Decizia nr. 8 din 19 martie 2018

Recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Ploieşti vizează interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002), în sensul de a se stabili dacă, în raport cu acestea, prevederile legale incidente în materie stabilesc o condiţie de validitate pentru încheierea procesului- verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, astfel încât lipsa din procesul-verbal a menţiunii aplicării sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce, pe timp limitat, să poată constitui o cauză de nulitate parţială a acestuia; se solicită, totodată, stabilirea felului nulităţii. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării şi alte dispoziţii legale şi normative relevante

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002: „Art. 96. – (1) Sancţiunile contravenţionale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii altor fapte interzise de lege şi se aplică prin acelaşi proces-verbal prin care se aplică şi sancţiunea principală a amenzii sau avertismentului. (2) Sancţiunile contravenţionale complementare sunt următoarele: a) aplicarea punctelor de penalizare; b) suspendarea exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat; c) confiscarea bunurilor destinate săvârşirii contravenţiilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă ori folosite în acest scop; d) imobilizarea vehiculului; e) radierea din oficiu a înmatriculării sau înregistrării vehiculului, în cazurile prevăzute la art. 17 alin. (4); f) «abrogat» […] Art. 97. – (1) În cazurile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă, poliţistul rutier dispune şi una dintre următoarele măsuri tehnico-administrative: a) reţinerea permisului de conducere şi/sau a certificatului de înmatriculare ori de înregistrare sau, după caz, a dovezii înlocuitoare a acestora; b) retragerea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare sau înregistrare ori a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare; c) anularea permisului de conducere; d) ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar. (2) Reţinerea permisului de conducere ori a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare se face de către poliţistul rutier, de regulă odată cu constatarea faptei, eliberându-se titularului o dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulaţie. (3) Perioada în care titularul permisului de conducere nu are dreptul de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai se consideră perioadă de suspendare a exercitării dreptului de a conduce. (4) Retragerea permisului de conducere se dispune de către poliţia rutieră dacă titularul acestuia a fost declarat inapt pentru a conduce vehicule pe drumurile publice de către o unitate de asistenţă medicală autorizată. (5) Anularea permisului de conducere se dispune de către poliţia rutieră pe a cărei rază de competenţă s-a produs una dintre faptele prevăzute laart. 114. (6) Procedura aplicării măsurilor tehnico-administrative se stabileşte prin regulament. Art. 98. – (1) Amenzile contravenţionale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amendă aplicate. (2) Un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului. (3) Contravenţiilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă li se stabilesc clase de sancţiuni cărora le corespunde un număr de puncte-amendă, în funcţie de gravitatea faptelor şi de pericolul social pe care acestea îl prezintă. (4) Clasele de sancţiuni sunt următoarele: a) clasa I – 2 sau 3 puncte-amendă; b) clasa a II-a – 4 sau 5 puncte-amendă; c) clasa a III-a – de la 6 la 8 puncte-amendă; d) clasa a IV-a – de la 9 la 20 puncte-amendă; e) clasa a V-a – de la 21 la 100 puncte-amendă. (5) Contravenţiile prevăzute la clasa a V-a de sancţiuni se aplică persoanelor juridice. […] Art. 102. – (…) (3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: a) conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune; b) conducerea vehiculului cu defecţiuni grave la sistemul de frânare sau la mecanismul de direcţie, constatate de poliţia rutieră împreună cu specialiştii Registrului Auto Român; c) neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roşii şi/sau sonore sunt în funcţiune; d) «abrogat» e) depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic. […] Art. 111. – (1) Permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reţine în următoarele cazuri: […] c) la săvârşirea uneia dintre contravenţiile prevăzute la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi în situaţia prevăzută la art. 115 alin. (1); […] Art. 118. – (1) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta. (2) Plângerea suspendă executarea amenzilor şi a sancţiunilor contravenţionale complementare de la data înregistrării acesteia până la data pronunţării hotărârii judecătoreşti. (3) Dovada înregistrării plângerii depuse la judecătorie în termenul prevăzut la alin. (1) se prezintă de contravenient la unitatea de poliţie din care face parte agentul constatator, care va efectua menţiunile în evidenţe şi îi va restitui permisul de conducere. (3 1 ) *Hotărârea judecătorească prin care judecătoria soluţionează plângerea este definitivă şi irevocabilă. * Dispoziţiile art. 118 alin. (3 1 ) au fost declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, „Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept”. (4) În termen de 15 zile de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti prin care instanţa a respins plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei, contravenientul este obligat să se prezinte la serviciul poliţiei rutiere care îl are în evidenţă pentru a preda permisul de conducere. (5) Neprezentarea contravenientului în termenul prevăzut la alin. (4), în mod nejustificat, atrage majorarea cu 30 de zile a duratei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce. […] Art. 121. – (1) «abrogat» (2) Executarea sancţiunii contravenţionale complementare se prescrie în acelaşi termen în care se prescrie sancţiunea contravenţională principală.”

Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002): Art. 2. – În sensul prezentului regulament, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie: […] 5. reţinerea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare ori a dovezii înlocuitoare a acestora – măsură tehnico-administrativă dispusă de poliţia rutieră constând în ridicarea documentului din posesia unei persoane şi păstrarea lui la sediul poliţiei rutiere până la soluţionarea cauzei care a determinat aplicarea acestei măsuri; […] Art. 180. – (1) În cazul în care constată încălcări ale normelor rutiere, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contravenţiei, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1A, care va cuprinde în mod obligatoriu: data, ora şi locul unde este încheiat; gradul profesional, numele şi prenumele agentului constatator, unitatea din care acesta face parte; numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reşedinţa contravenientului, numărul şi seria actului de identitate ori, în cazul cetăţenilor străini, al persoanelor fără cetăţenie sau al cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate, seria şi numărul paşaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberării acestuia şi statul emitent; descrierea faptei contravenţionale, cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; numărul punctelor-amendă aplicate şi valoarea acestora, posibilitatea achitării de către persoana fizică, în termen de cel mult două zile lucrătoare, a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, sancţiunea contravenţională complementară aplicată şi/sau măsura tehnico-administrativă dispusă; indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie din care au rezultat numai pagube materiale; termenul de exercitare a căii de atac, semnătura agentului constatator şi unitatea de poliţie la care se depune plângerea. […] (6) În cazul în care pentru fapta săvârşită se dispune ca măsură tehnico-administrativă reţinerea permisului de conducere şi/sau a certificatului de înmatriculare ori de înregistrare sau a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare ori de înregistrare, odată cu încheierea procesului-verbal de constatare a contravenţiei agentul constatator eliberează şi o dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulaţie, după caz, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1B. […] Art. 190. – (1) În cazurile prevăzute de lege, odată cu constatarea faptei, poliţistul rutier sau, după caz, poliţistul de frontieră reţine permisul de conducere, eliberând dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulaţie, după caz. (2) Permisul de conducere reţinut în condiţiile alin. (1), împreună cu un raport de reţinere, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 1E, se trimit, cel mai târziu în prima zi lucrătoare care urmează celei în care a fost eliberată dovada înlocuitoare, la serviciul poliţiei rutiere pe raza căruia a fost săvârşită fapta, care are obligaţia să facă imediat menţiunile corespunzătoare în evidenţa conducătorilor de autovehicule şi tramvaie. (3) Raportul de reţinere, permisul de conducere eliberat de o autoritate străină şi documentele reţinute se trimit poliţiei rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române pentru a fi trimise autorităţilor emitente. […] Art. 210. – (1) În situaţia în care conducătorul de autovehicul săvârşeşte o faptă pentru care, potrivit legii, se reţine permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, eliberându-se dovadă înlocuitoare cu drept de circulaţie, sancţiunea contravenţională complementară operează începând cu ziua următoare celei în care a expirat valabilitatea dovezii. (2) Când dovada înlocuitoare a permisului de conducere este eliberată fără drept de circulaţie, suspendarea exercitării dreptului de a conduce operează din momentul aplicării sancţiunii contravenţionale complementare prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei.”

Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001): „Art. 5. – (1) Sancţiunile contravenţionale sunt principale şi complementare. (2) Sancţiunile contravenţionale principale sunt: a) avertismentul; b) amenda contravenţională; c) prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. d) «abrogat» (3) Sancţiunile contravenţionale complementare sunt: a) confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii; b) suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau a autorizaţiei de exercitare a unei activităţi; c) închiderea unităţii; d) blocarea contului bancar; e) suspendarea activităţii agentului economic; f) retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ exterior, temporar sau definitiv; g) desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului în starea iniţială. (4) Prin legi speciale se pot stabili şi alte sancţiuni principale sau complementare. (5) Sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite. (6) Sancţiunile complementare se aplică în funcţie de natura şi de gravitatea faptei. (7) Pentru una şi aceeaşi contravenţie se poate aplica numai o sancţiune contravenţională principală şi una sau mai multe sancţiuni complementare. […] Art. 15. – (1) Contravenţia se constată printr-un proces- verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, denumite în mod generic agenţi constatatori. (2) Pot fi agenţi constatatori: primarii, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului de Interne, special abilitaţi, persoanele împuternicite în acest scop de miniştri şi de alţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, de prefecţi, preşedinţi ai consiliilor judeţene, primari, de primarul general al municipiului Bucureşti, precum şi de alte persoane prevăzute în legi speciale. (3) Ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului de Interne constată contravenţii privind: apărarea ordinii publice; circulaţia pe drumurile publice; regulile generale de comerţ; vânzarea, circulaţia şi transportul produselor alimentare şi nealimentare, ţigărilor şi băuturilor alcoolice; alte domenii de activitate stabilite prin lege sau prin hotărâre a Guvernului. Art. 16. – (1) Procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu: data şi locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupaţia şi locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea. (1 1 ) În cazul contravenienţilor cetăţeni străini, persoane fără cetăţenie sau cetăţeni români cu domiciliul în străinătate, în procesul-verbal vor fi cuprinse şi următoarele date: seria şi numărul paşaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberării acestuia şi statul emitent. (2) «abrogat» (3) «abrogat» (4) «abrogat» (5) În cazul în care contravenientul este minor procesul- verbal va cuprinde şi numele, prenumele şi domiciliul părinţilor sau ale altor reprezentanţi ori ocrotitori legali ai acestuia. (6) În situaţia în care contravenientul este persoană juridică în procesul-verbal se vor face menţiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerţului şi codul fiscal ale acesteia, precum şi datele de identificare a persoanei care o reprezintă. (7) În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoştinţă contravenientului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare. Obiecţiunile sunt consemnate distinct în procesul- verbal la rubrica „Alte menţiuni”, sub sancţiunea nulităţii procesului-verbal. Art. 17. – Lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată şi din oficiu. […] Art. 20. – (1) Dacă o persoană săvârşeşte mai multe contravenţii constatate în acelaşi timp de acelaşi agent constatator, se încheie un singur proces-verbal. (2) «abrogat» Capitolul III Aplicarea sancţiunilor contravenţionale Art. 21. – (1) În cazul în care prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor nu se prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplică şi sancţiunea. (2) Dacă, potrivit actului normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei, agentul constatator nu are dreptul să aplice şi sancţiunea, procesul-verbal de constatare se trimite de îndată organului sau persoanei competente să aplice sancţiunea. În acest caz sancţiunea se aplică prin rezoluţie scrisă pe procesul-verbal. (3) Sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal. […] Art. 31. – (1) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. (2) Partea vătămată poate face plângere numai în ceea ce priveşte despăgubirea, iar cel căruia îi aparţin bunurile confiscate, altul decât contravenientul, numai în ceea ce priveşte măsura confiscării.” III. Examen jurisprudenţial – principalele coordonate ale divergenţelor de jurisprudenţă

Invocând considerentele Deciziei nr. 49 din 26 iunie 2017 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al instanţei supreme, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea Tribunalului Dâmboviţa având ca obiect aceleaşi chestiuni de drept autorul sesizării arată că examinarea jurisprudenţei la nivel naţional a relevat faptul că instanţele de judecată nu au un punct de vedere unitar în ceea ce priveşte problemele de drept supuse dezbaterii, existând două orientări jurisprudenţiale, după cum urmează: A. Într-o orientare, s-a considerat că neconsemnarea, în cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenţiei, a sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce, a intervalului de timp pentru care este suspendat dreptul de a conduce (conţinutul concret al sancţiunii complementare) şi a temeiului juridic ar putea atrage nulitatea relativă parţială a procesului-verbal, respectiv a măsurii reţinerii permisului de conducere, care este doar o măsură tehnico-administrativă.

S-a arătat că încălcarea dispoziţiilorart. 96 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, atrăgând nulitatea relativă, trebuie invocată de partea interesată, în acest sens fiindDecizia în interesul legii nr. XXII din 19 martie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile unite, prin care s-a statuat că situaţiile în care nerespectarea anumitor cerinţe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenţiei sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din ordonanţă, reţinându-se că numai în astfel de situaţii nulitatea se constată şi din oficiu.

În cadrul acestei orientări, în funcţie de circumstanţele fiecărei speţe, s-au conturat două categorii de soluţii: a) admiterea plângerii contravenţionale şi anularea sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce şi a măsurii reţinerii permisului de conducere, în acest sens fiind identificate următoarele hotărâri: Sentinţa nr. 570 din 14 aprilie 2014 a Judecătoriei Târgu-Neamţ, Sentinţa nr. 2.534 din 6 noiembrie 2014 a Judecătoriei Alba Iulia (rămasă definitivă prin Decizia nr. 396/A/2015 din 21 mai 2015 a Tribunalului Alba – Secţia de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă), Sentinţa nr. 2.884 din 14 aprilie 2016 a Judecătoriei Târgu Jiu (rămasă definitivă prin Decizia nr. 2.232 din 9 noiembrie 2016 a Tribunalului Gorj – Secţia contencios administrativ şi fiscal), Sentinţa nr. 3.034 din 20 octombrie 2015 a Judecătoriei Târgu Cărbuneşti (rămasă definitivă prin Decizia nr. 533 din 22 martie 2016 a Tribunalului Gorj – Secţia contencios administrativ şi fiscal), sentinţele nr. 1.160 din 10 februarie 2016 şi nr. 721 din 25 ianuarie 2016 ale Judecătoriei Buzău (rămase definitive prin deciziile nr. 1.231 din 4 octombrie 2016 şi, respectiv, nr. 1.359 din 25 octombrie 2016 ale Tribunalului Buzău – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal), Sentinţa nr. 2.255 din 13 decembrie 2016 a Judecătoriei Dorohoi (rămasă definitivă prin Decizia nr. 312 din 27 martie 2017 a Tribunalului Botoşani – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal) şi Decizia nr. 656 din 20 aprilie 2016 a Tribunalului Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal. b) respingerea plângerii contravenţionale şi menţinerea sancţiunilor şi măsurilor contestate, în acest sens fiind identificate următoarele hotărâri: sentinţele nr. 543 din 23 iunie 2011 şi nr. 991 din 25 octombrie 2008 ale Judecătoriei Huedin, sentinţele nr. 3.485 din 9 aprilie 2015 şi nr. 9.938 din 27 octombrie 2015 ale Judecătoriei Cluj-Napoca (rămase definitive prin deciziile nr. 1.308 din 21 iunie 2016 şi 480/A din 9 martie 2016 ale Tribunalului Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale), Sentinţa nr. 549 din 23 ianuarie 2015 a Judecătoriei Piteşti (rămasă definitivă prin Decizia nr. 2.999 din 14 octombrie 2015 a Tribunalului Argeş – Secţia civilă), Decizia nr. 897 din 22 iunie 2015 a Tribunalului Prahova – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1.694 din 20 septembrie 2016 a Tribunalului Gorj – Secţia contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 442 din 16 martie 2016 a Tribunalului Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi deciziile nr. 453/2016 şi nr. 553/2016 ale Tribunalului Bacău Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. B. Într-o altă orientare, s-a apreciat că încălcarea dispoziţiilor art. 96 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, prin raportare la interesul ocrotit, poate fi invocată şi de instanţă din oficiu, fiind sancţionată cu nulitatea absolută.

În acest sens, au fost identificate deciziile nr. 1.395 din 14 decembrie 2016, 1.063 din 12 octombrie 2016, nr. 1.234 din 9 noiembrie 2016 şi nr. 1.414 din 14 decembrie 2016 ale Tribunalului Dâmboviţa – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi nr. 1.306 din 28 septembrie 2016 a Tribunalului Suceava. IV. Opinia autorului sesizării

Autorul sesizării, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Ploieşti, nu a formulat un punct de vedere şi nici nu şi-a exprimat opinia cu privire la problemele de drept supuse dezbaterii, limitându-se la a menţiona că acestea au fost ridicate în cadrul întâlnirii pe trimestrul IV/2016 a judecătorilor din cadrul Secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respectivei instanţe şi din cadrul instanţelor din circumscripţia sa. V. Punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin Adresa nr. 2.610/C/4.773/III-5/2017 din 10 ianuarie 2018, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la problemele de drept ce fac obiectul sesizării, potrivit căruia, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 96 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, art. 180 şi 181 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, prin raportare la dispoziţiile art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, lipsa menţiunii privind aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce atrage nulitatea parţială a procesului- verbal de constatare a contravenţiilor prevăzute de art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3) şi art. 102 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, nulitate care este condiţionată de dovedirea vătămării şi nu poate fi invocată din oficiu de instanţă.

În susţinerea punctului de vedere, Ministerul Public a prezentat următoarele argumente principale: A) Referitor la caracterul nulităţii procesului-verbal de constatare a contravenţiei

Art. 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 indică elementele formale pe care trebuie să le conţină orice proces-verbal de constatare a unei contravenţii, iar dispoziţiile art. 17 din acelaşi act normativ stabilesc menţiunile obligatorii ale procesului-verbal, a căror lipsă atrage nulitatea procesului- verbal de contravenţie, nulitate ce se constată şi din oficiu de instanţă.

Procesul-verbal de contravenţie, ca act administrativ, trebuie să îndeplinească, pe lângă condiţiile de valabilitate generale reglementate de Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, şi condiţiile de valabilitate specifice, prevăzute în anumite cazuri de lege; în cazul contravenţiilor rutiere, este necesar ca actul să conţină anumite menţiuni specifice, prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.

În legătură cu chestiunea dacă agentul constatator are sau nu un drept de apreciere asupra aplicării sancţiunii complementare, respectiv a perioadei de suspendare a dreptului de a conduce, se observă că, deşi sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce a fost reglementată de legiuitor, aplicarea ei se face, în fiecare caz în parte, de către agenţii constatatori [art. 15 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, art. 177 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, art. 109 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002].

De asemenea, potrivit art. 180 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în cazul în care constată încălcări ale normelor rutiere, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contravenţiei, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1 A, care va cuprinde în mod obligatoriu, printre altele „. . . sancţiunea contravenţională complementară aplicată şi/sau măsura tehnico-administrativă dispusă. . .”.

Din dispoziţiile legale amintite, rezultă că regimul de aplicare a sancţiunilor contravenţionale, atât principale, cât şi complementare, este strict reglementat de lege.

Relevant este că în vechea formă a Codului rutier, sancţiunea principală se dispunea de agentul constatator, iar sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice se dispunea, după caz, de către şeful poliţiei rutiere a judeţului sau a municipiului Bucureşti ori de şeful poliţiei rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române sau adjunctul acestuia [conform art. 96 alin. (4) din vechea formă a ordonanţei].

Odată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 69/2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (art. I pct. 34) (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 69/2007), şeful poliţiei rutiere are competenţa de a dispune sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce exclusiv în cazul cumulului de 15 puncte de penalizare, în celelalte cazuri, prevăzute la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3) şi art. 102 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, competenţa aparţine exclusiv agentului constatator, care trebuie să aplice sancţiunea prin procesul-verbal de contravenţie pe care îl întocmeşte.

Edificator în acest sens este conţinutul pct. 5 din Nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 69/2007, în care se arată că: „(…) se elimină o inadvertenţă legată de dreptul poliţistului rutier de a aplica sancţiuni contravenţionale complementare. Astfel, deşi alineatul (1) al art. 96 stabileşte faptul că sancţiunile contravenţionale complementare se aplică prin acelaşi proces- verbal prin care se aplică şi sancţiunea principală, menţinerea alin. (4) al aceluiaşi articol, în formularea actuală, ar face inaplicabilă prevederea de la alin. (1), în cazul exercitării competenţei de a dispune suspendarea dreptului de a conduce pentru 30/60/90 de zile (competenţă care ar reveni, în acest fel, şefului poliţiei rutiere pe raza căreia a fost săvârşită fapta sau din cadrul I.G.P.R.). În sensul arătat, s-a realizat modificarea art. 96 alin. (4), astfel încât şeful poliţiei rutiere să dispună suspendarea dreptului de a conduce pentru 30/60/90 de zile doar în cazul cumulului de 15 puncte de penalizare, în celelalte situaţii măsura restrictivă intervenind ca urmare a încheierii procesului-verbal de constatare a contravenţiei”.

Forma actuală a codului rutier nu mai prevede că sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule se dispune de către şeful inspectoratului judeţean de poliţie, astfel încât, potrivit regulilor generale de interpretare a unui act normativ, rezultă că, de lege lata, această sancţiune se dispune de către agentul constatator.

Un alt argument care vine în sprijinul tezei ce susţine necesitatea menţionării în procesul-verbal de contravenţie şi a sancţiunilor complementare este faptul că suspendarea are o perioadă determinată şi nu poate depăşi 30/60/90 de zile, în funcţie de încadrarea juridică a contravenţiei săvârşite. Numai în cazul suspendării ca urmare a aplicării unei măsuri de siguranţă pentru săvârşirea de infracţiuni sau de fapte prevăzute de legea penală măsura suspendării durează pe întreaga perioadă cât durează măsura de siguranţă, potrivit dispoziţiilorart. 110 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.

De asemenea, potrivit art. 104 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, la cererea titularului permisului de conducere, perioadele de suspendare se pot reduce de către şeful poliţiei rutiere a judeţului sau a municipiului Bucureşti pe raza căreia a fost săvârşită fapta ori de către şeful poliţiei rutiere din Inspectoratul General al Poliţiei Române (dar nu mai puţin de 30 de zile, în condiţiile prevăzute în regulament) iar, potrivit art. 221 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se poate reduce la 30 de zile, la cererea titularului, dacă sunt îndeplinite, cumulativ, anumite condiţii prevăzute de lege.

Din modalitatea de redactare a art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3) şi art. 102 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, sub forma „constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută la clasa a II-a, a III-a/a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30/60/90 de zile”, rezultă caracterul obligatoriu al aplicării sancţiunii suspendării dreptului de a conduce, alături de sancţiunea principală, iar durata acestei sancţiuni este prevăzută într-un cuantum fix, de 30, 60, respectiv 90 zile, agentul constatator neavând o marjă de apreciere asupra unui cuantum mai mic, aşa cum ar fi avut dacă legea folosea formula „de până la 30/60/90 zile”. B) Referitor la regimul juridic al sancţiunii care intervine în cazul încălcării legii, respectiv al lipsei menţiunilor prevăzute de lege în procesul-verbal de contravenţie, s-a arătat că, la fel cum actul de sancţionare contravenţională aparţine unei anumite categorii de acte juridice, tot astfel şi nulităţile care i se aplică sunt cele specifice categoriei din care face parte actul.

În dreptul administrativ, în general, o persoană nu poate obţine anularea unui act care provine de la administraţie, decât probând o vătămare (art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare); în caz contrar, neregularitatea actului are un caracter neesenţial şi nu poate duce la anularea acestuia.

Deşi în dreptul administrativ majoritatea normelor sunt imperative, nulitatea aplicându-se (dacă este cazul) în lipsa unui text care să o consacre expres (nulitate virtuală), în ipoteza în care legiuitorul consacră unei formalităţi o atenţie anume, stipulând că încălcarea acesteia atrage nulitatea actului emis astfel, este de presupus că el vine în ajutorul persoanelor protejate de normă, pe care le dispensează astfel de dovada prejudiciului suferit (nulitate expresă).

Distincţia nulitate expresă-nulitate virtuală se aplică şi nulităţilor formale ale procesului-verbal; în cazul lipsei menţiunilor considerate esenţiale, vătămarea se prezumă, pe când, dacă se invocă lipsa celorlalte menţiuni, o vătămare trebuie dovedită.

În lipsa menţiunilor prevăzute de lege, care nu sunt sancţionate cu nulitatea expresă, de regulă, sancţiunea ar trebui să fie o nulitate virtuală, aplicabilă numai în situaţia în care contravenientul probează că, prin viciile de formă respective, a suferit o vătămare.

Practic, instanţa va putea să invoce din oficiu doar nulităţile exprese, chiar în cazul în care contravenientul nu le-a invocat, având în vedere că vătămarea se prezumă.

Prin urmare, lipsa sancţiunii complementare din procesul- verbal atrage o nulitate virtuală a actului de sancţionare, nulitate condiţionată de probarea unei vătămări.

Potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa poate decide anularea totală sau parţială a unui act administrativ.

Aşadar, se poate dispune anularea parţială a unui act administrativ, ori de câte ori „partea” din act care a fost anulată nu are o legătură organică şi intrinsecă cu celelalte dispoziţii din act, care pot avea o existenţă de sine stătătoare şi se pot aplica în forma în care au fost adoptate, chiar şi în lipsa dispoziţiilor care au fost anulate. VI. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 96 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, stabilind că acestea sunt conforme cu prevederile Legii fundamentale, prin mai multe decizii, dintre care menţionăm, cu titlu de exemplu, deciziile nr. 84 din 7 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 14 martie 2012, nr. 796 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 29 iulie 2008, nr. 210 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 20 aprilie 2007, şi nr. 44 din 27 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 23 februarie 2005.

De asemenea, referindu-se la dispoziţiile art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 854 din 18 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 835 din 12 decembrie 2012, a statuat că „(…) reglementarea de către legiuitor a aplicării obligatorii, împreună cu sancţiunea principală a amenzii, a sancţiunii complementare a reţinerii permisului de conducere sau a dovezii înlocuitoare a acestuia, prevăzută la art. 111 alin. (1) lit. c) din ordonanţa de urgenţă criticată, în cazul săvârşirii faptei prevăzute la art. 102 alin. (3) lit. e) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, respectiv al depăşirii cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, aplicare ce nu este lăsată la aprecierea organului constatator, este consecinţa legăturii directe în care se află cu fapta sancţionată şi a pericolului social sporit al acesteia”. VII. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

În jurisprudenţa instanţelor europene nu au fost identificate decizii cu relevanţă directă asupra dezlegării problemelor de drept ce formează obiectul sesizării; jurisprudenţa instanţelor europene având legătură cu materia supusă dezbaterii se va regăsi, în cele ce urmează, în cadrul argumentelor ce se constituie în considerentele soluţiei preconizate. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia în interesul legii nr. XXII din 19 martie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile unite a statuat că „Nerespectarea cerinţelor înscrise în art. 16 alin. (7) din actul normativ menţionat (Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 – n.r.) atrage nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenţiei.”

În considerentele acestei decizii, instanţa supremă a statuat următoarele: „Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, instituie cadrul general de constatare şi sancţionare a contravenţiilor. Prin dispoziţiile specifice pe care le cuprinde, acest act normativ reglementează modul de întocmire a procesului-verbal de constatare a contravenţiilor, cu precizarea menţiunilor obligatorii pe care trebuie să le cuprindă, persoanele ce pot avea calitatea de agent constatator, ca reprezentanţi ai autorităţilor publice abilitate prin lege să constate şi să sancţioneze contravenţiile, condiţiile în care poate fi contestat procesul-verbal de constatare a contravenţiei, ca şi regimul general al sancţiunilor contravenţionale, al aplicării şi executării acestora. […] Or situaţiile în care nerespectarea anumitor cerinţe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenţiei sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din ordonanţă. Astfel, prin acest text de lege se prevede că «lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal», specificându-se că numai în astfel de situaţii «nulitatea se constată şi din oficiu». În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenţiei se ia în considerare şi din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerinţelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, inclusiv cel referitor la consemnarea distinctă a obiecţiunilor contravenientului la conţinutul lui, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenţiei să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.”

De asemenea, problemele de drept supuse dezlegării au mai făcut obiectul unor sesizări, formulate de tribunalele Dâmboviţa şi Suceava, care au fost respinse, ca inadmisibile, de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul instanţei supreme, prin deciziile nr. 49 din 26 iunie 2017 şinr. 64 din 25 septembrie 2017. IX. Raportul asupra recursului în interesul legii

Raportul analizează sesizarea formulată de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Ploieşti, apreciind că s-a făcut dovada existenţei unei jurisprudenţe neunitare în privinţa problemelor de drept ce constituie obiectul recursului în interesul legii, conform dispoziţiilor art. 515 din Codul de procedură civilă, respectiv că autorul sesizării este legitimat procesual, potrivit prevederilor art. 514 din acelaşi cod.

În ceea ce priveşte fondul problemelor de drept supuse dezbaterii, prin raport se apreciază că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale supuse analizei, neconsemnarea, în cuprinsul procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, a sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce, a intervalului de timp în care acesta este suspendat şi a temeiului juridic, este sancţionată cu nulitatea relativă parţială a procesului-verbal, condiţionată de producerea unei vătămări care nu poate fi înlăturată altfel. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Verificarea regularităţii învestirii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie impune analizarea condiţiilor de admisibilitate a recursului în interesul legii, în conformitate cu dispoziţiile art. 515 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii”, precum şi ale art. 514 din acelaşi cod, referitoare la obiectul recursului şi la titularul dreptului de sesizare.

Analiza implică, aşadar, mai multe aspecte: – cel al cerinţei de ordin formal, prevăzută de dispoziţiile art. 515 din Codul de procedură civilă – dovada că problemele de drept care formează obiectul sesizării au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii; această cerinţă de admisibilitate se constată a fi îndeplinită, având în vedere jurisprudenţa anexată sesizării, ilustrată prin hotărâri judecătoreşti definitive, din care rezultă că practica neunitară se identifică la nivelul mai multor curţi de apel din ţară; – sub aspectul obiectului recursului în interesul legii, în sensul că acesta trebuie să se circumscrie dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, respectiv să privească probleme de drept soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti, întrucât finalitatea acestei instituţii juridice o constituie asigurarea interpretării şi aplicării unitare a legii, condiţie care se constată a fi, de asemenea, îndeplinită; – sub aspectul titularului dreptului de a formula recursul în interesul legii, se constată că autorul sesizării, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Ploieşti, se regăseşte printre titularii dreptului de sesizare, prevăzuţi de art. 514 din Codul de procedură civilă.

Se constată, aşadar, că recursul în interesul legii este admisibil.

În ceea ce priveşte fondul problemelor de drept supuse dezbaterii, se constată că sesizarea urmăreşte a lămuri dacă lipsa din cuprinsul procesului-verbal a menţiunii aplicării sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce, pe timp limitat, poate constitui o cauză de nulitate parţială a acestuia, solicitându-se, totodată, precizarea felului nulităţii respective: relativă, cu consecinţa că poate fi invocată numai de partea vătămată, sau absolută, cu consecinţa că poate fi invocată şi de instanţă, din oficiu.

Răspunderea contravenţională este o formă de răspundere juridică, reglementată de normele dreptului contravenţional, dreptul comun în materie reprezentându-l Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001.

Astfel, procesul-verbal de contravenţie este un act administrativ, întocmit de un agent constatator ca reprezentant al autorităţii administrative, învestit cu autoritate statală pentru constatarea şi sancţionarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială prevăzută de lege, act ce se bucură de prezumţia de legalitate şi se execută din oficiu.

Legea prevede redactarea lui într-o anumită formă ad validitatem, cu respectarea tuturor prescripţiilor legale, de fond şi de formă, pentru încheierea sa valabilă, în scopul producerii efectelor juridice pentru care a fost întocmit.

Potrivit art. 15 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, contravenţia se constată printr-un proces-verbal, încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, denumite în mod generic agenţi constatatori, iar potrivit art. 21 alin. (1) din acelaşi act normativ, în cazul în care, prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor nu se prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplică şi sancţiunea.

Art. 5 alin. (1) din Ordonanţa Guvernu