ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2810/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC F. SA, societate aflată în procedura insolvenței, reprezentată legal prin administrator special C.R.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții D.G.F.M.B., S.A., inspector asistent și C.L., expert asistent, anularea anexelor nr. 7 și nr. 8 din Procesul verbal de control financiar încheiat de D.G.F.M.B. la data de 13 aprilie 2011, precum și suspendarea acestui act administrativ.

În motivare, reclamanta a arătat că actul administrativ atacat a fost emis cu exces de putere, deoarece sumele calculate de autoritatea publică în anexa nr. 7 privind situația redevenței miniere și anexa nr. 8 privind situația taxei pe activitatea minieră, arată o diferență mare între suma calculată de societate în evidențele sale contabile și suma calculată de organul de control, respectiv 58.239 lei redevență minieră și 691.454 lei taxă pe activitatea minieră. În esență, a arătat că organele fiscale nu au ținut cont de clauzele contractuale stabilite în licențele de explorare/ exploatare, încheiate între A.N.R.M. și societate, în sensul că redevență minieră era stabilită la cota de 2 % din valoarea producției miniere realizate anual din exploatarea experimentală și datorată din ziua începerii realizării producție, și nu la cota de 4%, cum în mod abuziv s-a reținut.

Prin întâmpinare, pârâta D.G.F.M.B. a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, arătând că reclamanta nu a urmat procedura prealabilă obligatorie prevăzută de dispozițiile Ordinului M.F.P. nr. 2160/2010. La termenul de judecată din 05 decembrie 2012, reclamanta a învederat că nu mai susține cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat. 2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 6923 din 5 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității invocată de pârâta D.G.F.M.B. și pe cale de consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC F. SA prin administrator special C.R.F., în contradictoriu pârâtele D.G.F.P.M.B.

– A.I.F. – S.C.F., S.A., inspector asistent D.G.F.P.M.B. și C.L., expert asistent D.G.F.P.M.B., ca inadmisibilă. În considerente, instanța de fond a reținut că prin acțiunea formulată, reclamanta a solicitat anularea anexelor nr. 7 și nr. 8 din procesul-verbal de control financiar încheiat de D.G.F.M.B., la data de 13 aprilie 2011, precizând că a formulat contestație împotriva procesului verbal, pe care pârâta nu a soluționat-o până în prezent. Prin prezenta acțiune se tinde la anularea unui act administrativ și nu la sancționarea refuzului pretins nejustificat, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, care impun obligativitatea formulării plângerii prealabile în situația contestării actului administrativ tipic.

De asemenea, a apreciat instanța de fond, în cauză sunt aplicabile prevederile speciale ale Ordinului M.F.P. nr. 2160/2010 pentru aprobarea Normelor metodologice privind soluționarea plângerilor prealabile formulate împotriva proceselor-verbale de control financiar încheiate în baza Legii nr. 30/1991 privind organizarea și funcționarea controlului financiar și a Gărzii Financiare. Potrivit dispozițiilor pct. 1 și 2 din ordinul menționat, „1. împotriva procesului-verbal de control financiar se poate formula plângere prealabilă în condițiile și în termenele prevăzute la art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. 2. Plângerea prealabilă formulată împotriva procesului-verbal de control financiar reprezintă calea administrativă de atac”.

Conform pct. 14 din același ordin, „Decizia emisă în soluționarea plângerii prealabile poate fi atacată de către contestator, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii”. În cauză, reclamanta a urmat calea administrativă prealabilă, dar aceasta nu a fost definitivată, în sensul că nu a fost emisă o decizie în soluționarea contestației administrative care poate fi atacată la instanța de contencios administrativ competentă. În condițiile în care etapa administrativă nu a fost epuizată, instanța de fond a considerat că nu se poate subroga în atribuțiile de soluționare care cad în sarcina autorității administrative, în caz contrar părțile fiind lipsite de un grad de jurisdicție.

Reținând că, în speță, nu a fost emisă decizie în soluționarea plângerii prealabile formulată împotriva procesului verbal de control financiar, iar prin prezenta acțiune reclamanta nu a solicitat și sancționarea refuzului pretins nejustificat de soluționare a plângerii, instanța de fond a admis excepția inadmisibilități, cu consecința respingerii acțiunii ca atare. 3. Recursul reclamantei SC F. SA Reclamanta a formulat recurs împotriva sentinței menționate, criticând-o în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În esență, recurenta-reclamantă a arătat că prima instanță a interpretat greșit Ordinul M.F. nr. 2160/2010 privind soluționarea plângerii prealabile formulate împotriva proceselor-verbale de control financiar încheiate în baza Legii nr. 30/1991 raportat la dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Arată recurenta că a înregistrat plângerea prealabilă la D.G.F.P. – A.I.F. – S.C.F., sub nr. 3761 din 11 mai 2011, iar de la data înregistrării și până în prezent autoritatea publică pârâtă nu a răspuns, deși dispozițiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 o obligă să emită un răspuns în termen de 30 de zile. Recurenta mai arată că în cererea de chemare în judecată a solicitat instanței de fond să constate și să sancționeze refuzul pretins nejustificat de soluționare a plângerii de către D.G.F.P. București, în sensul că întrucât pârâta nu a soluționat plângerea prealabilă în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, se consideră îndreptățită să formuleze prezenta acțiune, considerându-se vătămată cu privire la conținutul actului administrativ încheiat de pârâtă cât și cu privire la lipsa răspunsului la plângerea prealabilă, aspect nereținut de instanța de fond la deliberare.

În consecință, se solicită admiterea recursului, casarea sentinței primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-reclamantă și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat. Așa cum rezultă din expunerea rezumativă cuprinsă la pct. I.1. din prezenta decizie, recurenta-reclamantă a supus controlului instanței de contencios administrativ și fiscal Anexele 7 și 8 din Procesul-verbal de control fiscal încheiat la 13 aprilie 2011, împotriva căruia aceasta a formulat plângere prealabilă înregistrată sub nr. 3761 din 11 mai 2011 la D.G.F.P. București.

Plângerea prealabilă nu a fost soluționată de autoritatea publică pârâtă până în prezent. Înalta Curte reține că procedura prealabilă a fost concepută în dreptul administrativ ca o cale ce poate oferi persoanei vătămate posibilitatea de a obține rezolvarea diferendului prin recunoașterea dreptului sau a interesului legitim vătămat mai rapid, fără mijlocirea instanței, iar nu ca un obstacol în exercitarea dreptului de acces liber la justiție. Legea nr. 554/2004 instituie o procedură administrativă obligatorie, prealabilă sesizării instanței, exercitată sub forma recursului grațios sau ierarhic care constă în aceea că înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ individual, trebuie să solicite autorității publice emitente sau ierarhic superioare revocarea în tot sau în parte a acestuia.

Este adevărat că potrivit pct. 6 din Ordinul M.F.P. nr. 2160/2010, plângerea prealabilă formulată împotriva procesului-verbal de control financiar se soluționează de către direcția/ structura din care face parte organul de control financiar al cărui act este atacat și care emite o decizie definitivă în sistemul căilor administrative de atac. Decizia emisă în soluționarea plângerii prealabile poate fi atacată de către contestator la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii. Împotriva procesului-verbal de control financiar se poate formula plângere prealabilă în condițiile și în termenele prevăzute la art. 7 din Legea nr. 554/2004; aceasta reprezentând o cale administrativă de atac (art. 1 din ordinul M.F.P.

nr. 2160/2010). Astfel, dispozițiile Ordinului M.F.P. nr. 2160/2010 fac trimitere expresă la art. 7 din Legea contenciosului administrativ, însă dispozițiile sunt neclare sub aspectul termenului în care autoritatea publică privată este obligată să soluționeze plângerea prealabilă prin emiterea unei decizii ce poate fi atacată la instanța de contencios administrativ. Plângerea prealabilă formulată de SC F. SA a fost înregistrată la D.G.F.P. București sub nr. 3761 din 11 mai 2011, însă până în prezent aceasta nu a emis un răspuns, respectiv o decizie, conform ordinului M.F.P. menționat. Or, dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea contenciosului administrativ, la care face trimitere Ordinul nr. 2160/2010 definesc nesoluționarea în termenul legal a unei cereri prin faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de e30 de zile de la înregistrarea acesteia, dacă prin lege nu se prevede alt termen.

Având în vedere că prin cererea de chemare în judecată recurenta-reclamantă solicită ca instanța să constate și să sancționeze refuzul pretins nejustificat de soluționare a plângerii prealabile de către D.G.F.P. București și, având în vedere intervalul mare de timp scurs de la data înregistrării acesteia, care este încă nefinalizată, Înalta Curte apreciază că a fost încălcat principiul soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 C.E.D.O. Principiul soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, garanție a dreptului la un proces echitabil este aplicabil nu numai procedurii judiciare propriu-zise, ci și celei administrative sau execuționale. Eventuala complexitate a procedurii administrative poate constitui un criteriu de apreciere a termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite de totală pasivitate a autorității publice.

În cauză, instanța de fond a sancționat-o pe reclamantă prin admiterea excepției inadmisibilității acțiunii cu consecința respingerii acesteia, reținând că a urmat calea administrativă de contestare, însă nu a fost definitivată prin emiterea unei decizii care să poată fi atacată la instanța de contencios administrativ competentă. Înalta Curte apreciază că soluția instanței de fond este excesivă și afectează chiar dreptul reclamantei de acces efectiv la justiție, astfel că va fi admis recursul și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va fi casată sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC F. SA prin administrator judiciar V.I. IPURL împotriva Sentinței nr. 6923 din 5 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2014.