ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 935/2016

Decizia nr. 935/2016

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 2292 din 03 iunie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 2373 din 06 iunie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această decizie, s-a reținut că inițial, cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, iar prin Decizia nr. 3173 din 20 septembrie 2013 s-a disjuns cererea de revizuire formulată de revizuentul A., întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ, având în vedere că, potrivit art. 323 alin. 2 C. proc. civ., în cazul art. 322 pct. 7 (invocat în cauza dedusă judecății) cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice.

În esență, în motivarea cererii de revizuire, revizuentul A. a arătat că Decizia nr. 2373 din 6 iunie 2013 a Curții de Apel Bacău este potrivnică cu sentința nr. 192/2008 și Decizia nr. 369/2006, irevocabile, ambele pronunțate de Tribunalul Suceava, fiind astfel încălcată autoritatea de lucru judecat.

Hotărârea și considerentele Înaltei Curți;

Analizând mai întâi admisibilitatea cererii de revizuire, în temeiul dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că este inadmisibilă, nefiind întrunită ipoteza textului legal prevăzut de art. 322 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse revizuirii hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și hotărârile date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.

Din interpretarea logico - juridică a acestor prevederi legale rezultă că una dintre condițiile generale de admisibilitate a exercitării acestei căi extraordinare de atac este aceea, ca prin hotărârea vizată să se fi rezolvat fondul cauzei, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății, față de cea care fusese aleasă până în acel moment.

Or, în cauză, s-a solicitat revizuirea unei hotărâri judecătorești prin care s-au soluționat cu caracter irevocabil, recursurile declarate de recurenții A., B. - procurator al recurentei C. și D., împotriva sentinței civile nr. 2003 din 6 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Bacău, soluția fiind de respingere a recursurilor ca nefondate.

În raport de cele mai sus arătate, precum și de dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ. care prevăd că la judecarea cererii de revizuire dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea acestei căi de atac și la faptele pe care se întemeiază, s-a reținut că, neevocând fondul, decizia atacată de revizuenți nu poate forma obiectul acestei căi extraordinare de atac de retractare.

În ceea ce privește precizarea formulată verbal la ultimul termen de judecată de către revizuent, în sensul că cererea de revizuire vizează și sentința civilă nr. 2003 din 06 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte a constatat că nu a fost învestită legal cu acest petit, care excede cadrului procesual stabilit prin cererea de revizuire înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Bacău, precum și prin hotărârea de declinare a competenței în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin urmare, nefiind incidentă în cauză ipoteza legală impusă de legiuitor, referitoare la evocarea fondului, în temeiul art. 326 alin. (3) cu referire la art. 322 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține că cererea de revizuire de față nu este admisibilă, iar raportat la considerentele reținute a constatat că nu se mai impun a fi examinate distinct și condițiile de admisibilitate ale motivului de revizuire indicat.

Împotriva Deciziei nr. 2292 din 03 iunie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare contestatorul A., invocând dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

În motivarea contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., contestatorul susține că în cauză s-a săvârșit o eroare materială la dezlegarea recursului. Astfel, constituie eroare materială neobservarea de către instanța de recurs a obiectului real al cererii - contrarietate de hotărâri - care presupune încălcarea principiului autorității de lucru judecat. Mai mult, cererea era formulată în termen, iar nu tardivă cum lasă instanța de înțeles aici, niciuna dintre părți nu a ridicat o asemenea excepție și nici instanța din oficiu. Mai mult, potrivit art. 326 C. proc. civ. „cererea de revizuire se judecă potrivit dispozițiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată”, adică poate fi întregită sau modificată în condițiile art. 132 C. proc. civ., iar cererea era deja depusă în termen, anterior primei zile de înfățișare cu toate părțile legal citate așa cum cere art. 134 C. proc. civ. În ceea ce privește contrarietatea de hotărâri, motiv prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., va fi anulată cea de-a doua hotărâre pentru că aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat a primei hotărâri. Mai mult, instanța nu are a face vreo apreciere asupra legalității sau temeiniciei soluțiilor date prin cele două hotărâi, astfel chiar dacă soluția din cea de-a doua hotărâre ar fi una corectă, aceasta va fi anulată, ca sancțiune pentru încălcarea lucrului judecat a primei hotărâri.

Prin cel de-al doilea motiv al contestației în anulare întemeiat pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. se susține că, hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare. Or, în cauză, instanța nu numai că a omis a se pronunța pe ce s-a cerut - contrarietate de hotărâri - dar a omis a se pronunța și pe cele invocate prin concluziile scrise cât și orale în fața instanței.

În concluzie, instanța de recurs a analizat cererea în alt cadru procesual necerut neobservând și omițând a răspunde cererii introduse pe contrarietate de hotărâri care nu presupune o judecată pe fondul cauzei ci doar sancționarea celei de-a doua hotărâri pentru încălcarea principiului puterii de lucru judecat în cauză Decizia nr. 369/2006 a Tribunalului Suceava, cât și sentința civilă nr. 192/2008 a Tribunalului Bacău, au rămas definitive intrând în „resjudicata”. Instanța prin sentința civilă nr. 2003/2012 și Decizia nr. 2373/2013 a încălcat puterea lucrului judecat a celor două hotărâi anterioare.

Examinând cauza și decizia atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este nefondată.

Reglementând contestația în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că: „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.

În primul rând trebuie precizat faptul că, prin norma de drept statuată de art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. se reglementează exclusiv erorile materiale săvârșite de instanța de recurs, cu caracter procedural, care să fi condus la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării taxei de timbru, greșita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.

Însă, examinând conținutul (motivarea) contestației în anulare ce face obiectul pricinii de față, Înalta Curte observă că autorul acestei căi de atac nu invocă ipoteza anterior arătată. Criticile și nemulțumirile exprimate de contestator constituie aspecte care nu pot fi puse în discuție pe calea contestației în anulare, căci fiind vorba despre o cale extraordinară de atac, ea poate fi exercitată doar în cazurile și condițiile stabilite strict și limitativ de către legiuitor.

Sub acest aspect se arată de către contestator că: art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. reglementează drept motiv de contestație în anulare specială săvârșirea unei erori materiale la dezlegarea recursului. În acest sens precizează că: „greșeala materială săvârșită de instanța de revizuire o reprezintă obiectul cererii de revizuire - contrarietate de hotărâri - care presupune încălcarea principiului autorității de lucru judecat”.

În ceea ce privește prima condiție impusă de art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., se constată că hotărârea atacată pe această cale nu este pronunțată asupra unei cereri de recurs, ci asupra unei cereri de revizuire.

Ori, sub aspect procedural, reanalizarea cererii de revizuire pe calea contestației în anulare nu este permisă de norma de drept invocată.

Altfel spus, ceea ce invocă autorul contestației ca fiind o greșeală materială, nu face parte din categoria greșelilor materiale la care face referire art. 318 C. proc. civ.

În măsura în care o astfel de greșeală ar exista, în realitate ea ar constitui o greșeală de judecată ce nu poate fi îndepărtată pe calea contestației în anulare, pentru că ar însemna să se admită „o cale extraordinară de atac contra unei decizii dată tot într-o cale extraordinară de atac”, aducându-se atingere regulilor de bază ale autorității de lucru judecat și asigurării stabilității raporturilor juridice civile, și în final, principiului preeminenței dreptului, adeseori amintit în jurisprudența relevantă a Curții Europene pentru Drepturile Omului.

În sensul art. 318, prin noțiunea de „greșeală materială” se înțelege acea eroare de ordin strict formal (procedural), care a avut drept rezultat pronunțarea unei hotărâri vădit nelegale. Motivele contestației în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare. Fiind un text de excepție, noțiunea de „greșeală materială” nu poate fi interpretată extensiv.

Cu privire la cel de-al doilea motiv al contestației în anulare, omisiunea la care se referă teza a II-a a textului, invocată ca temei legal, există numai atunci când realmente instanța de recurs nu a cercetat unul din motivele de casare sau de modificare depuse în termenul legal, nu și atunci când, instanța de revizuire a omis a se pronunța asupra motivelor de revizuire invocate prin concluziile scrise, cât și susținute oral în fața instanței.

Totodată textul se referă expres numai la motivele de modificare sau de casare, nu și la argumentele prezentate în susținerea cererii de revizuire.

În esență, o atare omisiune nu poate fi reținută, întrucât instanța a fost învestită cu o cerere de revizuire nu cu o cerere de recurs, așa cum statuează dispozițiile legale sus-citate.

Totodată, Înalta Curte are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, în mod constant, reamintește faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui „apel-recurs deghizat”, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui „defect fundamental”. De asemenea, Curtea subliniază permanent că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

Față de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că în pricina de față contestația în anulare formulată nu îndeplinește condițiile expres și limitativ prevăzute în textele legale susmenționate, deoarece motivele invocate de contestator nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de dispozițiile citate.

În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 2292 din 03 iunie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 martie 2016.