ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4776/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4776/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Hotărârea
instanței de fond
Prin sentința nr. 171/
F-Cont din 11 septembrie 2013, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de
contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea formulată de
reclamantul R.P., în contradictoriu cu pârâta A.N.I.
2.Cererea
de recurs
Împotriva
acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul R.P., în condițiile art. 483 alin.
(1) C. proc. civ.
2.1.
Motivele de casare
În
susținerea recursului declarat, reclamantul a invocat două motive de nelegalitate,
reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 și pct. 8 C. proc. civ.,
respectiv încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe și greșita aplicare
a normelor de drept material.
2.2.
Principalele argumente invocate
-
Cu privire la motivul de nelegalitate referitor la încălcarea competenței de
ordine publică, reclamantul a susținut că, în raport de cuantumul obligației bugetare
stabilite prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor
bugetare, de 8.754,31 lei, competența de soluționare a cauzei aparținea Tribunalului
Vâlcea, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
-
Cu privire la motivul privind încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept
material, recurentul susține că instanța de fond a examinat în mod eronat aspectul
invocat prin acțiune privind tardivitatea actului administrativ contestat,
procesul-verbal în litigiu fiind întocmit cu încălcarea termenului de 90 de
zile de la data finalizării activității de organizare a verificării, prevăzut de
art. 21 alin. (2)
3
din O.U.G. nr. 66/2011.
Astfel, a arătat
reclamantul, operațiunea de verificare a început la 23 februarie 2012, procesul
verbal de constatare este din 24 iulie 2012, iar cel de stabilire a creanțelor
bugetare, contestat în cauză, este datat 22 februarie 2013, mult peste termenul
legal care are natura juridică a unui termen de decădere și nu de recomandare
cum greșit a reținut instanța de fond.
Pe de altă parte,
reclamantul a invocat interpretarea eronată dată de instanță prevederilor O.U.G.
nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe
complementare care se acordă în agricultură începând cu anul 2007 și ale Ordinului
M.A.D.R. nr. 704/2007 pentru stabilirea modului de implementare a condițiilor specifice
și a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăți directe
și plăți naționale directe complementare în sectorul vegetal.
Astfel, reclamantul a
susținut că documentele doveditoare solicitate producătorului agricol pot fi, potrivit
normelor juridice cuprinse în actele normative menționate, titlu de proprietate,
contract de concesionare, contract de arendare, contract de închiriere,
adeverință de la primării, instanța reținând în mod greșit existența condiției
înregistrării în registrul agricol a contractului în baza căruia exploatează terenul
pentru care s-a solicitat sprijin.
Reclamantul a mai
arătat că instanța a interpretat eronat prevederile O.U.G. nr. 125/2006, care nu
prevede pentru acordarea sprijinului financiar obligativitatea înregistrării titlului
în baza căruia se exploatează terenul agricol, ci doar existența valabilă a documentelor
menționate de art. 7 din ordonanță, prevăzute enumerativ.
Apărările intimatei
Prin întâmpinarea formulată,
A.P.I.A. a solicitat respingerea recursului, învederând că nu subzistă niciunul
dintre motivele de nelegalitate invocate de reclamant.
Astfel, referitor la critica
privind necompetența materială a instanței, pârâtul a arătat că, potrivit art. 10
alin. (1)
1
din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost introdus prin
Legea nr. 76/2012, începând cu data de 15 februarie 2013, toate cererile privind
acte administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect
sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene,
indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios
administrativ și fiscal ale curților de apel.
Cu privire la motivul
de tardivitate a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire
a creanțelor bugetare, s-a învederat că actul administrativ a fost încheiat în
interiorul termenului legal de prescripție de 5 ani, care a început să curgă la
1 ianuarie 2009, nerespectarea termenului de recomandare de 90 de zile
neatrăgând invaliditatea procesului-verbal ca o cauză de nulitate.
Cu privire la
aplicarea greșită a legii, pârâtul a precizat că instanța constatând legalitatea
actului administrativ contestat, a interpretat în mod corect prevederile art. 6
și 7 din O.U.G. nr. 125/2006 și ale ordinelor Ministerului Agriculturii și
Dezvoltării Rurale nr. 704/2007, nr. 246/2008 și nr. 118/2009 referitoare la
categoria beneficiarilor de subvenții și ajutoare, finanțate din fonduri
europene și/sau fonduri publice naționale și respectiv, la documentele
doveditoare solicitate producătorului agricol privind dreptul de folosință a
terenului agricol.
Procedura de soluționare
a recursului
4.1. Cu privire la examinarea
recursului în completul filtru
Raportul întocmit în
cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat
în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din
27 martie 2014 în conformitate cu art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Prin încheierea din 10
iunie 2014, completul filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit
în cauză, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate și l-a admis,
în principiu, în temeiul art. 497 alin. (7) C. proc. civ., fixând termen de judecată
pe fond a recursului.
4.2. Cu privire la fondul
recursului
4.2.1. Analiza motivelor
de casare invocate
Referitor la motivul prevăzut
de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurentul
a precizat, în ședința publică din data de 11 decembrie 2014, că înțelege să nu
mai susțină necompetența Curții de apel de a soluționa fondul cauzei.
- Cu privire la cel
de-al doilea motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.,
criticile sunt neîntemeiate, prima instanță reținând în considerente, referitor
la emiterea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a
creanțelor bugetare cu depășirea termenului prevăzut de art. 21 alin. (2)3, din
O.U.G. nr. 66/2011, că respectivul termen este de recomandare și nu de decădere,
a cărui nerespectare poate atrage eventual consecințe pentru cei implicați în
efectuarea verificării și emiterii actului, dar nu atrage invaliditatea acestuia.
Referitor la acest
aspect, Curtea constată că instanța de fond a reținut în mod corect natura
juridică de recomandare a termenului de 60 de zile de la data finalizării
activității de organizare a verificării, a cărui nerespectare nu expune actul administrativ
sancțiunii nulității care nu este prevăzută expres de norma juridică invocată.
- Referitor însă la motivul
de nelegalitate în sensul că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a
normelor de drept material, critica formulată este întemeiată, impunându-se casarea
sentinței și trimiterea cauzei potrivit art. 497 C. proc. civ. spre o nouă
judecată la prima instanță.
Astfel, Curtea reține
că potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006, beneficiarii plăților directe
în cadrul schemei de plată unică pe suprafață pot fi persoanele fizice și/sau
juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în
calitate de proprietari, arendași, concesionari, asociați, administratori în
cadrul asociațiilor în participațiune, locatari sau altele asemenea.
În conformitate cu
art. 7 alin. (1) lit. d) din același act normativ, pentru a beneficia de acordarea
de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, solicitanții trebuie
să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și să poată
face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea.
Așadar, în accepțiunea
normelor juridice susmenționate, criteriul hotărâtor în acordarea de plăți îl constituie
exploatarea terenurilor agricole în condițiile justificării dreptului de folosință,
printr-un titlu real.
Potrivit art. 4 din Ordinul
M.A.D.R. nr. 246/2008 documentele solicitate producătorului agricol privind utilizarea
terenului agricol sunt, după caz, titlul de proprietate sau alte acte doveditoare
ale dreptului de proprietate asupra terenului, contractul de arendare,
contractul de concesiune, contractul de asociere în participațiune, contractul
de închiriere sau altele asemenea.
Prin urmare,
beneficiarii plăților directe trebuie să probeze existența unui raport juridic
de natură a justifica dreptul de folosință asupra terenului ce formează
obiectul unei cereri de ajutor financiar, prin depunerea de înscrisuri care să corespundă
exigențelor cerute de legislația în materie.
În cauză, Curtea constată
că instanța de fond a interpretat în mod eronat prevederile art. 6 și 7 din O.U.G.
nr. 125/2006 și art. 4 din Ordinul nr. 704/2007 care a fost în vigoare în perioada
3 septembrie 2007-24 aprilie 2008, fiind abrogat conform Ordinului nr. 246/2008.
Conform art. 4 din
Ordinul nr. 704/2007, documentele doveditoare privind utilizarea terenului agricol
sunt, după caz, titlu de proprietate, contract de arendare, contract de
concesionare, contract de închiriere, adeverință de la primăria locală care să
ateste înscrierea în Registrul agricol ca utilizator al terenului respectiv,
chitanța/bon fiscal pentru achitarea taxei de pășunat, contract de pășunat și,
după caz, adeverința eliberată de consiliul local din care să reiasă suprafața
utilizată pentru pășunat în funcție de taxa achitată.
În cauză, s-a reținut
prin actul administrativ contestat că reclamantul a primit necuvenit sprijin
financiar pentru suprafața de 23,94 ha în campania 2007, întrucât nu a
prezentat documente justificative ale dreptului de folosință asupra terenului
agricol, el figurând în Registrul agricol doar cu 1,68 ha.
Instanța de fond a constatat
legalitatea actului de constatare a neregulilor, reținând că reclamantul a
depus documente pentru utilizarea suprafeței de 25,62 ha, ce nu fac însă dovada
existenței dreptului de folosință, întrucât sunt doar înscrisuri olografe care
nu sunt înregistrate în Registrul agricol, neîndeplinind condițiile legale
pentru primirea ajutorului financiar.
Dar nici actul de constatare
și nici instanța nu au reținut că suprafața respectivă nu există fizic ori că
au fost solicitări de plată pentru aceleași terenuri și nu au analizat dacă reclamantul
a exploatat terenul agricol în mod legitim.
Sub acest aspect,
urmează ca instanța de trimitere să verifice și să decidă în ce măsură
documentele prezentate justifică utilizarea în mod efectiv și legitim a
întregii suprafețe înscrise în cererea unică de plată și prin urmare dacă
reclamantul era îndreptățit la încasarea subvenției acordate în baza O.U.G. nr.
125/2006.
În acest sens, vor fi
avute în vedere și analizate convențiile încheiate de reclamant, adeverințele
eliberate de Primăria Titești privind mențiunile din registrul agricol în anii 2007-2010,
precum și adeverința nr. 2732 din 8 octombrie 2013 a aceleiași autorități și
extrasul din registrul agricol al comunei în care se face mențiunea că rubrica
„modul de utilizare a suprafeței agricole în perioada 2007-2010” nu a fost
completată.
Nu în ultimul rând instanța
va avea în vedere și rezoluția Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul
Teritorial Pitești nr. 161/P din 10 aprilie 2013 prin care s-a dispus neînceperea
urmăririi penale față de reclamant pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.
18
1
din Legea nr. 78/2000.
4.2.2. Soluția instanței
de recurs
În raport de considerentele
expuse mai sus, Curtea, făcând aplicarea art. 497 C. proc. civ., va admite
recursul formulat și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de R.P. împotriva sentinței nr. 171/F-cont din 11 septembrie 2013 a
Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și
fiscal.
Casează sentința
atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 11 decembrie 2014.