ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.12.2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4776/2014

HOTĂRÂRE
11.12.2014
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4776/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

instanței de fond

Prin sentința nr. 171/

F-Cont din 11 septembrie 2013, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea formulată de

reclamantul R.P., în contradictoriu cu pârâta A.N.I.

2.Cererea

de recurs

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul R.P., în condițiile art. 483 alin.

(1) C. proc. civ.

2.1.

Motivele de casare

În

susținerea recursului declarat, reclamantul a invocat două motive de nelegalitate,

reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 și pct. 8 C. proc. civ.,

respectiv încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe și greșita aplicare

a normelor de drept material.

2.2.

Principalele argumente invocate

-

Cu privire la motivul de nelegalitate referitor la încălcarea competenței de

ordine publică, reclamantul a susținut că, în raport de cuantumul obligației bugetare

stabilite prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor

bugetare, de 8.754,31 lei, competența de soluționare a cauzei aparținea Tribunalului

Vâlcea, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

-

Cu privire la motivul privind încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept

material, recurentul susține că instanța de fond a examinat în mod eronat aspectul

invocat prin acțiune privind tardivitatea actului administrativ contestat,

procesul-verbal în litigiu fiind întocmit cu încălcarea termenului de 90 de

zile de la data finalizării activității de organizare a verificării, prevăzut de

art. 21 alin. (2)

3

din O.U.G. nr. 66/2011.

Astfel, a arătat

reclamantul, operațiunea de verificare a început la 23 februarie 2012, procesul

verbal de constatare este din 24 iulie 2012, iar cel de stabilire a creanțelor

bugetare, contestat în cauză, este datat 22 februarie 2013, mult peste termenul

legal care are natura juridică a unui termen de decădere și nu de recomandare

cum greșit a reținut instanța de fond.

Pe de altă parte,

reclamantul a invocat interpretarea eronată dată de instanță prevederilor O.U.G.

nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe

complementare care se acordă în agricultură începând cu anul 2007 și ale Ordinului

M.A.D.R. nr. 704/2007 pentru stabilirea modului de implementare a condițiilor specifice

și a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăți directe

și plăți naționale directe complementare în sectorul vegetal.

Astfel, reclamantul a

susținut că documentele doveditoare solicitate producătorului agricol pot fi, potrivit

normelor juridice cuprinse în actele normative menționate, titlu de proprietate,

contract de concesionare, contract de arendare, contract de închiriere,

adeverință de la primării, instanța reținând în mod greșit existența condiției

înregistrării în registrul agricol a contractului în baza căruia exploatează terenul

pentru care s-a solicitat sprijin.

Reclamantul a mai

arătat că instanța a interpretat eronat prevederile O.U.G. nr. 125/2006, care nu

prevede pentru acordarea sprijinului financiar obligativitatea înregistrării titlului

în baza căruia se exploatează terenul agricol, ci doar existența valabilă a documentelor

menționate de art. 7 din ordonanță, prevăzute enumerativ.

Prin întâmpinarea formulată,

A.P.I.A. a solicitat respingerea recursului, învederând că nu subzistă niciunul

dintre motivele de nelegalitate invocate de reclamant.

Astfel, referitor la critica

privind necompetența materială a instanței, pârâtul a arătat că, potrivit art. 10

alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost introdus prin

Legea nr. 76/2012, începând cu data de 15 februarie 2013, toate cererile privind

acte administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect

sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene,

indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel.

Cu privire la motivul

de tardivitate a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire

a creanțelor bugetare, s-a învederat că actul administrativ a fost încheiat în

interiorul termenului legal de prescripție de 5 ani, care a început să curgă la

1 ianuarie 2009, nerespectarea termenului de recomandare de 90 de zile

neatrăgând invaliditatea procesului-verbal ca o cauză de nulitate.

Cu privire la

aplicarea greșită a legii, pârâtul a precizat că instanța constatând legalitatea

actului administrativ contestat, a interpretat în mod corect prevederile art. 6

și 7 din O.U.G. nr. 125/2006 și ale ordinelor Ministerului Agriculturii și

Dezvoltării Rurale nr. 704/2007, nr. 246/2008 și nr. 118/2009 referitoare la

categoria beneficiarilor de subvenții și ajutoare, finanțate din fonduri

europene și/sau fonduri publice naționale și respectiv, la documentele

doveditoare solicitate producătorului agricol privind dreptul de folosință a

terenului agricol.

a recursului

4.1. Cu privire la examinarea

recursului în completul filtru

Raportul întocmit în

cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat

în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din

27 martie 2014 în conformitate cu art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 10

iunie 2014, completul filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit

în cauză, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate și l-a admis,

în principiu, în temeiul art. 497 alin. (7) C. proc. civ., fixând termen de judecată

pe fond a recursului.

4.2. Cu privire la fondul

recursului

4.2.1. Analiza motivelor

de casare invocate

Referitor la motivul prevăzut

de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurentul

a precizat, în ședința publică din data de 11 decembrie 2014, că înțelege să nu

mai susțină necompetența Curții de apel de a soluționa fondul cauzei.

- Cu privire la cel

de-al doilea motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.,

criticile sunt neîntemeiate, prima instanță reținând în considerente, referitor

la emiterea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a

creanțelor bugetare cu depășirea termenului prevăzut de art. 21 alin. (2)3, din

O.U.G. nr. 66/2011, că respectivul termen este de recomandare și nu de decădere,

a cărui nerespectare poate atrage eventual consecințe pentru cei implicați în

efectuarea verificării și emiterii actului, dar nu atrage invaliditatea acestuia.

Referitor la acest

aspect, Curtea constată că instanța de fond a reținut în mod corect natura

juridică de recomandare a termenului de 60 de zile de la data finalizării

activității de organizare a verificării, a cărui nerespectare nu expune actul administrativ

sancțiunii nulității care nu este prevăzută expres de norma juridică invocată.

- Referitor însă la motivul

de nelegalitate în sensul că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a

normelor de drept material, critica formulată este întemeiată, impunându-se casarea

sentinței și trimiterea cauzei potrivit art. 497 C. proc. civ. spre o nouă

judecată la prima instanță.

Astfel, Curtea reține

că potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006, beneficiarii plăților directe

în cadrul schemei de plată unică pe suprafață pot fi persoanele fizice și/sau

juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în

calitate de proprietari, arendași, concesionari, asociați, administratori în

cadrul asociațiilor în participațiune, locatari sau altele asemenea.

În conformitate cu

art. 7 alin. (1) lit. d) din același act normativ, pentru a beneficia de acordarea

de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, solicitanții trebuie

să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și să poată

face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea.

Așadar, în accepțiunea

normelor juridice susmenționate, criteriul hotărâtor în acordarea de plăți îl constituie

exploatarea terenurilor agricole în condițiile justificării dreptului de folosință,

printr-un titlu real.

Potrivit art. 4 din Ordinul

M.A.D.R. nr. 246/2008 documentele solicitate producătorului agricol privind utilizarea

terenului agricol sunt, după caz, titlul de proprietate sau alte acte doveditoare

ale dreptului de proprietate asupra terenului, contractul de arendare,

contractul de concesiune, contractul de asociere în participațiune, contractul

de închiriere sau altele asemenea.

Prin urmare,

beneficiarii plăților directe trebuie să probeze existența unui raport juridic

de natură a justifica dreptul de folosință asupra terenului ce formează

obiectul unei cereri de ajutor financiar, prin depunerea de înscrisuri care să corespundă

exigențelor cerute de legislația în materie.

În cauză, Curtea constată

că instanța de fond a interpretat în mod eronat prevederile art. 6 și 7 din O.U.G.

nr. 125/2006 și art. 4 din Ordinul nr. 704/2007 care a fost în vigoare în perioada

3 septembrie 2007-24 aprilie 2008, fiind abrogat conform Ordinului nr. 246/2008.

Conform art. 4 din

Ordinul nr. 704/2007, documentele doveditoare privind utilizarea terenului agricol

sunt, după caz, titlu de proprietate, contract de arendare, contract de

concesionare, contract de închiriere, adeverință de la primăria locală care să

ateste înscrierea în Registrul agricol ca utilizator al terenului respectiv,

chitanța/bon fiscal pentru achitarea taxei de pășunat, contract de pășunat și,

după caz, adeverința eliberată de consiliul local din care să reiasă suprafața

utilizată pentru pășunat în funcție de taxa achitată.

În cauză, s-a reținut

prin actul administrativ contestat că reclamantul a primit necuvenit sprijin

financiar pentru suprafața de 23,94 ha în campania 2007, întrucât nu a

prezentat documente justificative ale dreptului de folosință asupra terenului

agricol, el figurând în Registrul agricol doar cu 1,68 ha.

Instanța de fond a constatat

legalitatea actului de constatare a neregulilor, reținând că reclamantul a

depus documente pentru utilizarea suprafeței de 25,62 ha, ce nu fac însă dovada

existenței dreptului de folosință, întrucât sunt doar înscrisuri olografe care

nu sunt înregistrate în Registrul agricol, neîndeplinind condițiile legale

pentru primirea ajutorului financiar.

Dar nici actul de constatare

și nici instanța nu au reținut că suprafața respectivă nu există fizic ori că

au fost solicitări de plată pentru aceleași terenuri și nu au analizat dacă reclamantul

a exploatat terenul agricol în mod legitim.

Sub acest aspect,

urmează ca instanța de trimitere să verifice și să decidă în ce măsură

documentele prezentate justifică utilizarea în mod efectiv și legitim a

întregii suprafețe înscrise în cererea unică de plată și prin urmare dacă

reclamantul era îndreptățit la încasarea subvenției acordate în baza O.U.G. nr.

125/2006.

În acest sens, vor fi

avute în vedere și analizate convențiile încheiate de reclamant, adeverințele

eliberate de Primăria Titești privind mențiunile din registrul agricol în anii 2007-2010,

precum și adeverința nr. 2732 din 8 octombrie 2013 a aceleiași autorități și

extrasul din registrul agricol al comunei în care se face mențiunea că rubrica

„modul de utilizare a suprafeței agricole în perioada 2007-2010” nu a fost

completată.

Nu în ultimul rând instanța

va avea în vedere și rezoluția Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul

Teritorial Pitești nr. 161/P din 10 aprilie 2013 prin care s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de reclamant pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.

18

1

din Legea nr. 78/2000.

4.2.2. Soluția instanței

de recurs

În raport de considerentele

expuse mai sus, Curtea, făcând aplicarea art. 497 C. proc. civ., va admite

recursul formulat și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Admite recursul

declarat de R.P. împotriva sentinței nr. 171/F-cont din 11 septembrie 2013 a

Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 decembrie 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-09-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2770/2015
instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când (...) 3. Instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare, invocate de recurent în termen"
ÎCCJ 2018-05-24
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2153/2018
incidența niciuneia dintre ipotezele reglementate de textul de lege invocat, fiind respectate și exigențele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) din C. proc. civ. Față de soluția pronunțată, în raport de limitele controlului de lega
ÎCCJ 2015-03-25
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1361/2015
și 9 C. proc. civ. Prin criticile subsumate motivelor de recurs indicate, recurenta-reclamantă arată următoarele: 1. În mod greșit, instanța de fond a respins excepția necompetenței materiale și teritoriale a Curții de Apel Pitești, secția
ÎCCJ 2015-03-30
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1470/2015
Decizia nr. 1470/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond; Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2194 d
ÎCCJ 2015-11-04
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3463/2015
stanței de fond, nu se confirmă a fi reale, existând pentru fiecare dintre măsurile examinate argumente proprii ale judecătorului cauzei, expuse cu luarea în considerare a susținerilor exprimate în cererea de chemare în judecată. Un alt asp
Sursă