ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2738/2015

Decizia nr. 2738/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, la data de 15 septembrie 2011 sub nr. 309/43/2011, reclamanta SC A. SRL, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta DGFP Mureș, ca prin hotărârea pe care o va pronunța instanța să dispună anularea Deciziei nr. 236 din 12 iulie 2011 și a actelor administrative care au precedat-o, respectiv Decizia de impunere nr. 340 din 29 noiembrie 2010 privind obligațiile suplimentare stabilite de inspecția fiscală în baza RIF nr. 255 din 29 noiembrie 2010 ale Activității de Inspecție Fiscală din cadrul DGFP Mureș, urmând ca pe cale de consecință reclamanta să fie exonerată de la plata sumei de 1.054.787 RON reprezentând redevență minieră (528.3006 RON) și accesorii de întârziere (526.481 RON), precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

În motivarea cererii s-a arătat că reclamanta este titulara Licenței de concesiune pentru exploatare nr. 3490 din 24 iunie 2002.

S-a arătat prin acțiune că, potrivit prevederilor art. 11.1 din licență, reclamanta datorează bugetului statului redevența minieră în cotă de 6% din valoarea producției miniere realizate anual, iar produsul minier realizat de titular, pentru care se plătește redevența minieră este andezitul-piatră brută.

Licența pe care o deține reclamanta nu permite deducerea cheltuielilor efectuate cu prelucrarea pietrei brute, procentul stabilit aplicându-se asupra produsului brut ce se extrage-andezitul - și nicidecum asupra nisipului, pietrei sparte sau sorturilor de orice fel, așa cum greșit a procedat inspecția fiscală.

Reclamanta a susținut că, chiar și în ipoteza în care ar fi trebuit să ignore contractul cu Statul Român prin instituția abilitată în anul 2002 (deși aceasta este legea părților), și să se raporteze la prevederile legale ulterioare care au majorat procentul de calcul al redevenței miniere, cu încălcarea principiului neretroactivității legii, suma de plată la bugetul statului ar fi trebuit să fie majorată în procent de 4% față de cea ce reclamanta a achitat până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 101/2007 și nicidecum să se procedeze la calcularea redevenței raportat la o nouă bază impozabilă, care nu este reală și conformă cu licența de exploatare.

Pârâta DGFP Mureș a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca netemeinică și menținerea Deciziei nr. 236 din 12 iulie 2011 emisă de către DGFP Mureș.

La data de 13 noiembrie 2012, prin Sentința nr. 225 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș s-a admis în parte cererea formulată de către reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta DGFP Mureș.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a formulat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș.

Prin Decizia nr. 1041 din 28 februarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal s-a admis recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș dispunându-se casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această decizie Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că reclamanta a aplicat o cotă de 6% asupra valorii producției miniere la produsul andezit piatra brută, iar organul de control a considerat că se aplică o cotă de 6% pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 30 septembrie 2007 și 10% pentru perioada 1 octombrie 2007 - 30 iunie 2009 la valoarea producției miniere atât pentru produsul andezit piatră brută cât și a produselor rezultate din prelucrarea pietrei brute, fără a lua în considerare cheltuielile de prelucrare, respectiv costul de achiziție a resursei minerale, adică o bază impozabilă diferită față de cea luată în calcul de reclamantă.

Pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 30 septembrie 2007, cota de redevență a fost de 6%, în accepțiunea ambelor părți, diferența provine din baza de impozitare diferită, iar expertul a precizat că reclamanta a greșit baza de calcul, motiv pentru care s-a refăcut calculul, stabilind pentru această perioadă o redevență suplimentară, situație necontestată de reclamantă.

Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că începând cu data de 1 octombrie 2007 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 101/2007, care a modificat Legea minelor nr. 85/2003, respectiv art. 45 din Legea nr. 85/2003 care prevedea o cotă de 6% redevență, în sensul unei cote de 10% redevență, astfel că perioada 30 septembrie 2007 - 30 iunie 2009 trebuia analizată din perspectiva acestei ordonanțe de urgență.

S-a considerat că era necesar a se cere părților să facă dovezi privind renegocierea licenței cu autoritatea competentă, proba fiind esențială în dezlegarea pricinii.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș la data de 31 martie 2014.

La termenul de judecată din data de 13 iunie 2014, având în vedere dispozițiile deciziei de casare, instanța a solicitat părților să depună la dosar înscrisuri în probațiune (licența de exploatare, avize de anuale de exploatare, extrase de pe registrele contabile, dovada renegocierii licenței raportat la dispozițiile O.U.G. nr. 101/2007), înscrisuri care au fost arhivate conform prevederilor Legii 182/2002.

Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința nr. 143 din 28 noiembrie 2014 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis în parte cererea formulată de către reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta DGRFP Brașov-AJFP Mureș, Biroul de Soluționare a Contestațiilor; s-a dispus anularea parțială a Deciziei nr. 236 din 12 martie 2011 de soluționare a contestației, emisă de D.G.F.P. Mureș, precum și a Deciziei de impunere nr. 340 din 29 noiembrie 2010 privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite în baza RIF nr. 255/29 noiembrie 2010, în ceea ce privește suma de 394.047 RON reprezentând redevență minieră și 376.733 RON reprezentând accesorii de întârziere, exonerând reclamanta de plata acestor sume. Au fost menținute actele atacate în ceea ce privește sumele de 134.259 RON reprezentând debit și 149.748 RON accesorii de întârziere.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut că reclamantei îi sunt deplin opozabile obligațiile instituite prin licența de exploatare emisă conform Legii nr. 61/1998 și aprobată prin H.G. nr. 1820/2004.

S-a reținut că, potrivit circularei emise de ANAF - pct. I lit. A, în cazul concret dedus judecății, fiind vorba despre o licență de concesiune încheiată conform Legii nr. 61/1998 și aprobată prin hotărâre de guvern, până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 101/2007 se datorează cota procentuală înscrisă în licență, astfel cum s-a expus și în considerentele deciziei de casare.

A apreciat prima instanță că începând cu data de 1 octombrie 2007, ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 101/2007 și până la aprobarea acestei ordonanțe prin Legea nr. 269/2009 se datorează cotele procentuale renegociate în conformitate cu prevederile acesteia și înscrise în actele adiționale încheiate între autoritatea competentă și titular iar de la intrarea în vigoare a Legii nr. 269/2009 se datorează cota procentuală sau valorică de la data semnării actelor adiționale de stabilire a redevențelor de către conducătorul autorității competente.

În fapt, s-a constatat că dispozițiile circularei fac aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 101/2007 cu referire la cazul concret al licențelor emise în baza Legii nr. 61/1998 și care, fiind aprobate prin hotărâre de guvern, rămân valabile pe întreaga lor durată, în condițiile în care au fost încheiate (conform art. 60 din Legea nr. 85/2003).

Din probele administrate în rejudecare, a rezultat că, licența de exploatare 3490/2002 a fost renegociată sub aspectul redevenței datorate, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 262 din 7 iulie 2009, așadar în afara perioadei de referință a controlului fiscal.

Instanța a reținut că, cel puțin până la data de 30 iunie 2009 nu s-a procedat la o renegociere a licenței de exploatare sub aspectul redevenței sau al modului de calcul al acesteia, deși la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 101/2007, acest act normativ prevedea obligativitatea renegocierii licențelor în conformitate cu prevederile ordonanței de urgență.

S-a reținut că, doar prin Legea nr. 262/2009 s-a prevăzut un termen clar în care trebuie renegociate licențele și s-a stabilit expres că taxele și redevențele prevăzute de O.U.G. nr. 101/2007 (și care au fost avute în vedere de organul fiscal pentru a stabili obligații de plată pe perioada cu 1 octombrie 2007 - 30 iunie 2009 ) vor fi aplicabile începând cu data de 10 iulie 2009 - data intrării în vigoare a legii.

A apreciat curtea de apel că în cazul în care nu s-a încheiat nici un act adițional, trebuia aplicat art. 21 alineat 2 din Legea nr. 85/2003, modificată prin O.U.G. nr. 101/2007, astfel că stabilirea redevenței datorate ar fi impus a se avea în vedere prevederile contractului de concesiune, nemodificat (art. 11.1.1 instituie o redevență de 6% din valoarea producției miniere realizate anual) dar și dispozițiile Legii nr. 85/2003 (art. 45 alin. (3)) care prevedea, anterior modificărilor aduse de O.U.G. nr. 101/2007, că în valoarea producției miniere nu intră valoarea rezultată din activitatea de prelucrare a produselor extrase.

Decizia emisă de pârâtă stabilește redevența datorată prin aplicarea cotei de 10% și baza impozabilă-producție minieră fără a se scădea cheltuielile de preluare.

Or, s-a constatat că aplicabilitatea O.U.G. nr. 101/2007 era condiționată de o renegociere a licenței, aspect de nu se confirmă în prezenta cauză.

Recursul

Împotriva sentinței civile a formulat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate în esență pentru următoarele motive:

- Caracterul nelegal și nefondat al sentinței recurate rezidă din faptul că prima instanță în mod nejustificat și-a însușit concluziile expertului fără să țină cont de punctul de vedere al organului fiscal depus la dosarul cauzei prin Adresa nr. 57841 din 18 octombrie 2012, înregistrată la Curtea de Apel Târgu Mureș în data de 22 octombrie 2012 asupra raportului de expertiza, în care au fost combătute în mod justificat și detaliat susținerile expertului.

- Astfel s-a arătat că obligațiile fiscale suplimentar stabilite prin Decizia de impunere nr. 340/29 noiembrie 2010, reprezentând 528.306 RON redevența minieră și 526.481 RON accesorii aferente, au fost determinate pe baza documentelor prezentate organelor de inspecție la data controlului.

Din Cap. I, pct. 4 al expertizei, rezultă că printre materialele care au stat la baza efectuării expertizei se regăsesc și „Situațiile privind cheltuielile de prelucrare a produsului minier", documente care nu au fost prezentate organelor de inspecție și nici organului de soluționare a contestației, motiv pentru care în opinia recurentei nici instanța de fond nu putea să le analize și să le aibă în vedere la soluționarea favorabilă a cauzei.

Deși din analiza anexei 1 la expertiză și a anexei 3 la actul de control, nu rezultă diferențe față de cantitatea exploatată în perioada supusă controlului (396.999 to), expertul luând în calcul alte prețuri de vânzare, fără să precizeze modalitatea de determinare a acestora, diferite față de cele stabilite de organele de inspecție și recunoscute de către reprezentantul societății prin semnarea anexelor la actul de control și întărite de nota explicativă dată în fața organelor de control.

- Se arată că datorită faptului că expertul nu ține cont de prevederile Circularei A.N.A.F. nr. 854.538 din 5 noiembrie 2009, care prevede faptul că, pentru perioada 1 octombrie 2007 - 30 iunie 2009 se aplică cota de 10% prevăzută de O.U.G. nr. 101/2007, acesta apreciază că se aplică procentul de 6% prevăzută în Licență, opinie însușită în mod nejustificat și de instanța de fond.

Recurenta a arătat că expertul stabilește în mod eronat și fără suport legal valoarea producției realizate la suma de 6.431.881 RON, prin înmulțirea producției realizate (396.999 to) cu prețul de vânzare, care, așa cum a arătat recurenta, nu corespunde cu prețul de vânzare din facturile întocmite de societate:

Astfel, valoarea corectă a producției realizate este cea stabilită prin actul de control la suma de 9.351.428 RON, prin înmulțirea producției obținute (aceeași cu cea stabilita de expert) cu prețul de vânzare din facturile întocmite de societate.

- Se arată că, potrivit Circularei A.N.A.F nr. 854.538 din 5 noiembrie 2009, pentru perioada 1 octombrie 2007 - 30 iunie 2009 se aplică cota de 10% prevăzută de O.U.G. nr. 101/2007 și nu de 6% prevăzută în Licență, iar circulara așa este obligatorie pentru organele de control care trebuie să aplice dispozițiile legale în strânsă consonanță cu aceasta, fapt reținut și de către instanța de fond.

În speță sunt aplicabile dispozițiile art. 44 alin. (1) din Legea minelor nr. 85/2003, în vigoare la data de 1 ianuarie 2006, potrivit cărora "(1) Titularii licențelor/permiselor sunt obligați la plata către bugetul de stat a unei taxe pentru activitatea de prospecțiune, explorare și exploatare a resurselor minerale, precum și a unei redevențe miniere", iar la art. 45 alin. (1) lit. c) din același act normativ se precizează: "(1) Redevența minieră cuvenită bugetului de stat se stabilește la o cotă procentuală din valoarea producției miniere, după cum urmează: [..] c) o cotă de 6% pentru roci utile, cu excepția rocilor ornamentale, la care cota este de 10%;".

-Astfel, se învederează instanței de control judiciar ca, începând cu luna octombrie 2007, la art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 101/2007 pentru modificarea și completarea Legii minelor nr. 85/2003 și a Legii petrolului nr. 238/2004, se precizează: „5. La art. 45, alineatele (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:(1) Redevența minieră cuvenită bugetului de stat se stabilește, la încheierea licenței ori la eliberarea permisului de exploatare, la o cotă procentuală din valoarea producției miniere, după cum urmează: [..] c) 10% pentru roci utile, cu excepția rocilor ornamentale și a pietrelor prețioase și semiprețioase, la care cota este 15%;".

Potrivit art. unic pct. 2 lit. a) din O.P.A.N.R.M nr. 211/2007 pentru modificarea și completarea Instrucțiunilor tehnice privind modul de raportare și de calcul al valorii producției și redevenței miniere datorate de către titularii actelor de dare în administrare sau de concesiune, aprobate prin O.P.A.N.R.M nr. 74/2004, „[..] Cotele procentuale ale redevenței miniere datorate sunt cele prevăzute la art. 45 din Legea nr. 85/2003, cu modificările și completările ulterioare*) ."

În temeiul acestor prevederi legale în mod justificat organele fiscale au reținut că taxa pentru activitatea de exploatare a fost modificată începând cu trimestrul IV al anului 2007, prin publicarea în M. Of. al României nr. 684 din 9 octombrie 2007 a O.U.G. nr. 101/2007, astfel că societatea avea obligația să calculeze și să achite la bugetul statului redevența minieră pentru trim. IV 2007, în procentul majorat, de 10%.

Mai mult, reclamanta arată că organele de inspecție fiscală la verificarea modului de calcul al redevenței miniere la SC A. SRL a fost avută în vedere și Circulara nr. 854.538 din 5 noiembrie 2009 a Direcției Generale de Control Financiar din cadrul A.N.A.F., înregistrată la D.G.F.P. Mureș sub nr. 35.867 din 13 noiembrie 2009, emisă în scopul aplicării unitare a prevederilor Legi minelor nr. 85/2003, cu modificările și completările ulterioare.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte, constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

- Prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1041 din 28 februarie 2014 - s-a admis recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov împotriva sentinței civile nr. 225 din 13 noiembrie 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, s-a casat sentința atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond în rejudecare a ținut cont de dezlegările date de instanța de control judiciar în considerarea prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel a statuat Înalta Curte că pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 30 septembrie 2007 - cota de redevență a fost corect calculată conform expertizei, iar în rejudecare urmează a fi verificate aspectele ce se referă la obligațiile titularului pentru perioada 1 octombrie 2007 - 30 iunie 2009.

-În ceea ce privește perioada menționată mai sus, de asemenea s-a statuat că începând cu data de 1 iulie 2007 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 101/2007 care a modificat Legea minelor nr. 85/2003.

În drept

Art. 45 din Legea nr. 85/2003 a fost modificat prin O.U.G. nr. 101/2007 în sensul stabilirii unei cote de redevență de 10%.

Potrivit art. I pct. 2 din O.U.G. nr. 101/2007 a fost modificat art. 21 alin. (2) din Legea nr. 85/2003-în sensul că prevederile licențelor în vigoare rămân nemodificate pe toată durata inițială a acestora, cu excepția cazurilor în care părțile convin modificarea sau completarea acestora.

Conform art. IV alin. (1) teza a III-a din O.U.G. nr. 101/2007 licențele de concesiune intrate în vigoare se renegociază în conformitate cu prevederile acestei ordonanțe de urgență.

- Recurentul critică sentința de fond întrucât judecătorul fondului a omologat raportul de expertiză, ținând cont de înscrisuri care nu au fost prezentate organelor fiscale și organelor de soluționare a contestației. De asemenea arată recurentul că nu au fost respectate prevederile legale referitoare la baza de calcul a redevenței miniere prin raportarea greșită a cantităților și prețurilor.

Acest motiv de recurs nu poate fi reținut întrucât, decizia de casare a statuat între altele faptul că trebuie să se procedeze la verificarea renegocierii licenței. Licența de concesiune deținută de reclamanta-intimată a fost emisă conform (H.G. nr. 1820/2004) conform Legii nr. 61/1998.

Așa cum a arătat instanța de fond, Circulara emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - la care face referire recurentul (Circulara nr. 854/538 din 5 noiembrie 2009 a DGCF - Agenția Națională de Administrare Fiscală) precizează că urmare intrării în vigoare a O.U.G. nr. 101/2007-și până la aprobarea acestei ordonanțe prin Legea nr. 269/2009, se datorează cotele procentuale renegociate în conformitate cu prevederile acesteia și înscrise în actele adiționale încheiate între autoritatea competentă și titular, iar de la intrarea în vigoare a Legii nr. 269/2009 se datorează cota procentuală sau valorică de la data semnării actelor adiționale de stabilire a redevențelor de către conducătorul autorității competente.

Rezultă de aici că un element important în stabilirea cotelor procentuale este stabilirea momentului renegocierii licenței de exploatare, sub aspectul redevenței.

- Conform indicațiilor din decizia de casare, instanța de fond a verificat dacă pentru perioada 1 octombrie 2007 - 30 iunie 2009, a existat o renegociere a licenței de exploatare.

Conform art. 21 alin. (2) din Legea nr. 85/2003 așa cum a fost modificat pin O.U.G. nr. 101/2007 „prevederile licențelor în vigoare rămân nemodificate pe toată durata inițială a acestora cu excepția cazurilor în care părțile convin modificarea/completarea acestora.

-Nu pot fi reținute criticile recurentei-pârâte privind stabilirea eronată de către expert a valorii producției deoarece așa cum s-a arătat mai sus societatea reclamantă în mod legal și corect a aplicat cota de 6%, asupra producției realizate, neexistând încheiate acte adiționale cu Agenția Națională pentru Resurse Minerale, revenind autorității competente obligația notificării reclamantei cu privire la renegocierea și modificarea modalității de calcul a redevenței.

În măsura în care reclamanta nu răspundea acestei notificări, autoritatea competentă era îndreptățită să aplice reclamantei o redevență minieră de 10% calculată conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 101/2007.

- Cum nu s-a realizat o renegociere a redevenței miniere și al modului de calcul al acesteia conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 101/2007 - până la data de 30 iunie 2009 - nu se poate aprecia că reclamanta trebuia să calculeze redevența minieră conform acestui act normativ, situație corect dezlegată de instanța de fond.

Temeiul legal al soluției adoptate de instanța de recurs

În conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul ca nefondat, sentința civilă recurată fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș împotriva Sentinței nr. 143 din 28 noiembrie 2014 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 septembrie 2015.

Procesat de GGC - LM