară emiterii OPANAF nr. 1.106/2013 și OPANAF nr. 113/2013 și recunoașterea perioadei 5 septembrie 2013 - până la reîncadrarea pe funcție publică/sau până la data executării sentinței definitive a instanței, ca fiind vechime în muncă, specialitate și în administrația publică; d) obligarea ANAF la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și a tuturor drepturilor bănești de care ar fi beneficiat, calculate începând cu data de 5 septembrie 2013 și până la reintegrarea efectivă în funcția publică din cadrul AJFP Sibiu sau până la data plății efective precum și a dobânzii legale calculată la salariile neacordate indexate, majorate și recalculate începând cu perioada 5 septembrie 2013 - până la data achitării efective a despăgubirilor solicitate; e) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. A invocat recurenta-reclamantă, ca temei de drept, incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticile formulate fiind circumscrise acestor dispoziții legale. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 noul C. proc. civ., a susținut recurenta-reclamantă că există considerente contradictorii în cuprinsul sentinței atacate, judecătorul fondului arătând că fuziunea este o modalitate de reorganizare a persoanelor juridice, însă dispozițiile referitoare la reorganizare se aplică numai structurilor ce au fost reorganizate. În ceea ce privește incidența motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., au fost formulate următoarele critici: - instanța de fond a aplicat greșit normele de drept material când a considerat că dispozițiile referitoare la reorganizarea instituției publice nu se aplică atunci când această entitate a fuzionat prin absorbție, iar în opinia recurentei-reclamante, prima instanța trebuia sa constate ceea ce dispune art. 24 alin. (2) din H.G. nr. 520/2013, și anume că personalul fostelor DGFP-uri trebuia preluat în noile organigrame și state de funcții, în limita numărului de posturi aprobat (27.100 posturi art. 9 din H.G. nr. 520/2013), în condițiile legii. - instanța de fond a greșit când a interpretat dreptul material aplicabil în sensul că doar AJFP-urile s-au reorganizat și doar funcționarilor publici din aceste instituții li se aplică art. 100 alin. (4) din Legea nr. 188/1999. - instanța de fond, deși a reținut ceea ce dovedeau înscrisurile de la dosar, și anume faptul că OP ANAF nr. 1.106/2013 și OP ANAF nr. 1.113/2013 au alocat cu 3 posturi mai mult decât s-a cerut la noua structura AJFP Sibiu (pagina 1 din sentința penultimul și ultimul paragraf), iar postul ocupat de recurenta-reclamantă nu s-a desființat, nu a fost efectiv redus, a fost doar mutat undeva în schema de personal, în mod greșit nu a observat că acest post și întreg compartimentul "procedura insolvenței și lichidări" nu a fost absorbit la DGRFP Brașov, ci a fost inclus în noua structura AJFP SIBIU care s-a reorganizat. În opinia recurentei A., instanța de fond trebuia să constate faptul că, în baza art. 24 alin. (2) din H.G. nr. 520/2013, raportat la Legea nr. 188/1999, fuziunea prin absorbție este o modalitate de reorganizare a activității, de așezare pe baze noi a unei instituții publice și că posturile ce se desființează ca urmare a acestui proces trebuie sa respecte prevederile art. 99 alin. (1) lit. b) și ale art. 100 alin. (4) din Legea nr. 188/1999. A considerat recurenta-reclamantă că instanța de fond a făcut o eroare fundamentală în aplicarea normelor de drept material incidente în cauză (art. 23 alin. (1), art. 24 alin. (2) din H.G. nr. 520/2013 raportate la art. 100 alin. (4) din Legea nr. 188/1999), iar în urma acestei erori, acțiunea sa a fost în mod greșit respinsă, instanța de fond neținând cont de situația reală pe care o dovedește înscrisul depus de A. la dosarul cauzei, înscris cuprinzând propunerea de stat de funcții din data de 29 iulie 2013, făcută de ANAF pentru noua structura AJFP SIBIU, ce s-a înființat la data de 1 august 2013. Susține recurenta-reclamantă că acest înscris este unul autentic, semnat și ștampilat de conducerea instituției, ce face dovada până la înscrierea în fals și dovedește fără putință de tăgadă că nu a fost absorbit la DGRFP Brașov Compartimentul procedura insolvenței și lichidări, ci a fost inclus în noua structură AJFP SIBIU, care se reorganiza. În concluzie, a susținut recurenta-reclamantă că se impune anularea în parte a OP ANAF nr. 1.106/2016 și a OP ANAF nr. 1.113/2013, întrucât s-a făcut dovada că dreptul de apreciere al emitentului celor două ordine nu a fost exercitat în limitele legii, potrivit delegării oferite de legiuitor. În ceea ce privește numărul maxim de posturi de 27.100, stabilit prin art. 9 din H.G. nr. 20/2013, acesta s-a dovedit insuficient și, la doi ani de la adoptarea respectivei hotărâri de Guvern, s-a emis H.G. nr. 816 din 30 septembrie 2015 care modifică art. 9 și stabilește în prezent un număr de 27.949 posturi la ANAF. Acest lucru dovedește ca stabilirea numărului maxim de posturi în 2013 nu a avut o baza reală, concretă, o analiză a nevoilor instituției ANAF de posturi, ci s-a adoptat o măsură nejustificată și arbitrară la acel moment. Nici H.G. nr. 520/2013, nici OP ANAF nr. 1.106/2013 și OPANAF nr. 1113/2016 nu prevăd criterii obiective, clare, cuantificabile de desființare a unor posturi, în susținerea acestei afirmații depunând numita A., în fața instanței de fond, motivarea Curții Constituționale în Decizia nr. 55 din 5 februarie 2014, prin care a fost declarată neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 77/2013. Prin această decizie, Curtea Constituțională consacră ideea că actul normativ care nu prevede criterii/condiții clare, obiective, pentru desființarea unor posturi ocupate la instituțiile publice și care permite ca ordonatorii principali de credite să desființeze posturi în mod discreționar, este neconstituțional.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În cuprinsul întâmpinării a menționat intimata-pârâtă că, prin reorganizare, s-a avut în vedere îmbunătățirea performanței operaționale a ANAF și diminuarea costului colectării, în condițiile în care, de la nivel central la nivel teritorial s-a decis să se opereze cu un număr de 8 structuri în locul celor 42, iar reorganizarea s-a realizat prin reducerea numărului de posturi, în sensul în care DGFP-urile care făceau parte din raza de activitate a DGRFP-urilor au fost preluate de acestea din urmă prin fuziune, în limita posturilor disponibile. Prin urmare, în vederea punerii în aplicare a dispozițiilor O.U.G. nr. 74/2013 și a H.G. nr. 520/2013, Președintele ANAF a emis mai multe ordine, între care și Ordinul nr. 1.104/2013, ordin prin care la art. 1 a fost aprobată noua structură organizatorică (pe servicii, birouri, compartimente) a direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice, precum și a administrațiilor județene ale finanțelor publice, precum și Ordinul nr. 1.106/2013 privind aprobarea numărului de posturi pentru DGRFP Brașov - AJFP Sibiu - Compartimentul procedura insolvenței și lichidări și Ordinul nr. 1.113/2013 privind aprobarea statului de funcții la DGRFP Brașov - AJFP Sibiu - Compartimentul procedura insolvenței și lichidări. În aceste condiții, arată intimata ANAF că în mod eronat se susține că AJFP Sibiu este continuatoarea fostei instituții DGFP Sibiu, întrucât, așa cum s-a arătat, DGFP Sibiu a devenit prin fuziune cu celelalte DGFP-uri din regiune, Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Brașov, iar AJFP Sibiu este o noua structură înființată potrivit prevederilor O.U.G. nr. 74/2013. În atare situație, structura în care recurenta-reclamanta și-a desfășurat activitatea, Compartimentul procedura insolvenței și lichidări din cadrul fostei DGFP Sibiu, a fost supus reorganizării prin reducerea numărului de posturi de la 4 posturi de inspector principal, la 3 posturi de inspector principal, toți cei patru inspectori fiind eliberați din funcții, cu posibilitatea să își exprime opțiunea de a ocupa unul dintre posturile vacante din cadrul DGRFP Brașov - aparat propriu și structuri subordonate. Contrar celor arătate de recurenta-reclamantă, susține intimata ANAF că nu sunt aplicabile prevederile art. 100 din Legea nr. 188/1999 (R), întrucât, în cauză, reorganizarea s-a realizat prin reducerea numărului de posturi, iar nu prin una din modalitățile prevăzute de alin. (1) lit. a) - d) ale art. 100 din același act normativ, iar reducerea postului ocupat de recurenta-reclamantă a fost reală și efectivă și este dovedită de Ordinul Președintelui prin care s-a aprobat structura organizatorică a DGRFP Brașov.

Procedura de soluționare a recursului Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 6 iunie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ. Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 22 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursurilor la data de 6 februarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. II. Soluția instanței de recurs Examinând recursul declarat în cauză în raport de criticile formulate și probele administrate, Înalta Curte reține caracterul său nefondat pentru considerentele expuse în continuare. II.1 Argumente de fapt și de drept relevante Excepția lipsei de interes în susținerea recursului a fost invocată în raport de împrejurarea că, până la finalizarea prezentului demers judiciar, s-a pronunțat o hotărâre definitivă în dosarul având ca obiect anularea Deciziei nr. 311 din 1 august 2013, emisă de DGRFP Brașov, de eliberare a numitei A. din funcția publică de execuție, acțiunea fiind respinsă ca neîntemeiată. Însă, distinct de faptul că recurenta-reclamantă nu mai poate solicita reintegrarea sa în funcția deținută, se consideră că subzistă cerința interesului de a obține o soluție favorabilă în privința actelor administrative a căror anulare parțială a solicitat-o, o astfel de soluție putând constitui premisa altor solicitări de ordin juridic pentru obținerea unor drepturi pe cale judecătorească. Circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., a invocat recurenta-reclamantă existența unor motive contradictorii în cuprinsul sentinței atacate, respectiv reținerea împrejurării că fuziunea este o modalitate de reorganizare prin comasare și, totodată, că dispozițiile referitoare la reorganizare se aplică numai la structurile ce au fost reorganizate. Verificând aceste critici, reține Înalta Curte că judecătorul fondului a făcut distincție între fuziunea, ca modalitate de reorganizare prin comasare, în sens larg, a unei persoane juridice și reorganizarea propriu-zisă a Administrației Județene a Finanțelor Publice Sibiu, care a succedat fostei Administrații a Finanțelor Publice Sibiu, constatând că sunt aplicabile prevederile art. 100 alin. (4) din Legea nr. 188/1999 Republicată doar în situația unei reorganizări în sens restrâns, care vizează instituția publică în cauză. Acest raționament juridic nu cuprinde argumente contradictorii, judecătorul fondului redând dispozițiile art. 23 din H.G. nr. 520/2013 care reglementează modalitățile de înființare a noilor direcții generale regionale ale finanțelor publice, pentru ca apoi să arate, punctual, că sunt aplicabile prevederile art. 100 alin. (4) din Legea nr. 188/1999 (R) doar pentru instituția publică ce se reorganizează în interiorul său, fără a fi vorba, în această ipoteză, despre un proces de transformare sau fuziune care a condus la pierderea individualității instituțiilor publice implicate. Prin urmare, Înalta Curte reține că nu este incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., criticile invocate în temeiul acestui text legal fiind nefondate. În privința celui de-al doilea motiv de casare, regăsit în dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în controlul judiciar exercitat asupra sentinței recurate, va menține soluția pronunțată de prima instanță, în care s-a stabilit că sunt legale cele două ordine a căror anulare parțială s-a solicitat. Preliminar oricărei analize, se cuvine a fi reamintit că obiectul cauzei ajunse în recurs la Înalta Curte este cel al cererii disjunse din cadrul Dosarului nr. x/2014, aflat pe rolul Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, cerere cu două petite (numerotate 2 și 3 în acțiunea reclamantei A.), prin care s-a solicitat: - anularea în parte a Ordinului președintelui ANAF nr. 1.106/2013 privind aprobarea numărului de posturi pentru DGRFP Brașov, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu și a Ordinului președintelui ANAF nr. 1.113/2013 privind aprobarea statului de funcții la DGRFP Brașov; - obligarea ANAF la înființarea unui post vacant-funcție publică teritorială de execuție, de inspector, clasa I, grad profesional principal, gradația 2, clasa de salarizare 44 la DGRFP Brașov. Celelalte petite ale cererii de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost modificată la data de 23 mai 2014, au rămas în competența Tribunalului Sibiu, în cadrul Dosarului nr. x/2014, soluționat în mod definitiv prin Decizia nr. 754 din 16 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia. Motivele de nelegalitate pe care și-a fundamentat recurenta-reclamantă solicitarea de anulare parțială a Ordinului președintelui ANAF nr. 1.106/2013 și a Ordinului președintelui ANAF nr. 1.113/2013 sunt în referire la faptul că, în opinia numitei A., noțiunea de fuziune prin absorbție este una specifică societăților reglementate de Legea nr. 31/1990, nu și instituțiilor publice, iar aprobarea unui număr de posturi mai mic pentru structura AJFP Sibiu-Compartimentul procedura insolvenței și lichidări, ca urmare a reorganizării, nu poate fi făcută decât în condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 100 alin. (4) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici. În privința primului motiv de nelegalitate a celor două ordine, în care se apreciază, de către recurenta-reclamantă, că nu putea fi aprobată o procedură de reorganizare prin fuziune, reține Înalta Curte că este corectă soluția pronunțată de prima instanță, în care s-a arătat, argumentat de temeiul juridic ce reglementează posibilitatea fuzionării unor instituții publice, că este neîntemeiată cererea în anularea parțială a actelor administrative contestate. Astfel, în cuprinsul prevederilor art. 23 alin. (1) din H.G. nr. 520/2013, act administrativ cu forță juridică superioară ordinelor atacate, emise în temeiul acestei hotărâri, se arată că: "(1) Direcțiile generale regionale ale finanțelor publice se înființează prin transformarea direcției generale a finanțelor publice a județului, respectiv a municipiului București în care este stabilit sediul direcției generale regionale, prin fuziunea prin absorbție a celorlalte direcții generale ale finanțelor publice județene din aria de competență stabilită potrivit anexei nr. 2, care își pierd personalitatea juridică." Prin Ordinul președintelui ANAF nr. 1.106/2013 s-a stabilit pentru regiunea Brașov un număr total de 2.911 posturi, iar prin Ordinul președintelui ANAF nr. 1113 din 1 august 2013 s-a aprobat statul de funcții al Direcției generale regionale a finanțelor publice Brașov și structurilor din cadrul acesteia. Prin urmare, Direcția generală a finanțelor publice Sibiu a fuzionat prin absorbție în cadrul direcției generale regionale a finanțelor publice din aria de competență stabilită potrivit anexei 2 din H.G. nr. 520/2013, procedura de reorganizare, în sens larg, fiind cea prevăzută în norma legală, fără a se putea susține că fuziunea prin absorbție reprezintă o procedură de modificare prevăzută doar pentru societățile reglementate de Legea nr. 31/1990. Cât privește critica recurentei-reclamante prin care arată că prima instanță nu a aplicat protecția juridică reglementată de prevederile art. 100 alin. (4) din Legea nr. 188/1999 (R), deși, în realitate, a avut loc o reorganizare prin fuziune prin absorbție, astfel cum s-a prevăzut expres în dispozițiile art. 24 alin. (1) din H.G. nr. 520/2013, reține Înalta Curte că, în cauză, a avut loc o reorganizare prin reducerea efectivă a numărului de posturi, la DGFP Sibiu, de la 502 posturi la 391 posturi . Reorganizarea, ca și modalitate efectivă de punere în practică, nu a prevăzut o modificare a atribuțiilor de serviciu, ci a constat într-o reducere a numărului de posturi. Această reducere nu s-a întemeiat pe dispozițiile art. 100 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, ci a fost urmarea procesului de reorganizare a A.N.A.F. și a structurilor subordonate, generând organizarea concursului pentru ocuparea posturilor aferente noii structuri. Prin urmare, eliberarea din funcție a fost consecința reorganizării întregii instituții prin reducerea unor posturi. Nu s-au înființat posturi similare celor desființate, ci s-a stabilit un număr de posturi corespunzător noii structuri organizatorice aprobate. În această situație, nu poate fi vorba despre existența unei erori constând în faptul că s-au alocat doar trei posturi la noua structură a AJFP Sibiu, în loc de patru posturi, iar postul recurentei-reclamante nu s-a desființat, ci a fost mutat în noua structură organizatorică a AJFP Sibiu, după cum a susținut recurenta A.. Aceasta deoarece, reducerea posturilor s-a efectuat global, din cadrul tuturor structurilor DGFP Sibiu, iar pentru înființarea noii structuri a AJFP Sibiu s-a prevăzut înființarea unui compartiment pentru procedura insolvenței și lichidări, cu un număr de 3 posturi, pentru care s-a reglementat modalitatea de ocupare prin concurs. Stabilirea organigramelor aferente fiecărei structuri din cadrul instituțiilor publice aflate în subordinea ANAF reprezintă o chestiune de oportunitate a politicii de resurse umane și materiale, ce nu poate fi cenzurată prin prisma unor aprecieri subiective ale funcționarului public implicat în procesul de reorganizare a instituției publice prin reducerea posturilor, fiind în marja de apreciere a celui care, potrivit competențelor legale, dispune, la nivelul fiecărei structuri administrative, un astfel de proces, astfel că reducerea posturilor de la 4 în cadrul DGFP Sibiu la 3 în cadrul AJFP Sibiu iese din sfera de control a instanței de contencios administrativ. Nici analiza pe care o face recurenta-reclamantă în privința numărului total de posturi aprobat prin H.G. nr. 520/2013, considerat insuficient față de împrejurarea că, la momentul formulării recursului, acest număr era depășit, conform H.G. nr. 816 din 30 septembrie 2015, nu poate fi avută în vedere în sensul reținerii unor aspecte de nelegalitate parțială a ordinelor președintelui ANAF nr. 1.106/2013 și 1.113/2013, aceste chestiuni vizând tot oportunitatea măsurilor ce pot fi adoptate în limitele competențelor conferite emitentului actelor administrative. Fiind restructurată în întregime fosta direcție generală a finanțelor publice în care activa recurenta-reclamantă, nu se poate susține că postul său a fost mutat în alt compartiment, cu consecința eliberării sale din funcție, pentru că o astfel de concluzie nu rezultă din probele administrate, toate posturile rămase în urma reducerii fiind rearanjate pe scheletul noilor structuri organizatorice înființate în urma procesului de reorganizare dispus prin H.G. nr. 520/2013. Trimiterile recurentei-reclamante la considerentele Deciziei CCR nr. 55 din 5 februarie 2014, prin care s-au declarat neconstituționale dispozițiile Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2013, nu au relevanță în cauză, fiind vorba despre acte normative diferite, cu obiect de reglementare ce nu comportă similitudini. Prin urmare, sunt nefondate criticile formulate asupra soluției pronunțate de prima instanță, actele administrative a căror anulare parțială s-a solicitat nefiind afectate de vreun viciu de nelegalitate la momentul adoptării lor. În consecință, nu se mai ajunge la analizarea cererii de înființare a unui post vacant similar celui deținut de recurenta-reclamantă până la momentul eliberării sale din funcție. II.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele anterior expuse, aplicând prevederile art. 496 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 50 din 29 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, sentință ce va fi menținută ca legală.