ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6952/2020

Obiectul litigiului dedus judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta Agenția de Plăti și Intervenție pentru Agricultură - Direcția Antifraudă, Control Intern și Supracontrol, solicitând ca prin sentința ce o va pronunța să se dispună anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, încheiat la data de 26.02.2016 de Direcția Antifraudă, Control Intern și Supracontrol din cadrul A.P.I.A, înregistrat sub nr. x din 29.02.2016 (și sub nr. x din 26.02.2016 la Registratura DACIS) și a Deciziei nr. 417 emisă la data de 31.05.2016 de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul A.P.I.A.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 138 din 28 februarie 2017, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Direcția Antifraudă, Control Intern și Supracontrol.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 138 din 28 februarie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. prin care a solicitat admiterea recursului în temeiul motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În susținerea cererii de recurs, aceasta a dezvoltat următoarele critici: Prin prisma motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susține că statutul său de persoană ce avea în mod legal calitatea de beneficiar al plăților de subvenții, este justificat prin prisma prevederilor art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006 coroborat cu ale art. 2 și 3 din Ordinul 246/2008. Astfel, legat de suprafețele de teren situate pe raza comunei Dobrosloveni, arată că a dovedit cu înscrisuri situația reală a acestora. În acest sens arată că a devenit prin cumpărare proprietara unei ferme pomicole, compusă din clădiri și plantații de pomi fructiferi. Ca urmare a acestei convenții de vânzare cumpărare, a dobândit și posesia pentru suprafețele de teren aferente, motiv pentru care a solicitat în mod repetat către ADS (proprietarul terenului) să încheie contracte de concesiune/arendă pentru acestea. A dovedit că a adus la cunoștința ADS faptul că deține terenul și-l exploatează încă din 2011, iar în intervalul relevant, proprietarul suprafețelor respective a încasat în continuare de la societatea ce i-a vândut ferma contravaloarea redevenței pentru acele suprafețe. Între recurenta reclamantă și această societate a existat o convenție legată de predarea posesiei pentru întreaga suprafață de 124 ha. Aceasta o atestă și corespondența depusă la dosar, important fiind că prin cumpărarea clădirilor recurenta reclamantă s-a subrogat în drepturile acestei persoane juridice în ceea ce privește dreptul de folosință asupra terenului aferent fermei. Existența acestei convenții se coroborează cu atitudinea proprietarului terenului, ce a facturat în continuare contravaloarea redevenței pentru terenurile respective către societatea de care avea cunoștință că i-a vândut ferma situată pe acele suprafețe. Raportat la situația juridică a acestor suprafețe de teren, consideră că o aplicare corectă a legislației speciale presupune să se rețină că plățile realizate de stat prin intermediul pârâtei au ca scop ajutorarea persoanelor ce exploatează efectiv suprafețe de teren. Prin prisma a ceea ce atestă actele depuse la dosar (incluzând și polițele de asigurare), apreciază că aplicarea corectă a legii presupunea să se constate că a folosit terenul legitim (chiar ADS menționează în facturile emise, formula "fără titlu") cu știința proprietarului. Nu susține că s-ar afla în prezența unei convenții de locațiune acceptată în mod tacit de proprietar, dar afirmă că a justificat condițiile în care a exploatat terenul respectiv. Cât privește suprafețele folosite de către recurenta reclamantă, situate pe raza comunei Redea, susține că s-a făcut o aplicare greșită a prevederilor ce vizează interdicția de a subarenda terenuri și a dispozițiilor art. 1763 C. civ. în materia contractului de schimb. Astfel, prin procesele-verbale depuse la dosar nu s-a realizat un schimb de terenuri, în sensul stabilit de dispozițiile legale mai sus amintite, respectiv nu a avut loc nici un transfer de proprietate legat de un imobil - teren. După cum este de notorietate, în perioada ultimilor 10-15 ani, marii arendași au apelat la o metodă de comasare a suprafețelor exploatate prin schimb de posesie. Astfel, fără a modifica în nici un fel proprietarul fondului respectiv, arendașii au procedat la schimburi ale posesiei exercitate în temeiul a diferite titluri pentru diverse suprafețe, amplasate în locații distincte. Pentru a exploata facil terenul, s-a procedat la formarea unor loturi mari, compacte, deținute în exploatare efectivă de câte un arendaș prin operațiuni de cedare a posesiei în alte locații. O asemenea metodă a presupus că terenurile nu s-au mai folosit conform amplasamentului de pe titluri, esențialul fiind însă că arendașul a deținut în temeiul unor convenții legal încheiate anumite suprafețe de teren. În consecință, în cauză s-a realizat o incorectă aplicare a prevederilor ce reglementează schimbul de proprietate, în condițiile în care în realitate nu au avut loc asemenea operațiuni. În condițiile în care nu a intervenit un schimb de proprietate, convenția respectivă putea fi inclusiv ignorată, reținându-se ca relevante pentru stabilirea suprafeței deținută legal în posesie, actele ce atestau dreptul său de proprietate/folosire pentru cei 17,38 ha despre care se susține că i-ar fi "dat la schimb". Cât privește pretinsa subarendare, arată că în situația de față aceste prevederi legale nu au incidență, în condițiile în care nu a încheiat un contract de arendare cu o persoană ce deținea o suprafață de teren în temeiul unei alte convenții de același gen. Procesul-verbal "de schimb" a avut ca unic scop justificarea rațiunilor pentru care fiecare dintre semnatari a exploatat terenuri ce le dețineau legal, într-o altă locație (amplasament fizic) decât cel ce rezulta din actul de proprietate/arendă. Și dacă s-ar aprecia că procesul-verbal este actul ce reprezenta titlul în temeiul căruia a folosit suprafața de 17,38 ha, trebuie observat că în realitate nu a avut loc un schimb de proprietate și nici o subarendare/cesiune de arendă. O aplicare corectă a prevederilor literei f a art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006 presupunea să se verifice dacă a dovedit că am folosit/exploatat efectiv în perioada relevantă suprafețele de teren declarate la APIA. Este greșită aplicare a acestei prevederi legale, raportat la situația de fapt reală, astfel cum este atestată de actele cauzei, întrucât nu s-a avut în vedere că a dovedit utilizarea terenului. În subsidiar solicită să se constate incidența în cauză și a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul că sentința recurată nu conține decât o motivare superficială cu privire la criticile concrete aduse de reclamantă actelor contestate. Astfel referitor la criticile sale cu privire la faptul că i s-a ignorat dreptul la apărare la momentul efectuării controlului precum și la faptul că prin decizia atacată nu s-a analizat contestația sa, există o motivare lapidară și pur formală a sentinței recurate. O asemenea motivare echivalează în opinia sa cu o absență a acesteia, situație sancționată de legiuitor prin prevederile dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 12 iulie 2017, intimata-pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a solicitat în principal admiterea excepției nulității recursului, pentru neîncadrarea motivelor indicate în motivele de casare prevăzute de C. proc. civ. și nedezvoltarea acestora și, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat pentru următoarele considerente: În campania 2012, S.C. A. S.R.L. a depus cererea de plată pentru 559,63 ha SAPS și 484,58 ha PNDC situate astfel: pe raza UAT Fălcoiu - 40,00 ha, pe raza UAT Deveselu - 64,35 ha, pe raza UAT Grădinile - 165,73 ha, pe raza UAT Redea - 165,05 ha pe raza UAT Dobrosloveni - 124,50 ha. Primăria comunei Redea, jud. Olt, la solicitarea echipei de verificare, a comunicat cu adresa nr. x/05.10.2015 faptul că S.C. A. S.R.L. figurează înscrisă în evidențele agricole ale comunei cu contracte de arendă conform centralizatorului anexat adresei astfel: pentru campania 2012 - 155,91 ha teren agricol și cu suprafața de 41,66 ha în proprietate. Din tabelul centralizator înaintat de Primărie reiese faptul că în data de 23.03.2012, s-a încheiat un "Proces-verbal schimb teren" între S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.A., având ca obiect suprafața de 17,38 ha. Se menționează în procesul-verbal de schimb teren faptul că S.C. A. S.R.L. deține în proprietate suprafața de 17,38 ha situată în BF 334 și 828, însă din tabelul centralizator, reiese că aceste blocuri fizice sunt deținute de către fermier în baza contractului de arendă nr. x/09.05.2012 încheiat cu C.. Mai mult, în adresa primăriei invocată mai sus, aceste blocuri fizice nu se regăsesc printre cele aflate în proprietatea societății (BF 41, BF 172, 2031, 1726, 397, 426, 399 și 547). B. S.A. oferă la schimb aceeași suprafață de 17,38 ha situate în BF 764, suprafață regăsită atât în cererea de plată cât și în formularul D1 - proces-verbal pentru cel de-al doilea control al solicitării 2012. Întrucât în adresa primăriei Redea nu a fost specificat cu ce titlu deține S.C. B. S.A. suprafața de teren care face obiectul procesului-verbal de schimb teren, APIA a solicitat să se precizeze acest aspect. Cu adresa nr. x/18.12.2015, primăria comunei Redea a comunicat faptul că S.C. B. S.A. deține teren în BF 764 aferent T 162 ce face obiectul procesului-verbal de schimb teren cu S.C. A. S.R.L. după cum urmează: 9,75 ha în proprietate (conform contractelor de vânzare-cumpărare nr. x/20.02.2008, y/19.03.2012 și 2461/28.09.2012) și 31,11 ha în arendă (conform contractelor de arendă nr. 19/12.102004, 22/20.02.2010, 153/30.04.2009, 180/30.04.2009, 117/30.04.2009 și 267/16.09.2009). Schimbul de terenuri se poate efectua valabil în conformitate cu dispozițiile art. 1763-1765 C. civ. cu privire la contractul de schimb. Una dintre caracteristicile contractului de schimb este aceea că, de regulă, schimbul este un contract dublu translativ de proprietate, or, în cazul de față, deși S.C. A. S.R.L. figurează înscrisă în registrul agricol al comunei cu suprafețe aflate în proprietate, prin Procesul-verbal schimb teren a predat către S.C. B. S.A., suprafețe de teren deținute în arendă conform contractului nr. x/09.05.2012 iar S.C. B. S.A. figurează înscrisă cu teren în proprietate în BF 764 în suprafața de 9,75. În raport de această stare de fapt apreciază că sunt aplicabile prevederile art. 1846 din Noul C. civ. care reglementează cesiunea arendării, respectiv art. 1847 care prevede interzicerea subarendării: În consecință, în campania 2012, reclamanta a primit sprijin financiar necuvenit pentru suprafața de 17,38 ha situată pe raza UAT Redea. Pe de altă parte Primăria comunei Dobrosloveni jud. Olt, la solicitarea echipei de verificare, a comunicat următoarele: în anul 2012 fermierul S.C. A. S.R.L. figurează înregistrat în registrul agricol al comunei cu suprafața de 124,50 ha din care 35,18 ha în baza contractului de concesiune cu ADS București și 89,32 ha sub alte forme, fără a menționa documentele în baza cărora deține suprafața de 89,32 ha. A fost transmis totodată și contractul de concesiune invocat, nr. 14/19.09.2008, din cuprinsul căruia reiese faptul că a fost încheiat între ADS în calitate de concedent și S.C. A. S.R.L. în calitate de concesionar iar nu S.C. A. S.R.L.. Urmare convorbirii telefonice purtată între un reprezentant la primăriei Dobrosloveni și un membru al echipei de verificare din cadrul Serviciului Antifraudă, în vederea clarificării situației juridice a terenului în suprafața de 89,32 ha deținut sub alte forme, reprezentantul primăriei a comunicat faptul că înscrierea în Registrul agricol al comunei s-a efectuat conform declarației pe proprie răspundere a reprezentantului societății, neexistând documente în baza cărora S.C. A. S.R.L. utilizează terenul. Totodată, reprezentantul primăriei comunei Dobrosloveni a făcut precizarea că suprafața de 89,32 ha a aparținut Stațiunii de Dezvoltare Pomicolă care a falimentat, iar în anul 2006, a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare între aceasta și S.C. A. S.R.L. având ca obiect plantație de prun - 19 ha, plantație cais - 3 ha, plantație căpșun - 5 ha și sediul administrativ (construcții, magazie, adăpost animale). Având în vedere faptul că S.C. A. S.R.L. nu este titulara contractului nr. x/19.09.2008 de concesiune cu ADS și nici nu are înregistrat în evidentele primăriei alt document doveditor al dreptului de folosință pentru campania 2012, apreciază că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006 cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul schemei de plată unică pe suprafață, solicitanții trebuie să fie înscriși în Registrul fermierilor, administrat de APIA, să depună o cerere de solicitare a plăților la termen și să îndeplinească o serie de condiții generale, printre care și cea menționată la lit. f) din acest act normativ, respectiv să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea. Pentru aceste motive, consideră că recurenta reclamantă în campania 2012 a primit sprijin financiar necuvenit pentru suprafața de 124,50 ha situată pe raza UAT Dobrosloveni, întrucât nu a prezentat documente valabile conform art. 4 din OMADR nr. 246/2008, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data depunerii cererii de sprijin de către reclamantă, și nu a îndeplinit condițiile cumulative prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 cu modificările și completările ulterioare. Pe de altă parte precizează că potrivit art. 21 alin. (14), (15) și (15 1 ) din O.U.G. nr. 66/2011, obligativitatea transmiterii proiectului de proces-verbal de constatare de către autoritatea cu competente în gestionarea fondurilor comunitare este prevăzută în situația în care beneficiarul fondurilor europene depune în prealabil un proiect de finanțare și, prin urmare, se află într-o relație contractuală cu autoritatea publică. Ca urmare este eronată susținerea recurentei reclamante potrivit căreia activitatea de control s-a realizat cu ignorarea dreptului său de a-și exprima punctul de vedere, de a formula obiecții și de a depune acte în dovedirea susținerilor sale, deoarece dispozițiile art. 21 alin. (14) și (15) din O.U.G. nr. 66/2011 nu sunt aplicabile speței deduse judecății. APIA nu a încălcat vreun drept recurentei reclamante, deoarece așa cum a stabilit legiuitorul național, titlul de creanță nr. x/29.02.2016 face parte din cele prevăzute în art. 21, alin. (15 1 ) din O.U.G. nr. 66/2011. În ceea ce privește afirmația potrivit căreia toată suprafața indicată în cererea de plată depusă la APIA Olt a fost exploatată de către recurenta reclamantă în anul agricol respectiv, arată că potrivit art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 aceasta trebuia să facă dovada cu înscrisuri valabile atât a dreptului de folosință cât și a utilizării efective a terenului. La art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006 legiuitorul stabilește faptul că un fermier care exploatează o suprafață de teren trebuie să dețină acea suprafață de teren în baza unui înscris prevăzut expres de lege. Pentru accesarea fondurilor comunitare, legislația aplicabilă face o distincție între: deținerea unei suprafețe de teren sub o anumită formă, cu un titlu valabil: proprietari, arendași, concesionari, asociați administratori în cadrul asociațiilor în participațiune, locatari sau altele asemenea și exploatarea unei suprafețe de teren (însămânțare, recoltare, întreținere, etc) Astfel, legiuitorul prin dispozițiile art. 7 alin. (1), lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 stabilește faptul că beneficiarii plăților directe au obligația de a prezenta, cumulativ, atât documente care dovedesc dreptul de folosință cât și documente care dovedesc utilizarea terenului. Prin urmare, pentru a obține sprijin financiar, este irelevant faptul că reclamanta a înființat culturi agricole pe suprafețele de teren declarate la APIA, deoarece înființarea unei culturi agricole nu dă dreptul unui fermier să primească sprijin financiar, fără ca respectivul fermier să îndeplinească toate condițiile de eligibilitate, iar în speța dedusă judecății, reclamanta nu a prezentat documente justificative ale dreptului de folosință și nu a făcut dovada deținerii terenurilor, cu titlu valabil. Cu titlu de practică judiciară invocă Decizia nr. 4776/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. De altfel, recurenta reclamantă recunoaște faptul că a exploatat o suprafață de teren fără titlu, afirmând că nu s-a aflat în prezenta unei convenții de locațiune. Referitor la afirmația recurentei reclamante potrivit căreia ar fi exploatat terenul în baza unei convenții legale de predare a posesiei arată că, pe de o parte, acea convenție nu menționează temeiul legal în baza căruia s-a încheiat, iar pe de altă parte, recurenta reclamantă nu avea calitatea de proprietar, așa cum a reținut și instanța de fond în sentința atacată. În drept, a invocat prevederile art. 205-208, art. 490 din C. proc. civ., O.U.G. nr. 66/2011, O.G. nr. 92/2003, Legii nr. 554/2004, O.U.G. nr. 125/2006, OMADR nr. 246/2008, C. civ., precum și dispozițiile actelor normative naționale și comunitare invocate în prezenta întâmpinare. În conformitate cu art. 223 coroborat cu art. 411 alin. (1) pct. 2, C. proc. civ. a solicitat judecarea și în lipsă.

Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluția din 22 noiembrie 2018, instanța constatând că nu mai subzistă motivele care să determine fixarea termenului de judecată pentru examinarea în camera de consiliu a raportului privind admisibilitatea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal a stabilit termen de judecată pe fond a recursului la data de 05 mai 2020. Prin încheierea din 17 aprilie 2019, instanța, din oficiu a preschimbat termenul de judecată stabilit inițial prin rezoluția din 22 noiembrie 2018 și a stabilit un nou termen de judecată la data de 24 martie 2020. II. Soluția instanței de recurs Asupra excepției nulității recursului instanța de recurs s-a pronunțat la termenul din 30 iunie 2020, respingând-o ca neîntemeiată potrivit considerentelor din încheierea pronunțată la acest termen. Analizând recursul formulat în cauză de reclamantă prin prisma motivelor de recurs invocate și apărărilor formulate de intimata pârâtă față de acestea, raportat la actele și lucrările dosarului se rețin următoarele: Relativ la motivul de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. s-a invocat de către recurenta reclamantă că prin sentința supusă controlului judiciar instanța de fond nu a analizat decât lapidar argumentele referitoare la încălcarea dreptului său la apărare și cele privind faptul că prin decizia dată în soluționarea contestației sale administrative nu au fost avute în vedere argumentele invocate prin contestație. Instanța de recurs reține însă că aceste susțineri au fost analizate de instanța de fond, așa cum rezultă din pag. 6 a sentinței recurate, unde se arată în mod neechivoc considerentele pentru care aceste argumente au fost reținute ca nefondate. Înalta Curte subliniază în acest context și faptul că motivarea unei hotărâri judecătorești nu este în principal o problemă cantitativă, ci una calitativă, motivul de casare, invocat de altfel în subsidiar de recurenta reclamantă, nefiind incident decât în situația nemotivării hotărârii judecătorești iar nu și în situația în care argumentele aduse de parte au fost analizate însă au fost găsite ca neîntemeiate. Relativ la motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se reține că prin intermediul acestuia reclamanta supune, în principal, controlului judiciar modul de interpretare și aplicare în speța dedusă judecății a dispozițiilor O.U.G. nr. 125/2006, pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură și ale Ordinului MADR 246/2008 privind stabilirea modului de implementare, a condițiilor specifice și a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăți directe și ajutoare naționale tranzitorii în sectorul vegetal și pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu și zone defavorizate. Potrivit art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006: "(1) Beneficiarii plăților directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafață pot fi persoanele fizice și/sau persoanele juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendași, concesionari, asociați administratori în cadrul asociațiilor în participațiune, locatari sau altele asemenea. (2) Arendatorul, concedentul și/sau locatorul nu beneficiază de plăți directe pentru terenul arendat, concesionat și/sau închiriat." De asemenea art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 în forma în vigoare la momentul acordării sprijinului analizat în speță, anul 2012, prevede expres că, pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, solicitanții trebuie să fie înscriși în Registrul fermierilor, administrat de Agenția de Plăti și Intervenție pentru Agricultură, să depună cerere de solicitare a plăților la termen și să îndeplinească mai multe condiții generale printre care și aceea ca să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea. În aplicarea acestor dispoziții legale art. 4 din Ordinului MADR 246/2008 arată că Documentele doveditoare solicitate producătorului agricol, conform art. 7 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 139/2007, cu modificările ulterioare, privind dreptul de folosință a terenului agricol sunt, după caz, titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul de asociere în participațiune, contractul de închiriere, contractul de comodat, înscrisuri sub semnătură privată și alte acte care fac dovada utilizării terenului, cum ar fi adeverința eliberată de primărie conform înscrierilor din registrul agricol, sau alte acte doveditoare. Raportat la dispozițiile legale mai sus prezentate și instanța de recurs, similar instanței de fond, reține că pentru a beneficia de schemele de plăți reglementate de O.U.G. nr. 125/2006, nu este suficient ca beneficiarul plăților directe să exploateze un teren ci trebuie să probeze existența unui raport juridic de natură a justifica dreptul lor de folosință asupra terenului ce formează obiectul unei cereri de ajutor financiar. Acest drept de folosință trebuie să fie dobândit de persoana care solicită sprijinul în formele prevăzute și recunoscute de lege. Din acest punct de vedere sunt lipsite de relevanță polițele de asigurare invocate de recurenta reclamantă, deoarece acestea sunt apte să dovedească doar exploatarea unei anumite suprafețe de teren iar nu și dreptul de folosință asupra terenului exploatat. În speță, prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare contestat s-a reținut că recurenta reclamantă a primit sprijin financiar necuvenit în ceea ce privește suprafața de 124,50 ha teren situată pe raza com. Dobrosloveni și suprafața de 17,38 ha teren situată pe raza com. Redea. Relativ la dreptul de folosință al recurentei reclamante asupra suprafeței de 124,50 ha teren situată pe raza com. Dobrosloveni se reține că potrivit contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/28 iulie 2011 recurenta a dobândit de la S.C. A. S.R.L. un imobil denumit D. compus din mai multe imobile construcții și plantație livadă situată pe o suprafață de 32,14 ha teren despre care s-a făcut mențiunea în actul de vânzare - cumpărare că este proprietatea Statului Român prin Agenția Domeniilor Statului. În acest contract nu se face vorbire despre un eventual drept de folosință asupra terenului care ar fi fost cedat cumpărătoarei. De asemenea din contractul de concesiune nr. x/19.09.2008 rezultă că la S.C. A. S.R.L. este titulara dreptului de exploatare a terenului agricol în suprafață totală de 35,18 ha, din care teren arabil - 11,44 ha și teren de sub livadă - 23,74 ha aflat în perimetrul com. Dobrosloveni, județul Olt, pe perioada existenței activului (D.) dar nu mai mult de 20 de ani. Deși în cauză s-a făcut dovada că recurenta reclamantă a făcut demersuri în vederea concesionării terenului de: 32,14 ha livadă, 3,04 ha arabil și 0,8990 ha existent sub clădiri, aferent bunurilor dobândite prin contractul de vânzare - cumpărare mai sus menționat nu s-a dovedit că aceste demersuri au fost finalizate nici în prezent prin încheierea unui contract de concesiune al cărui titular să fie recurenta reclamantă. Din aceeași adresă a recurentei reclamante către Agenția Domeniilor Statului rezultă că alăturat suprafeței de teren ce face obiectul contractului de concesiune intervenit între Agenția Domeniilor Statului și S.C. A. S.R.L., recurenta reclamantă mai exploatează pe raza com. Dobrosloveni și suprafața de 83,84 ha teren, fără titlu. În aceste condiții în mod temeinic instanța de fond a reținut că recurenta reclamantă nu a făcut dovada dobândirii în formele prevăzute de legea civilă a dreptului de folosință asupra suprafeței de 124,50 ha teren situată pe raza com. Dobrosloveni. Instanța de recurs are în vedere și că art. 6 și 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 includ în categoria beneficiarilor schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură persoanele care au dobândit dreptul de folosință asupra terenului pe care îl exploatează, cu titlu, "în calitate de proprietari, arendași, concesionari, asociați administratori în cadrul asociațiilor în participațiune, locatari sau altele asemenea", însă nu și pe detentorii precari, care stăpânesc bunul imobil prin simpla îngăduință a proprietarului în sensul art. 918 alin. (1) lit. d) C. civ., așa cum este situația în speța dedusă judecății. Relativ la suprafața de 17,38 ha situată pe raza comunei Redea, jud. Olt, și exploatată de recurenta reclamantă în anul 2012, instanța de recurs are în vedere că se invocă în susținerea dreptului de folosință al recurentei reclamante înscrisul intitulat "Proces-verbal schimb teren" încheiat cu S.C. B. S.A., având ca obiect această suprafață de teren. În acest proces-verbal se menționează că recurenta reclamantă deține în proprietate pe raza comunei Redea, jud. Olt suprafața de 17,38 ha situată în BF 334 și 828 pentru care S.C. B. S.A. oferă la schimb aceeași suprafață de 17,38 ha situată în BF 764. Cu toate acestea în speță s-a dovedit că terenul de 17,38 ha situată în BF 334 și 828 oferit la "schimb" de recurenta reclamantă nu este proprietatea sa, ci este doar în folosința acesteia, în baza contractului de arendă nr. x/09.05.2012 încheiat cu numitul C.. Pe de altă parte din adresa nr. x/18.12.2015 a Primăriei comunei Redea rezultă că S.C. B. S.A. deține teren în BF 764, ce face obiectul procesului-verbal de schimb, doar 9,75 ha teren în proprietate, restul suprafeței de teren din acest bloc fizic fiind deținută și de această societate în calitate de arendaș. În aceste condiții atât instanța de fond cât și intimata pârâtă în mod legal au concluzionat despre convenția intervenită între recurenta reclamantă și S.C. B. S.A. că aceasta nu poate fi calificată ca fiind una de schimb în sensul dispozițiilor art. 1763-1765 C. civ., deoarece contractul de schimb este, ca regulă, un contract dublu translativ de proprietate, ceea ce nu se poate reține în situația existentă în speță în care ambele societăți, părți în procesul-verbal, aveau în folosință suprafețele de teren "schimbate" în tot sau în parte, ca urmare a unor contracte de arendă. Pe de altă parte, convenția intervenită între recurenta reclamantă cu S.C. B. S.A. intră sub incidența dispozițiilor art. 1847 C. civ. care sancționează cu nulitatea absolută subarendarea totală sau parțială, în condițiile în care art. 1846 C. civ. reglementează în mod expres condițiile în care poate interveni cesiunea arendării respectiv, cu acordul scris al arendatorului și către anumite persoane expres precizate de lege. În aceste condiții, atât intimata pârâtă prin actele administrative supuse controlului judecătoresc în cauză, cât și instanța de fond, au concluzionat temeinic că procesul-verbal de schimb teren încheiat de recurenta reclamantă cu S.C. B. S.A. nu poate justifica într-un mod care să îi confere recurentei accesul la schemele de plăți reglementate de O.U.G. nr. 125/2006 în condițiile în care aceasta nu a dovedit că deține dreptul de folosință pentru suprafața de 17,38 ha teren din în BF 764 situat pe raza com. Redea, jud. Olt, în condițiile prevăzute de lege, cu referire la legea civilă care reglementează contractul de arendă. Susținerea recurentei reclamante în sensul în care, chiar dacă nu s-ar ține seama de convenția de schimb, ar fi îndreptățită a beneficia de sprijinul acordat prin intermediul schemelor de plăți în agricultură este nefondată, deoarece în această situație nu s-ar mai putea reține îndeplinirea condiției privind exploatarea efectivă terenului pe care îl deținea în folosință în condițiile prevăzute de lege, exploatare ce fusese cedată S.C. B. S.A., dar și faptul că pentru această suprafață de teren recurenta reclamantă nu a formulat cerere de acordare a sprijinului. Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004.