ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1961/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului București la 29 noiembrie 2005, A.M. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001 și în contradictoriu cu A.V.A.S., anularea deciziei nr. 297 din 25 octombrie 2005 și obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de restituire în natură a imobilului, iar, în subsidiar obligarea pârâtei la restituirea imobilului situat în Focșani, compus din teren în suprafață de 2950 mp și construcțiile aferente. Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 1530 F din 3 octombrie 2008 a respins contestația formulată de A.M. în contradictoriu cu A.V.A.S. ca neîntemeiată.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei în ceea ce privește capătul subsidiar de cerere. A respins respectivul capăt de cerere ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 3202 din 30 aprilie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că imobilul se află în patrimoniul SC V. SA în întregime. In ceea ce privește cota de participare a statului la SC V. SA, s-a reținut că imobilul a cărui restituire în natură se solicită, la momentul apariției Legii nr. 10/2001 se afla în patrimoniul respectivei societăți comerciale, privatizată integral în anul 1999, motiv pentru care nu sunt aplicabile dispozițiile art. 20 (art. 21 după republicare) din Legea nr. 10/2001.

In speță au devenit incidente dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, motiv pentru care în mod corect a emis pârâta decizia contestată prin acțiune. In raport de decizia Curții Constituționale nr. 830 din 8 iulie 2008, potrivit căreia reclamantului trebuie să i se aplice legea, în forma care era în vigoare la data formulării notificării, respectiv anul 2001, ar fi trebuit a fi făcută aplicațiunea art. 27 din Legea nr. 10/2001, urmând a se analiza aspectul dacă imobilul a fost preluat de stat cu titlu valabil sau fără titlu. Tribunalul a apreciat însă că nu se impune analiza acestui aspect deoarece soluționarea cererii privind posibilitatea restituirii în natură a imobilului este ținută de dispozițiile deciziei nr. 3202 din 30 aprilie 2004 prin care instanța supremă a statuat cu putere de lucru judecat și irevocabil că „restituirea în natură nu este juridicește posibilă", decizie care a fost pronunțată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei referitor la capătul de cerere subsidiar, tribunalul a reținut că aceasta este întemeiată având în vedere dispozițiile Legii nr. 10/2001, care conferă calitate respectivei instituții numai în ceea ce privește soluționarea notificărilor în cazul în care imobilul se află în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate integral, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu este titularul obligației corelative dedusă judecății, neavând cum să restituie imobilul, din moment ce nu se află în patrimoniul său. Soluția instanței de fond a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 195 A din 25 martie 2009 prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinței tribunalului.

S-a reținut că nu poate fi primită susținerea reclamantului potrivit căreia instanța de fond trebuia să oblige A.V.A.S. să trimită notificarea către SC V. SA întrucât, pe de o parte, aceasta reprezintă o cerere nouă în apel cu care instanța de fond nu a fost învestită, iar pe de altă parte, SC V. SA nu a fost nici în 2001 și nici ulterior revocării primului contract de privatizare la 8 aprilie 2003, unitate deținătoare, în sensul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel încât notificarea să-i fie adresată direct. Referitor la al doilea motiv de apel s-a reținut că reprezintă o cerere nouă ceea ce contravine dispozițiilor art. 294 C. proc. civ. Astfel, întrucât nu s-a cerut la instanța de fond constatarea nulității celui de-al doilea contract de privatizare încheiat la data de 30 iunie 2003 între A.V.A.S.

și G.P., respectivul contract este un act juridic valabil care produce efecte juridice ce nu pot fi ignorate de către instanța de apel. S-a reținut că instanța de fond a făcut aprecieri legale în ceea ce privește puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 3202 din 30 aprilie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel, deși acțiunea reclamantului în revendicare a fost întemeiată pe dreptul comun și a fost introdusă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, instanța supremă a reținut, pe de o parte, că imobilul în litigiu a fost privatizat, astfel încât dreptul de proprietate al pârâtei pe întregul bun dedus judecății (teren în suprafață de 2950 mp și construcții) s-a consolidat și a devenit opozabil erga omnes , iar, pe de altă parte, că reclamantul nu mai poate beneficia decât de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

In acest ciclu procesual, instanța de apel nu poate face apărări cu privire la legalitatea deciziei instanței supreme și nici alte interpretări decât cele date de respectiva decizie. Ca atare, dispozițiile privind aplicarea Legii nr. 10/2001 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilirea valabilității privatizării și a posibilității reclamantului de a obține măsurile reparatorii prevăzute de legea specială de reparație, în cadrul privatizării au putere de lucru judecat și nu pot fi încălcate în prezenta cauză. în aceste condiții apare ca lipsit de interes verificarea valabilității titlului statului, cu atât mai mult cu cât s-a recunoscut și de pârâtă că preluarea a fost abuzivă, aceasta fiind condiția necesară acordării măsurilor reparatorii prin echivalent.

Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs reclamantul, întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de pct. 6 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia și, în principal, casarea hotărârii în tot și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului, iar, în subsidiar, modificarea hotărârii, admiterea apelului și, pe fond, admiterea contestației, anularea dispoziției și obligarea A.V.A.S, să redirecționeze notificările care au stat la baza deciziei nr. 297 din 25 octombrie 2005 la SC V. Vrancea SA pentru soluționare. A arătat că instanța de judecată a refuzat să se pronunțe pe două din motivele de apel, apreciind că ambele solicitări sunt cereri noi în apel.

Astfel, prin motivele de apel a invocat decizia Curții Constituționale nr. 830/2008, motiv pentru care, în cauză, competența în soluționarea notificării, urmare declarării neconstituționalitătii art. I pct. 60 din Legea nr. 247/2005 aparține SC V. Vrancea SA, societate integral privatizată la data depunerii notificării. Deoarece notificarea se încadrează în dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, anterior modificării sale prin art.1 pct. 60 din Legea nr. 247/2005, soluționarea acesteia de către A.V.A.S. este greșită, SC V. Vrancea SA având calitatea de unitate deținătoare. De asemenea, instanța de apel a refuzat să analizeze incidența în cauză a dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, care au fost invocate la fondul cauzei.

Având în vedere că aceste aspecte au fost invocate în fața primei instanțe și toată probațiunea a fost solicitată de reclamant în acest sens, contractele de privatizare fiind solicitate tocmai pentru a se constata frauda la lege, s-a apreciat că instanța de judecată, în mod incidental, avea obligația de a analiza modul în care a avut loc vânzarea, iar respectiva operațiune nu-i este opozabilă, atâta timp cât au fost încălcate dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. O anumită perioadă, după formularea notificării, A.V.A.S. a redevenit proprietar și nu putea schimba situația juridică fără a soluționa notificările prin care capitalul social era afectat de notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.

In ceea ce privește puterea de lucru judecat a deciziei nr. 3202 din 30 aprilie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aceasta trebuia interpretată în funcție de dispozițiile deciziei Curții Constituționale nr. 830/2008 și instanța avea obligația să se pronunțe pe valabilitatea sau nevalabilitatea titlului statului, aceasta nefiind analizată prin decizia menționată. A susținut că decizia instanței supreme nu este incidență în cauză întrucât prin aceasta nu s-a stabilit că preluarea a fost una cu titlu, singurul aspect reținut fiind acela potrivit căruia în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001. Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor de mai jos.

Prin decizia nr. 297 din 25 octombrie 2005 emisă de A.V.A.S. în soluționarea notificărilor nr. 202/2001 și nr. 179/2004 formulate de A.M. s-a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru teren în suprafață de 2910 mp și construcții aferente, imobil situat în Focșani, decizia fiind înaintată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. S-a reținut că imobilul revendicat este evidențiat în patrimoniul SC V. SA, că a fost dovedită calitatea de proprietar a petentului conform art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată și că restituirea în natură a imobilului a fost respinsă prin decizia nr. 3202/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin decizia nr. 3202 din 30 aprilie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, a stabilit faptul că reclamantul are posibilitatea de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, având în vedere aspectul că acesta a formulat și o notificare administrativă întemeiată pe prevederile legii speciale de reparație. In adoptarea soluției de respingere a recursului reclamantului prin decizia civilă nr. 3202/2004 s-a avut în vedere și aspectul că prin ample lucrări de construcție, reparații, dotări și modernizări, care au costat de circa 9 ori mai mult decât valoarea vechilor clădiri, imobilul a fost transformat într-unui nou, a cărui restituire nu apare, și din acest motiv, juridicește posibilă.

Prin urmare, nu pot fi reținute susținerile recurentului potrivit cărora decizia instanței supreme nu este incidență în cauză având în vedere că prin aceasta nu s-a stabilit că preluarea a fost una cu titlu, întrucât, după cum s-a arătat, aceasta a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că reclamantul are posibilitatea de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, ceea ce i s-a și recunoscut prin decizia emisă de A.V.A.S. Referitor la susținerile recurentului-reclamant potrivit cărora instanța de apel nu s-a pronunțat pe două din motivele de apel, acestea nu pot fi reținute în soluționarea favorabilă a cauzei. Astfel, în ceea ce privește motivul de apel prin care reclamantul a arătat că este de competența SC V. Vrancea să se pronunțe asupra notificării, se reține că acesta a fost analizat de instanța de apel, care a constatat, pe de o parte, că reclamantul putea să adreseze notificarea direct societății comerciale și nu A.V.A.S.

sau să solicite la fond obligarea pârâtei la transmiterea notificării, iar, pe de altă parte, că respectiva societate nu a fost nici în 2001 și nici ulterior revocării primului contract de privatizare la 8 aprilie 2003, unitate deținătoare, în sensul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Privitor la motivul de apel privind incidența în cauză a dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, instanța de apel a reținut că acesta reprezintă o cerere nouă, iar potrivit art. 294 C. proc. civ., în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face cereri noi. S-a constatat de către instanța de apel că reclamantul nu a solicitat la fond a se constata nulitatea celui de-al doilea contract de privatizare încheiat la 30 iunie 2003 între A.V.A.S.

și G.P., motiv pentru care tribunalul nu putea invoca din oficiu nulitatea acestuia și nici curtea de apel nu putea verifica valabilitatea acestuia, fără a încălca art. 294 C. proc. civ. și principiul dublului grad de jurisdicție. Pentru cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamant va fi respins ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A.M. împotriva deciziei nr. 195 A din 25 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2010.