ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6011/2019

Ședința publică din data de 28 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 05.08.2016, sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură: desființarea Deciziei nr. 420/17.06.2016 emise de APIA - Aparatul Central și Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 22.02.2016 de Direcția Antifraudă, Control Intern și Supracontrol din cadrul APIA; să se constate inexistența vreunei sume încasate nejustificat și a vreunei obligații de a restitui asemenea sume de bani.

Prin sentința nr. 51/2017 din 30 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Aparatul Central, ca nefondată.

Împotriva sentinței nr. 51/2017 din 30 ianuarie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Într-o primă critică, subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că judecata a avut loc cu încălcarea art. 13 și 14 C. proc. civ. raportat la art. 221 și 222 C. proc. civ., fără a ține cont de faptul că apărătorul societății a depus o cerere de amânare motivată și fără a-i fi comunicate înscrisurile depuse la dosar, partea fiind împiedicată în acest mod să pună concluzii.

De asemenea, critică faptul că instanța nici nu a amânat pronunțarea pentru a putea formula concluzii scrise.

Având în vedere aceste aspecte, invocă nulitatea sentinței recurate în condițiile art. 174-179 C. proc. civ.

Într-o critică secundară, circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii și că, dată fiind lipsa reprezentantului părții la dezbaterile pe fond, nu a avut posibilitatea de a explica relevanța înscrisurilor, respectiv faptul că menționarea în tabele a unor contracte încheiate ulterior datei depunerii cererii de plată a fost generată de întocmirea acestora după luna aprilie 2010, la solicitarea APIA Olt, precum și lipsa din tabele a unor contracte valabile la momentul depunerii cererii de plată, ce au expirat sau au fost reînnoite în cursul anului 2010.

Pe de altă parte, recurenta-reclamantă susține că instanța de fond a reținut, contrar evidenței de la dosar, că reclamanta nu a administrat probe din care să rezulte o altă situație de fapt, astfel că nu se putea deduce dacă înscrisurile de la dosar nu au fost observate de către instanță sau s-a considerat că acestea nu fac dovada celor afirmate.

Recurenta-reclamantă consideră că este întemeiat și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea recurată fiind dată cu o interpretare și aplicare greșită a legii, sens în care se impunea desființarea cel puțin în parte a procesului-verbal atacat, conform înscrisurilor ce dovedeau suprafețele de teren deținute în arendă.

Intimata-pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate, arătând în esență, că prin raportare la înscrisurile ce dovedesc suprafețele de teren deținute în arendă, recurenta-reclamantă a primit sprijin financiar necuvenit, întrucât nu îndeplinea condițiile de eligibilitate.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

În cauză, reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, desființarea Deciziei nr. 420/17.06.2016 emise de APIA - Aparatul Central și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 22.02.2016 de Direcția Antifraudă, Control Intern și Supracontrol din cadrul APIA, precum și constarea inexistenței vreunei sume încasate nejustificat ori a vreunei obligații de a restitui asemenea sume de bani.

Examinând hotărârea recurată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat de către recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că este fondat.

Acest motiv de casare are în vedere neregularități procedurale, altele decât cele prevăzute la alin. (1)-(4), precum și nerespectarea unor principii fundamentale care guvernează desfășurarea procesului civil, în speță, principiul dreptului la apărare și principiul dreptului la un proces echitabil.

Înalta Curte constată că la dosar fond se regăsesc înscrisurile depuse de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură pentru termenul de judecată din data de 30.01.2017, cu privire la care Înalta Curte constată că nu există dovada comunicării acestora către reclamantă, cu atât mai mult cu cât din chiar înscrisul cu care aceste documente au fost înaintate (aflat la dosar fond) reiese faptul că pârâta a depus la dosar doar o fotocopie a acestora.

Or, acest aspect, coroborat cu lipsa unei mențiuni exprese în dovada de îndeplinire a procedurii de citare pentru termenul de judecată din data de 30.01.2017, conduce la concluzia că aceste înscrisuri nu fost comunicate reclamantei, deși instanța avea obligația comunicării acestor înscrisuri, pentru respectarea principiilor garantării dreptului la apărare al părții și al contradictorialității.

Dincolo de acest aspect, se reține că pentru același termen din data de 30.01.2017 avocatul reclamantei a formulat o cerere de amânare, motivată de faptul că la acea dată avea de susținut mai multe cauze la Judecătoria Caracal și Tribunalul Olt, dar și pentru a lua cunoștință de actele înaintate la dosar.

Deși la cererea de amânare au fost atașate înscrisuri doveditoare, iar pentru actele depuse de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură nu exista nicio dovadă că ar fi fost comunicate, prima instanță a respins cererea de amânare și a procedat la soluționarea cauzei.

În consecință, se constată incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care vizează situația în care prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că și acesta este fondat.

Instanța de control judiciar constată că instanța de fond nu a răspuns tuturor aspectelor invocate de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată, cum ar fi, de exemplu, cele care vizează nemotivarea deciziei de soluționare a contestației și reluarea prin aceasta doar a aspectelor din procesul-verbal ori existența la momentul depunerii cererii de plată a unor contracte, valabile, în opinia recurentei-reclamante, care au fost reînnoite în cursul anului 2010 și care, din acest motiv, nu se mai regăseau în tabel.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească va cuprinde, printre altele, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, dar și la probatoriul administrat în litigiu, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Motivarea reprezintă un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar (în speță, de legalitate a hotărârii). De altfel, obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul, în mod evident, să prezinte judecătorului observațiile și argumentele sale și să pretindă organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță - care are, în mod necesar, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor de probă si argumentelor invocate de părți, cel puțin pentru a le aprecia pertinența - astfel că nemotivarea unei hotărâri judecătorești, total sau parțial, echivalează practic cu soluționarea procesului fără a intra în fondul acțiunii, de natură, prin urmare, să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare.

În mod evident, prin omisiunea instanței de fond de a examina și cerceta, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii recurate, în integralitate, motivele de fapt și de drept invocate de reclamantă, motive ce necesitau un răspuns specific și explicit, au fost nesocotite dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. și a fost încălcat dreptul reclamanților la un proces echitabil, Înalta Curte fiind astfel în imposibilitatea de a exercita în mod corespunzător atribuțiile de control judiciar.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond nu s-a pronunțat în mod explicit asupra unor argumente și mijloace de probă esențiale invocate de recurenta-reclamantă în motivarea acțiunii, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii și atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că vătămarea procesuală cauzată nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.

În raport cu această soluție nu se mai impune analizarea criticilor care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurenta-reclamantă, aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, constatând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., în temeiul art. 497 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 51/2017 din 30 ianuarie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal; va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 51/2017 din 30 ianuarie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 noiembrie 2019.