ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1392/2022

Ședința publică din data de 9 martie 2022

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta Agenția de Plăti și Intervenție pentru Agricultură - Direcția Antifraudă, Control Intern și Supracontrol, solicitând ca prin sentința ce o va pronunța să se dispună anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, încheiat la data de 26.02.2016 de Direcția Antifraudă, Control Intern și Supracontrol din cadrul A.P.I.A, înregistrat sub nr. x din 29.02.2016 (și sub nr. x din 26.02.2016 la B.) și a Deciziei nr. 417 emisă la data de 31.05.2016 de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul A.P.I.A.

1.2. Prin sentința nr. 138 din 28 februarie 2017, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Direcția Antifraudă, Control Intern și Supracontrol.

1.3. Prin decizia nr. 6952 din 17 decembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 138 din 28 februarie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

II. Cererea de revizuire

Împotriva Deciziei nr. 6952 din 17 decembrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016 a formulat cerere de revizuire S.C. A. S.R.L., în temeiul dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 509 și următoarele din C. proc. civ., apreciind că la pronunțarea hotărârii atacate a fost încălcat principiul priorității dreptului Uniunii Europene, reglementat de art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României.

În motivarea cererii de revizuire, revizuenta a arătat, în esență, că din considerentele decizorii ale Deciziei nr. 6952/17.12.2020 rezultă, pe de o parte, că nu se reține faptul că S.C. A. S.R.L. nu a utilizat/exploatat suprafețele de teren în anul de cerere 2012, iar, pe de altă parte, că în ciuda folosinței/exploatării acestor suprafețe de teren, folosință demonstrată de adeverințele eliberate de primăriile pe raza cărora s-au aflat acestea, înscrierea în registrul agricol și declarațiile pe propria răspundere, nu s-a probat existența unui raport juridic de natură a justifica dreptul de folosință asupra terenurilor ce au format obiectul cererii de sprijin financiar.

Argumentele fondate pe inexistența unui raport juridic de natură a justifica dreptul de folosință asupra terenurilor menționate anterior încalcă principiul priorității dreptului Uniunii Europene și constituie un motiv de revizuire, în temeiul art. 21 alin. (1) din Legea 554/2004 modificată și completată, raportat la Cauza C-61/09 Landkreis Bad Durkheim, cauză având ca obiect cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, prin care CJUE, referitor la cea de-a treia întrebare: "să se stabilească în ce condiții se poate considera că o suprafață agricolă este inclusă într-o exploatație în sensul art. 44 alin. (2) din Regulamentul nr. 1782/2003" a reținut în hotărâre următoarele argumente:

"pct. 52: În primul rând, trebuie amintit că, în temeiul art. 44 alin. (2) din

Regulamentul nr. 1782/2003 sunt eligibile pentru ajutor suprafețele agricole ale exploatației Aceasta este definită la art. 2, lit. b) din acest regulament ca fiind ansamblul unităților de producție gestionate de agricultor și situate pe teritoriul unui stat membru."

pct. 54: Astfel, se impune constatarea că nici art. 44 alin. (2), din Regulamentul nr. 1782/2003, nici alin. (3) al aceluiași articol nu precizează natura raportului juridic în temeiul căruia suprafața în discuție este utilizată de agricultor. Prin urmare, nu se poate deduce din aceste dispoziții că parcelele în discuție trebuie să fie la dispoziția agricultorului în temeiul unui contract de arendare sau al unei tranzacții echivalente.

pct. 55: În conformitate cu principiul libertății contractuale, părțile sunt, prin urmare, libere să stabilească raportul juridic care stă la baza utilizării suprafeței respective. În lipsa unei dispoziții contrare, acestea sunt libere să prevadă de asemenea că punerea la dispoziție a parcelelor se realizează jar ă o contraprestație financiară." pct. 64: În conformitate cu art. 44, alin. (3) din Regulamentul nr. 1782/2003 suprafețele eligibile pentru ajutor trebuie, în plus, să fie la dispoziția agricultorului pentru o perioadă de cel puțin zece luni." pct. 66: În plus, este esențial ca, în perioada amintită, suprafețele în cauză să nu facă obiectul niciunei activități agricole exercitate de un terț. Pentru a se evita situația în care mai mulți agricultori revendică parcelele respective ca făcând parte din exploatația lor, este necesar, în fapt, ca în această perioadă să nu se poată considera respective fac parte din exploatația altor agricultori din punctul de vedere plată unică".

În temeiul acestor argumente, Curtea a dat următoarea interpretare aplicabilă în toate statele Uniunii în conformitate cu care: " art. 44 alin. (2) nr. 1782/2003, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 2013/2016 trebuie interpretat în sensul că: "nu este necesar, pentru a considera că o suprafață agricolă face parte din exploatația agricultorului, ca aceasta din urmă să dispună de suprafața respectivă în temeiul unui contract de arendare sau al unui alt tip de contract de închiriere de aceeași natură încheiat cu titlu oneros."

Concluzionând, raportat la argumentele reținute de instanța de recurs și la pronunțarea Deciziei nr. 6952/17.12.2020, argumente fondate pe faptul că A. S.R.L., în anul de cerere 2012, cu privire la suprafața de 124,50 ha situată pe raza U.A.T.C. Dobrosloveni și suprafața de 17,38 ha situată pe Redea, nu a dovedit că a exploatat/folosit aceste suprafețe în temeiul unui raport juridic care să justifice această folosință, reprezintă considerente care încalcă principiul priorității dreptului comunitar, încălcare care rezultă din hotărârea CJUE C-61/09, și care impune, în temeiul art. 21 alin. (1) din Legea 554/2004 modificată și completată, coroborat cu art. 509 - 513 C. proc. civ., admiterea cererii de revizuire și schimbarea în totalitate a Deciziei nr. 6952/17.12.2020 în sensul admiterii recursului, casarea sentinței civile nr. 138/28.02.2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2016 și anularea procesului Verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare nr. x/26.02.2016 și a Deciziei nr. 417/31.05.2016.

În subsidiar, revizuenta susține că Decizia nr. 6952/17.12.2020 a fost pronunțată cu încălcarea principiului non bis in idem consacrat de art. 50 din Cartă Fundamentale a UE precum și art. 4 paragraful 1 din Protocolul 7 adițional la CEDO, raportat la Ordonanța de clasare din 08.01.2021 ronunțată de DNA- Serviciul Teritorial Craiova în Dosarul nr. x/2020, din moment ce CJUE a statuat că statele pot aplica o singură dată o sancțiune cu caracter penal în sensul convenției, indiferent dacă aceasta este calificată în dreptul intern ca fiind contravenționă sau penală și independent dacă această sancțiune este aplicată de o autoritate juridică sau administrativă.

În acest sens, se arată că prin Ordonanța de clasare din 08.01.2021, pronunțată de DNA - Serviciul Teritorial Craiova în Dosarul nr. x/2020, dosar în care s-au efectuat cercetări penale față de S.C. A. S.R.L. cu privire la modul în care a fost obținut și utilizat sprijinul agricol acordat în perioada 2011 - 2014, s-a concluzionat, pentru întreaga perioadă, că "Nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii analizate, care în esență este o infracțiune de prejudiciu, prin comiterea căreia se urmărește obținerea unor foloase necuvenite folosind documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă acestea nu atestă fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului și nici nu conțin omisiuni intenționate ale unor fapte sau împrejurări. În cauză, nici o dovadă nu atribuie contractelor de arendă prezentate de fermier caracterul unor acte false, dar nici inexact pentru că nu există nici o dovadă că nu exprimă fidel realitatea, fiind intenționat întocmite greșit, eronat, pentru a frauda fonduri europene, contractele de arendă fiind înregistrate la primăriile de la locul situării terenurilor, în Registrele agricole, fiind efectuate mențiunile corespunzătoare privind terenurile arendate, neexistând suprapuneri de terenuri între cele solicitate la plată de S.C. A. S.R.L. și cele solicitate la plată de alte persoane ori plângeri din partea arendatorilor cu privire la nelegalitatea contractelor de arendă."

În mai multe hotărâri ale CEDO preluate frecvent în argumentația CJUE a fost confirmat faptul că o garanție în esență a principiului non bis in idem este aplicabilă nu numai cazurilor de dublă condamnare, ci și celor de dublă încriminare, cu alte cuvinte persoanelor care au făcut obiectul unor acuzații care nu au condus la o condamnare, situație care este incidentă și în cauza de față, în contextul în care, față de S.C. A. S.R.L. s-a desfășurat o anchetă penală, soldată cu clasare și în paralel cu aceasta, s-a desfășurat o anchetă administrativă, soldată cu încheierea procesului-verbal de constatare și stabilire a creanței bugetare, sancțiune fiscală care îmbracă un caracter penal, urmare a criteriilor "Engel" consacrate de jurisprudența CEDO: clasificarea juridică a faptului ilicit conform legislației naționale, natura acestui fapt, gradul de severitate al pedepsei.

În același sens, CEDO a confirmat, de asemenea, că nu are nicio relevanță faptul că procedura administrativă este inițiată anterior sau ulterior celei penale, că prima sancțiune se compensează cu cea aplicată în a doua procedură sau că persoana afectată a fost achitată la finalul primei sau celei de-a doua proceduri (Kapetanios și alții vs Grecia - hotărârea din 30.04.2015 și Simanidis și Sitaridis vs Grecia - hotărârea din 09.06.2016).

Concluzionând, în interpretarea art. 50 din Carta Drepturilor Fundamentale, CEDO a statuat că se impune cu prioritate ca în cazul în care există două seturi de proceduri care se desfășoară în paralel sau succesiv, să nu se mai impună o a doua sancțiune atât timp cât s-a stabilit in limine litis faptul că prima sancțiune, impusă printr-o decizie definitivă, are un caracter penal, interpretare aplicabilă și în prezenta cauză, în condițiile în care într-o procedură penală față de S.C. A. S.R.L. s-a dispus clasarea, iar pentru aceleași fapte, într-o procedură administrativă a fost aplicată o sancțiune fiscală, care în mod cert îmbracă un caracter penal, impunându-se astfel și din aceste considerente anularea actelor administrative contestate.

În plus, este inadmisibil și contrar principiilor legalității și siguranței și stabilității raporturilor juridice, ca într-o procedură penală să se stabilească că înscrisurile analizate sunt false, corespund adevărului, și scopul pentru care acestea au fost emise a într-o procedură administrativă, aceleași înscrisuri să fie reinterpretate și să conducă la stabilirea unei creanțe bugetare.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a solicitat respingerea cererii de revizuire.

III. Considerentele Înaltei Curți privind cererea de revizuire

Înalta Curte, sesizată cu cererea de față, analizând cauza, prin prisma cazului de revizuire invocat, prevăzut de art. 21 din Legea nr. 554/2004 urmează a respinge cererea de revizuire pentru considerentele arătate în continuare.

Potrivit art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: "Constituie motiv de revizuire, care se adăuga la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată".

Instituirea căii de atac a revizuirii în art. 21 din Legea nr. 554/2004 constituie o modalitate prin care legiuitorul, în materia contenciosului administrativ, a prevăzut un mijloc procedural prin care să se poată verifica modul în care instanțele naționale respectă principiul priorității dreptului comunitar și deci, protejarea intereselor persoanelor care ar putea fi lezate prin încălcări ale dreptului comunitar.

Pentru a fi incident acest caz de revizuire, este necesar ca instanța de judecată învestită cu soluționarea căii extraordinare de atac, să constate că, prin hotărârea atacată, a fost încălcat principiul priorității dreptului unional.

Având în vedere dispozițiile art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituția României, acest motiv de revizuire presupune, pe de-o parte, existența unei neconcordanțe între norme de drept din legislația internă și norme ale dreptului unional și, pe de altă parte, ca instanța de judecată să fi procedat la o greșită aplicare, cu prioritate, a normelor dreptului.

Revizuenta invocă drept argumente în susținerea cererii de revizuire Cauza C 61/09 - Hotărârea Curții (Camera întâi) din 14 octombrie 2010 "Politica agricolă comună - Sistemul integrat de gestionare si control al anumitor scheme de ajutor - Regulamentul (CE) nr. 1 782/2003 - Schemă de plată unică - Norme comune pentru schemele de sprijin direct - Noțiunea «hectar elibigil pentru ajutor - Activitatea neagricolă - Condiții pentru ca o suprafață agricolă să fie considerată a făcând parte dintr-o exploatație.

În Cauza C-61/09, CJUE a hotărât astfel "Articolul 44 alin. (2) din Regulamentul nr. 1782/2003, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 2013/2006, trebuie interpretat în sensul că " nu este necesar, pentru a considera că o suprafață agricolă face parte din exploatația agricultorului, ca acesta din urmă să dispună de suprafața respectivă în temeiul unui contract de arendare sau al unui alt tip de contract de închiriere de aceeași natură încheiat cu titlu oneros;"

Raportat la considerentele Hotărârii CJUE pronunțate în Cauza C 61/09, Înalta Curte constată că Decizia nr. 6952/17.12.2020 a fost pronunțata de ICCJ cu respectarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene.

În cauza C61/09, CJUE reține astfel:

"(55) în conformitate cu principiul libertății contractuale, părțile sunt, prin urmare, libere să stabilească raportul juridic care stă la baza utilizării suprafeței respective. În lipsa unei dispoziții contrare, acestea sunt libere să prevadă de asemenea că punerea la dispoziție a parcelelor se realizează fără o contraprestație financiară."

Față de acest considerent, revizuenta avea obligația de a stabili și a dovedi existența unui " raport juridic", cu "parte contractantă", așa cum se reține și în cauza Cauza C 61/09.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că problematica prezentată în Cauza C 61/09 nu este similară cu cea a revizuentei, având în vedere că prin hotărârea pronunțată în această cauză, CJUE a stabilit modul în care urmează a fi interpretat art. 44 alin. (2) din Regulamentul nr. 1782/2003, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 2013/2006, în raport cu titlul oneros sau gratuit al temeiul unui contract de arendare sau al unui alt tip de contract de închiriere de aceeași natură și nu în raport cu existența sau inexistența unui contract de arendare sau a unui alt tip de contract de închiriere de aceeași natură.

Ceea ce este important conform CJUE pentru a dovedi că o suprafață de teren aparține exploatației și este astfel eligibilă, este ca agricultorul să demonstreze că are dreptul de a gestiona terenul în vederea exercitării unei activități agricole. Prin urmare, simpla folosință a terenului nu este suficientă, agricultorul având obligația să dovedească și un drept de utilizare a terenului, ceea ce în speța de față revizuenta -recurentă S.C. A. S.R.L. nu a făcut.

Astfel, Decizia nr. 6952/17.12.2020 pronunțată de instanța de recurs nu contrazice Hotărârea CJUE pronunțată în Cauza C 61/09.

Revizuenta a invocat și încălcarea principiului "non bis in idem ", consacrat de art. 50 din Carta Drepturilor Fundamentale ale UE si art. 4 paragraful 1 din Protocolul 7 adițional la CEDO, cu referire la Ordonanța de clasare din 08.01.2021 pronunțata de DNA Serviciul Teritorial Craiova, în Dosarul nr. x/2020.

În cererea de revizuire, se susține că " în cazul în care există două seturi de proceduri care se desfășoară în paralel sau succesiv, să nu se mai impună o a doua sancțiune atât timp cât s-a stabilit in limine litis faptul că prima sancțiune, impusă printr-o decizie definitivă, are un caracter penal, interpretare aplicabilă și în prezenta cauză".

Înalta Curte constată că în dosarul nr. x/2020, DNA - Serviciul Teritorial Craiova a emis Ordonanța de clasare, deci revizuentei nu i s-a aplicat nicio sancțiune penală.

În speță, încheierea procesului-verbal de constatare a nergulilor și de stabilire a creanșelor bugetare aferent campaniei 2012 nu îmbracă "un caracter penal", așa cum susține în mod eronat revizuenta.

Prin urmare, nu se poate reține faptul că revizuenta a fost sancționată de două ori, astfel încât să se poată ivoca principiul non bis in idem, consacrat de art. 50 din Carta Drepturilor Fundamentale a UE.

Pe de altă parte, este irelevantă soluția de clasare pronunțată de DNA - Serviciul Teritorial Craiova, câtă vreme reglementarea dată de art. 2 alin. (1) lit. a)-c) din O.U.G. nr. 66/2011, reiese că legiuitorul a făcut o distincție între neregulă, neregulă cu caracter sistemic și fraudă, deci inexistența infracțiunii (fraudei) nu echivalează cu inexistența neregulii, asa cum se reține și în practica ICCJ.

Pentru considerentele arătate, în raport cu dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004 și art. 508 alin. (1) pct. 1 cu referire la art. 513 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 6952 din 17 decembrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 martie 2022.