ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 959/2013

Asupra contestației în anulare de

față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

La data de 5 iunie 2012,

contestatoarea SC T. SA Suceava a formulat contestație în anulare împotriva

deciziei nr. 712 din 15 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

a ll-a civilă, solicitând anularea deciziei nr. 712 din 15 februarie 2012,

rejudecarea recursurilor formulate de SC T. SA și M. Suceava, admiterea

acestora, modificarea parțială a deciziei și pe fond admiterea

acțiunii cu privire la constatarea calității de

proprietar a SC T. SA

asupra clădirilor edificate pe terenurile aferente

suprafeței de 1.553,054 m.p. înscrisă în certificatul de atestare a dreptului

de proprietate și respingerea recursului declarat de M. Suceava ca neîntemeiat.

Contestația a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

A arătat în cererea sa că instanța a

săvârșit mai multe erori materiale care au influențat în mod evident hotărârea

pronunțată. Astfel, în considerentele deciziei nr. 712 din 15 februarie 2012

instanța a menționat că, prin hotărârea nr. 4731/2006 a Judecătoriei Suceava,

sentința nr. 35/2007 și decizia nr. 1861/2006 a Curții de Apel Suceava s-a

reținut că terenurile și clădirile în litigiu sunt proprietatea M. Suceava,

nefiind invocată autoritatea de lucru judecat, instanța fiind în eroare atunci

când a apreciat că din conținutul unor acte normative reiese că M. Suceava nu a

transferat proprietatea asupra imobilelor care fac obiectul prezentului

litigiu, precizând și faptul că sunt menționate hotărâri inexistente: H.C.L. nr.

84/2002 și H.G. nr. 140/2009.

Pe de altă parte a susținut că niciun

act normativ nu prevede faptul că M. Suceava nu a transferat proprietatea

asupra bunurilor imobile care fac obiectul cauzei.

A arătat că în condițiile în care a

fost admis recursul M. Suceava recursul său nu a mai fost analizat, echivalând

cu omisiunea

prevăzută de dispozițiile art.

318 alin.

(1)teza

a

ll-a

C. proc. civ., fiind

încălcate

dispozițiile art. 6 din C.E.D.O.

Motivele invocate în contestația în

anulare nu pot fi primite pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Conform art. 318

alin. (1) C. proc. civ., „hotărârile instanțelor de

recurs mai pot fi atacate cu

contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau

când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din

greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.

Textul reglementează contestația în

anulare specială și vizează două ipoteze: când dezlegarea dată este rezultatul

unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l

numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de

modificare sau de casare.

În speță, contestatoarea are în vedere

ambele ipoteze.

În prima ipoteză invocă greșelile

materiale strecurate în considerentele deciziei atacate cu privire la

aprecierile instanței în legătură cu dreptul de proprietate al M. Suceava

asupra imobilelor în litigiu și invocarea unor acte normative care ar conferi acesteia

un drept de proprietate.

Este de reținut că greșeala materială

nu vizează erori de apreciere a probelor, erori de judecată, calea de atac a

contestației în anulare neputând fi utilizată pentru remedierea greșelilor de

fond, de interpretare a dispozițiilor legale, de rezolvare a unui incident

procedural, noțiunea de greșeală materială referindu-se la greșeli de fapt,

involuntare realizate prin confundarea unor elemente importante sau unor date

aflate la dosarul cauzei.

Având în vedere că SC T. SA invocă

greșita judecată a cauzei, determinată de greșita apreciere a probelor, greșeli

care vizează judecata fondului cauzei: dezlegarea dată recursului nefiind

rezultatul unei greșeli materiale, contestația în anulare nu poate fi analizată

în limitele de aplicare a art. 318 teza

I

C. proc. civ., astfel că va fi respinsă.

În ceea ce privește cea de-a doua

ipoteză privind omisiunea instanței de a se pronunța asupra recursului său, se

constată că instanța a analizat motivele de recurs ale ambelor recursuri prin considerente

comune care au condus la admiterea recursului M. Suceava prin P. și la

respingerea recursului SC T. SA astfel că nu s-a justificat susținerea

contestatoarei cum că instanța a omis să analizeze recursul său.

Este adevărat că instanța de recurs trebuie

să răspundă tuturor motivelor de recurs formulate, însă nu are obligația de a

răspunde separat fiecărui motiv ci, poate răspunde motivelor de recurs

printr-un motiv comun, astfel că neexaminarea distinctă a fiecărui motiv de

recurs, nu constituie, prin ea însăși o omisiune, dacă instanța a răspuns

motivelor de recurs printr-un considerent comun.

Constatând că ambele recursuri au fost

analizate în același timp, prin considerente comune, care au condus la

admiterea recursului pârâtului și respingerea recursului reclamantei, Înalta

Curte apreciază că motivul astfel invocat nu se încadrează în art. 318 alin. (1)

teza a ll-a C. proc. civ., urmând a fi respins.

Având în vedere că nu sunt întrunite

condițiile cerute de art. 318 C. proc. civ., pentru considerentele de mai sus,

Înalta Curte va respinge contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de contestatoarea SC T. SA Suceava împotriva deciziei nr. 712 din 15

februarie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a

ll-a civilă, în dosarul nr. 3869/86/2010.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

7 martie 2013.