ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4776/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 171/ F-Cont din 11 septembrie 2013, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul R.P., în contradictoriu cu pârâta A.N.I. 2.Cererea de recurs Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul R.P., în condițiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. 2.1. Motivele de casare În susținerea recursului declarat, reclamantul a invocat două motive de nelegalitate, reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 și pct. 8 C. proc. civ., respectiv încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe și greșita aplicare a normelor de drept material.

2.2. Principalele argumente invocate - Cu privire la motivul de nelegalitate referitor la încălcarea competenței de ordine publică, reclamantul a susținut că, în raport de cuantumul obligației bugetare stabilite prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, de 8.754,31 lei, competența de soluționare a cauzei aparținea Tribunalului Vâlcea, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. - Cu privire la motivul privind încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recurentul susține că instanța de fond a examinat în mod eronat aspectul invocat prin acțiune privind tardivitatea actului administrativ contestat, procesul-verbal în litigiu fiind întocmit cu încălcarea termenului de 90 de zile de la data finalizării activității de organizare a verificării, prevăzut de art. 21 alin. (2) 3 din O.U.G.

nr. 66/2011. Astfel, a arătat reclamantul, operațiunea de verificare a început la 23 februarie 2012, procesul verbal de constatare este din 24 iulie 2012, iar cel de stabilire a creanțelor bugetare, contestat în cauză, este datat 22 februarie 2013, mult peste termenul legal care are natura juridică a unui termen de decădere și nu de recomandare cum greșit a reținut instanța de fond. Pe de altă parte, reclamantul a invocat interpretarea eronată dată de instanță prevederilor O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare care se acordă în agricultură începând cu anul 2007 și ale Ordinului M.A.D.R. nr. 704/2007 pentru stabilirea modului de implementare a condițiilor specifice și a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare în sectorul vegetal.

Astfel, reclamantul a susținut că documentele doveditoare solicitate producătorului agricol pot fi, potrivit normelor juridice cuprinse în actele normative menționate, titlu de proprietate, contract de concesionare, contract de arendare, contract de închiriere, adeverință de la primării, instanța reținând în mod greșit existența condiției înregistrării în registrul agricol a contractului în baza căruia exploatează terenul pentru care s-a solicitat sprijin. Reclamantul a mai arătat că instanța a interpretat eronat prevederile O.U.G. nr. 125/2006, care nu prevede pentru acordarea sprijinului financiar obligativitatea înregistrării titlului în baza căruia se exploatează terenul agricol, ci doar existența valabilă a documentelor menționate de art. 7 din ordonanță, prevăzute enumerativ.

3. Apărările intimatei Prin întâmpinarea formulată, A.P.I.A. a solicitat respingerea recursului, învederând că nu subzistă niciunul dintre motivele de nelegalitate invocate de reclamant. Astfel, referitor la critica privind necompetența materială a instanței, pârâtul a arătat că, potrivit art. 10 alin. (1) 1 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 76/2012, începând cu data de 15 februarie 2013, toate cererile privind acte administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.

Cu privire la motivul de tardivitate a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, s-a învederat că actul administrativ a fost încheiat în interiorul termenului legal de prescripție de 5 ani, care a început să curgă la 1 ianuarie 2009, nerespectarea termenului de recomandare de 90 de zile neatrăgând invaliditatea procesului-verbal ca o cauză de nulitate. Cu privire la aplicarea greșită a legii, pârâtul a precizat că instanța constatând legalitatea actului administrativ contestat, a interpretat în mod corect prevederile art. 6 și 7 din O.U.G. nr. 125/2006 și ale ordinelor Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 704/2007, nr. 246/2008 și nr. 118/2009 referitoare la categoria beneficiarilor de subvenții și ajutoare, finanțate din fonduri europene și/sau fonduri publice naționale și respectiv, la documentele doveditoare solicitate producătorului agricol privind dreptul de folosință a terenului agricol.

4. Procedura de soluționare a recursului 4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din 27 martie 2014 în conformitate cu art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Prin încheierea din 10 iunie 2014, completul filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate și l-a admis, în principiu, în temeiul art. 497 alin. (7) C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond a recursului. 4.2. Cu privire la fondul recursului 4.2.1. Analiza motivelor de casare invocate Referitor la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recurentul a precizat, în ședința publică din data de 11 decembrie 2014, că înțelege să nu mai susțină necompetența Curții de apel de a soluționa fondul cauzei. - Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., criticile sunt neîntemeiate, prima instanță reținând în considerente, referitor la emiterea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare cu depășirea termenului prevăzut de art. 21 alin. (2)3, din O.U.G. nr. 66/2011, că respectivul termen este de recomandare și nu de decădere, a cărui nerespectare poate atrage eventual consecințe pentru cei implicați în efectuarea verificării și emiterii actului, dar nu atrage invaliditatea acestuia.

Referitor la acest aspect, Curtea constată că instanța de fond a reținut în mod corect natura juridică de recomandare a termenului de 60 de zile de la data finalizării activității de organizare a verificării, a cărui nerespectare nu expune actul administrativ sancțiunii nulității care nu este prevăzută expres de norma juridică invocată. - Referitor însă la motivul de nelegalitate în sensul că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, critica formulată este întemeiată, impunându-se casarea sentinței și trimiterea cauzei potrivit art. 497 C. proc. civ. spre o nouă judecată la prima instanță. Astfel, Curtea reține că potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G.

nr. 125/2006, beneficiarii plăților directe în cadrul schemei de plată unică pe suprafață pot fi persoanele fizice și/sau juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendași, concesionari, asociați, administratori în cadrul asociațiilor în participațiune, locatari sau altele asemenea. În conformitate cu art. 7 alin. (1) lit. d) din același act normativ, pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, solicitanții trebuie să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea. Așadar, în accepțiunea normelor juridice susmenționate, criteriul hotărâtor în acordarea de plăți îl constituie exploatarea terenurilor agricole în condițiile justificării dreptului de folosință, printr-un titlu real.

Potrivit art. 4 din Ordinul M.A.D.R. nr. 246/2008 documentele solicitate producătorului agricol privind utilizarea terenului agricol sunt, după caz, titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul de asociere în participațiune, contractul de închiriere sau altele asemenea. Prin urmare, beneficiarii plăților directe trebuie să probeze existența unui raport juridic de natură a justifica dreptul de folosință asupra terenului ce formează obiectul unei cereri de ajutor financiar, prin depunerea de înscrisuri care să corespundă exigențelor cerute de legislația în materie. În cauză, Curtea constată că instanța de fond a interpretat în mod eronat prevederile art. 6 și 7 din O.U.G.

nr. 125/2006 și art. 4 din Ordinul nr. 704/2007 care a fost în vigoare în perioada 3 septembrie 2007-24 aprilie 2008, fiind abrogat conform Ordinului nr. 246/2008. Conform art. 4 din Ordinul nr. 704/2007, documentele doveditoare privind utilizarea terenului agricol sunt, după caz, titlu de proprietate, contract de arendare, contract de concesionare, contract de închiriere, adeverință de la primăria locală care să ateste înscrierea în Registrul agricol ca utilizator al terenului respectiv, chitanța/bon fiscal pentru achitarea taxei de pășunat, contract de pășunat și, după caz, adeverința eliberată de consiliul local din care să reiasă suprafața utilizată pentru pășunat în funcție de taxa achitată.

În cauză, s-a reținut prin actul administrativ contestat că reclamantul a primit necuvenit sprijin financiar pentru suprafața de 23,94 ha în campania 2007, întrucât nu a prezentat documente justificative ale dreptului de folosință asupra terenului agricol, el figurând în Registrul agricol doar cu 1,68 ha. Instanța de fond a constatat legalitatea actului de constatare a neregulilor, reținând că reclamantul a depus documente pentru utilizarea suprafeței de 25,62 ha, ce nu fac însă dovada existenței dreptului de folosință, întrucât sunt doar înscrisuri olografe care nu sunt înregistrate în Registrul agricol, neîndeplinind condițiile legale pentru primirea ajutorului financiar. Dar nici actul de constatare și nici instanța nu au reținut că suprafața respectivă nu există fizic ori că au fost solicitări de plată pentru aceleași terenuri și nu au analizat dacă reclamantul a exploatat terenul agricol în mod legitim.

Sub acest aspect, urmează ca instanța de trimitere să verifice și să decidă în ce măsură documentele prezentate justifică utilizarea în mod efectiv și legitim a întregii suprafețe înscrise în cererea unică de plată și prin urmare dacă reclamantul era îndreptățit la încasarea subvenției acordate în baza O.U.G. nr. 125/2006. În acest sens, vor fi avute în vedere și analizate convențiile încheiate de reclamant, adeverințele eliberate de Primăria Titești privind mențiunile din registrul agricol în anii 2007-2010, precum și adeverința nr. 2732 din 8 octombrie 2013 a aceleiași autorități și extrasul din registrul agricol al comunei în care se face mențiunea că rubrica „modul de utilizare a suprafeței agricole în perioada 2007-2010” nu a fost completată.

Nu în ultimul rând instanța va avea în vedere și rezoluția Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești nr. 161/P din 10 aprilie 2013 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de reclamant pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 18 1 din Legea nr. 78/2000. 4.2.2. Soluția instanței de recurs În raport de considerentele expuse mai sus, Curtea, făcând aplicarea art. 497 C. proc. civ., va admite recursul formulat și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de R.P. împotriva sentinței nr. 171/F-cont din 11 septembrie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2014.