ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2976/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2976/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

La data de 21 aprilie 2004, reclamantul T.N.

a formulat contestație împotriva Dispoziției din 2 februarie 2004 emisă de

Primarul general al municipiului București, prin care i s-a respins notificarea

privind restituirea terenului în suprafață de 308 mp, situat în București,

sector 6, cu motivarea că solicitantul nu a făcut dovada dreptului de

proprietate și nici a calității de moștenitor.

În motivarea

contestației, reclamantul a arătat că a făcut dovada dreptului de proprietate

cu înscrisurile depuse la dosar și a solicitat anularea dispoziției contestate,

precum și obligarea Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001 din cadrul

Primăriei municipiului București să-i admită cererea de restituire, așa cum a

fost formulată.

La primul termen de

judecată (19 mai 2004), reclamantul a solicitat introducerea în cauză, în

calitate de pârât, a Ministerului Finanțelor Publice, pentru situația în care

terenul nu se va putea restitui în natură și vor fi acordate despăgubiri

bănești.

Prin sentința civilă

nr. 80 din 29 septembrie 2004, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a

respins contestația formulată de contestatorul T.N. împotriva Dispoziției din 2

februarie 2004 emisă de Primarul general al municipiului București, ca

nefondată, și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului

Finanțelor Publice.

Apelul declarat de

reclamantul T.N. și soția sa T.T., a fost respins prin Decizia civilă nr. 1241/

A din 29 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, însă,

prin Decizia nr. 5538 din 06 iunie2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul reclamanților, a casat

decizia și a trimis cauza spre rejudecare la tribunal, reținând că reclamanții

au făcut dovada calității de persoane îndreptățite la restituire, iar instanțele

nu s-au pronunțat pe fondul pretențiilor solicitate.

În rejudecare, prin

sentința civilă nr. 1091 din 14 septembrie 2007, Tribunalul București, secția a

V-a civilă, a respins contestația față de pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără călitate procesuală

pasivă și a respins contestația față de Municipiul București prin primarul

general, ca nefondată, reținând, în esență, că, urmare a notificării

reclamanților adresată pârâtului Municipiul București, prin primar general,

înregistrată din 2001, prin care aceștia solicitau restituirea în natură, în

conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, a terenului în suprafață de 308

mp situat în București, sector 6, s-a emis Dispoziția din 02 februarie 2004, prin

care s-a respins solicitarea reclamanților cu motivarea că aceștia nu au făcut

dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu. Din adresa emisă

de către pârât, din 28 februarie 1998, rezultă că imobilul a trecut în

patrimoniul statului prin aplicarea Decretului nr. 254/1973 de la reclamanți,

pe acest teren fiind construit un bloc de locuințe cu amenajările aferente.

S-a mai reținut, că

nu se poate restitui în natură imobilul care a aparținut reclamanților, iar din

conținutul notificării transmise pârâtei, rezultă că reclamanții nu au

solicitat restituirea terenului în natură prin atribuirea unei alte suprafețe

în intravilanul Municipiului București.

În ceea ce privește

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Finanțelor

Publice, prima instanță a constatat că dispoziția contestată nu a fost emisă de

către acesta, astfel că a fost admisă această excepție și a fost respinsă

cererea față de acest pârât, în consecință.

Referitor la

solicitarea reclamanților de a li se atribui în compensare altă suprafață de

teren, instanța a apreciat că o astfel de cerere este nefondată, deoarece din

relațiile comunicate de către pârât instanței rezultă că nu există suprafețe de

teren ce pot face obiectul atribuirii către foștii proprietari deposedați de

imobilele-terenuri după 6 martie 1945.

Prin Decizia nr. 520

din 27 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis

apelul declarat de apelanții - reclamanți T.N. și T.T.; a schimbat în parte

sentința apelată, în sensul că a admis contestația formulată de reclamanți; a

anulat Dispoziția din 02 februarie 2004 emisă de Primarul general al

municipiului București și a stabilit dreptul apelanților-reclamanți la măsuri

reparatorii în echivalent în valoare de 267.425 euro, echivalent în lei la data

acordării efective a măsurilor reparatorii, în condițiile Titlului VII al Legii

nr. 247/2005 și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate,

reținând, în esență, că soluția dată de prima instanță excepției lipsei calității

procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice este legală, întrucât

instanța a fost învestită cu o contestație împotriva dispoziției emise de

Primarul general al municipiului București, care se judecă exclusiv în

contradictoriu cu emitentul actului atacat. Dat fiind cadrul procesual și

temeiul juridic al contestație, Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate

procesuală pasivă, deoarece Legea nr. 10/2001 nu prevede în sarcina acestuia

obligația de a propune acordarea de despăgubiri sau de a plăți efectiv

despăgubiri către persoana care a formulat notificarea.

În speță, nu sunt

aplicabile prevederile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care conferă

calitate procesuală pasivă Ministerului Finanțelor Publice exclusiv în situația

în care unitatea deținătoare nu a fost identificată.

În ceea ce privește

critica referitoare la greșita respingere a probei cu expertiza de evaluare a

imobilului, curtea a considerat-o că este întemeiată, întrucât, potrivit art.

26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, dacă restituirea în natură nu

este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită cu

soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin

dispoziție motivată, în termenul prevăzut de art. 25 alin. (1) din lege, să

acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să

propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul

de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, în

situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este

acceptată de persoana îndreptățită.

Dispoziția atacată pe

calea contestației, în prezenta cauză, a fost emisă anterior intrării în

vigoare a Legii nr. 247/2005, situație în care este aplicabilă Decizia nr. 52/2007

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că prevederile

cuprinse în art. 16 și următoarele din Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică

deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate

în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a modificată prin Legea

nr. 247/2005.

S-a concluzionat, că

instanța învestită cu soluționarea contestației împotriva unei decizii sau

dispoziții emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 este

competentă, in virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție, să

stabilească și întinderea despăgubirilor corespunzătoare pentru imobilul

preluat în mod abuziv, a cărui restituire în natură nu este posibilă.

Fiind într-o fază

procesuală devolutivă, instanța de apel a încuviințat proba cu expertiza de

evaluare a imobilului ce a fost efectuată de expertul tehnic Ș.A.G. ( filele 29

și urm. dosar apel ).

În ceea ce privește

întinderea măsurilor reparatorii prin echivalent, expertul tehnic a folosit

două metode de evaluare, care au avut ca rezultat două valori între care există

o diferență extrem de mare. Astfel, conform metodei comparației prin bonitare,

prezentată în Buletinul Documentar editat de Corpul Experților din România din

martie 2006, valoarea imobilului este de 106.422 euro, iar prin metoda de

comparare a valorii de circulație cu valorile prețurilor vehiculate în

anunțurile de vânzare pe piața imobiliară, în aceeași zonă de amplasare,

valoarea rezultată a imobilului este de 428.429 euro.

S-a concluzionat, că

instanța nu poate avea în vedere, în mod exclusiv, niciuna dintre cele două

valori., pentru că valoarea determinată prin metoda comparației prin bonitate

are în vedere prețurile la care se vând imobilele pe piața liberă, iar valoarea

de 428.429 euro nu poate fi luată în considerare, deoarece calculul ei nu se

bazează pe valori rezultate din convenții de vânzare-cumpărare, astfel că nu

oglindește valoarea reală de piață a imobilelor folosit ca element de

comparație.

Fiind de notorietate

incertitudinea existentă pe piața imobiliară, sub aspectul valorii reale a

imobilelor și având în vedere că nici expertul nu a putut determina o valoare

unică și certă a imobilului în litigiu (acesta propunând instanței să aleagă

între două valori între care există o diferență nejustificat de mare), instanța

de apel a stabilit întinderea măsurilor prin echivalent la nivelul mediei celor

două valori indicate în raportul de expertiză, respectiv 267.425 euro.

Solicitarea

apelanților privind obligarea intimatului Municipiul București, prin primarul

general, la plata efectivă a sumei cu titlu de despăgubiri, nu a fost primită,

întrucât măsurile reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor bănești,

astfel cum erau reglementate prin Legea nr. 10/2001, în forma anterioară

modificării din 2005, se puteau stabili numai în cazurile expres prevăzute de

lege (art. 14 alin. (1), art. 19 alin. (1) și (2), art. 20 alin. (4), art. 24

alin. (2), art. 25 alin. (6), art. 27 alin. (4). Acordarea și încasarea

acestora era condiționată de adoptarea unei legi speciale care urma să

stabilească modalitățile și procedurile de acordare a despăgubirilor, art. 40

din lege prevăzând chiar posibilitatea plafonării lor.

În acest sens, s-a

arătat că art. 36-40 din Legea nr. 10/2001, grupate în Capitolul V, intitulat

„Măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri bănești",

prevedeau că, atât notificările prin care persoana îndreptățită solicita

acordarea de despăgubiri bănești, cât și decizia, respectiv dispoziția privind

oferta de acordare a despăgubirilor bănești, emisă de unitatea deținătoare a

imobilului (în cazul în care restituirea în natură nu era aprobată sau nu era

posibilă), se adresau, respectiv, se transmiteau, prefecturilor, care, după

centralizarea notificărilor și a ofertelor de acordare a despăgubirilor

bănești, transmiteau centralizatoarele, împreună cu materialele primite,

Ministerului Finanțelor Publice, iar evaluarea despăgubirilor bănești urma să

se facă de către o comisie interministerială.

S-a concluzionat, că,

din analiza prevederilor Legii nr. 10/2001, în forma anterioară modificării

prin Legea nr. 247/2005, dar și în forma actuală, rezultă că, în niciuna dintre

situații, legiuitorul nu a stabilit în sarcina unităților deținătoare sau a

entităților învestite cu soluționarea notificărilor (primării, prefecturi,

instituțiile publice care au efectuat privatizarea etc.), obligația de a plăti

efectiv sume de bani cu titlu de despăgubiri pentru imobilele preluate în mod

abuziv. Până la intrare vigoare a Legii nr. 247/2005 nu exista o reglementare a

condițiilor de stabilire a cuantumului și nici nu erau prevăzute procedurile și

limitele de acordare a despăgubirilor bănești, însă, în prezent, acestea sunt

reglementate, așa cum s-a arătat, prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel

cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 81/2007, obligația de plată revenind

Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, în limita sumei de

500.000 lei.

Referitor la motivul

de apel vizând acordarea unei suprafețe de teren în compensare, instanța de

apel a reținut că nu s-a făcut dovada existenței unei suprafețe de teren

disponibile, deși s-au administrat probe în apel pe acest aspect. Suprafețele

de teren indicate de apelanți și identificate prin expertizele topografice

efectuate în cauză nu pot fi acordate în compensare. Astfel, terenul împreună

cu construcția existentă pe acesta figurează în evidențele fiscale în

proprietatea unor persoane fizice, așa cum rezultă din răspunsul emis de

Serviciul public pentru finanțe publice locale al Primăriei Sectorului 6 (fila

74 dosar apel), iar terenul este aferent unui bloc de locuințe, fiind afectat

sistematizării zonei (așa cum rezultă din raportul de expertiză, filele 107-108

dosar și din răspunsul Primăriei municipiului București privind situația

juridică a imobilului, (fila 132 dosar apel). În ceea ce privește terenul,

există înregistrată notificare în baza Legii nr. 10/2001, astfel încât situația

juridică a acestui imobil nu este lămurită.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamanții T.T. și T.N., indicând ca temei legal al

criticilor formulate art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ., și pârâtul

Municipiul București, prin primarul general, indicând ca temei legal al

criticilor formulate art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

criticilor formulate, recurenții-reclamanți au arătat că, în mod greșit,

instanța de apel a reținut faptul că nu poate avea în vedere, în mod exclusiv,

acordarea de despăgubiri la prețul pieței libere, de 428.428 euro, pentru

imobilul ce nu poate fi restituit în natură, înțelegând să stabilească

despăgubirile la nivelul mediei celor două valori indicate în raportul de

expertiză, rezultând o valoare finală de 267.425 euro.

Or, practica în

materie, raportată la legislația internă și practica C.E.D.O., obligă

entitățile ce au calitate procesuală pasivă - în speță Municipiul București și

Statul Român - la plata despăgubirilor la valoarea practicată pe piața liberă,

la care se adaugă și orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit.

Instanța de apel în

mod eronat a luat în calcul o valoare de circulație a terenului stabilită prin

metoda comparației prin bonitare, deși singura valoare la care ar fi trebuit să

se raporteze era aceea care viza valoarea de circulație pe piața liberă,

stabilită în raportul de expertiză la suma de 428.428 euro.

S-a mai arătat că, în

mod greșit, instanța de apel a reținut că în speță se vor acorda despăgubiri în

bani de către Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor, conform O.U.G. nr.

81/2007, în limita a maximum 500.000 lei, iar diferența se va acorda în acțiuni

la SC F.P. SA, câtă vreme, în raport de faptul că F.P. nu funcționează într-o

manieră susceptibilă de a duce la acordarea efectivă a despăgubirilor și de

dispozițiile Deciziei nr. 52/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile

unite, instanța de apel era obligată să rețină că Titlul VII al Legii nr.

247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor nu

se aplică dispozițiilor/deciziilor emise anterior intrării în vigoare a acestei

legi.

Pe acest aspect, s-a

concluzionat că instanța de apel trebuie să oblige intimații-pârâți la plata

despăgubirilor cuvenite, conform raportului de expertiză în varianta

cuantumului practicat pe piața liberă.

S-a arătat și că

pârâtul Municipiului București a fost de rea-credință pe tot parcursul

procesului pentru că nu a stăruit în a acorda o suprafață de teren în compensare,

măsură cu care sunt de acord, lăsând tot demersul la latitudinea reclamanților,

respectiv expertizarea diferitelor terenuri care s-au dovedit a nu fi în

proprietatea intimaților.

S-a mai arătat, că,

potrivit Legii nr. 302/2009, art. 2, A.V.A.S. se substituie și dobândește

calitatea procesuală a Ministerului Finanțelor Publice și a instituțiilor

publice implicate, preluând toate drepturile și obligațiile procesuale ale

acestora.

Prin recursul său,

pârâtul Municipiul București, prin primarul general, indicând ca temei legal al

criticilor formulate art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut că, în mod

greșit, instanța de apel a admis apelul contestatorilor, întrucât, potrivit

art. 21-23 din Legea nr. 10/2001, notificarea formulată înlăuntrul termenului

legal de persoana ce se consideră îndreptățită la restituire, trebuie însoțită

de actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și în cazul

moștenitorilor foștilor proprietari, de acte doveditoare privind calitatea de

moștenitor a acestor persoane.

Aceste acte pot fi

depuse și ulterior, în condițiile legii, termenul special în acest scop fiind

prorogat prin mai multe acte normative de modificare a Legii nr. 10/2001.

În ceea ce privește

stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii, s-a arătat faptul că întinderea

și cuantumul despăgubirilor se stabilesc de C.C.S.D., în temeiul Titlului VII

din Legea nr. 247/2005.

După ce redă

conținutul art. 16 alin. (5) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, se arată

că, în raport de aceste dispoziții legale, dispoziția contestată urmează a fi

analizată de către evaluatorul sau societatea de evaluare desemnată, care va

efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare ce conține

cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de

despăgubiri și îl va transmite Comisiei Centrale, care va emite titlul de

despăgubire până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor

consemnate/propuse doar în cazul deciziilor/dispozițiilor emise în temeiul art.

6 alin. (4) și art. 32 din Legea nr. 10/2001, în care s-au consemnat/propus

sume care urmează a se acorda ca despăgubire, situație ce nu se regăsește în

speța de față.

Examinând recursurile

în limita criticilor formulate de recurenții-reclamanți și recurentul-pârât

Municipiul București, prin primarul general, ce permit încadrarea în art. 304

pct. 9 C. proc. civ., de către instanță, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., se constată următoarele:

Prin notificarea din

12 martie 2001, reclamanții T.N. și T.T. au solicitat acordarea în compensare a

unui alt teren situat în intravilanul Municipiului București, pentru imobilul

proprietatea lor - teren în suprafață de 308 mp, situat în, sector 6, ce a fost

preluat de stat în baza Decretului nr. 254 din 25 octombrie 1973 și pentru care

nu li s-a acordat nici un fel de despăgubire.

Pe acest teren s-au

construit blocuri de locuințe, iar actuala denumire a fostei străzii fiind în

sectorul 6.

Dovada calității de

persoane îndreptățite în sensul art. 3 alin. (1) lit a) din Legea nr. 10/2001, republicată,

ca proprietari ai imobilului în litigiu, la data preluării abuzive a acestuia,

a dreptului de proprietate al reclamanților și a întinderii acestuia, a fost

făcut în condițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, față de conținutul

adresei din 16 aprilie 1997 emisă de Primăria municipiului București -

Departamentul Patrimoniu Imobiliar, Direcția Lucrări Publice, Urbanism, Amenajarea

Teritoriului, cât și cu Anexa II, poziția 5, la Decretul nr. 254/1973, așa cum

s-a stabilit prin Decizia nr. 5538 din 6 iunie 2006 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în primul

ciclu procesual, probleme de drept dezlegate cu caracter obligatoriu pentru

instanțele de trimitere, astfel că acestea nu mai pot face obiectul controlului

judiciar în ciclurile procesuale subsecvente.

De aceea, criticile

formulate de pârâtul Municipiul București, prin primarul general, pe aceste

aspecte, nu vor fi analizate.

Instanțele de fond și

apel au constatat că terenul expropriat de la reclamanți nu poate fi restituit

în natură, deoarece s-a realizat integral scopul pentru care s-a dispus

exproprierea, pe acest teren edificându-se blocuri de locuințe și că nu li se

poate acorda reclamanților, în compensare, alt teren situat în intravilanul

Municipiului București, deoarece nu există suprafețe de teren disponibile ce

pot face obiectul atribuirii către foștii proprietari deposedați de teren după

6 martie 1945.

Prin urmare, critica

formulată de recurenții-reclamanți privind reaua-credință a pârâtului

Municipiul București, care nu le-a acordat un alt teren în compensare, potrivit

art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, republicată, este nefondată.

Și critica potrivit

căreia, în baza art. 2 din Legea nr. 302/2009, A.V.A.S. dobândește calitatea

procesuală a Ministerului Finanțelor Publice și a instituțiilor publice

implicate, preluând toate drepturile și obligațiile procesuale ale acestora,

este nefondată.

Potrivit art. 2 din

Legea nr. 302/2009 „în procesele și cererile având ca obiect stabilirea,

potrivit prevederilor art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al

unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a măsurilor

reparatorii prin echivalent și/sau a valorii recalculate a acțiunilor, A.V.A.S.

se substituie și dobândește calitatea procesuală a Ministerului Finanțelor

Publice și instituțiilor implicate, preluând toate drepturile și obligațiile

acestora, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi”.

Art. 31 din Legea nr.

10/2001, reglementează dreptul persoanelor arătat la art. 3 alin. (1) lit a)

din Legea nr. 10/2001 la despăgubiri în condițiile legii speciale privind

regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în

mod abuziv, respectiv, al persoanelor fizice asociați ai persoanelor juridice

care dețineau imobile și alte active în proprietate la data preluării acestora

în mod abuziv.

Or, reclamanții nu au

avut calitatea de asociați ai unei persoane juridice care deținea la data

preluării abuzive imobilul în litigiu, încât, în speță, să fie incidente

prevederile art. 2 din Legea nr. 302/2009 când A.V.A.S. se substituie și

dobândește calitatea procesuală a Ministerului Finanțelor Publice.

În ceea ce privește

critica formulată de reclamantă, potrivit căreia Statul român are calitate

procesuală pasivă în raportul juridic dedus judecății, peste termenul legal de

motivare a recursului, față de faptul că nu constituie motiv de ordine publică

și că, Statul Român nu are calitate de parte în raportul juridic dedus

judecății, nu va fi primită și analizată.

În ceea ce privește

recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin primarul general,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată

următoarele:

Reclamanții, în

calitate de persoane îndreptățite, în măsura în care nu li se poate restitui în

natură terenul preluat abuziv de la aceștia, prin expropriere, în baza

Decretului nr. 254/1974 și nici nu li se poate acorda în compensare un alt

teren, sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în echivalent constând în

despăgubiri potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Terenul în litigiu

cade sub incidența art. 11 din Legea nr. 10/2001, și, întrucât decizia

contestată în prezenta cauză a fost emisă anterior intrării în vigoare a Legii

nr. 247/2005 și față de prevederile Deciziei nr. 52 din 4 iunie 2007,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, prin care

s-a statuat că prevederile cuprinse în art. 16 și următoarele din Titlul VII al

Legii nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea

despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării

în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel

cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, se constată că instanța de

judecată, în virtutea plenitudinii de jurisdicție, potrivit Deciziei nr. 20/2007

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, este

competentă să stabilească întinderea despăgubirilor corespunzătoare pentru

imobilul preluat abuziv de stat.

În ceea ce privește

criticile formulate de recurenții-reclamanți, cât și de recurentul-pârât

Municipiul București, prin primarul general, potrivit cărora instanța de apel a

stabilit greșit întinderea despăgubirilor corespunzătoare imobilului în

litigiu, li se va răspunde prin următoarele considerente comune:

Instanța de apel a

stabilit întinderea despăgubirilor corespunzătoare imobilului în litigiu la

valoarea de la data efectuării expertizei și făcând media valorilor stabilite

prin metoda comparației prin bonitare cu valoarea stabilită prin metoda de

comparare a valorii de circulație cu valorile prețurilor vehiculate în

anunțurile de vânzare pe piața imobiliară, în aceeași zonă de amplasare.

Procedând astfel,

instanța de apel a încălcat prevederile art. 11 alin. (6) din Legea nr.

10/2001, potrivit cărora „valoarea construcțiilor expropriate, care nu se pot

restitui în natură și a terenurilor aferente acestora se stabilește potrivit

valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit

standardelor internaționale de evaluare”, ceea ce impune efectuarea unei noi

expertize în acest sens, probă incompatibilă cu structura recursului, potrivit

art. 305 C. proc. civ.

Prin urmare,

constatând că greșit instanța de apel a stabilit cuantumul despăgubirilor ce li

se cuvin reclamanților, cu încălcarea prevederilor art. 11 alin. (6) din Legea

nr. 10/2001, republicată, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

va admite recursurile, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Cu ocazia rejudecării

va fi administrat probatoriul necesar, în sensul celor mai sus expuse și se va

ține seama de mijloacele de apărare invocate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de reclamanții T.N. și T.T. și pârâtul Municipiul București, prin

primarul general, împotriva Deciziei nr. 520 din 27 octombrie 2009 a Curții de

Apel București, - secția a IV-a civilă, pe care o casează.

Trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 mai 2010.