ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2976/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 21 aprilie 2004, reclamantul T.N. a formulat contestație împotriva Dispoziției din 2 februarie 2004 emisă de Primarul general al municipiului București, prin care i s-a respins notificarea privind restituirea terenului în suprafață de 308 mp, situat în București, sector 6, cu motivarea că solicitantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate și nici a calității de moștenitor. În motivarea contestației, reclamantul a arătat că a făcut dovada dreptului de proprietate cu înscrisurile depuse la dosar și a solicitat anularea dispoziției contestate, precum și obligarea Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei municipiului București să-i admită cererea de restituire, așa cum a fost formulată.

La primul termen de judecată (19 mai 2004), reclamantul a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Ministerului Finanțelor Publice, pentru situația în care terenul nu se va putea restitui în natură și vor fi acordate despăgubiri bănești. Prin sentința civilă nr. 80 din 29 septembrie 2004, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins contestația formulată de contestatorul T.N. împotriva Dispoziției din 2 februarie 2004 emisă de Primarul general al municipiului București, ca nefondată, și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice. Apelul declarat de reclamantul T.N.

și soția sa T.T., a fost respins prin Decizia civilă nr. 1241/ A din 29 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, însă, prin Decizia nr. 5538 din 06 iunie2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul reclamanților, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la tribunal, reținând că reclamanții au făcut dovada calității de persoane îndreptățite la restituire, iar instanțele nu s-au pronunțat pe fondul pretențiilor solicitate.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 1091 din 14 septembrie 2007, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins contestația față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără călitate procesuală pasivă și a respins contestația față de Municipiul București prin primarul general, ca nefondată, reținând, în esență, că, urmare a notificării reclamanților adresată pârâtului Municipiul București, prin primar general, înregistrată din 2001, prin care aceștia solicitau restituirea în natură, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, a terenului în suprafață de 308 mp situat în București, sector 6, s-a emis Dispoziția din 02 februarie 2004, prin care s-a respins solicitarea reclamanților cu motivarea că aceștia nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.

Din adresa emisă de către pârât, din 28 februarie 1998, rezultă că imobilul a trecut în patrimoniul statului prin aplicarea Decretului nr. 254/1973 de la reclamanți, pe acest teren fiind construit un bloc de locuințe cu amenajările aferente. S-a mai reținut, că nu se poate restitui în natură imobilul care a aparținut reclamanților, iar din conținutul notificării transmise pârâtei, rezultă că reclamanții nu au solicitat restituirea terenului în natură prin atribuirea unei alte suprafețe în intravilanul Municipiului București. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Finanțelor Publice, prima instanță a constatat că dispoziția contestată nu a fost emisă de către acesta, astfel că a fost admisă această excepție și a fost respinsă cererea față de acest pârât, în consecință.

Referitor la solicitarea reclamanților de a li se atribui în compensare altă suprafață de teren, instanța a apreciat că o astfel de cerere este nefondată, deoarece din relațiile comunicate de către pârât instanței rezultă că nu există suprafețe de teren ce pot face obiectul atribuirii către foștii proprietari deposedați de imobilele-terenuri după 6 martie 1945. Prin Decizia nr. 520 din 27 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de apelanții - reclamanți T.N.

și T.T.; a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis contestația formulată de reclamanți; a anulat Dispoziția din 02 februarie 2004 emisă de Primarul general al municipiului București și a stabilit dreptul apelanților-reclamanți la măsuri reparatorii în echivalent în valoare de 267.425 euro, echivalent în lei la data acordării efective a măsurilor reparatorii, în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate, reținând, în esență, că soluția dată de prima instanță excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice este legală, întrucât instanța a fost învestită cu o contestație împotriva dispoziției emise de Primarul general al municipiului București, care se judecă exclusiv în contradictoriu cu emitentul actului atacat.

Dat fiind cadrul procesual și temeiul juridic al contestație, Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă, deoarece Legea nr. 10/2001 nu prevede în sarcina acestuia obligația de a propune acordarea de despăgubiri sau de a plăți efectiv despăgubiri către persoana care a formulat notificarea. În speță, nu sunt aplicabile prevederile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care conferă calitate procesuală pasivă Ministerului Finanțelor Publice exclusiv în situația în care unitatea deținătoare nu a fost identificată.

În ceea ce privește critica referitoare la greșita respingere a probei cu expertiza de evaluare a imobilului, curtea a considerat-o că este întemeiată, întrucât, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut de art. 25 alin. (1) din lege, să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.

Dispoziția atacată pe calea contestației, în prezenta cauză, a fost emisă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, situație în care este aplicabilă Decizia nr. 52/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că prevederile cuprinse în art. 16 și următoarele din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a modificată prin Legea nr. 247/2005. S-a concluzionat, că instanța învestită cu soluționarea contestației împotriva unei decizii sau dispoziții emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 este competentă, in virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție, să stabilească și întinderea despăgubirilor corespunzătoare pentru imobilul preluat în mod abuziv, a cărui restituire în natură nu este posibilă.

Fiind într-o fază procesuală devolutivă, instanța de apel a încuviințat proba cu expertiza de evaluare a imobilului ce a fost efectuată de expertul tehnic Ș.A.G. ( filele 29 și urm. dosar apel ). În ceea ce privește întinderea măsurilor reparatorii prin echivalent, expertul tehnic a folosit două metode de evaluare, care au avut ca rezultat două valori între care există o diferență extrem de mare. Astfel, conform metodei comparației prin bonitare, prezentată în Buletinul Documentar editat de Corpul Experților din România din martie 2006, valoarea imobilului este de 106.422 euro, iar prin metoda de comparare a valorii de circulație cu valorile prețurilor vehiculate în anunțurile de vânzare pe piața imobiliară, în aceeași zonă de amplasare, valoarea rezultată a imobilului este de 428.429 euro.

S-a concluzionat, că instanța nu poate avea în vedere, în mod exclusiv, niciuna dintre cele două valori., pentru că valoarea determinată prin metoda comparației prin bonitate are în vedere prețurile la care se vând imobilele pe piața liberă, iar valoarea de 428.429 euro nu poate fi luată în considerare, deoarece calculul ei nu se bazează pe valori rezultate din convenții de vânzare-cumpărare, astfel că nu oglindește valoarea reală de piață a imobilelor folosit ca element de comparație. Fiind de notorietate incertitudinea existentă pe piața imobiliară, sub aspectul valorii reale a imobilelor și având în vedere că nici expertul nu a putut determina o valoare unică și certă a imobilului în litigiu (acesta propunând instanței să aleagă între două valori între care există o diferență nejustificat de mare), instanța de apel a stabilit întinderea măsurilor prin echivalent la nivelul mediei celor două valori indicate în raportul de expertiză, respectiv 267.425 euro.

Solicitarea apelanților privind obligarea intimatului Municipiul București, prin primarul general, la plata efectivă a sumei cu titlu de despăgubiri, nu a fost primită, întrucât măsurile reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor bănești, astfel cum erau reglementate prin Legea nr. 10/2001, în forma anterioară modificării din 2005, se puteau stabili numai în cazurile expres prevăzute de lege (art. 14 alin. (1), art. 19 alin. (1) și (2), art. 20 alin. (4), art. 24 alin. (2), art. 25 alin. (6), art. 27 alin. (4). Acordarea și încasarea acestora era condiționată de adoptarea unei legi speciale care urma să stabilească modalitățile și procedurile de acordare a despăgubirilor, art. 40 din lege prevăzând chiar posibilitatea plafonării lor.

În acest sens, s-a arătat că art. 36-40 din Legea nr. 10/2001, grupate în Capitolul V, intitulat „Măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri bănești", prevedeau că, atât notificările prin care persoana îndreptățită solicita acordarea de despăgubiri bănești, cât și decizia, respectiv dispoziția privind oferta de acordare a despăgubirilor bănești, emisă de unitatea deținătoare a imobilului (în cazul în care restituirea în natură nu era aprobată sau nu era posibilă), se adresau, respectiv, se transmiteau, prefecturilor, care, după centralizarea notificărilor și a ofertelor de acordare a despăgubirilor bănești, transmiteau centralizatoarele, împreună cu materialele primite, Ministerului Finanțelor Publice, iar evaluarea despăgubirilor bănești urma să se facă de către o comisie interministerială.

S-a concluzionat, că, din analiza prevederilor Legii nr. 10/2001, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 247/2005, dar și în forma actuală, rezultă că, în niciuna dintre situații, legiuitorul nu a stabilit în sarcina unităților deținătoare sau a entităților învestite cu soluționarea notificărilor (primării, prefecturi, instituțiile publice care au efectuat privatizarea etc.), obligația de a plăti efectiv sume de bani cu titlu de despăgubiri pentru imobilele preluate în mod abuziv. Până la intrare vigoare a Legii nr. 247/2005 nu exista o reglementare a condițiilor de stabilire a cuantumului și nici nu erau prevăzute procedurile și limitele de acordare a despăgubirilor bănești, însă, în prezent, acestea sunt reglementate, așa cum s-a arătat, prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel cum a fost modificat prin O.U.G.

nr. 81/2007, obligația de plată revenind Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, în limita sumei de 500.000 lei. Referitor la motivul de apel vizând acordarea unei suprafețe de teren în compensare, instanța de apel a reținut că nu s-a făcut dovada existenței unei suprafețe de teren disponibile, deși s-au administrat probe în apel pe acest aspect. Suprafețele de teren indicate de apelanți și identificate prin expertizele topografice efectuate în cauză nu pot fi acordate în compensare.

Astfel, terenul împreună cu construcția existentă pe acesta figurează în evidențele fiscale în proprietatea unor persoane fizice, așa cum rezultă din răspunsul emis de Serviciul public pentru finanțe publice locale al Primăriei Sectorului 6 (fila 74 dosar apel), iar terenul este aferent unui bloc de locuințe, fiind afectat sistematizării zonei (așa cum rezultă din raportul de expertiză, filele 107-108 dosar și din răspunsul Primăriei municipiului București privind situația juridică a imobilului, (fila 132 dosar apel). În ceea ce privește terenul, există înregistrată notificare în baza Legii nr. 10/2001, astfel încât situația juridică a acestui imobil nu este lămurită. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții T.T.

și T.N., indicând ca temei legal al criticilor formulate art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ., și pârâtul Municipiul București, prin primarul general, indicând ca temei legal al criticilor formulate art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor formulate, recurenții-reclamanți au arătat că, în mod greșit, instanța de apel a reținut faptul că nu poate avea în vedere, în mod exclusiv, acordarea de despăgubiri la prețul pieței libere, de 428.428 euro, pentru imobilul ce nu poate fi restituit în natură, înțelegând să stabilească despăgubirile la nivelul mediei celor două valori indicate în raportul de expertiză, rezultând o valoare finală de 267.425 euro.

Or, practica în materie, raportată la legislația internă și practica C.E.D.O., obligă entitățile ce au calitate procesuală pasivă - în speță Municipiul București și Statul Român - la plata despăgubirilor la valoarea practicată pe piața liberă, la care se adaugă și orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit. Instanța de apel în mod eronat a luat în calcul o valoare de circulație a terenului stabilită prin metoda comparației prin bonitare, deși singura valoare la care ar fi trebuit să se raporteze era aceea care viza valoarea de circulație pe piața liberă, stabilită în raportul de expertiză la suma de 428.428 euro. S-a mai arătat că, în mod greșit, instanța de apel a reținut că în speță se vor acorda despăgubiri în bani de către Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor, conform O.U.G.

nr. 81/2007, în limita a maximum 500.000 lei, iar diferența se va acorda în acțiuni la SC F.P. SA, câtă vreme, în raport de faptul că F.P. nu funcționează într-o manieră susceptibilă de a duce la acordarea efectivă a despăgubirilor și de dispozițiile Deciziei nr. 52/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, instanța de apel era obligată să rețină că Titlul VII al Legii nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor nu se aplică dispozițiilor/deciziilor emise anterior intrării în vigoare a acestei legi. Pe acest aspect, s-a concluzionat că instanța de apel trebuie să oblige intimații-pârâți la plata despăgubirilor cuvenite, conform raportului de expertiză în varianta cuantumului practicat pe piața liberă.

S-a arătat și că pârâtul Municipiului București a fost de rea-credință pe tot parcursul procesului pentru că nu a stăruit în a acorda o suprafață de teren în compensare, măsură cu care sunt de acord, lăsând tot demersul la latitudinea reclamanților, respectiv expertizarea diferitelor terenuri care s-au dovedit a nu fi în proprietatea intimaților. S-a mai arătat, că, potrivit Legii nr. 302/2009, art. 2, A.V.A.S. se substituie și dobândește calitatea procesuală a Ministerului Finanțelor Publice și a instituțiilor publice implicate, preluând toate drepturile și obligațiile procesuale ale acestora. Prin recursul său, pârâtul Municipiul București, prin primarul general, indicând ca temei legal al criticilor formulate art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., a susținut că, în mod greșit, instanța de apel a admis apelul contestatorilor, întrucât, potrivit art. 21-23 din Legea nr. 10/2001, notificarea formulată înlăuntrul termenului legal de persoana ce se consideră îndreptățită la restituire, trebuie însoțită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și în cazul moștenitorilor foștilor proprietari, de acte doveditoare privind calitatea de moștenitor a acestor persoane. Aceste acte pot fi depuse și ulterior, în condițiile legii, termenul special în acest scop fiind prorogat prin mai multe acte normative de modificare a Legii nr. 10/2001. În ceea ce privește stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii, s-a arătat faptul că întinderea și cuantumul despăgubirilor se stabilesc de C.C.S.D., în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

După ce redă conținutul art. 16 alin. (5) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, se arată că, în raport de aceste dispoziții legale, dispoziția contestată urmează a fi analizată de către evaluatorul sau societatea de evaluare desemnată, care va efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare ce conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubiri și îl va transmite Comisiei Centrale, care va emite titlul de despăgubire până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse doar în cazul deciziilor/dispozițiilor emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 32 din Legea nr. 10/2001, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire, situație ce nu se regăsește în speța de față.

Examinând recursurile în limita criticilor formulate de recurenții-reclamanți și recurentul-pârât Municipiul București, prin primarul general, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., de către instanță, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., se constată următoarele: Prin notificarea din 12 martie 2001, reclamanții T.N. și T.T. au solicitat acordarea în compensare a unui alt teren situat în intravilanul Municipiului București, pentru imobilul proprietatea lor - teren în suprafață de 308 mp, situat în, sector 6, ce a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 254 din 25 octombrie 1973 și pentru care nu li s-a acordat nici un fel de despăgubire.

Pe acest teren s-au construit blocuri de locuințe, iar actuala denumire a fostei străzii fiind în sectorul 6. Dovada calității de persoane îndreptățite în sensul art. 3 alin. (1) lit a) din Legea nr. 10/2001, republicată, ca proprietari ai imobilului în litigiu, la data preluării abuzive a acestuia, a dreptului de proprietate al reclamanților și a întinderii acestuia, a fost făcut în condițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, față de conținutul adresei din 16 aprilie 1997 emisă de Primăria municipiului București - Departamentul Patrimoniu Imobiliar, Direcția Lucrări Publice, Urbanism, Amenajarea Teritoriului, cât și cu Anexa II, poziția 5, la Decretul nr. 254/1973, așa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 5538 din 6 iunie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în primul ciclu procesual, probleme de drept dezlegate cu caracter obligatoriu pentru instanțele de trimitere, astfel că acestea nu mai pot face obiectul controlului judiciar în ciclurile procesuale subsecvente.

De aceea, criticile formulate de pârâtul Municipiul București, prin primarul general, pe aceste aspecte, nu vor fi analizate. Instanțele de fond și apel au constatat că terenul expropriat de la reclamanți nu poate fi restituit în natură, deoarece s-a realizat integral scopul pentru care s-a dispus exproprierea, pe acest teren edificându-se blocuri de locuințe și că nu li se poate acorda reclamanților, în compensare, alt teren situat în intravilanul Municipiului București, deoarece nu există suprafețe de teren disponibile ce pot face obiectul atribuirii către foștii proprietari deposedați de teren după 6 martie 1945. Prin urmare, critica formulată de recurenții-reclamanți privind reaua-credință a pârâtului Municipiul București, care nu le-a acordat un alt teren în compensare, potrivit art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, republicată, este nefondată.

Și critica potrivit căreia, în baza art. 2 din Legea nr. 302/2009, A.V.A.S. dobândește calitatea procesuală a Ministerului Finanțelor Publice și a instituțiilor publice implicate, preluând toate drepturile și obligațiile procesuale ale acestora, este nefondată. Potrivit art. 2 din Legea nr. 302/2009 „în procesele și cererile având ca obiect stabilirea, potrivit prevederilor art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a măsurilor reparatorii prin echivalent și/sau a valorii recalculate a acțiunilor, A.V.A.S. se substituie și dobândește calitatea procesuală a Ministerului Finanțelor Publice și instituțiilor implicate, preluând toate drepturile și obligațiile acestora, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi”.

Art. 31 din Legea nr. 10/2001, reglementează dreptul persoanelor arătat la art. 3 alin. (1) lit a) din Legea nr. 10/2001 la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, respectiv, al persoanelor fizice asociați ai persoanelor juridice care dețineau imobile și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv. Or, reclamanții nu au avut calitatea de asociați ai unei persoane juridice care deținea la data preluării abuzive imobilul în litigiu, încât, în speță, să fie incidente prevederile art. 2 din Legea nr. 302/2009 când A.V.A.S. se substituie și dobândește calitatea procesuală a Ministerului Finanțelor Publice.

În ceea ce privește critica formulată de reclamantă, potrivit căreia Statul român are calitate procesuală pasivă în raportul juridic dedus judecății, peste termenul legal de motivare a recursului, față de faptul că nu constituie motiv de ordine publică și că, Statul Român nu are calitate de parte în raportul juridic dedus judecății, nu va fi primită și analizată. În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin primarul general, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată următoarele: Reclamanții, în calitate de persoane îndreptățite, în măsura în care nu li se poate restitui în natură terenul preluat abuziv de la aceștia, prin expropriere, în baza Decretului nr. 254/1974 și nici nu li se poate acorda în compensare un alt teren, sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în echivalent constând în despăgubiri potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Terenul în litigiu cade sub incidența art. 11 din Legea nr. 10/2001, și, întrucât decizia contestată în prezenta cauză a fost emisă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 și față de prevederile Deciziei nr. 52 din 4 iunie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, prin care s-a statuat că prevederile cuprinse în art. 16 și următoarele din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, se constată că instanța de judecată, în virtutea plenitudinii de jurisdicție, potrivit Deciziei nr. 20/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, este competentă să stabilească întinderea despăgubirilor corespunzătoare pentru imobilul preluat abuziv de stat.

În ceea ce privește criticile formulate de recurenții-reclamanți, cât și de recurentul-pârât Municipiul București, prin primarul general, potrivit cărora instanța de apel a stabilit greșit întinderea despăgubirilor corespunzătoare imobilului în litigiu, li se va răspunde prin următoarele considerente comune: Instanța de apel a stabilit întinderea despăgubirilor corespunzătoare imobilului în litigiu la valoarea de la data efectuării expertizei și făcând media valorilor stabilite prin metoda comparației prin bonitare cu valoarea stabilită prin metoda de comparare a valorii de circulație cu valorile prețurilor vehiculate în anunțurile de vânzare pe piața imobiliară, în aceeași zonă de amplasare.

Procedând astfel, instanța de apel a încălcat prevederile art. 11 alin. (6) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora „valoarea construcțiilor expropriate, care nu se pot restitui în natură și a terenurilor aferente acestora se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare”, ceea ce impune efectuarea unei noi expertize în acest sens, probă incompatibilă cu structura recursului, potrivit art. 305 C. proc. civ. Prin urmare, constatând că greșit instanța de apel a stabilit cuantumul despăgubirilor ce li se cuvin reclamanților, cu încălcarea prevederilor art. 11 alin. (6) din Legea nr. 10/2001, republicată, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va admite recursurile, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Cu ocazia rejudecării va fi administrat probatoriul necesar, în sensul celor mai sus expuse și se va ține seama de mijloacele de apărare invocate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanții T.N. și T.T. și pârâtul Municipiul București, prin primarul general, împotriva Deciziei nr. 520 din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel București, - secția a IV-a civilă, pe care o casează. Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2010.