ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2810/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanta SC F. SA, societate aflată în procedura

insolvenței, reprezentată legal prin administrator special C.R.F. a solicitat,

în contradictoriu cu pârâții D.G.F.M.B., S.A., inspector asistent și C.L., expert

asistent, anularea anexelor nr. 7 și nr. 8 din Procesul verbal de control

financiar încheiat de D.G.F.M.B. la data de 13 aprilie 2011, precum și

suspendarea acestui act administrativ.

În motivare,

reclamanta a arătat că actul administrativ atacat a fost emis cu exces

de putere, deoarece sumele calculate de autoritatea publică în anexa

nr. 7 privind situația redevenței miniere și anexa nr. 8 privind situația taxei

pe activitatea minieră, arată o diferență mare între suma calculată de

societate în evidențele sale contabile și suma calculată de organul de control,

respectiv 58.239 lei redevență minieră și 691.454 lei taxă pe activitatea

minieră.

În esență, a arătat

că organele fiscale nu au ținut cont de clauzele contractuale stabilite în

licențele de explorare/ exploatare, încheiate între A.N.R.M. și societate, în

sensul că redevență minieră era stabilită la cota de 2 % din valoarea

producției miniere realizate anual din exploatarea experimentală și datorată

din ziua începerii realizării producție, și nu la cota de 4%, cum în mod abuziv

s-a reținut.

Prin întâmpinare,

pârâta D.G.F.M.B. a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, arătând că

reclamanta nu a urmat procedura prealabilă obligatorie prevăzută de

dispozițiile Ordinului M.F.P. nr. 2160/2010.

La termenul de

judecată din 05 decembrie 2012, reclamanta a învederat că nu mai susține

cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat.

instanțe

Prin Sentința nr. 6923

din 5 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității invocată de pârâta

D.G.F.M.B. și pe cale de consecință, a respins acțiunea formulată de

reclamanta SC F. SA prin administrator special C.R.F., în contradictoriu

pârâtele D.G.F.P.M.B. – A.I.F. – S.C.F., S.A., inspector asistent D.G.F.P.M.B.

și C.L., expert asistent D.G.F.P.M.B., ca inadmisibilă.

În considerente,

instanța de fond a reținut că prin acțiunea formulată, reclamanta a solicitat

anularea anexelor nr. 7 și nr. 8 din procesul-verbal de control financiar

încheiat de D.G.F.M.B., la data de 13 aprilie 2011, precizând că a formulat

contestație împotriva procesului verbal, pe care pârâta nu a soluționat-o până

în prezent.

Prin prezenta acțiune

se tinde la anularea unui act administrativ și nu la sancționarea refuzului

pretins nejustificat, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, care impun

obligativitatea formulării plângerii prealabile în situația contestării actului

administrativ tipic.

De asemenea, a

apreciat instanța de fond, în cauză sunt aplicabile prevederile speciale ale

Ordinului M.F.P. nr. 2160/2010 pentru aprobarea Normelor metodologice privind

soluționarea plângerilor prealabile formulate împotriva proceselor-verbale de

control financiar încheiate în baza Legii nr. 30/1991 privind organizarea și

funcționarea controlului financiar și a Gărzii Financiare.

Potrivit dispozițiilor

pct. 1 și 2 din ordinul menționat, „1. împotriva procesului-verbal de control

financiar se poate formula plângere prealabilă în condițiile și în termenele

prevăzute la art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare. 2. Plângerea prealabilă formulată

împotriva procesului-verbal de control financiar reprezintă calea

administrativă de atac”.

Conform pct. 14 din

același ordin, „Decizia emisă în soluționarea plângerii prealabile poate fi

atacată de către contestator, la instanța judecătorească de contencios

administrativ competentă, în condițiile legii”.

În cauză, reclamanta

a urmat calea administrativă prealabilă, dar aceasta nu a fost definitivată, în

sensul că nu a fost emisă o decizie în soluționarea contestației administrative

care poate fi atacată la instanța de contencios administrativ competentă.

În condițiile în care

etapa administrativă nu a fost epuizată, instanța de fond a considerat că nu se

poate subroga în atribuțiile de soluționare care cad în sarcina autorității

administrative, în caz contrar părțile fiind lipsite de un grad de jurisdicție.

Reținând că, în speță,

nu a fost emisă decizie în soluționarea plângerii prealabile formulată

împotriva procesului verbal de control financiar, iar prin prezenta acțiune

reclamanta nu a solicitat și sancționarea refuzului pretins nejustificat de

soluționare a plângerii, instanța de fond a admis excepția inadmisibilități, cu

consecința respingerii acțiunii ca atare.

reclamantei SC F. SA

Reclamanta a formulat

recurs împotriva sentinței menționate, criticând-o în temeiul art. 304 pct. 9

și art. 304

1

C. proc. civ.

În esență,

recurenta-reclamantă a arătat că prima instanță a interpretat greșit Ordinul M.F.

nr. 2160/2010 privind soluționarea plângerii prealabile formulate împotriva

proceselor-verbale de control financiar încheiate în baza Legii nr. 30/1991

raportat la dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004. Arată recurenta că a

înregistrat plângerea prealabilă la D.G.F.P. – A.I.F. – S.C.F., sub nr. 3761

din 11 mai 2011, iar de la data înregistrării și până în prezent autoritatea

publică pârâtă nu a răspuns, deși dispozițiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 554/2004

o obligă să emită un răspuns în termen de 30 de zile.

Recurenta mai arată

că în cererea de chemare în judecată a solicitat instanței de fond să constate

și să sancționeze refuzul pretins nejustificat de soluționare a plângerii de

către D.G.F.P. București, în sensul că întrucât pârâta nu a soluționat

plângerea prealabilă în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit.

h) din Legea nr. 554/2004, se consideră îndreptățită să formuleze prezenta

acțiune, considerându-se vătămată cu privire la conținutul actului

administrativ încheiat de pârâtă cât și cu privire la lipsa răspunsului la

plângerea prealabilă, aspect nereținut de instanța de fond la deliberare.

În consecință, se

solicită admiterea recursului, casarea sentinței primei instanțe și trimiterea

cauzei spre rejudecare.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma motivelor invocate de recurenta-reclamantă și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Așa cum rezultă din

expunerea rezumativă cuprinsă la pct. I.1. din prezenta decizie,

recurenta-reclamantă a supus controlului instanței de contencios administrativ

și fiscal Anexele 7 și 8 din Procesul-verbal de control fiscal încheiat la 13

aprilie 2011, împotriva căruia aceasta a formulat plângere prealabilă

înregistrată sub nr. 3761 din 11 mai 2011 la D.G.F.P. București.

Plângerea prealabilă

nu a fost soluționată de autoritatea publică pârâtă până în prezent.

Înalta Curte reține

că procedura prealabilă a fost concepută în dreptul administrativ ca o cale ce

poate oferi persoanei vătămate posibilitatea de a obține rezolvarea diferendului

prin recunoașterea dreptului sau a interesului legitim vătămat mai rapid, fără

mijlocirea instanței, iar nu ca un obstacol în exercitarea dreptului de acces

liber la justiție.

Legea nr. 554/2004

instituie o procedură administrativă obligatorie, prealabilă sesizării

instanței, exercitată sub forma recursului grațios sau ierarhic care constă în

aceea că înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ

competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori

într-un interes legitim, printr-un act administrativ individual, trebuie să

solicite autorității publice emitente sau ierarhic superioare revocarea în tot

sau în parte a acestuia.

Este adevărat că

potrivit pct. 6 din Ordinul M.F.P. nr. 2160/2010, plângerea prealabilă formulată

împotriva procesului-verbal de control financiar se soluționează de către

direcția/ structura din care face parte organul de control financiar al cărui

act este atacat și care emite o decizie definitivă în sistemul căilor

administrative de atac.

Decizia emisă în

soluționarea plângerii prealabile poate fi atacată de către contestator la

instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile

legii.

Împotriva

procesului-verbal de control financiar se poate formula plângere prealabilă în

condițiile și în termenele prevăzute la art. 7 din Legea nr. 554/2004; aceasta

reprezentând o cale administrativă de atac (art. 1 din ordinul M.F.P. nr. 2160/2010).

Astfel, dispozițiile

Ordinului M.F.P. nr. 2160/2010 fac trimitere expresă la art. 7 din Legea

contenciosului administrativ, însă dispozițiile sunt neclare sub aspectul

termenului în care autoritatea publică privată este obligată să soluționeze

plângerea prealabilă prin emiterea unei decizii ce poate fi atacată la instanța

de contencios administrativ.

Plângerea prealabilă

formulată de SC F. SA a fost înregistrată la D.G.F.P. București sub nr. 3761

din 11 mai 2011, însă până în prezent aceasta nu a emis un răspuns, respectiv o

decizie, conform ordinului M.F.P. menționat.

Or, dispozițiile art.

2 alin. (1) lit. h) din Legea contenciosului administrativ, la care face

trimitere Ordinul nr. 2160/2010 definesc nesoluționarea în termenul legal a

unei cereri prin faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de e30 de

zile de la înregistrarea acesteia, dacă prin lege nu se prevede alt termen.

Având în vedere că

prin cererea de chemare în judecată recurenta-reclamantă solicită ca instanța să

constate și să sancționeze refuzul pretins nejustificat de soluționare a

plângerii prealabile de către D.G.F.P. București și, având în vedere intervalul

mare de timp scurs de la data înregistrării acesteia, care este încă

nefinalizată, Înalta Curte apreciază că a fost încălcat principiul soluționării

cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 C.E.D.O.

Principiul

soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, garanție a dreptului la un

proces echitabil este aplicabil nu numai procedurii judiciare propriu-zise, ci

și celei administrative sau execuționale.

Eventuala

complexitate a procedurii administrative poate constitui un criteriu de

apreciere a termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea

unei conduite de totală pasivitate a autorității publice.

În cauză, instanța de

fond a sancționat-o pe reclamantă prin admiterea excepției inadmisibilității

acțiunii cu consecința respingerii acesteia, reținând că a urmat calea

administrativă de contestare, însă nu a fost definitivată prin emiterea unei

decizii care să poată fi atacată la instanța de contencios administrativ

competentă.

Înalta Curte

apreciază că soluția instanței de fond este excesivă și afectează chiar dreptul

reclamantei de acces efectiv la justiție, astfel că va fi admis recursul și în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va fi casată

sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de SC F. SA prin administrator judiciar V.I. IPURL împotriva Sentinței

nr. 6923 din 5 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 iunie 2014.