ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4298/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea de

chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, reclamantul

N.V., prin procurist N.D., a solicitat obligarea pârâtei Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților la plata diferenței de 275.000 lei,

reactualizată conform O.U.G. nr. 81/2007 art. 3h, art. 18.1.3, art. 18.5.2.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că a depus cererea de opțiune nr. 1384 din 19 octombrie 2007

solicitând 400.000 lei numerar, limita maximă pentru acordarea despăgubirilor

in numerar fiind 500.000 lei, în temeiul titlului de despăgubire nr. 1163 in

cuantum de 640.981,75 lei, însa Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților a plătit in mod greșit doar 125.000 lei, existând o datorie de

275.000 lei.

Prin întâmpinare,

pârâta a solicitat respingerea acțiunii, arătând că în cauză, în baza deciziei nr.

1163 din 28 iunie 2006 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor în favoarea numiților L.M.P., S.A., N.C. și N.V. s-a emis titlul

de conversie nr. 70 din 23 octombrie 2007 în valoare de 515.981,75 Ron,

reprezentând un număr total de 515.981,75 acțiuni, la o valoare nominală de 1

leu pentru flecare acțiune și titlul de plată nr. 1539 din 14 decembrie 2007 în

cuantum de 125.000 lei, sumă ce a fost achitată în integralitatea sa. Potrivit

prevederilor legale, suma maximă care se poate acorda în numerar pentru dosarul

nr. 7902/CC din 30 ianuarie 2006 este de 500.000 lei pe imobil/dosar de

despăgubire.

La termenul de judecată

din 07 septembrie 2011 reclamantul și-a precizat acțiunea, arătând că înțelege

să conteste decizia de plată nr. 1539 din 14 decembrie 2007, solicitând,

totodată, reactualizarea sumei rămase de plată.

de apel

Prin Sentința nr. 5037

din 13 septembrie 2011, Curtea de Apel București a admis excepția

inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea formulată de reclamantul N.V.

reprezentat prin procurist N.D., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca inadmisibilă

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că potrivit

prevederilor art. 2 din decizia nr. 1539 din 14 decembrie 2007, prezentul act

poate fi atacat în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004,

cerință inserată și în cuprinsul capitolului 6 al titlului VII din Legea nr. 247/2005,

ceea ce presupune parcurgerea procedurii prealabile de către cel care se

consideră vătămat în drepturile sale printr-un act administrativ.

Judecătorul fondului

a constatat că reclamantul nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile,

cât timp înscrisul de la filele 56 - 57 este datat 06 octombrie 2011, iar

ștampila Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților București, de

la fila 58, nu relevă primirea unei plângeri prealabile în legătură cu actul a

cărui anulare se solicită în prezenta acțiune.

reclamantului

Împotriva sentinței

Curții de apel a declarat recurs reclamantul N.V., criticând sentința pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În

motivarea recursului se arată, în esență, că în mod greșit instanța de fond a

respins cererea pentru lipsa plângerii prealabile, deși a depus la dosar,

dovada îndeplinirii procedurii prealabile.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza

în raport de actele

și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de

reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele expuse în continuare.

Pentru a ajunge la această soluția instanța a avut în

vedere următoarele considerente.

Conform celor expuse

anterior, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul N.V. a solicitat

anularea Deciziei nr.

1539 din 14 decembrie 2007 emisă de ANRP, ca nelegală și obligarea pârâtei la

plata diferenței de 275.000 lei, reactualizată conform O.U.G. nr. 81/2007.

În mod corect

instanța de fond a reținut că obiectul acțiunii în contencios administrativ îl

reprezintă

Decizia

CCSD nr. 1539 din 14 decembrie 2007, întrucât reclamantul este nemulțumit de

cuantumul sumei stabilite cu titlu de despăgubire pentru imobilul în litigiu.

Or, conform

dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Titlul VII – „Regimul stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005:

„Deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

pot fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare, în contradictoriu cu statul,

reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Plângerea

suspendă exercițiul dreptului de opțiune asupra titlului de despăgubire al

titularului.”

Astfel fiind, rezultă

că sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

conform cărora: „Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ

competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori

într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să

solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă

aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului,

revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”.

Înalta

Curte constată că sunt nefondate susținerile recurentului privind îndeplinirea

procedurii prealabile, întrucât înscrisul la care face referire recurentul nu

echivalează cu o procedură prealabilă.

Din analiza actelor de la dosar rezultă că

înscrisul de la fila 58 din dosarul de fond nu echivalează

cu o procedură prealabilă, întrucât este doar o filă cu un număr de înregistrare

din 12 martie 2009 neavând și cererea anexată.

De asemenea, se constată că nici cererea aflată la filele 56-57 din

dosarul de fond nu poate echivala cu o procedură prealabilă, fiind datată 06

octombrie 2011 și neexistând dovada înregistrării acestei cereri.

Prin urmare,

Înalta Curte constată că, raportat la obiectul acțiunii,

în mod corect și în acord cu prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

instanța de contencios administrativ a Curții de Apel Constanța a dat o

dezlegare judicioasă prin admiterea excepției inadmisibilității pentru lipsa

plângerii prealabile.

soluției instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul

din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de N.V. împotriva Sentinței nr. 347/CA din 19 octombrie 2011 a Curții de Apel Constanța – Secția a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 23 octombrie 2012.