ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 656/2016

Decizia nr. 656/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Circumstanțele cauzei;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta B., contestație împotriva Rezoluției nr. x/IJ/546/DIJ/2013 din data de 10 iunie 2013 emisă de pârâtă, solicitând să se dispună efectuarea cercetării disciplinare.

Hotărârea primei instanțe;

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3829 din 3 decembrie 2013, a admis excepția inadmisibilității invocată de pârâtă, prin întâmpinare și a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de A.

Argumentând soluția instanța a reținut că dispozițiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, prevăd că rezoluția de clasare este definitivă, persoana care a formulat sesizarea având posibilitatea de a formula contestație doar în caz de respingere a sesizării sau în situația în care inspectorul-șef infirmă rezoluția inspectorului judiciar și dispune respingerea sesizării.

A mai reținut instanța că rezoluția de clasare nu este act administrativ nici în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Cererea de recurs;

Împotriva sentinței civile nr. 3829 din 3 decembrie 2013 pronunțată de Curtea d Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului,

casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond,

pentru motive pe care le-a încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În criticile prezentate, în esență, a susținut că nu sunt îndeplinite condițiile art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2014, pentru a se dispune clasarea sesizării.

În continuare, reinterând aspectele prezentate la fondul cauzei, recurentul susține că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea ca inadmisibilă, fără a analiza niciun document depus la dosarul cauzei.

Apărările formulate;

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata Inspecția Judiciară a solicitat, respingerea recursului, ca nefondat.

A arătat că soluția de respingere ca inadmisibilă a acțiunii îndreptată împotriva rezoluției de clasare a sesizării emisă în Dosarul nr. x/IJ//546/DJI/2013 a fost pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale speciale în materie.

Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului;

Prin raportul întocmit în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., magistratul asistent a concluzionat în sensul admisibilității recursului, prefigurând incidența alin. (7) al aceluiași articol.

După analiza raportului în completul de filtru, acesta s-a comunicat părților pentru a formula un punct de vedere.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentului și a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că există motive pentru admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Înainte de analiza motivele de nelegalitate expuse de recurent, în ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Deciziei nr. 15 din 21 septembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție -

Completul competent să judece recursul în interesul legii

dispozițiilor, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, „(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale”.

Din interpretarea prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ:

- excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

- excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Așadar, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu este îndeplinită condiția privind legătura cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu privire la excepția de neconstituționalitate a Deciziei nr. 15 din 21 septembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție -

Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 29 din Legea nr. 7/1992, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale, cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a Deciziei nr. 15 din 21 septembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție -

Completul competent să judece recursul în interesul legii,

ca inadmisibilă.

Referitor la recursul promovat în cauză, recurentul-reclamant A. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ Rezoluția nr. x/IJ/546/DIJ/2013 din data de 10 iunie 2013 emisă de B. - Direcția de inspecție judiciară pentru judecători, prin care a fost clasată, în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b), sesizarea petentului sub aspectul săvârșirii vreunei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 de către magistrații reclamați.

Instanța de fond a apreciat că rezoluția de clasare nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 pentru a fi calificată drept un act administrativ, care să fie supus controlului judecătoresc în contenciosul administrativ.

Totodată, prevalându-se de dispozițiile art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, modificată și completată de Legea nr. 24/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, care arată că rezoluția de clasare adoptată în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) este definitivă, a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Ulterior pronunțării sentinței recurate, care face obiectul prezentului recurs - 3 decembrie 2013, prin Decizia nr. 397/2014 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 529 din 16 iulie 2014, s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, constatându-se că sintagma „rezoluția de clasare este definitivă” din cuprinsul textului de lege este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din lege.

În considerentele deciziei, Curtea Constituțională a arătat că, potrivit art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

În acest sens sunt și considerentele Deciziei nr. 953 din 19 decembrie 2006, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007, care statuează că în sfera principiului constituțional instituit de art. 21 din legea fundamentală, privind accesul liber la justiție, se înscrie și posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct și nemijlocit instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. Ca urmare, existența oricărui impediment administrativ, care nu are o justificare obiectivă sau rațională și care ar putea să nege acest drept al persoanei, încalcă, în mod flagrant, prevederile art. 21 alin. (1) - (3) din Constituție.

Curtea Constituțională a constatat că în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, inspectorul judiciar face o cercetare a fondului sesizării pentru a constata dacă există sau nu indicii cu privire la săvârșirea unei abateri disciplinare.

Or, în această situație, textul de lege criticat, potrivit căruia rezoluția de clasare este definitivă și, deci, exclusă controlului judiciar, încalcă accesul liber la justiție, drept fundamental consacrat atât de Constituție, cât și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, partea interesată fiind lipsită de accesul la o instanță judecătorească.

Din această perspectivă, Înalta Curte nu poate decât să dea efect deciziei Curții Constituționale, în sensul constatării sentinței recurate ca lipsită de temei legal.

Menținerea hotărârii instanței de fond ar lipsi de finalitate controlul de constituționalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ prin eliminarea prevederilor legale contrare Constituției, ci include protecția efectivă a drepturilor și libertăților fundamentate ale destinatarilor normelor declarate neconstituționale.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) și art. 497 C. proc. civ. și în conformitate cu Decizia Curții Constituționale nr. 397 din 3 iulie 2014, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Deciziei nr. 15 din 21 septembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție -

Completul competent să judece recursul în interesul legii, formulată de recurentul - reclamant A., ca inadmisibilă.

Cu drept de recurs în 48 de ore de la pronunțare.

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 3829 din 03 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 09 martie 2016.