ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1961/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar constată următoarele:

Prin

contestația înregistrată pe rolul Tribunalului București la 29 noiembrie 2005, A.M.

a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001 și în contradictoriu cu A.V.A.S.,

anularea deciziei nr. 297 din 25 octombrie 2005 și obligarea pârâtei la emiterea

unei decizii de restituire în natură a imobilului, iar, în subsidiar obligarea

pârâtei la restituirea imobilului situat în Focșani, compus din teren în

suprafață de 2950 mp și construcțiile aferente.

Tribunalul

București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 1530 F din 3 octombrie 2008 a

respins contestația formulată de A.M. în contradictoriu cu A.V.A.S. ca

neîntemeiată. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei în

ceea ce privește capătul subsidiar de cerere. A respins respectivul capăt de

cerere ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 3202 din 30

aprilie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că

imobilul se află în patrimoniul SC V. SA în întregime. In ceea ce privește cota

de participare a statului la SC V. SA, s-a reținut că imobilul a cărui

restituire în natură se solicită, la momentul apariției Legii nr. 10/2001 se

afla în patrimoniul respectivei societăți comerciale, privatizată integral în

anul 1999, motiv pentru care nu sunt aplicabile dispozițiile art. 20 (art. 21

după republicare) din Legea nr. 10/2001.

In speță au

devenit incidente dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, motiv pentru care

în mod corect a emis pârâta decizia contestată prin acțiune.

In raport de

decizia Curții Constituționale nr. 830 din 8 iulie 2008, potrivit căreia

reclamantului trebuie să i se aplice legea, în forma care era în vigoare la

data formulării notificării, respectiv anul 2001, ar fi trebuit a fi făcută

aplicațiunea art. 27 din Legea nr. 10/2001, urmând a se analiza aspectul dacă

imobilul a fost preluat de stat cu titlu valabil sau fără titlu. Tribunalul a

apreciat însă că nu se impune analiza acestui aspect deoarece soluționarea

cererii privind posibilitatea restituirii în natură a imobilului este ținută de

dispozițiile deciziei nr. 3202 din 30 aprilie 2004 prin care instanța supremă a

statuat cu putere de lucru judecat și irevocabil că „restituirea în natură nu

este juridicește posibilă", decizie care a fost pronunțată ulterior intrării

în vigoare a Legii nr. 10/2001.

In ceea ce

privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei referitor la

capătul de cerere subsidiar, tribunalul a reținut că aceasta este întemeiată

având în vedere dispozițiile Legii nr. 10/2001, care conferă

calitate respectivei instituții numai în ceea ce privește soluționarea

notificărilor în cazul în care imobilul se află în patrimoniul unor societăți

comerciale privatizate integral, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu este

titularul obligației corelative dedusă judecății, neavând cum să restituie

imobilul, din moment ce nu se află în patrimoniul său.

Soluția

instanței de fond a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 195 A din 25

martie 2009 prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant

împotriva sentinței tribunalului.

S-a reținut că

nu poate fi primită susținerea reclamantului potrivit căreia instanța de fond

trebuia să oblige A.V.A.S. să trimită notificarea către SC V. SA întrucât, pe

de o parte, aceasta reprezintă o cerere nouă în apel cu care instanța de fond

nu a fost învestită, iar pe de altă parte, SC V. SA nu a fost nici în 2001 și

nici ulterior revocării primului contract de privatizare la 8 aprilie 2003,

unitate deținătoare, în sensul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel

încât notificarea să-i fie adresată direct. Referitor la al doilea motiv de

apel s-a reținut că reprezintă o cerere nouă ceea ce contravine dispozițiilor

art. 294 C. proc. civ. Astfel, întrucât nu s-a cerut la instanța de fond

constatarea nulității celui de-al doilea contract de privatizare încheiat la

data de 30 iunie 2003 între A.V.A.S. și G.P., respectivul contract este un act

juridic valabil care produce efecte juridice ce nu pot fi ignorate de către

instanța de apel.

S-a reținut că

instanța de fond a făcut aprecieri legale în ceea ce privește puterea de lucru

judecat a deciziei civile nr. 3202 din 30 aprilie 2004 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție. Astfel, deși acțiunea reclamantului în revendicare a fost

întemeiată pe dreptul comun și a fost introdusă anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 10/2001, instanța supremă a reținut, pe de o parte, că imobilul în

litigiu a fost privatizat, astfel încât dreptul de proprietate al pârâtei pe

întregul bun dedus judecății (teren în suprafață de 2950 mp și construcții) s-a

consolidat și a devenit opozabil

erga omnes

, iar, pe de altă parte, că

reclamantul nu mai poate beneficia decât de măsurile reparatorii prevăzute de

Legea nr. 10/2001. In acest ciclu procesual, instanța de apel nu poate face

apărări cu privire la legalitatea deciziei instanței supreme și nici alte

interpretări decât cele date de respectiva decizie. Ca atare, dispozițiile

privind aplicarea Legii nr. 10/2001 de către Înalta Curte de Casație și

Justiție, stabilirea valabilității privatizării și a posibilității

reclamantului de a obține măsurile reparatorii prevăzute de legea specială de

reparație, în cadrul privatizării au putere de lucru judecat și nu pot fi

încălcate în prezenta cauză. în aceste condiții apare ca lipsit de interes

verificarea valabilității titlului statului, cu atât mai mult cu cât s-a

recunoscut și de pârâtă că preluarea a fost abuzivă, aceasta fiind condiția

necesară acordării măsurilor reparatorii prin echivalent.

Împotriva

acestei ultime decizii a declarat recurs reclamantul, întemeiat pe motivele de

nelegalitate prevăzute de pct. 6 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., solicitând

admiterea acestuia și, în principal, casarea hotărârii în tot și trimiterea

cauzei pentru rejudecarea apelului, iar, în subsidiar, modificarea hotărârii,

admiterea apelului și, pe fond, admiterea contestației, anularea dispoziției și

obligarea A.V.A.S, să redirecționeze notificările care au stat la baza deciziei

nr. 297 din 25 octombrie 2005 la SC V. Vrancea SA pentru soluționare. A arătat

că instanța de judecată a refuzat să se pronunțe pe două din motivele de apel,

apreciind că ambele solicitări sunt cereri noi în apel. Astfel, prin motivele

de apel a invocat decizia Curții Constituționale nr. 830/2008, motiv pentru

care, în cauză, competența în soluționarea notificării, urmare declarării

neconstituționalitătii art. I pct. 60 din Legea nr. 247/2005 aparține SC V. Vrancea

SA, societate integral privatizată la data depunerii notificării. Deoarece

notificarea se încadrează în dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001,

anterior modificării sale prin art.1 pct. 60 din Legea nr. 247/2005,

soluționarea acesteia de către A.V.A.S. este greșită, SC V. Vrancea SA având

calitatea de unitate deținătoare. De asemenea, instanța de apel a refuzat să

analizeze incidența în cauză a dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001,

care au fost invocate la fondul cauzei. Având în vedere că aceste aspecte au

fost invocate în fața primei instanțe și toată probațiunea a fost solicitată de

reclamant în acest sens, contractele de privatizare fiind solicitate tocmai

pentru a se constata frauda la lege, s-a apreciat că instanța de judecată, în

mod incidental, avea obligația de a analiza modul în care a avut loc vânzarea,

iar respectiva operațiune nu-i este opozabilă, atâta timp cât au fost încălcate

dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. O anumită perioadă, după

formularea notificării, A.V.A.S. a redevenit proprietar și nu putea schimba

situația juridică fără a soluționa notificările prin care capitalul social era

afectat de notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001. In ceea ce

privește puterea de lucru judecat a deciziei nr. 3202 din 30 aprilie 2004 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, aceasta trebuia interpretată în funcție de

dispozițiile deciziei Curții Constituționale nr. 830/2008 și instanța avea

obligația să se pronunțe pe valabilitatea sau nevalabilitatea titlului

statului, aceasta nefiind analizată prin decizia menționată. A susținut că

decizia instanței supreme nu este incidență în cauză întrucât prin aceasta nu

s-a stabilit că preluarea a fost una cu titlu,

singurul

aspect reținut fiind acela potrivit căruia în cauză sunt incidente dispozițiile

Legii nr. 10/2001.

Recursul este

nefondat, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor de mai jos.

Prin decizia

nr. 297 din 25 octombrie 2005 emisă de A.V.A.S. în soluționarea notificărilor

nr. 202/2001 și nr. 179/2004 formulate de A.M. s-a propus acordarea de măsuri

reparatorii pentru teren în suprafață de 2910 mp și construcții aferente,

imobil situat în Focșani, decizia fiind înaintată Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor. S-a reținut că imobilul revendicat este evidențiat

în patrimoniul SC V. SA, că a fost dovedită calitatea de proprietar a

petentului conform art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată și că restituirea

în natură a imobilului a fost respinsă prin decizia nr. 3202/2004 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Prin decizia

nr. 3202 din 30 aprilie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă,

a stabilit faptul că reclamantul are posibilitatea de a beneficia de măsurile

reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, având în vedere aspectul că acesta

a formulat și o notificare administrativă întemeiată pe prevederile legii

speciale de reparație.

In adoptarea

soluției de respingere a recursului reclamantului prin decizia civilă nr. 3202/2004

s-a avut în vedere și aspectul că prin ample lucrări de construcție, reparații,

dotări și modernizări, care au costat de circa 9 ori mai mult decât valoarea vechilor

clădiri, imobilul a fost transformat într-unui nou, a cărui restituire nu

apare, și din acest motiv, juridicește posibilă.

Prin urmare,

nu pot fi reținute susținerile recurentului potrivit cărora decizia instanței

supreme nu este incidență în cauză având în vedere că prin aceasta nu s-a

stabilit că preluarea a fost una cu titlu, întrucât, după cum s-a arătat,

aceasta a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că reclamantul are

posibilitatea de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001,

ceea ce i s-a și recunoscut prin decizia emisă de A.V.A.S.

Referitor la

susținerile recurentului-reclamant potrivit cărora instanța de apel nu s-a

pronunțat pe două din motivele de apel, acestea nu pot fi reținute în

soluționarea favorabilă a cauzei.

Astfel, în

ceea ce privește motivul de apel prin care reclamantul a arătat că este de

competența SC V. Vrancea să se pronunțe asupra notificării, se reține că acesta

a fost analizat de instanța de apel, care a constatat, pe de o parte, că

reclamantul putea să adreseze notificarea direct societății comerciale și nu A.V.A.S.

sau să solicite la fond obligarea pârâtei la transmiterea notificării, iar, pe

de altă parte, că respectiva societate nu a fost nici în 2001 și nici ulterior

revocării primului contract de privatizare la 8 aprilie 2003, unitate

deținătoare, în sensul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Privitor la

motivul de apel privind incidența în cauză a dispozițiilor art. 21 alin. (5)

din Legea nr. 10/2001, instanța de apel a reținut că acesta reprezintă o cerere

nouă, iar potrivit art. 294 C. proc. civ., în apel nu se poate schimba

calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici

nu se pot face cereri noi. S-a constatat de către instanța de apel că reclamantul

nu a solicitat la fond a se constata nulitatea celui de-al doilea contract de

privatizare încheiat la 30 iunie 2003 între A.V.A.S. și G.P., motiv pentru care

tribunalul nu putea invoca din oficiu nulitatea acestuia și nici curtea de apel

nu putea verifica valabilitatea acestuia, fără a încălca art. 294 C. proc. civ.

și principiul dublului grad de jurisdicție.

Pentru cele ce

preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de

reclamant va fi respins ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E

C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamantul A.M. împotriva deciziei nr. 195 A din

25 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 martie 2010.