ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 750/2019

HOTĂRÂRE

04.04.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 750/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 04 iulie 2017 pe rolul Tribunalului Bihor, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României - Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Orașul Săcuieni, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză, să dispună admiterea contestației, anularea Deciziei de invalidare nr. 14706/31.03.2017 și, în principal, obligarea Orașului Săcuieni la emiterea unei decizii de restituire în natură a cotei de 1/2; din imobilul teren cu nr. topo x situat în Săcuieni, jud. Bihor, obligarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor la emiterea unei decizii de validare parțiale a Dispoziției Primarului Orașului Săcuieni nr. 90/26.09.2001 privind acordarea despăgubirilor aferente clădirilor demolate cu nr. Top. x Săcuieni.

În subsidiar, a solicitat obligarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor la emiterea unei decizii de validare a Dispoziției Primarului orașului Săcuieni nr. 90/26.09.2001 și stabilirea cuantumului despăgubirilor în conformitate cu prevederile art. 21 din Legea nr. 165/2013.

Prin Sentința civilă nr. 41/C/2018 pronunțată la data de 14 martie 2018, Tribunalul Bihor a admis excepția de necompetență teritorială invocată de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

În motivarea soluției pronunțate se reține că, potrivit dispozițiilor legale în materie, respectiv art. 33, 34 și 35 din Legea nr. 165/2013, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului București, aspect reținut și la art. 2 din Decizia de invalidare nr. 14706/31.03.2017 emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor în care se menționează faptul că decizia poate fi atacată în conformitate cu art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 la secția civilă a Tribunalului București.

Învestit prin declinare, Tribunalul București, secția a III a civilă, la termenul din data de 14 iunie 2018, a disjuns capătul de cerere privind obligarea Orașului Săcuieni la emiterea unei decizii de restituire în natură a cotei de 1/2; din imobil teren cu nr. topografic x Săcuieni și a apreciat necesară judecarea separată a acestuia față de contestația care vizează decizia de invalidare, care este de competența Tribunalului de la locul în a cărei rază teritorială își are sediul Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

Prin Sentința civilă nr. 1168 din data de 14 iunie 2018, Tribunalul București a reținut că, în privința cererii de emitere a deciziei de restituire în natură, formulată în contradictoriu cu Orașul Săcuieni, competența de soluționare aparține tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare.

Se mai reține în motivarea sentinței că cererea reclamantului are natura unei contestații față de dispoziția primarului Orașului Săcuieni, competența de soluționare aparținând Tribunalului Bihor.

Raportat la aceste argumente, Tribunalul București a declinat competența de soluționare a cererii având ca obiect obligarea Orașului Săcuieni la emiterea unei decizii de restituire în natură a 1/2; din terenul cu nr. topografic x Săcuieni în favoarea Tribunalului Bihor, fără a menționa în dispozitiv că se constată ivit conflictul negativ de competență și se dispune înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului Bihor care, prin adresa din data de 20 octombrie 2018, a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție menționând că s-a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Bihor și Tribunalul București.

Prin adresa emisă la data de 29 octombrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a restituit Tribunalului Bihor Dosarul nr. x/2018 întrucât prin niciuna din hotărârile pronunțate în aceste dosare nu este învestită instanța supremă.

În urma restituirii dosarului de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Sentința civilă nr. 22/C/2019 din data de 20 februarie 2019, Tribunalul Bihor a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. A constatat conflict negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestui conflict.

S-a reținut, în motivarea soluției adoptate, că solicitarea de obligare a Orașului Săcuieni la emiterea unei decizii de restituire se încadrează, de fapt, în cererea de anulare a Deciziei de invalidare nr. 14706 din data de 31 martie 2017 a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, iar judecarea capătului de cerere disjuns, respectiv obligarea Orașului Săcuieni la restituire în natură a cotei de 1/2; din imobil, ar echivala cu o reanalizare a legalității Dispoziției nr. 90 din data de 20 septembrie 2001 emisă de Primarul Orașului Săcuieni și o repunere nelegală în termenul de contestare a dispoziției.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 04 iulie 2017 pe rolul Tribunalului Bihor, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României - Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Orașul Săcuieni, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză, să dispună admiterea contestației, anularea Deciziei de invalidare nr. 14706/31.03.2017 și, în principal, obligarea Orașului Săcuieni la emiterea unei decizii de restituire în natură a cotei de 1/2; din imobilul teren cu nr. topo x situat în Săcuieni, jud. Bihor, obligarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor la emiterea unei decizii de validare parțiale a Dispoziției Primarului orașului Săcuieni nr. 90/26.09.2001 privind acordarea despăgubirilor aferente clădirilor demolate cu nr. Top. x Săcuieni.

Conflictul negativ de competență ivit în cauză între cele două instanțe a fost generat de modul de stabilire a obiectului litigiului, în întregul său.

Astfel, Tribunalul Bihor a apreciat că solicitarea de obligare a Orașului Săcuieni la emiterea unei decizii de restituire în natură a cotei de 1/2; din terenul cu nr. top x Săcuieni se încadrează în cererea de anulare a Deciziei de invalidare nr. 14706 din data de 31 martie 2017 a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor.

Tribunalul București a reținut că litigiul are ca obiect atât obligarea Orașului Săcuieni la emiterea unei decizii de restituire în natură a cotei de 1/2; din imobilul teren cu nr. topo x Săcuieni, chestiune ce ține de soluționarea notificării de către unitatea deținătoare, adică orașul Săcuieni, cât și contestație împotriva Deciziei de invalidare nr. 14706 din data de 31 martie 2017 emisă de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

Cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că, prin demersul său judiciar, reclamantul tinde să obțină anularea Deciziei de invalidare nr. 14706 din data de 31 martie 2017 emisă de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, ceea ce reprezintă o contestație întemeiată pe dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, temei de drept invocat, de altfel, și de către reclamant în acțiune.

Faptul că s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată obligarea Orașului Săcuieni la emiterea unei decizii de restituire în natură a cotei de 1/2; din imobilul teren cu nr. topo x Săcuieni și obligarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor la emiterea unei decizii de validare parțiale a Dispoziției Primarului Orașului Săcuieni nr. 90/26.09.2001 privind acordarea despăgubirilor aferente clădirilor demolate cu nr. Top. x Săcuieni, nu schimbă obiectul cererii de chemare în judecată, acestea fiind capete de cerere accesorii, prin raportare la dispozițiile art. 30 alin. (4) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că Tribunalul București, prin Sentința civilă nr. 1168 din data de 14 iunie 2018, a disjuns capătul de cerere privind obligarea Orașului Săcuieni la emiterea unei decizii de restituire în natură a cotei de 1/2; din imobilul cu nr. topografic x Săcuieni, fiind declinată competența de soluționare a cauzei către Tribunalul Bihor în a cărui rază teritorială se află sediul unității deținătoare.

Potrivit art. 123 alin. (1) C. proc. civ., cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale, se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120 din același act normativ (cererile în materia insolvenței sau concordatului preventiv, care sunt de competența exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripție își are sediul debitorul).

Prin urmare, norma de la art. 123 alin. (1) C. proc. civ. reglementează un caz de prorogare legală a competenței, în sensul că instanța competentă să soluționeze o cerere principală devine competentă a soluționa și cererile accesorii formulate în aceeași cauză, chiar dacă, în mod obișnuit, acestea nu ar fi intrat în competența sa materială sau teritorială.

Aceste prevederi legale speciale, ce reglementează o prorogare de competență în ceea ce privește judecata cererile accesorii, adiționale și incidentale în favoarea instanței învestite cu soluționarea cererii principale, sunt norme speciale de competență, imperative, astfel încât se aplică prioritar, constituind o derogare de la normele generale de competență materială sau teritorială exclusivă, de asemenea, norme imperative.

Din modul de formulare a pretențiilor deduse judecății și în raport de dispozițiile art. 30 alin. (4) C. proc. civ., se reține caracterul accesoriu al capetelor de cerere privind obligarea Orașului Săcuieni la emiterea unei decizii de restituire în natură a cotei de 1/2; din imobilul teren cu nr. topo x situat în Săcuieni, jud. Bihor și obligarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor la emiterea unei decizii de validare parțiale a Dispoziției Primarului Orașului Săcuieni nr. 90/26.09.2001 privind acordarea despăgubirilor aferente clădirilor demolate cu nr. Top. x Săcuieni.

Prorogarea legală de competență produce efecte pe tot parcursul procesului, indiferent de măsura disjungerii unui capăt de cerere.

Din această perspectivă, verificarea competenței instanței sesizate, în aplicarea dispozițiilor art. 131 C. proc. civ., poate viza doar cererea principală, nu și cererile accesorii sau incidentale, în privința cărora, ca regulă generală, sunt aplicabile dispozițiile art. 123 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, în raport de prevederile art. 123 alin. (1) C. proc. civ., în cauză, judecarea capătului de cerere ce a fost disjuns este de competența instanței competente să soluționeze cererea principală întrucât operează prorogarea legală de competență, indiferent de competența care ar fi fost atrasă în situația în care acesta ar fi fost formulat pe cale principală.

Potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 deciziile emise cu respectarea prevederile art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Din interpretarea dispozițiilor legale anterior redate rezultă că rațiunea avută în vedere de legiuitor a fost aceea de a stabili, în privința litigiilor izvorâte din aplicarea Legii nr. 165/2013, competența absolută în favoarea secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității.

Noțiunea de "entitate" învestită de lege este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013, în sensul că au această semnificație următoarele structuri cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii: a) unitatea deținătoare, în înțelesul Hotărârii Guvernului nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/1999, republicată; b) entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul Hotărârii Guvernului nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare; c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orășenești și municipale constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; d) comisia județeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România; f) Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică; g) Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, înființată potrivit legii.

Față de obiectul cauzei, prin care se solicită anularea Deciziei de invalidare nr. 14706/31.03.2017, în raport de textele de lege invocate și de sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.