ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3452/2013

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 32620/3/2007 la data de 27 septembrie 2007, reclamanta S.Z.A. a chemat în judecată în calitate de pârâtă pe SC T.N. SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea deciziei nr. 47 din 20 august 2007, emisă de pârâtă; constatarea nulității vânzării acțiunilor corespunzătoare valorii activului ce face obiectul cererii de restituire; obligarea pârâtei la restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafață de 505 mp, și construcțiile aflate pe acesta, situat în București, str. M., sector 3, cu consecința diminuării capitalului social al societății cu valoarea acestui activ.

În motivarea cererii reclamanta a susținut că a formulat în temeiul Legii nr. 10/2001 notificarea nr. 489 din 13 februarie 2002 înregistrată la BEJ I.D. și C., prin care solicita restituirea în natură a imobilului situat în București, str. M., sector 3, compus din teren în suprafață de 505 mp și construcții. A arătat că imobilul a trecut în proprietatea statului în baza decretului nr. 92/1950, entitatea deținătoare fiind SC T.N. SA; că pârâta nu a contestat calitatea reclamantei de persoană îndreptățită, dreptul de proprietate asupra imobilului și nici preluarea de către stat, ci doar modalitatea de restituire. A mai arătat că la momentul notificării societatea pârâtă nu era privatizată statul fiind acționar majoritar și potrivit art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 actele de înstrăinare sunt lovite de nulitatea absolută.

Reclamanta a mai susținut că în situația în care imobilul se află și în prezent în patrimoniul pârâtei, în natură și face parte din capitalul social al acesteia este obligată la restituirea către fostul proprietar. A susținut că dispoziția atacată este nelegală întrucât, deși pârâta consideră că nu este competentă să soluționeze notificarea, ea se pronunță asupra fondului acesteia respingând-o, deși avea obligația de a comunica entitatea deținătoare căreia persoana îndreptățită să i se poată adresa. Reclamanta a solicitat în temeiul art. 172 C. proc. civ., să se dispună obligarea intimatei de a depune copii ale contractelor de vânzare cumpărare de acțiuni cu FPS, precum și structura actuală a acționariatului.

În ședința publică din 14 martie 2008, reclamanta a formulat cerere precizatoare solicitând introducerea în cauză în calitate de pârâtă a A.V.A.S., având în vedere capetele 2 și 3 din cerere. Prin încheierea din ședința publică de la 27 februarie 2009, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a SC T.N. SA, pe capătul 2 din cerere, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a A.V.A.S. pe capătul de cerere privind restituirea în natură a imobilului teren și construcție; a admis excepția prescripției dreptului la acțiune față de capătul de cerere privind anularea contractului de vânzare cumpărare din 12 septembrie 2003, privind privatizarea SC T.N. SA și a dispus unirea cu fondul a excepției inadmisibilității acțiunii reclamantei invocate de SC T.N.

SA. Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune față de capătul de cerere privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni, tribunalul a reținut, prin raportare la art. 45 - 46 din Legea nr. 10/2001, pe de o parte, iar pe de altă parte, față de termenul general de prescripție instituit de dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, că este întemeiată. La termenul din 27 februarie 2009 reclamanta a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Asociației Salariaților T.N., renunțând la această cerere, față de admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune, în ședința din 10 aprilie 2009. Prin sentința civilă nr. 831 din 29 mai 2009 pronunțată în Dosarul nr. 32620/3/2007, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, ca nefondată.

A respins acțiunea reclamantei S.Z.A. în contradictoriu cu pârâtele SC T.N. SA și A.V.A.S., ca neîntemeiată. Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut următoarele: Excepția inadmisibilității acțiunii este neîntemeiată, întrucât în prezenta cauză s-a formulat o contestație împotriva deciziei nr. 47 din 20 august 2007 emisă de SC T.N. SA, prin care s-a declinat competența soluționării contestației către A.V.A.S. Reclamanta are posibilitatea ca pe calea contestației să solicite instanței de judecată atât anularea dispoziției de care este nemulțumită, cât și constatarea nulității acțiunilor corespunzătoare valorii activului ce face obiectul cererii de restituire și implicit restituirea în natură a imobilului.

S-a apreciat că instanța poate să analizeze în cadrul contestației atât calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, a calității de proprietar a autorilor contestatoarei, cât și titlul de proprietate în temeiul căruia unitatea deținătoare are în patrimoniul său imobilul. A mai reținut tribunalul că prin decizia nr. 47 din 20 august 2007 s-a declinat competența de soluționare a notificării privind acordarea de despăgubiri către A.V.A.S. ca urmare a respingerii cererii de restituire în natură a imobilului teren în suprafață de 5.500 mp, și construcții situată în București, str. M., sector 5, ca urmare a faptului că acest imobil este evidențiat în mod valabil în patrimoniul SC T.N.

SA, potrivit certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 28 decembrie 1994, transcris sub nr. XX1. din 06 ianuarie 1995, fiind opozabil erga omnes, iar în lipsa anulării titlului de proprietate privatizarea SC T.N. SA, s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, astfel că contestatoarea este îndreptățită doar la măsuri reparatorii prin echivalent potrivit, art. 29 din Legea nr. 10/2001, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta S.Z.A. Prin decizia civilă nr. 97 A/10 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de contestatoarea S.Z.A., împotriva sentinței civile nr. 831 din 29 mai 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatele SC T.N.

SA și A.V.A.S., a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Prin decizia civilă nr. 6484 din 30 noiembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de A.V.A.S., a casat decizia civilă nr. 97A/10 februarie 2010 a Curții de Apel București și a trimis cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță. Rejudecând cauza, prin decizia nr. 332A din 1 octombrie 2012, Curteai de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de reclamantă, împotriva sentinței civile nr. 831 din 29 mai 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu pârâtele S.C. T.N.

S.A, și A.V.A.S. A schimbat în parte sentința tribunalului și pe fond: A admis acțiunea reclamantei în parte. A anulat decizia nr. 47 din 20 august 2007 emisă de SC T.N. SA. A obligat-o pe pârâta SC T.N. SA să-i restituie în natură reclamantei, a terenul în suprafață de 509 mp situat în București, str. M., sector 3 - și construcțiile aflate pe acesta - identificate prin rapoartele de expertiză tehnică în specialitatea topografie - expert A.M. și în construcții - expert V.V. pe care Curtea le omologhează. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. A obligat-o pe pârâta SC T.N. SA la 3.000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă, constând în onorarii expert.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că în cauză sunt întrunite cerințele art. 1, 3 și 6 din Legea nr. 10/2001, apelanta fiind persoană îndreptățită la restituire în sensul legii speciale mai sus menționate și imobilul obiect al notificării adresate intimatei face parte dintre „imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite”.

Instanța de apel a reținut că, pentru a fi persoană îndreptățită la restituire în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, reclamanta avea obligația să facă dovada că cerințele cumulative prevăzute de lege sunt îndeplinite: imobilul obiect al notificării să facă parte din cele preluate în mod abuziv de stat și persoana care le solicită restituirea să fie persoană fizică, proprietar al imobilului la data preluării abuzive a acestuia sau moștenitori legali sau testamentari al persoanelor fizice îndreptățite [art. 4 alin. (2) din Lege].

În ceea ce privește imobilul, Curtea a reținut că prin notificarea nr. 489 din 13 februarie 2002 - dosar fond - apelanta a solicitat restituirea în natură a unei suprafețe de teren de 505 mp, situat în str. M., sector 2. La dosar au fost depuse acte de proprietate privitoare la imobil, respectiv contractul de vânzare - cumpărare autentificat la 12 iulie 1945, procesul - verbal de transcriere, însoțit de planuri cadastrale din anul 1955, 1996. Imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza decretului nr. 92/1950, în prezent terenul fiind deținut de intimată. Potrivit certificatului de moștenitor nr. 54/1967, în urma decesului defunctului Ș.Ș., apelanta este singura moștenitoare în calitate de fiică.

Reclamanta a făcut dovada că sunt întrunite cele două condiții cumulative prevăzute de lege. Potrivit art. 1 din legea specială, imobilele preluate în mod abuziv de stat se restituie în natură. Curtea a dispus în cauză efectuare a trei expertize: expertiză contabilă judiciară, aflată la dosar, expertiză topografică pentru identificarea suprafeței de teren obiect al notificării, aflată la dosar și expertiză pentru identificarea construcției obiect al notificării, aflată la dosar. Expertul contabil avea ca obiectiv să stabilească în raport de prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 dacă valoarea acțiunilor statului la nivelul datei de 14 februarie 2001 era mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură s-a solicitat.

Expertul a concluzionat că valoarea acțiunilor statului în capitalul social al intimatei la nivelul datei de 14 februarie 2001 este de 1.947.310 RON, mai mare cu 1.947.420,85 RON față de valoarea imobilului, terenul în suprafață de 505 mp și clădirea aflată pe acesta. A.V.A.S., potrivit Legii nr. 58/1991, gestionează acțiunile deținute de stat în capitalul social al intimatei SC T.N. SA într-un coeficient de 69,907% din dosarul de apel. Față de precizarea expertului contabil, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care arată că restituirea în natură se face și în cazul în care statul sau o autoritate publică centrală sau locală este acționar sau asociat minoritar al unității care deține imobilul, dacă valoarea acțiunilor sau a părților sociale deținute este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută.

Expertul topograf a identificat terenul în litigiu și a constatat că în conformitate cu situația actuală suprafața rezultată din măsurători este de 509 mp, precizând că imobilul nu este afectat de utilități publice și nici particulare. Cu privire la construcția aflată pe teren, expertul constructor a precizat că niciuna dintre construcțiile menționate în notificarea nr. 489/2002 și în contractul de vânzare - cumpărare nr. V1. nu mai există pe teren. Pârâta a opus reclamantei certificatul de atestare a dreptului de proprietate M1. din 28 decembrie 2004, dar care nu individualizează terenul obiect al notificării, capitalul social al intimatei fiind obiect al contractului de vânzare - cumpărare de acțiuni nr. A1.

din 12 septembrie 2003. Cum în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, Curtea a anulat decizia nr. 47/2007 emisă de intimată și a obligat pârâta la restituirea în natură a terenului în suprafață exactă de 509 mp și a construcțiilor aflate pe acesta, menținând celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC T.N. S.A. și, criticând-o pentru nelegalitate a invocat în drept dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că decizia recurată nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței astfel cum prevăd dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ. și că instanța de apel a ignorat titlul său de proprietate precum și expertizele întocmite în cauză și a încălcat principiul disponibilității. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți la data de 11 decembrie 2012, fiind fixat termen pentru soluționare la 24 aprilie 2013. La termenul din 24 aprilie 2013 părțile, de comun acord, au solicitat amânarea judecății cauzei în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă. La termenul din 19 iunie 2013, intimata-reclamantă S.Z.A., prin avocat D.A. a depus la dosar, în ședință publică, în original, declarația autentificată din 17 iunie 2013 de notar public A.A.J., prin care S.Z.A.

declară că renunță în mod expres și irevocabil la dreptul pretins prin acțiunea ce face obiectul Dosarului nr. 1833/2/2011 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la imobilul situat în București, str. M. (în prezent S.U.) , sector 3, a cărei restituire în natură a cerut-o în temeiul Legii nr. 10/2001 compus din teren în suprafață de 507 mp și construcții edificate pe acesta, la notificarea nr. 489 din 13 februarie 2002 adresată SC T.N. SA, prin care a solicitat imobilul menționat, precum și la orice alt drept, pretenție, cerere, solicitare, acțiune, de orice natură, care ar avea legătură cu notificarea, precum și la dreptul de a soluționa notificarea și orice altă cerere în baza Legii nr. 10/2001.

Prin aceeași declarație, S.Z.A. a solicitat instanței să ia act de renunțarea sa, în tot, la dreptul pretins, conform art. 247 C. proc. civ. și, pe cale de consecință, să fie admis recursul pârâtei SC T.N. SA și să fie respinsă acțiunea pe care a formulat-o împotriva acesteia. Înalta Curte, având în vedere că obiectul acțiunii civile este întotdeauna reprezentat de protecția dreptului subiectiv civil și că, în speță, astfel cum reiese din declarația autentificată din 17 iunie 2013 de notar public A.A.J., depusă în original la dosar în faza procesuală a recursului, reclamanta S.Z.A. a renunțat la însăși dreptul subiectiv dedus judecății, în temeiul art. 247 C. proc. civ., va lua act în acest sens, în raport de principiul disponibilității ce guvernează procesul civil.

Așa fiind, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta SC T.N. SA împotriva deciziei nr. 332A din 1 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Decizia recurată va fi modificată în sensul că va fi respins apelul declarat de reclamanta S.Z.A. împotriva sentinței nr. 831 din 29 mai 2009 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sentință ce va fi menținută însă cu motivarea că reclamanta a renunțat la dreptul pretins prin acțiune, acțiune ce a rămas fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC T.N. SA împotriva deciziei nr. 332A din 1 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Modifică decizia atacată în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta S.Z.A. împotriva sentinței nr. 831 din 29 mai 2009 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, pe care o menține. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 iunie 2013.