ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 533/2016

Decizia nr. 533/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul cererii de chemare în judecată;

Prin acțiunea formulată, reclamanta SC A. SA, fosta SC B. SA, societate aflată în procedura insolvenței, a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții C., D. - inspector asistent și E. - expert asistent, anularea anexelor nr. 7 și nr. 8 din procesul verbal de control financiar încheiat de C. la data de 13 aprilie 2011.

În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că actul administrativ atacat a fost emis de pârâtă cu exces de putere, deoarece sumele calculate de autoritatea publică în anexa nr. 7, privind situația redevenței miniere și în anexa nr. 8, privind situația taxei pe activitatea minieră, arată o diferență mare între suma calculată de societate în evidentele sale contabile și suma calculată de organul de control, respectiv 58.239 lei redevență minieră și 691.454 lei taxă pe activitatea minieră.

Prin sentința civilă nr. 3069 din 12 noiembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, judecând cauza, în fond, după casare, a admis în parte acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta SC A. SA, prin Administrator Judiciar F. IPURL, în contradictoriu cu pârâții C. București-G., D. - inspector asistent și E. - expert asistent C., a anulat parțial procesul verbal de control financiar încheiat la data de 13 aprilie 2011 de C., în ceea ce privește obligațiile de plată stabilite în sarcina reclamantei, anume: suma de 58.239 lei cu titlu redevență minieră aferentă perioadei 01 ianuarie 2008-30 septembrie 2010, respectiv suma de 691.454 lei, cu titlu de taxă pentru activități de prospecțiuni, explorare și exploatare a resurselor minerale aferentă perioadei 01 ianuarie 2009-31 decembrie 2010, stabilite prin anexele 7, respectiv 8 și a respins pretențiile reclamantei privind restituirea unor sume.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin procesul verbal de control financiar din 13 aprilie 2011 încheiat la data de 13 aprilie 2011 de C. (fila 31 dosar tribunal) s-au stabilit în sarcina reclamantei, printre altele, următoarele obligații de plată:

- suma de 58.239 lei cu titlu de diferență redevență minieră aferentă perioadei 01 ianuarie 2008-30 septembrie 2010;

- suma de 691.454 lei cu titlu de diferență taxă pentru activități de prospecțiuni, explorare și exploatare a resurselor minerale aferentă perioadei 01 ianuarie 2009-31 decembrie 2010, stabilite prin anexele 7 (fila 47 și urm. dosar tribunal), respectiv 8 (fila 58 dosar tribunal) și contestate în prezenta cauză.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut eronata aplicare de către reclamantă a cotei de 2%, iar nu a cotei de 4% conform prevederilor art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 101/2007 în ceea ce privește redevența minieră, respectiv în cuantum de 50 lei/kmp, iar nu în cuantumul de 5.000 lei/kmp conform prevederilor art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 101/2007 în ceea ce privește taxa anuală pentru activitatea de explorare.

Instanța reține că reclamanta este titulara mai multor licențe de concesiune de exploatare minieră, astfel:

- licența de exploatare nr. 3259/2002 pentru perimetrul de exploatare Călimănești - Căciulata;

- licența nr. 1222/2000 Nădlac;

- licența nr. 1223/2000 Curtici-Macea;

- licența nr. 1224/2000 Dorobanți;

- licența nr. 946/1999 Sântandrei;

- licența nr. 1221/2000 Lovrin;

- licența nr. 1225/2000 Sânnicolau Mare;

- licența nr. 1219/2000 Jimbolia;

- licența nr. 1220/2000 Timișoara;

- licența nr. 1216/2000 Otopeni;

- licența nr. 1217/2000 Saravale;

- licența nr. 1218/2000 Tomnatic;

- licența nr. 2978/2000 Jimbolia;

Sumele stabilite suplimentar la plată în sarcina reclamantei cu titlu de redevență minieră, în sumă totală de 58.239 lei, au fost analizate grupat, după cum au fost reținute și de organul de control.

Suma de 16.827 de lei redevență minieră, aferentă perioadei 01 ianuarie 2008 - 30 iunie 2008 pentru producția minieră din perimetrul Călimănești - Căciulata, licența de exploatare nr. 3259/2002, reprezentând diferența de la 2%, cât a aplicat reclamanta, la 4% conform modificării adusă prin O.U.G. nr. 101/2007 (fila 47048 dosar tribunal).

Prin art. 1 pct. 5 din O.U.G. nr. 101/2007, art. 45 al Legii nr. 85/2003 a minelor a fost modificat, astfel:

”(1) Redevența minieră cuvenită bugetului de stat se stabilește, la încheierea licenței ori la eliberarea permisului de exploatare, la o cotă procentuală din valoarea producției miniere, după cum urmează:

a) 4% pentru cărbuni, minereuri feroase, neferoase, de aluminiu și roci aluminifere, de metale nobile, radioactive, pământuri rare și disperse, produse reziduale miniere, roci bituminoase, ape minerale terapeutice, ape termominerale, ape geotermale și gazele care le însoțesc, gaze necombustibile, nămoluri și turbe terapeutice”.

Potrivit art. 4 din aceeași ordonanță;

”(1) Licențele de concesiune/administrare și acordurile petroliere încheiate și neintrate în vigoare, precum și licențele de concesiune/administrare și acordurile petroliere intrate în vigoare se renegociază în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență.

(2) Termenul de finalizare a renegocierii se stabilește prin ordin al conducătorului autorității competente.

(3) Licențele de concesiune/administrare și acordurile petroliere, astfel cum au fost renegociate, se modifică/completează prin încheierea de acte adiționale între autoritatea competentă și titular.

(4) În vederea renegocierii, autoritatea competentă notifică titularul cu privire la data renegocierii și modificările/completările corespunzătoare”.

Rezultă astfel, în opinia instanței de fond, că noua cotă procentuală de 4% se aplică și licențelor intrate în vigoare, însă nu ex lege, ci condiționat de renegocierea licenței, într-un termen de finalizare a renegocierii stabilit prin ordin al conducătorului pârâtei, la inițiativa autorității competente exprimată prin notificarea adresată titularului privind data renegocierii și modificările/completările supuse renegocierii, procedură finalizată cu încheierea unui act adițional între autoritatea competentă și titular.

Această condiționare a aplicabilității noii cote procentuale induce concluzia că pentru a opera, pe de o parte, este necesară parcurgerea acestei proceduri, pe de altă parte, noua cotă procentuală se va aplica nu de la intrarea în vigoare a modificării art. 45, ci de la încheierea actului adițional în acest sens.

Aceasta este singura interpretare care conferă sens renegocierii despre care face vorbire art. 4 din ordonanță, procedurii stabilite, nevoii de încheiere de act adițional urmare a renegocierii, reglementare care ar fi fost pur și simplu inutilă dacă s-ar aprecia în sensul aplicabilității ex lege a noii cote, de la momentul intrării în vigoare a modificării art. 45.

Mai mult decât atât, concluzia că majorarea cotei se poate face doar urmare a renegocierii în acest sens și prin încheierea unui act adițional este în acord și cu prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 85/2003 a minelor, în forma în vigoare în perioada de referință, adică potrivit modificării adusă de însăși O.U.G. nr. 101/2007, conform cărora "(2) Prevederile licențelor în vigoare rămân nemodificate pe toată durata inițială a acestora, cu excepția cazurilor în care părțile convin modificarea/completarea acestora."

Revenind la situația debitului stabilit pentru perimetrul Călimănești - Căciulata, vizat de licența nr. 3259/2002, instanța a reținut că pentru acesta procedura de renegociere prevăzută de art. 4 din O.U.G. nr. 101/2007 s-a finalizat prin resemnarea ei de către reprezentanții legali ai părților în data de 26 iunie 2008.

Prin urmare, debitul suplimentar stabilit, aferent acestui perimetru și perioadei 01 ianuarie 2008 - 30 iunie 2008, este nelegal, în mod corect reclamanta aplicând vechea cotă de 2% a redevenței miniere.

Cu referire la suma de 9346 lei redevență minieră, aferentă perioadei 01 ianuarie 2008 - 31 decembrie 2008, pentru producțiile miniere din perimetrele Nădlac - vizat de licența de explorare nr. 1222/2000, Curtici-Macea - vizat de licența de explorare nr. 1223/2000, Dorobanți - vizat de licența de explorare nr. 1224/2000, Sântandrei - vizat de licența de explorare nr. 946/1999, reprezentând diferența de la 2%, cât a aplicat reclamanta, la 4% conform modificării adusă prin O.U.G. nr. 101/2007 (filele 47-50 dosar tribunal), și reținând interpretarea aplicării noii cote procentuale în cazul licențelor în vigoare mai sus redată, analizând starea de fapt în raport de această interpretare, curtea a apreciat că este nelegal stabilit debitul suplimentar.

Astfel, reclamanta nefiind notificată în tot acest interval de timp în vederea renegocierii, procedura renegocierii derulându-se și finalizându-se abia ulterior perioadei de referință 01 ianuarie 2008 - 31 decembrie 2008, actele adiționale subsecvente pentru aceste perimetre au fost semnate abia în data de 03 februarie 2009.

În ceea ce privește suma de 32.067 lei redevență minieră, aferentă perioadei 01 ianuarie 2008 - 30 septembrie 2010 pentru producțiile minieră din perimetrele Lovrin - vizat de licența de explorare nr. 1221/2000, Sânnicolau Mare - vizat de licența de explorare nr. 1225/2000, Jimbolia - vizat de licența de explorare nr. 1219/2000, respectiv Timișoara - vizat de licența de explorare nr. 1220/2000, reprezentând diferența de la 2%, cât a aplicat reclamanta, la 4% conform modificării adusă prin O.U.G. nr. 101/2007 (filele 47-57 dosar tribunal) reținând interpretarea aplicării noii cote procentuale în cazul licențelor în vigoare mai sus redată, analizând starea de fapt în raport de această interpretare, curtea apreciază ca nelegal stabilit debitul suplimentar și în acest cuantum.

Astfel, reclamanta nefiind notificată în tot acest interval de timp în vederea renegocierii, o atare procedură nederulându-se deloc în perioada de referință, cu atât mai puțin să fi fost finalizată prin încheierea de acte adiționale, nu datorează suma arătată.

Având în vedere că perioada de referință a sumei de la pct. 4.3. acoperă și o perioadă ulterioară datei de 16 iulie 2009 (data intrării în vigoare a Legii nr. 262/2009 de aprobare a O.U.G. nr. 101/2007), se impune precizarea suplimentară față de pct. 4.1. și 4.2. că art. 2 al O.U.G. nr. 101/2007, care modifica art. 21 alin. (2) din legea minelor de maniera arătată mai sus, a fost abrogat.

Prin urmare, nefiind aprobată ordonanța sub acest aspect, din 16 iulie 2009 s-a revenit la formularea anterioară a art. 21 alin. (2) din Legea minelor, astfel: ”Prevederile legale existente la data intrării în vigoare a licenței rămân valabile pe toată durata acesteia, cu excepția apariției unor eventuale dispoziții legale favorabile titularului”, instituindu-se un caz de ultraactivitate a legii sub imperiul căreia a intrat în vigoare licența.

De asemenea, legea de aprobare a modificat art. 60 alin. (1) din Legea minelor, aducându-l la forma anterioară O.U.G. nr. 101/2007 (care îl abrogase), astfel: ”(1) Prevederile licențelor în vigoare rămân valabile, pe întreaga lor durată, în condițiile în care au fost încheiate."

Pe de altă parte, art. 3 al Legii nr. 292/2009 prevede că:

”(1) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, titularii licențelor și autoritatea competentă încheie acte adiționale de stabilire a redevențelor astfel cum sunt reglementate prin O.U.G. nr. 101/2007.

(2) Actele adiționale încheiate potrivit prevederilor alin. (1) fac parte integrantă din licență și intră în vigoare, prin semnarea lor de către conducătorul autorității competente, conform prevederilor O.U.G. nr. 101/2007.

Prin urmare, cât timp nu s-au încheiat acte adiționale, din culpa autorității competente, reclamanta nu datorează o redevență majorată nici pentru perioada ulterioară datei de 16 iulie 2009.

În ceea ce privește suma de 691.454 lei stabilită în sarcina reclamantei cu titlu de taxă anuală pentru activitatea de explorare este aferentă perioadei 01 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2010 pentru perimetrele Otopeni - vizat de licența nr. 1216/2000, Lovrin - vizat de licența de explorare nr. 1221/2000, Sânnicolau Mare - vizat de licența de explorare nr. 1225/2000, Jimbolia - vizat de licența de explorare nr. 1219/2001, Saravale - vizat de licența de explorare nr. 1217/2000, Timișoara - vizat de licența de explorare nr. 1220/2000, Tomnatic  vizat de licența de explorare nr. 1218/2000 și Jimbolia (argila) - vizat de licența de explorare nr. 2978/2001, reprezentând diferența de la 50 de lei/kmp, cât a aplicat reclamanta, la 5000 de lei/kmp conform modificării adusă prin O.U.G. nr. 101/2007.

Prin art. 1 pct. 4 din O.U.G. nr. 101/2007, art. 44 alin. (3) al Legii nr. 85/2003 a minelor a fost modificat, astfel:

”(3) Taxa anuală pentru activitatea de explorare se stabilește la 1.000 lei/km^2; aceasta se dublează după 2 ani și devine de 5 ori mai mare după 4 ani”.

Reținându-se vechimea mai mare de 4 ani a licențelor de explorare mai sus menționate, taxa anuală de explorare a fost stabilită la 1.000 lei/kmp x5 = 5.000 de lei/kmp, conform tezei finale textului redat.

Potrivit art. 4 din aceeași ordonanță:

”(1) Licențele de concesiune/administrare și acordurile petroliere încheiate și neintrate în vigoare, precum și licențele de concesiune/administrare și acordurile petroliere intrate în vigoare se renegociază în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență.

(2) Termenul de finalizare a renegocierii se stabilește prin ordin al conducătorului autorității competente.

(3) Licențele de concesiune/administrare și acordurile petroliere, astfel cum au fost renegociate, se modifică/completează prin încheierea de acte adiționale între autoritatea competentă și titular.

(4) În vederea renegocierii, autoritatea competentă notifică titularul cu privire la data renegocierii și modificările/completările corespunzătoare”.

Prima instanță a arătat că raționamentul expus mai sus este aplicabil identic și taxei anuale pentru activitatea de explorare, art. 4 vizând toate modificările aduse de ordonanță, deci și redevenței miniere și taxei anuale pentru activitatea de explorare.

Rezultă astfel că noua taxă anuală de explorare de 1.000 lei, 2.000 de lei sau de 5.000 de lei (în funcție de vechimea licenței, în cazul prezent de 5.000 de lei/kmp) se aplică și licențelor intrate în vigoare, însă nu ex lege, ci condiționat de renegocierea licenței, într-un termen de finalizare a renegocierii stabilit prin ordin al conducătorului pârâtei, la inițiativa autorității competente exprimată prin notificarea adresată titularului privind data renegocierii și modificările/completările supuse renegocierii, procedură finalizată cu încheierea unui act adițional între autoritatea competentă și titular.

Această condiționare a aplicabilității noului cuantum al taxei anuale de explorare induce concluzia că pentru a opera pe de o parte este necesară parcurgerea acestei proceduri, pe de altă parte noul cuantum se va aplica nu de la intrarea în vigoare a modificării art. 44, ci de la încheierea actului adițional în acest sens.

Aceasta este singura interpretare care conferă sens renegocierii despre care face vorbire art. 4 din ordonanță, procedurii stabilite, nevoii de încheiere de act adițional urmare a renegocierii, reglementare care ar fi fost pur și simplu inutilă dacă s-ar aprecia în sensul aplicabilității ex lege a noii cote, de la momentul intrării în vigoare a modificării art. 44.

Mai mult decât atât, concluzia că majorarea cotei se poate face doar urmare a renegocierii în acest sens și prin încheierea unui act adițional este în acord și cu prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 85/2003 a minelor, potrivit cărora ”Prevederile legale existente la data intrării în vigoare a licenței rămân valabile pe toată durata acesteia, cu excepția apariției unor eventuale dispoziții legale favorabile titularului”.

Reclamanta a mai solicitat prin acțiunea sa și obligarea pârâtei la restituirea sumelor achitate în mod pretins eronat cu titlu de taxe de perimetru aferente anilor 2009-2010, în sumă de 3.506 lei (câte 1.753 lei pentru fiecare an) pentru perimetrele Otopeni, Saravale, Timișoara, Tomnatic, Jimbolia (argila), achitate benevol de către reclamantă anterior controlului, și care nu au fost impuse la plată în mod suplimentar prin procesul verbal contestat în prezenta cauză.

Instanța de rejudecare a apreciat însă că această solicitare a reclamantei este vădit inadmisibilă, urmând a o respinge, întrucât instanța nu are atribuția de a restitui sume, ci cel mult - după formularea de către reclamantă a unei cereri de restituire către autoritate, potrivit prescripțiilor legale - cenzurarea unui eventual refuz de restituire.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs pârâta C. București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând ca temei de drept al demersului său procesual, prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În contextul unor ample referiri și chiar reiterări a situației de fapt, generatoare a prezentului litigiu, recurenta-pârâtă a susținut că prima instanță, rejudecând cauza, în mod nelegal a admis, în parte, acțiunea intimatei-reclamante, respectiv a dispus anularea procesului verbal de control financiar din 14 aprilie 2011.

Reiterând conținutul actelor întocmite de organele de control financiar, privind calculul relevanței miniere prin aplicarea cotei de 4%, conform art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 101/2007, raportat la perioadele de timp detaliate în acte, cât și corespunzător fiecăruia dintre perimetrele miniere pentru care reclamanta intimată deținea licențe de exploatare, recurenta-pârâtă a menționat, în esență, că fapta Agenției Naționale pentru Resurse Materiale de a nu renegocia licențele de concesiune/administrare, astfel cum se prevede în art. 4 din O.U.G. nr. 11/2007 nu implică nerespectarea prevederilor legale aplicabile activităților miniere.

Concluzionând, recurenta-pârâtă, susținând greșita aplicare a legii de către prima instanță, corespunzător capetelor de cerere admise, din acțiunea reclamantei intimate, a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate și în fond, respingerea integrală a acțiunii intimatei-reclamante, cu consecința menținerii procesului verbal de control financiar nr. 1106892/14 aprilie 2011, cu privire la toate sumele menționate în cuprinsul acestuia.

Examinând cauza de față și sentința atacată prin prisma motivului de nelegalitate invocat de recurenta-pârâtă, raportat la apărările reclamantei intimate cuprinse în întâmpinarea formulată la cererea de recurs, dar și sub toate aspectele,astfel cum permit prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu este fondat recursul recurentei-reclamante, în considerarea celor în continuare arătate.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că cererea de recurs a recurentei-reclamante nu conține critici efective, de nelegalitate, raportat la hotărârea primei instanțe, nefiind indicate actele normative care ar fi fost greșit aplicate sau încălcate de către prima instanță. Cererea de recurs constituie, practic, o reiterare a situației de fapt și a susținerilor, respectiv a apărărilor înfățișate în cauză, în toate ciclurile procesuale parcurse, ceea ce atrage, în mod necesar examinarea, precumpănitoare, de către instanța de control judiciar, din perspectiva art. 304

1

C. proc. civ.

În aceste coordonate, Înalta Curte reține că prima instanță, în manieră clară, cuprinzătoare și coerentă, ca și printr-o justă raportare la prevederile legale aplicabile, în succesiunea adoptării lor, a analizat temeiurile și legalitatea sumelor suplimentare de plată stabilite în sarcina intimatei-reclamante, cu titlu de redevență minieră și respectiv pentru activități de prospecțiuni, explorare și exploatare a resurselor minerale, aferente perioadelor 01 ianuarie 2008-30 septembrie 2010 (în ceea ce privește sumele cu titlu de redevență minieră) și respectiv 01 septembrie 2009-31 decembrie 2010, stabilite prin Anexele 7 și 8 din procesul verbal de control fiscal încheiat la 13 aprilie 2011, contestat în cauză.

În acord cu cele constatate de către prima instanță, judecând în fond după casare, Înalta Curte reține că problema de drept ce se impune a fi soluționată în cauză vizează determinarea cotei procentuale a redevenței miniere din valoarea producției miniere realizate anual, pe care o datora societatea recurentă, în perioada 01 ianuarie 2008-30 septembrie 2010, corespunzător licențelor de exploatare deținute, expres arătate în actele de control, respectiv de 2% sau de 4% din valoarea producției miniere, raportat la interpretarea și aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 101/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 85/2003, prin care a fost modificată cota redevenței.

În cauză, necontestat, la momentul acordării licențelor de exploatare societății reclamante, era în vigoare Legea minelor nr. 61/1998 iar potrivit art. 31 alin. (1) din acest act normativ, redevența minieră s-a stabilit la o cotă de 2% din valoarea producției miniere realizate anual. Acest act normativ a fost abrogat de Legea nr. 85/2003, la 27 martie 2003.

În cuprinsul actelor administrative de control contestate în cauză s-a constatat că în perioada 01 ianuarie 2009-31 decembrie 2010, urmare a modificărilor legislative intervenite, recurenta nu a respectat prevederile art. 1 pct. 5 din O.U.G. nr. 101/2007, în sensul că nu a calculat și achitat la bugetul de stat redevența datorată prin aplicarea cotei modificate de 4% din valoarea producției miniere, așa cum impun prevederile legale arătate.

Contrar celor astfel reținute de organul de control, Înalta Curte apreciază, raportat la dispozițiile legale incidente în cauză, în succesiunea lor, că prevederile licenței de exploatare acordate reclamantei, în condițiile legislației în vigoare la data încheierii acestora, rămân valabile, iar clauzele acestora nu pot fi modificate decât prin acordul părților.

Astfel, potrivit art. 21 alin. (1) din Legea minelor nr. 85/2003, „Licența se încheie în formă scrisă. Pentru exploatare, licența intră în vigoare la data publicării Ordinului președintelui autorității competente de aprobare a acesteia în M. Of. al României, Partea I. Pentru exploatare, licența intră în vigoare la data publicării în M. Of. al României, Partea I, a Hotărârii Guvernului de aprobare a acesteia” .

Prin Legea nr. 237 din 7 iunie 2004, în vigoare începând cu 25 iunie 2004, a fost modificat art. 60 din Legea minelor nr. 85/2003, în sensul că:

„1) Prevederile licențelor de explorare și/sau exploatare aprobate de Guvernul rămân valabile pe întreaga lor durată, în condițiile în care au fost încheiate”, conținutul inițial al art. 60 alin. (1) din Legea nr. 85/2003 fiind în sensul că „Prevederile licențelor de explorare și/sau exploatare încheiate înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi și aprobate sau în curs de aprobare de către Guvern rămân valabile pe întreaga lor durată, în condițiile în care au fost încheiate”.

Până la acest moment, legislația incidentă în cauză recunoștea valabilitatea pe întreaga durată, în condițiile în care au fost încheiate, nu și a celor în curs de aprobare, doar pentru licențele de exploatare intrate în vigoare prin Hotărâre de Guvern, astfel cum susțin recurentele-pârâte într-un prim motiv de recurs.

Însă, ulterior, prin O.U.G. nr. 101 din 4 octombrie 2007 pentru modificarea și completarea Legii minelor nr. 85/2003 și a Legii petrolului nr. 238/2004, publicată în M. Of. nr. 684 din 8 octombrie 2007, a fost abrogat art. 60 alin. (1) din Legea minelor, prevederea legală referitoare la nemodificarea licențelor de exploatare și a valabilității acestora, fiind cuprinsă în art. 21 alin. (1) în forma inițială și art. 2 din această ordonanță de urgență care, la pct. 2 menționează:

„2) La art. 21 alin. (2) se modifică și va avea următorul cuprins: Prevederile licențelor în vigoare rămân nemodificate pe toată durata inițială a acestora, cu excepția cazurilor în care părțile convin modificarea/ completarea acestora”, iar la alin. (3) și 4 ale aceluiași articol se prevede:

„3) În cazul prelungirii duratei de concesiune/administrare sau transferului licenței de concesiune, autoritatea competentă va renegocia condițiile concesiunii/administrării, conform prezentei legi prin încheierea de acte adiționale, semnate de acesta și titular;

4) Modificarea/completarea licențelor în vigoare se realizează prin acte adiționale semnate de autoritatea competentă și titular”.

Din conținutul prevederilor legale expuse mai sus, în succesiunea adoptării lor, rezultă în mod clar faptul că, începând cu data de 12 octombrie 2007, prevederile licențelor de exploatare, încheiate înainte de intrarea în vigoare a Legii minelor nr. 85/2003, rămân valabile în condițiile în care au fost încheiate, cu excepția celor modificate prin renegociere prin acte adiționale, în concordanță cu noile cote de redevență minieră prevăzute la art. 45 din Legea nr. 85/2003 modificată prin O.U.G. nr. 101/2007.

În cauză însă, după cum cu justețe s-a reținut și de către prima instanță autoritatea ANRM nu a notificat societatea reclamantă, ca titular al licenței și nu au fost încheiate acte adiționale la licențe, în sensul modificării cotelor de redevență și a taxelor miniere, drept urmare redevența și taxele miniere au fost plătite în cotele stabilite în licențele de explorare/exploatare inițial încheiate.

De altfel, prin chiar cererea de recurs, recurenta-pârâtă a recunoscut că ANRM nu a negociat licențele de concesiune/administrare așa cum prevede art. 4 din O.U.G. nr. 101/2007, susținând însă că o atare conduită nu implică nerespectarea prevederilor legale aplicabile activităților miniere. În contextul acelorași aserțiuni recurenta a susținut totodată temeinicia acțiunii reclamantei-intimate, însă numai pentru suma de 16.827 lei, cu titlu de diferență stabilită de organele de control financiar, aferentă perioadei 01 ianuarie 2008-30 iunie 2008, pentru producția minieră din perimetrul Călimănești-Căciulata.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte apreciază ca fiind în deplin acord cu prevederile legale sus-enunțate, interpretarea instanței de fond și în legătură cu celelalte sume stabilite suplimentar, în mod nelegal, în condițiile în care, în contextul factual concret, actele adiționale subsecvente, de renegociere a noii cote procentuale, pentru celelalte perimetre miniere au fost semnate la 03 februarie 2009, respectiv ulterior perioadei de referință, 01 ianuarie 2008-31 decembrie 2008.

De altfel, Înalta Curte a statuat în același sens și prin alte decizii anterior pronunțate, arătând totodată că prevederile art. 2 din Legea nr. 262/2009, privind aprobarea O.U.G. nr. 101/2007, nu sunt aplicabile în cazul licențelor miniere stabilite anterior, deoarece textul arată expres că „taxele și redevențele instituite de O.U.G. nr. 101/2007 se aplică de la data intrării în vigoare a prezentei legi tuturor permiselor, licențelor și acordurilor petroliere”, însă prevederea nu poate fi în discordanță cu aceea potrivit căreia „prevederile licențelor în vigoare rămân valabile pe întreaga lor durată, în condițiile în care au fost încheiate”.

Mai mult, și în ipoteza în care s-ar accepta obligativitatea plății redevenței stabilite în conformitate cu dispozițiile din O.U.G. nr. 101/2007 și în cazul licențelor miniere anterioare, aceasta nu poate fi cerută de către organul fiscal, după cum s-a arătat deja, în lipsa încheierii unui act adițional, potrivit art. 3 din Legea nr. 262/2009.

Raportat la argumentele de interpretare și aplicare a legii sus arătate, Înalta Curte urmează așadar, ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, să respingă recursul de față ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii instanței de fond, apreciată ca fiind rezultatul unei juste aplicări și interpretări a prevederilor legale incidente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta C. București împotriva sentinței civile nr. 3069 din 12 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 februarie 2016.