ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 178/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/22.02.2013, prin care a fost obligat să plătească suma de 8.754,31 RON, și a Deciziei nr. 11312/24.04.2013, prin care i-a fost respinsă contestația administrativă.

1.1. Curtea de Apel Pitești, prin sentința nr. 171 din 11 septembrie 2013, a respins acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

1.2. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A., iar, prin Decizia nr. 4776 din 11 decembrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul, a casat hotărârea recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, apreciind că se impune să se verifice în ce măsură documentele prezentate justifică utilizarea în mod efectiv și legitim a întregii suprafețe înscrise în cererea unică de plată și dacă reclamantul era îndreptățit la încasarea subvenției acordate, în baza O.U.G. nr. 125/2006.

Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 123 din 15 septembrie 2015, pronunțată în fond după casare, a admis acțiunea formulată de reclamant, a anulat Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/22.02.2013 și Decizia de respingere a contestației nr. 11312/24.04.2013.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu interpretarea greșită a prevederilor legale incidente.

Astfel, contrar celor reținute de prima instanță, înscrisurile olografe depuse de intimat, conform legislației în vigoare, nu reprezintă documente doveditoare ale dreptului de utilizare a terenurilor declarate la Agenție în vederea obținerii de sprijin financiar pentru Compania 2007 (acestea nu sunt datate, nu sunt înregistrate în Registrul agricol deținut de către primărie și nu respectă condițiile stabilite de către legiuitor).

Totodată, a arătat că prima instanță nu a făcut trimitere la adresele emise de Primăria comunei Țițești, adrese care nu au fost prezentate de intimată la data înregistrării cererii sale, în anul 2007, ci în anul 2013, ignorându-se și faptul că aceeași primărie a comunicat în anul 2012 că intimatul a fost înregistrat în perioada 2007-2009 doar cu suprafața de 1,68 ha, iar Primăria comunei Boișoara a transmis că acesta nu figurează cu nicio suprafață de teren.

În opinia recurentei, intimatul avea obligația de a deține documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și de utilizare a terenului în momentul depunerii cererii de plată, respectiv în anul 2007, documente care trebuie să fie înregistrate și datate, iar terenul pentru care s-a depus cererea să fie înscris în Registrul agricol pe numele fermierului.

De asemenea, prima instanță a reținut în mod greșit că art. 4 din Ordinul nr. 246/2008 exclude adeverințele de la primăria locală care să ateste înscrierea în Registrul agricol, or, inițial nu au fost menționate aceste adeverințe, însă ulterior au fost prevăzute.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, a solicitat respingerea acestei cereri, iar în subsidiar să fie cenzurată, având în vedere că este vorba despre o entitate publică finanțată de la bugetul de stat.

În concuzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, pe fond, respingerea acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată.

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea sentinței atacate, fiind temeinică și legală.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 21 iunie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 9 noiembrie 2017.

II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimat și, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimatul-reclamant a supus controlului instanței de contencios administrativ o cerere vizând anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 22 februarie 2013, prin care a fost obligat să plătească suma de 8.754,31 RON, și a Deciziei nr.

11312 din 24 aprilie 2013, prin care i-a fost respinsă contestația administrativă împotriva procesului-verbal menționat.

Cu privire la motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că acesta a fost invocat în mod formal, criticile părții vizând greșita aplicare a normelor de drept material, așa încât vor fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/22.02.2013, autoritatea recurentă a reținut că intimatul a primit necuvenit sprijin financiar pentru suprafața de 23,94 ha în campania 2007, în sumă de 8754,31 RON, întrucât nu a prezentat documente justificative ale dreptului de folosință asupra terenului agricol, el figurând în Registrul agricol doar cu suprafața de 1,68 ha.

Împotriva acestui proces-verbal intimatul-reclamant a formulat contestație administrativă, aceasta fiind respinsă prin Decizia nr. 11312/24.04.2013.

Curtea de apel a admis cererea dedusă judecății, reținând că actele atacate sunt nelegale.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006, pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007 și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, cu modificările și completările ulterioare, beneficiarii plăților directe în cadrul schemei de plată unică pe suprafață pot fi persoanele fizice și/sau juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendași, concesionari, asociați, administratori în cadrul asociațiilor în participațiune, locatari sau altele asemenea.

Conform art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, solicitanții trebuie să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea.

În art. 4 din Ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Regionale nr. 704/2007, în vigoare la data formulării cererii de plată, abrogat ulterior conform Ordinului nr. 246/2008, se prevede că documentele doveditoare privind utilizarea terenului agricol sunt, după caz, titlu de proprietate, contract de arendare, contract de concesionare, contract de închiriere, adeverință de la primăria locală care să ateste înscrierea în Registrul agricol ca utilizator al terenului respectiv, chitanța/bon fiscal pentru achitarea taxei de pășunat, contract de pășunat și, după caz, adeverința eliberată de consiliul local din care să reiasă suprafața utilizată pentru pășunat în funcție de taxa achitată.

Potrivit art. 4 din Ordinul nr. 246/2008, formă menținută până în anul 2011, documentele doveditoare solicitate producătorilor agricoli privind utilizarea terenului agricol sunt, după caz: titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul de asociere în participațiune, contractul de închiriere sau altele asemenea.

Actele normative menționate au fost adoptate pentru aplicarea în plan național a mecanismelor de acordare a plăților directe în agricultură și sectoare vegetal și zootehnic prevăzute în legislația europeană, și anume Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.782/2003 privind stabilirea normelor comune pentru regimurile de susținere directă în cadrul politicii agricole comune și stabilirea altor regimuri de susținere în favoarea agricultorilor, cu modificările și completările ulterioare, Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.290/2005 cu privire la finanțarea politicii agricole comune și Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.698/2005 privind sprijinul acordat pentru dezvoltare rurală, finanțat din Fondul european pentru agricultură și dezvoltare rurală (FEADR).

Ulterior, prin Regulamentul CE nr. 73/2009 din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sisteme de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune și de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, au fost modificate Regulamentele (CE) nr. 1290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 și abrogat Regulamentul CE nr. 1782/2003.

Din conținutul actelor normative menționate, rezultă că esențial în acordarea sprijinului cerut este dovada atât în ceea ce privește existența în fapt a terenului menționat în cererea de sprijin, cât și a utilizării acestuia de către solicitant în mod legitim, prin justificarea dreptului de folosință, printr-un titlu real.

În cauză, se contestă faptul că nu a fost îndeplinită condiția privind depunerea de înscrisuri justificative ale dreptului de folosință asupra terenului agricol în discuție, apreciind-se că înscrisurile olografe depuse de parte nu corespund exigențelor cerute de legislația în materie.

Astfel, în anul 2007, reclamantul a depus cerere pentru acordarea sprijinului financiar pentru suprafața totală de 25,77 ha, fiindu-i admisă cererea de plată pentru suma totală de 8.855,17 RON, corespunzătoare suprafeței de 25,62 ha.

Ulterior, prin procesul-verbal contestat, autoritatea recurentă a reținut, drept temei al sancțiunii aplicate, faptul că intimatul nu a făcut dovada dreptului de folosință decât pentru suprafața de 1,68 ha, apreciind că acesta a primit sprijin financiar necuvenit pentru diferența de 23,94 ha, pentru care nu a prezentat documente justificative.

Înalta Curte reține că printre condițiile generale ce trebuie îndeplinite de către solicitanții plăților în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață enumerate la art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006, se regăsește și aceea de prezentare a documentelor necesare care dovedesc dreptul de folosință asupra terenului.

Dispozițiile legale citate prevăd că utilizarea terenului agricol poate fi dovedită prin orice act ce atestă exploatarea terenului în oricare din calitățile enumerate exemplificativ, de proprietar, arendaș, concesionar, asociat sau locatar dar și orice altă calitate, care conferă în mod legitim posibilitatea utilizării terenului.

Prin urmare, contrar susținerilor recurentei, aceasta este interpretarea urmărită de legiuitor, care a folosit sintagma "altele asemenea", atât art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006, cât și art. 4 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul MADR nr. 246 din 23 aprilie 2008, conțin enumerarea calităților în care beneficiarul sprijinului utilizează terenul, respectiv a documentelor care îi justifică această utilizare, ambele texte încheindu-se cu sintagma "altele asemenea", caracteristică normelor tipic exemplificative.

În speță, intimatul-reclamant a depus înscrisuri olografe, intitulate "Convenție" sau "Declarație", încheiate cu diverse persoane ce dețin teren agricol pe raza comunei Țițești, județul Vâlcea, pe care i l-au cedat spre folosință pe anumite perioade de timp sau pe durată nedeterminată, precum și adeverințe eliberate de Primăria Comunei Țițești, din care rezultă că aceste persoane sunt înregistrate în registrul agricol în perioada 2007-2010 cu terenurile respective, precum și rezoluția Direcției Naționale Anticorupție.

Așa fiind, instanța de control judicar reține, cum corect a observat și judecătorul fondului, că, în cauză, înscrisurile olografe reprezentate de convențiile încheiate de intimatul-reclamant, adeverințele eliberate de Primăria Tițești privind mențiunile din registrul agricol în anii 2007-2010, și adeverința nr. 2732/8.10.2013 a aceleiași autorități justifică dreptul de folosință asupra suprafeței de teren în litigiu, rezultând astfel dreptul de proprietate al celor care i-au cedat cu acest titlu terenurile, înscrise în registrul agricol.

Criticile recurentei, potrivit cărora convențiile nu sunt înregistrate în Registrul agricol deținut de primărie, conform art. 3 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 28/2008 privind registrul agricol, nu pot fi primite.

Astfel, adeverințele eliberate de Primăria comunei Țițești de la nr. 863 la nr. 876 din data de 26.03.2013 și adeverința nr. 2732/8.10.2013 atestă despre mențiunile din registrul agricol în anii 2007-2010, respectiv că rubrica "modul de utilizare a suprafeței agricole în perioada 2007-2010" nu a fost completată.

Or, necompletarea registrului agricol pe o anumită perioadă nu poate să fie imputată intimatului-reclamant și să fie sancționat cu neacordarea sprijinului solicitat, în condițiile în care a exploatat terenul în baza unei înțelegeri pentru folosirea acestuia, ceea ce este esențial.

De altfel, această operațiune de completare a registrului agricol este o condiție de formă, care nu este prevăzută în mod expres de O.U.G. nr. 125/2006, ci prin acte administrative subsecvente.

În plus, în cauză se impune să fie avută în vedere și rezoluția Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești nr. 161/P/10.04.2013, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de reclamant pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 18

1

din Legea nr. 78/2000, reținându-se că acesta a justificat atât dreptul de folosință asupra terenului în suprafață de 25,62 ha, cât și utilizarea lui efectivă și legitimă, pe baza convențiilor încheiate cu persoanele menționate în registrul agricol.

În fine, recurenta critică și faptul că respectivele înscrisuri nu au fost depuse la momentul înregistrării cererii de plată, însă acest aspect nu a constituit un impediment în acordarea sprijinului solicitat.

Prin urmare, intimatul-reclamant a utilizat în mod efectiv și legitim întreaga suprafață înscrisă în cererea de plată, fiind îndreptățit la încasarea subvenției acordate în baza O.U.G. nr. 125/2006.

În concluzie, se reține că toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură împotriva sentinței nr. 123 din 15 septembrie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2018.