ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2371/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Cererea de revizuire și considerentele instanței de fond: Prin cererea adresată Tribunalului Suceava, secția civilă, la data de 12 iulie 2012, înregistrată sub nr. 8779/86/2012, revizuienții M.Ș.V. și M.A.A. au solicitat revizuirea sentinței nr. 342 din 26 februarie 2004 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, în Dosar nr. 3761/2003, în contradictoriu cu intimații M.D.E., M.D.V., M.D.L., T.I., SC A. SRL Suceava, SC R. SRL Suceava și SC B.I.A. SRL - Suceava, în sensul de a se dispune schimbarea în totalitate a sentinței. Prin sentința nr. 746 din 19 aprilie 2013, Tribunalul Suceava, secția civilă, a respins, ca nefondată, excepția tardivității invocată de intimații M.D.E., M.D.V.

și M.L. și a respins ca nefondată cererea de revizuire a sentinței nr. 342 din 26 februarie 2004 pronunțată de Tribunalul Suceava. În ceea ce privește excepția tardivității cererii de revizuire, invocată de intimați, instanța a reținut că petenții și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 322 pct. 4 și 5 C. proc. civ. Revizuirea formulată în temeiul menționatelor prevederi poate fi introdusă în termen de 1 lună, care curge de la data la care partea a luat la cunoștință de hotărârea care a declarat fals înscrisul, respectiv din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă. În speță, petenții se prevalează de prevederile sentinței civile nr. 2073/2007 pronunțată de Tribunalul Suceava, irevocabilă prin Decizia nr. 2687/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 04 octombrie 2004 la BNP V.I., revizuienții au dobândit dreptul de proprietate asupra bunului în cauză. Prin decizia nr. 75 din 03 octombrie 2011, Curtea de Apel Suceava a respins irevocabil cererea de revizuire formulată în baza aceluiași temei juridic de către SC A. SRL, pe motiv că respectiva parte nu avea calitate procesuală activă, ca urmare a încheierii amintitului contract. În speță, hotărârea de care se prevalează petenții nu a fost pronunțată în contradictoriu cu aceștia. Întrucât intimații nu au produs dovada că revizuienții au avut cunoștință de conținutul menționatei hotărâri judecătorești la un moment anterior celui invocat în cerere, astfel încât, dată fiind și soluția dată în cererea de revizuire promovată de autoarea petenților, se poate aprecia că aceștia au formulat cererea în termen legal.

În ceea ce privește fondul cererii, tribunalul a procedat mai întâi la analiza motivului de revizuire întemeiat pe prevederile de art. 322 alin. (4) C. proc. civ., reținând că petenții s-au prevalat de prevederile sentinței civile nr. 2073/2007 pronunțată de Tribunalul Suceava prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului încheiat la data de 27 octombrie 1992 și care a stat la baza pronunțării hotărârii de ieșire din indiviziune, a cărei revizuire se solicită în prezenta cauză. Așa cum reiese din considerentele menționatei hotărâri, nulitatea a fost generată de nerespectarea condiției capacității de exercițiu de către una din părțile semnatare ale contractului. Din analiza coroborată a dispozițiilor pct. 4 al art. 322 C. proc.

civ. (avându-se în vedere și dispozițiile Deciziei nr. 66/2008 pronunțată de Curtea Constituțională) precum și a dispozițiilor pct. 3 al art. 324, tribunalul a apreciat că reiese cu claritate necesitatea ca pretinsul fals să fie rezultatul comiterii unei infracțiuni, nefiind necesară constatarea comiterii acesteia prin intermediul unei hotărâri de condamnare. După cum s-a arătat anterior, contractul în cauză a fost anulat pentru vicierea unor condiții de fond pe parcursul formării actului juridic, nefiind relevată existența vreunor elemente care să atragă incidența legii penale.

Extinderea sferei noțiunii de „înscris declarat fals” menționată de textul de lege amintit la toate cazurile în care un înscris care a stat la baza pronunțării unei hotărâri judecătorești este invalidat din varii motive, cu excluderea incidenței legii penale, ar constitui o interpretare ce excede rațiunii avute în vedere de legiuitor, ca atare, nu poate fi apreciat ca incident în speță cazul de revizuire analizat. Cât privește cazul de revizuire prevăzut la pct. 5 al art. 322, tribunalul a reținut că, pentru ca un înscris să poată fi apreciat ca fiind apt a atrage reformarea hotărârii în contextul legal menționat, trebuie ca acesta să îndeplinească o serie de condiții printre care și aceea de a exista la data pronunțării hotărârii contestate.

Sentința civilă de care se prevalează petenții în susținerea cererii a fost pronunțată ulterior sentinței atacate, ulterioară acestui moment fiind și data sesizării instanței cu acțiunea ce a generat menționata hotărâre. Prin urmare, a apreciat prima instanță că nu este îndeplinită condiția menționată în speță, astfel încât nici acest caz de revizuire nu a fost apreciat ca întemeiat. Apelul și considerentele instanței de apel: Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel revizuienții M.A.A. și M.Ș.V., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea apelului, revizuienții au arătat că, fără temei a reținut instanța de fond că în cauză nu ar fi incident motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 4 C. proc.

civ., întrucât aceste texte impun condiția existenței unei hotărâri penale de condamnare numai pentru prima din cele trei ipoteze distincte de revizuire reglementate de art. 322 pct. 4. Astfel, în cuprinsul art. 322 pct. 4 teza a doua C. proc. civ., este reglementată posibilitatea formulării unei cereri de revizuire atunci când hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma unei judecăți, fără a distinge în mod expres după cum hotărârea prin care a fost declarat fals înscrisul are caracter civil sau penal, și fără a se menționa ipoteza săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu înscrisul respectiv, ipoteză care este vizată numai de primul motiv de revizuire reglementat de acest text.

Interpretarea instanței de fond în sensul că noțiunea de „înscris declarat fals" se referă exclusiv la înscrisurile falsificate prin săvârșirea unei infracțiuni, constatată printr-o hotărâre penală, este infirmată și de alte soluții jurisprudențiale, care, față de faptul că reglementarea căii de atac a revizuirii are drept scop îndreptarea erorilor judiciare, au admis incidența art. 322 pct. 4 C. proc. civ. și în situațiile în care caracterul nereal al înscrisului nu rezultă neapărat din săvârșirea unei infracțiuni. Referitor la caracterul determinant în cauză al hotărârii judecătorești invocate ca temei al cererii de revizuire, această chestiune presupune a se verifica dacă înscrisul constatat nul prin respectiva hotărâre a fost sau nu relevant în pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se cere.

În condițiile în care convenția din 27 octombrie 1992 a fost constată nulă prin sentința nr. 2073/2007 a Tribunalului Suceava, reclamanții intimați nu fac dovada dreptului de proprietate valabil dobândit asupra imobilului în litigiu, neputându-se retine că, indiferent de valabilitatea convenției încheiate cu SC A. SRL, dreptul de coproprietate al acestora asupra spațiului în discuție ar fi justificat prin prisma sentinței nr. 759/1999 a Tribunalului Suceava. În concluzie, față de caracterul declarativ al sentinței nr. 759/1999 și față de faptul că această sentință nu le este opozabilă, consideră că a avut caracter determinant în pronunțarea hotărârii a cărei revizuire au cerut-o, convenția din 27 octombrie 1992 încheiată de reclamanții intimați cu SC A. SRL, care a constituit practic izvorul dreptului de coproprietate invocat de reclamanți asupra imobilului supus partajului.

Ori, în contextul în care respectiva convenție a fost desființată cu efect retroactiv prin sentința nr. 2073/2007 a Tribunalului Suceava, această din urmă hotărâre constituie motiv de revizuire în înțelesul art. 322 pct. 4 C. proc. civ. Cu privire la motivul de revizuire întemeiat pe prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., apelanții au susținut că în literatura și practica judiciară a fost recunoscută valoarea de înscris nou, în înțelesul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., a hotărârii judecătorești pronunțate pe baza unei acțiuni introduse înainte de soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului de fond.

Raportat la aceste dezlegări, sentința nr. 2073/2007 se circumscrie noțiunii de „înscris nou" în înțelesul sus menționat deoarece această sentință nu a putut fi invocată în dosarul de fond datorită unei împrejurări mai presus de voință părților, respectiv datorită faptului că, deși acțiunea soluționată prin hotărârea respectivă a fost promovată înainte de soluționarea irevocabilă a litigiului de fond, iar în cauză s-a solicitat de către A. SRL suspendarea judecății în acțiunea de ieșire din indiviziune până la soluționarea acțiunii în constatarea nulității convenției din 27 octombrie 1992, cererea de suspendare astfel formulată a fost respinsă de instanța de recurs. Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a motivelor de apel invocate, instanța de apel constată următoarele: 1. Cu privire la incidența în cauză a motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 4 C. proc.

civ., se reține că într-adevăr, potrivit părerii unanime din doctrină și din practică, prin înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății, în accepțiunea art. 322 pct. 4 C. proc. civ., trebuie să se înțeleagă nu numai înscrisul reținut ca fals odată cu stabilirea unei infracțiuni ci și înscrisul al cărui conținut nu este real chiar dacă, prin operațiunea de alterare a realității, nu s-a comis o infracțiune, în aplicarea acestei dispoziții legale instanța sesizată cu cererea de revizuire având obligația de a stabili dacă înscrisurile avute în vedere la pronunțarea hotărârii atacate au ori nu un conținut real.

În speță însă contractul în cauză, chiar dacă a avut un caracter determinat la pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se cere, a fost anulat pentru vicierea unor condiții de fond pe parcursul formării actului juridic, nefiind relevată existența vreunor elemente care să conducă la ideea că are un conținut nereal, această situație neputând fi asimilată cerințelor cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 4 C. proc. civ. 2. Cu privire la incidența cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., instanța de apel reține că sentința nr. 2073/2007 a Tribunalului Suceava reprezintă, în sensul textului sus-menționat, un înscris doveditor care nu a putut fi înfățișat instanței de fond dintr-o împrejurare mai presus de voința părții.

În acest sens, potrivit literaturii și practicii judiciare se admite că are valoare de înscris nou hotărârea judecătorească obținută pe baza unei acțiuni introduse înainte de soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, cu motivarea că hotărârea nu putea fi înfățișată în acel litigiu, nefiind în putința părții să determine pronunțarea ei la o dată anterioară, spre a fi în măsură a se servi de ea. În mod greșit a reținut însă prima instanță că acțiunea soluționată prin sentința nr. 2073/2007 a Tribunalului Suceava a fost promovată ulterior sentinței atacate întrucât sentința prin care s-a constatat nulitatea convenției din 27 octombrie 1992 nu a putut fi înfățișată înainte de soluționarea irevocabilă a dosarului de fond, astfel încât această hotărâre îndeplinește cerințele prev. de art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., criticile formulate de către apelanți cu privire la acest aspect fiind astfel întemeiate. În consecință, avându-se în vedere caracterul devolutiv al apelului, urmează ca instanța să stabilească dacă și celelalte condiții impuse de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. sunt îndeplinite, respectiv caracterul determinant al înscrisului constatat nul prin sentința nr. 2073/2007. Analizând cuprinsul sentinței nr. 342/2004 a Tribunalului Suceava se observă că instanța a reținut că „spațiul comercial în litigiu a aparținut SC A. SRL Suceava. Această societate a încheiat cu reclamanții (intimații în cauza de față) un contract în urma căruia aceștia deveneau proprietarii unei cote de 1/7 din imobil (…). Între timp, prin sentința civilă nr. 759 din 25 noiembrie 1999 a Tribunalului Suceava (...), s-a constatat dreptul de proprietate al reclamanților asupra unei cote de 1/7 din imobil”.

Ca urmare, trebuie stabilit care a fost izvorul dreptului de proprietate al reclamanților asupra cotei indivize asupra căreia au solicitat partajul judiciar, respectiv contractul din 1992 sau sentința nr. 759/1999. Pentru elucidarea acestei chestiuni Curtea consideră că este esențial a stabili care este natura sentinței nr. 759/1999, respectiv dacă această sentință are efect declarativ de drepturi, caz în care consfințește drepturi dobândite anterior, sau constitutiv de drepturi, caz în care creează un drept nou în patrimoniul reclamanților, dobândit prin însăși hotărârea respectivă. Prin dispozitivul sentinței s-a constatat că „reclamanții sunt proprietarii unei cote de câte 1/7 fiecare din imobilul (…) conform contractului de asociere intervenit între părți la data de 27 octombrie 1992”.

Ca urmare, este evident că sentința a stabilit faptul că reclamanții au dobândit anterior dreptul invocat, având astfel un caracter declarativ, caz în care existența valabilă a dreptului de coproprietate constatat prin această sentință depinde în mod esențial de existența valabilă a convenției prin care intimații au dobândit dreptul astfel constatat.

În aceste condiții, starea de indiviziune avută în vedere pentru admiterea acțiunii de partaj nu a fost determinată de sentința nr. 759/1999, ci de contractul de vânzare-cumpărare din anul 1992, caz în care sentința nr. 2073/2007 a Tribunalului Suceava, prin care s-a constatat nulitatea absolută a acestei convenții, are caracter determinant în cauză întrucât, urmare a nulității astfel constatate și a încetării efectelor hotărârii declarative de constatare a dreptului de proprietate, starea de indiviziune nu mai există, caz în care soluția instanței cu privire la cererea de ieșire din indiviziune ar fi fost evident cu totul alta decât cea pronunțată. Având în vedere aceste aspecte, instanța de apel, în temeiul dispozițiilor art. 296 C. proc.

civ. a admis apelul, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că, menținând dispozițiile referitoare la modul de soluționare a excepțiilor și la neincidența cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 4 C. proc. civ., a admis cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., a schimbat hotărârea a cărei revizuire se cere, în sensul respingerii ca nefondată a cererii de ieșire din indiviziune, precum și a cererii reconvenționale, având în vedere că, în urma anulării înscrisului intitulat „contract” prin care reclamanții ar fi dobândit cota de 2/7 din imobil, starea de indiviziune dintre aceștia și celelalte părți nu mai există. Cererea reconvențională a fost respinsă întrucât starea de indiviziune existentă între revizuenți și SC B.I.A.

SRL Suceava a fost lichidată în urma partajului voluntar autentificat din 5 octombrie 2004. Soluția a fost pronunțată cu opinie separată a unui magistrat. Recursul și considerentele instanței de recurs: Împotriva deciziei nr. 94 din 11 decembrie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții M.D.E., M.D.V., M.D.L. și T.I. invocând aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenții invocă în esență următoarele: Decizia recurată este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ. Se susține că în mod vădit nelegal, Curtea de Apel Suceava a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc.

civ., cu motivarea că prin înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății, în accepțiunea art. 322 pct. 4 C. proc. civ. trebuie să se înțeleagă nu numai înscrisul reținut ca fals odată cu stabilirea unei infracțiuni ci și înscrisul al cărui conținut nu este real chiar dacă prin operațiunea de alterare a realității nu s-a comis o infracțiune, în aplicarea acestei dispoziții legale instanța sesizată cu cererea de revizuire având obligația de a stabili dacă înscrisurile avute în vedere la pronunțarea hotărârii atacate au, ori nu, un conținut real. Ori, în speță, Curtea a reținut că, chiar dacă a avut un caracter determinant la pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se cere, contractul a fost anulat pentru vicierea unor condiții de fond pe parcursul formării actului juridic, nefiind relevantă existența vreunui element care să conducă la ideea că are un conținut nereal.

Din analiza coroborată a prevederilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ. cu prevederile pct. 3 al art. 324, rezultă cu evidență necesitatea ca pretinsul fals să fie rezultatul comiterii unei infracțiuni. Ori, extinderea sferei noțiunii de „înscris declarat fals" menționată de textul de lege citat, la alte cazuri în care un înscris care a stat la baza pronunțării unei hotărâri judecătorești este invalidat din alte motive excede rațiunii avute în vedere de legiuitor, sub acest aspect sentința recurată fiind dată cu încălcarea legii. În acest sens invocă jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - decizia nr. 1417 din 27 aprilie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 1063/39/2009, dosar care a avut ca obiect revizuirea sentinței nr. 759/1999 a Tribunalului Suceava, a cărui revizuire se cere.

Fără temei legal a reținut instanța de apel că în cauză este fondat motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., teza a l-a. Așa cum în mod legal a reținut prima instanță, pentru a se putea invoca acest motiv și a se admite cererea de revizuire trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: partea interesată să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, acest înscris să aibă forță probantă prin el însuși, înscrisul invocat să fi existat la data când s-a pronunțat hotărârea ce se cere a fi revizuită și înscrisul să fi fost determinant în soluția dată. Susține că în speță, nu sunt îndeplinite cel puțin două condiții pentru admiterea cererii de revizuire.

Așa cum rezultă din considerentele sentinței nr. 342 din 26 februarie 2002 a Tribunalului Suceava, ce se cere a fi revizuită, instanța a avut în vedere la pronunțarea soluției, sentința nr. 759/1999 a Tribunalului Suceava, prin care s-a constatat că intimații au dobândit prin cumpărare de la SC A. SRL cota de 1/7 părți indivize din imobil, fiecare, și nu înscrisul sub semnătură privată intitulat „contract" încheiat între SC A. SRL și antecesorii intimaților. Or, sentința nr. 759/1999 a Tribunalului Suceava nu a fost desființată prin vreo cale ordinară de atac astfel că, intrând în puterea lucrului judecat, constituie, conform art. 1200 pct. 4 C. civ. o prezumție legală, iar conform art. 1202 C. civ.

nici o dovadă nu este primită împotriva unei prezumții legale. Faptul că prin sentința nr. 2073 din 21 iunie 2007 s-a constatat nulitatea convenției sub semnătură privată intitulată „contract" încheiat în anul 1992, nu putea conduce la admiterea cererii de revizuire a sentinței de partaj, cât timp sentința de partaj a avut în vedere dreptul de proprietate în indiviziune a părților așa cum a fost consfințit prin sentința nr. 759/1999 a Tribunalului Suceava, irevocabilă, fără a se putea aduce atingere puterii lucrului judecat. Mai mult, SC A. SRL, de la care antecesorii revizuienților au cumpărat cotele indivize ale imobilului care a fost partajat prin sentința nr. 342 din 26 februarie 2004 a Tribunalului Suceava, a formulat o cerere de revizuire a sentinței nr. 759/1999 pe care și-au întemeiat-o tot pe dispozițiile art. 322 pct. 4 și 5 C. proc.

civ., invocând drept înscris nou aceeași sentință nr. 2073 din 21 iunie 2007 a Tribunalului Suceava, prin care s-a constatat nulitatea absolută a înscrisului sub semnătură privată încheiat la data de 27 octombrie 1992, cerere respinsă prin sentința nr. 20 din 9 martie 2009 a Tribunalului Suceava pronunțată în Dosarul nr. 7618/86/2008, definitivă prin decizia civilă nr. 104 din 12 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava (Dosar nr. 1063/39/2009) și irevocabilă prin decizia nr. 1417 din 27 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel, aceeași hotărâre a mai format obiectul controlului judecătoresc pe același temei de drept și având aceeași cauză juridică. Recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare: În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a revizuenților, curtea apreciază că aceasta este nefondată.

Părți în cauza în care s-a pronunțat sentința nr. 342 din 26 februarie 2004 a Tribunalului Suceava, a cărei revizuire se cere, au fost M.D.E., M.D.V., M.D.L. și T.I. în calitate de reclamanți și SC A. SRL, SC A. SRL Suceava, SC R. SRL Suceava și SC B.I.A. SRL. - Suceava. La 4 octombrie 2004, după soluționarea apelului exercitat de A. împotriva acestei sentințe, bunul (cota indiviză) a fost vândut de SC A. către M.Ș.V. și M.A.A. și în ciuda acestui fapt, noii proprietari nu au fost introduși în cauză iar recursul s-a soluționat tot în contradictoriu cu A. SRL.

S-a formulat cerere de revizuire a sentinței 342 din 26 februarie 2004 pronunțată de Tribunalul Suceava, la 3 noiembrie 2009, de către A. SRL care a fost respinsă irevocabil de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 3220 din 14 iunie 2012 reținându-se lipsa de calitate procesuală activă a acestei societăți de a formula cererea de revizuire tocmai ca urmare a faptului că această societate și-a înstrăinat dreptul asupra bunului și odată ce nu mai justifică dreptul subiectiv nu mai justifică interesul de a cere desființarea sentinței privitoare la acel drept și deci nici demersul judiciar pentru exercitarea căilor extraordinare de atac. Decizia instanței supreme nr. 3220 din 14 iunie 2012 se impune cu putere de lucru judecat încât după pronunțarea ei numai succesorii cu titlu particular ai A. SRL mai pot exercita căile legale de atac împotriva sentinței care consfințește un drept privitor la bunul înstrăinat, în speță dobânditorii M.Ș.V.

și M.A.A. care de altfel au și promovat cererea de revizuire ce face obiectul dosarului pendinte. Astfel, excepția lipsei calității procesuale active a revizuenților, urmează a fi respinsă. Motivul de recurs întemeiat pe încălcarea dispozițiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ. este nefondat. Instanța de apel a reținut ”neincidența cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 4 C. proc. civ.”. Astfel, critica recurenților privitoare la caracterul ”vădit nelegal” al reținerilor instanței de apel cu referire la incidența dispozițiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ., este rezultatul unei neînțelegeri a considerentelor sentinței recurate, critică pe care de altfel recurenta nici nu justifică vreun interes să o facă, față de soluția adoptată.

Este de asemenea nefondat și motivul de recurs întemeiat pe încălcarea dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Curtea apreciază că instanța de apel corect a apreciat că izvorul dreptului de proprietate al reclamanților asupra cotei indivize, care a stat la baza partajului judiciar finalizat prin sentința a cărei revizuire se cere, l-a constituit contractul din 27 octombrie 1992, iar nu sentința nr. 759/1999 care are caracter declarativ de drepturi, consfințind drepturi dobândite anterior prin contractul menționat. Astfel, existența valabilă a dreptului de coproprietate constatat prin sentința nr. 759/1999 depinde în mod esențial de existența valabilă a convenției prin care intimații au dobândit dreptul astfel constatat.

În aceste condiții, starea de indiviziune avută în vedere pentru admiterea acțiunii de partaj nu a fost determinată de sentința nr. 759/1999 ci de contractul de vânzare-cumpărare din anul 1992, încât sentința nr. 2073/2007 a Tribunalului Suceava, prin care s-a constatat nulitatea absolută a acestei convenții, ca înscris nou, are caracter determinant în cauză încât soluția instanței cu privire la cererea de ieșire din indiviziune ar fi fost cu totul alta decât cea pronunțată dacă la momentul pronunțării ei ar fi fost depusă această sentință. Este adevărat că sentința nr. 2073/2007 este ulterioară soluționării acțiunii de partaj dar jurisprudența a consacrat soluția că o astfel de hotărâre poate fi admisă ca înscris nou chiar dacă are dată ulterioară, dacă acțiunea a fost promovată anterior soluției a cărei revizuirea se cere întrucât partea nu avea posibilitatea să determine pronunțarea hotărârii la o dată anterioară, pentru a fi în măsură a o invoca.

Astfel, acțiunea în constatarea nulității convenției din 27 octombrie 1992 a fost promovată la 07 noiembrie 2006, mai înainte de soluționarea irevocabilă a acțiunii de partaj prin decizia nr. 3479 din 9 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Nu pot fi primite susținerile recurentei potrivit cărora la baza partajului ar fi stat sentința nr. 759/1999 și că aceasta, cât timp nu a fost desființată, a intrat în puterea lucrului judecat instituind, conform art. 1200 pct. 4 C. civ. o prezumție legală ce nu poate fi răsturnată, întrucât, urmare a constatării nulității convenției din 1992 au încetat efectele hotărârii declarative de constatare a dreptului de proprietate, care a devenit caducă, chiar dacă sentința nu a fost desființată, fără a se aduce astfel atingere autorității de lucru judecat.

Nu pot fi primite nici susținerile potrivit cărora cererea de revizuire de față nu poate fi primită întrucât aceeași hotărâre a mai format obiectul controlului judecătoresc pe același temei de drept și având aceeași cauză juridică. Într-adevăr, o cerere similară de revizuire împotriva sentinței nr. 342/2004 a fost formulată anterior de SC A. dar acesta s-a respins pe excepția lipsei de calitate procesuală ca urmare a transmisiunii dreptului către revizuenții din cererea de față. Ori, aceasta nu împiedică formularea noii cereri de revizuire de către dobânditorii cu titlu particular ai dreptului de proprietate, de la această societate. A. a formulat cerere de revizuire împotriva sentinței nr. 759/1999, iar nu împotriva sentinței 342/2004 ce face obiectul cererii de revizuire de față.

Faptul că s-a respins cererea de revizuire pe temeiul art. 322 pct. 4 exercitată împotriva sentinței nr. 759/1999 nu împiedică exercitarea revizuirii împotriva sentinței nr. 342/2004, cu atât mai mult cu cat temeiul admiterii cererii l-a constituit art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Față de considerentele expuse, recursul de față urmează a fi respins ca nefondat, soluția instanței de apel fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția lipsei calității procesuale active a revizuenților. Respinge recursul declarat de pârâții M.D.E., M.D.V., M.D.L. și T.I. împotriva deciziei nr. 94 din 11 decembrie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 septembrie 2014.