ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 524/2019

Cererea de chemare în judecată. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal reclamanta A. Stoenești, județul Vâlcea a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură București anularea Deciziei nr. 182 din 20 ianuarie 2015, precum și a procesului-verbal nr. x/2014 prin care s-a reținut în sarcina acesteia primirea ca necuvenită a sumei de 470.236,31 RON, reprezentând sprijin financiar. 1.

Soluția instanței de fond. Prin Sentința nr. 50/F-CONT din data de 3 martie 2016 Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură, având ca obiect anularea Procesului-verbal nr. x din 21 octombrie 2014 și a Deciziei nr. 182 din 20 ianuarie 2015 emise de pârâtă. 1.

Cererea de recurs. Împotriva Sentinței nr. 50/F-CONT din data de 3 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea opțiunii sale procesuale recurenta reclamantă a susținut următoarele: Instanța a pronunțat o hotărâre vădit nelegală și netemeinică, având în vedere că i-a limitat reclamantei în mod drastic probele solicitate însă, din păcate, nici probele admise a înțeles să nu le mai administreze. Deși a încuviințat și a dispus ca pârâta să depună dosarul care a stat la baza emiterii actelor administrative contestate, a pronunțat hotărârea fără ca pârâta să mai depună la dosar înscrisurile solicitate. Astfel, instanța nu a putut să verifice legalitatea actelor administrative contestate, verificarea actelor administrative putându-se face numai verificând actele avute în vedere de către emitent la data emiterii acestora. Fără să verifice realitatea celor susținute de pârât și reclamant, instanța concluzionează că la cererea de sprijin nu au fost atașate semnăturile solicitanților, cardurile de exploatație, că suprafața de teren este mai mică, etc. În fapt, A., prin administrator B., a depus cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafața, nr. 25607 din 13 mai 2010 pentru suprafața de 478,83 ha, solicitând sprijin pentru SAPS, ZMD și Agromediu. A. a formulat cerere de sprijin financiar în baza Contractului de arendare nr. x din 17 martie 2008 încheiat cu Primăria Comunei Stoenești. Având în vedere că instanța a respins cererea pentru efectuarea unei expertize, referitor la suprafața de teren deținută de A., pentru a se stabili în concret, suprafața de teren precum și localitățile în care sunt amplasate terenurile, reclamanta a depus raportul de expertiză efectuat în Dosarul nr. x/2015. Instanța a refuzat să ia în considerare concluziile acestui raport de expertiză, întrucât acesta se referea la o altă campanie agricolă, deși prin acest raport se stabilește căror unități administrativ teritoriale aparțin suprafețele de teren, pentru toți anii în care a operat contractul de arendă, inclusiv anul 2010. Prin adresa din 18 martie 2010, Centru Județean APIA Vâlcea comunica că: "În urma procesului de actualizare a blocurilor fizice din baza de date a Agenției de plăți și Intervenții în Agricultură, o serie de blocuri au suferit modificări ale limitelor și suprafețelor, unele blocuri fizice au dispărut și au apărut blocuri fizice noi ... Suprafețele parcelelor pentru care ați solicitat sprijin nu au fost modificate și nici poziția acestora, ci a fost realizată numai o reconfigurare a blocurilor fizice". Din această adresă rezultă că blocurile fizice au fost completate conform bazei de date avute de APIA, care a făcut o reconfigurare a blocurilor fizice, în sensul că din administrarea unei localități, a trecut blocul fizic în administrarea altei localități. Prin adresa nr. x din 17 august 2010, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Vâlcea, a transmis o solicitare de clarificare, pentru următoarele aspecte: a) acte doveditoare ale utilizării terenului declarat, după caz titlu de proprietate, contract de arendare, contract de concesionare, contract de închiriere, adeverința de la primăria locală . b) dovada cont bancar. Instanța reține în mod greșit că nu s-a răspuns solicitărilor, întrucât APIA ar fi considerat dosarul incomplet și ar fi respins cererea de plată, însă acest aspect instanța de fond nu a avut cum să-l verifice, pentru că pârâta nu a depus actele care au stat la baza emiterii actului administrativ contestat și nici dosarul în baza căruia a fost aprobată cererea de plată. Referitor la Declarația prin care membri A. desemnează pe președintele acesteia B., să depună Ia APIA Vâlcea cerere unică de plată pe suprafața - anexa 32 - este semnată de 212 membri din totalul de 295 câți erau la acea data în A. La data depunerii cererii si a dosarului, APIA Vâlcea a considerat că declarația trebuie dată numai de asociații care dețin animale și utilizează pajiștile, nu de către toți membri ai A. Că este așa, rezultă din declarațiile din perioada 2008 - 2012, unde APIA Vâlcea nu a solicitat că declarațiile să fie semnate de toți membri, ci numai de un număr de membri care dețin animale necesare asigurării încărcăturii pe unitatea de suprafața de teren, nefiind solicitate clarificări pe anul 2010 suplimentare. Dispozițiile art. 5 paragraful 4 din Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 246/2008 au fost interpretate în mod greșit de către emitentul actului contestat. În sensul acestei norme, trebuie să se facă dovada evidenței fiecărui proprietar de exploatație cu o copie după cardul exploatației și a suprafeței agricole care revine fiecărui membru pentru utilizare, printr-o listă nominală anexată la cerere, care trebuie să cuprindă și acceptul fiecărui membru pentru a solicita aceste plăți. În aceasta categorie, se înscriu numai membrii A. care sunt proprietari de exploatație și utilizează suprafața agricolă pentru care s-a solicitat sprijin pe unitatea de suprafață. A. nu a avut posibilitatea să excludă, dintre membrii ei, persoanele care nu mai dețin animale care utilizează pășunile comunale, statutul nepermițând un asemenea caz de excludere, dar APIA niciodată nu a solicitat să aibă ca membrii ai A. exclusiv persoane care dețin animale care pășunează. În mod greșit au fost respinse de către instanța de fond toate probele reclamantei, prin care putea face dovada că intimata a fost cea care i-a impus un anumit număr de semnături, pentru a nu se depăși numărul de animale pe unitatea de suprafața de pășunat. Cu adresa înregistrată sub nr. x din 25 noiembrie 2014 reclamanta a depus la APIA Vâlcea, un număr de patru procese-verbale privind situația membrilor A., având în vedere că unora dintre membrii A. le-a încetat de drept calitatea de membru, prin deces, alți membrii ai A. nu mai dețin animale, alți membrii nu pășunează animale pe suprafețele de teren luate în arenda de la Comuna Stoenești și care face obiectul cererii de plată. În ceea ce privește emiterea Procesului-verbal cu încălcarea dispozițiilor Capitolul III privind Constatarea neregulilor și stabilirea creanțelor bugetare rezultate din nereguli din O.U.G. nr. 66/2011, instanța de fond a considerat că nu s-a adus niciun prejudiciu A. Ori, în situația în care ar fi fost ascultați, organul de control ar fi fost informat cu privire la faptul că numărul total de membrii comunicați APIA cuprinde și membrii asociați cărora le-a încetat de drept calitatea de membru, prin deces sau alte modalități de încetare de drept a calității de membru. De asemenea, instituția ar fi putut prezenta toate informațiile necesare soluționării corecte a cercetărilor. Referitor la criticile reclamantei la acest punct instanța a constatat, de asemenea, ca nefiind justificată, având în vedere că actul administrativ atacat este motivat în fapt și în drept, însă, critica reclamantei a vizat întocmirea unui act cu încălcarea drepturilor acesteia, nefiind solicitat un punct de vedere, iar proiectul procesului-verbal de constatare a neregulilor nu i-a fost comunicat. Este adevărat că i s-au solicitat informații privind numărul de membri ai A., iar reclamanta a comunicat numărul membrilor A., așa cum apar înscriși în evidențele A., însă nu i s-a solicitat să comunice liste cu membrii asociați care nu dețin animale care beneficiază de pășunat. Respectuos vă rugăm să observați că legiuitorul a specificat clar care sunt asociațiile care vor semna cererea: proprietarii de exploatați care utilizează pajiștile. 1.

Apărările formulate în cauză. Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate. 1.

Procedura de soluționare a recursului Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 18 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 6 februarie 2019. II. Soluția și considerentele instanței de recurs 2.1. Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-pârâte, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Critica reclamantei referitoare la interpretarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006 este neîntemeiată. Potrivit acestei norme, pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, solicitanții trebuie să fie înscriși în Registrul fermierilor, administrat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, să depună cerere de solicitare a plăților la termen și să îndeplinească, următoarele condiții generale, cu relevanță în prezenta cauză: b) să declare toate parcelele agricole; c) să înscrie, sub sancțiunea legii penale, date reale, complete și perfect valabile în formularul de cerere de plată directă pe suprafață și în documentele anexate, inclusiv lista suprafețelor; f) să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea; g) să furnizeze toate informațiile solicitate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, în termenele stabilite; ..." Din probatoriul administrat în cauză rezultă că reclamanta a supradeclarat suprafețele pentru care a formulat cererea de plată pe anul 2010, stabilindu-se fără echivoc că pe raza comunei Stoenești a declarat un surplus de 13,54 ha, iar pe raza localităților Băile Govora, Malaia și Costești a declarat suprafețele de 11,45 ha, 35,83 ha și 54,47 ha, deși în evidențele primăriilor din aceste localități nu figurează cu teren arendat sau în altă formă de folosință. Reclamanta nu a făcut dovada titlului în care deține aceste terenuri, aspect care justifică concluzia autorității pârâte, consemnate în actele administrative atacate, conform căreia pentru aceste terenuri reclamanta a beneficiat de sprijin financiar din fonduri FEADR, FEGA și naționale necuvenite. Expertiza de care s-a prevalat reclamanta în acest dosar, a fost întocmită într-un alt dosar, cu privire la o altă campanie, având valențele unei expertize extrajudiciare judiciare, fără valoare probatorie în prezenta cauză. Încuviințarea unei noi expertize de către judecătorul fondului nu era de natură a stabili adevărul cu privire la deținerea acestor terenuri supradeclarate, pentru că acest mijloc de probă nu ține loc de titlu, ci poate cel mult identifica unele terenuri, pentru care subzistă în persoana reclamantei sarcina dovedirii titlului în baza cărora le deține, conform declarației depuse la APIA. Sub acest aspect sunt relevante, chiar dispozițiile legale de care s-a prevalat reclamanta prin cererea de recurs, respectiv art. 4 alin. (1) din Ordinul M.A.D.R. nr. 246/2008 prin care se dispune că "Documentele doveditoare solicitate producătorului agricol, conform art. 7 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2006, privind utilizarea terenului agricol sunt, după caz, titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul de asociere în participațiune, contractul de închiriere sau altele asemenea." Contrar celor susținute de recurentă, adresa nr. x din 18 martie 2010 emisă de APIA - Centrul Județean Vâlcea, nu demonstreză așa cum se susține, transferul unor blocuri fizice de la o unitate administrativă la alta învecinată, ci o reconfigurare a acestora, fără o modificare a suprafețelor și poziției lor. Neîntemeiate sunt și criticile recurentei referitoare la interpretarea greșită a art. 5 alin. (4) din Ordinul M.A.D.R. nr. 246/2008. Potrivit acestui text legal, fiecare formă asociativă care depune în numele membrilor săi cerere de plată, trebuie să dețină acceptul fiecărui membru pentru a solicita plăți, or, așa cum a reținut în mod just instanța de fond, reclamanta a depus semnăturile de accept din partea a 212 membri, din totalul de 295 care figurează în cadrul A. reclamante. Norma legală menționată nu distinge între membrii asociați care dețin animale și cei care nu dețin, cum încearcă a acredita reclamanta, iar fluctuațiile în ceea ce privește numărul membrilor săi sau starea materială a acestora, respectiv dacă sunt sau nu mai sunt deținători de animale sau de exploatații, este în propria sa responsabilitate, care prin evidențele sale să fie în măsură a produce dovada conformității declarațiilor sale cu realitatea faptică. Suplimentar, la dosarele depuse de reclamantă la APIA - Centrul Județean Vâlcea nu au fost identificate cardurile de exploatație ale membrilor acesteia, lipsa acestora contravenind dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Ordinul M.A.D.R. nr. 246/2008. Reclamanta, asociat fiecărei critici s-a plâns de neordonarea unor probe sau neadministrarea celor încuviințate de către instanța de fond, precum și de faptul că i-a fost încălcat dreptul la apărare de autoritatea de management, care nu i-a solicitat lămuriri la fiecare verificare efectuată, întrucât ar fi fost în măsură a demonstra neveridicitatea aspectelor de fapt constatate, apte de a invalida concluzia organelor de control. Aceste aspecte nu se circumscriu motivului de nelegalitate invocat, respectiv art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., când instanța de control judiciar este ținută a face o reevaluare a interpretării normelor de drept aplicabile în cauză, pentru a constata dacă se verifică pretenția recurentului relativă la interpretarea sau aplicarea eronată a normelor de drept material. Cu toate acestea, reclamanta a putut suplini probatoriu și a-și exercita plenar dreptul la apărare în ambele cicluri procesuale parcurse de prezenta cauză, și prin aceasta să producă mijloace de probă legale, utile și pertinente cauzei care coroborate cu apărările corespunzătoare să răstoarne prezumția de legalitate de care se bucură actele administrate, însă s-a limitat la a-și clama drepturile fără a face un minimum exercițiu al acestora. În raport de aceste argumente, reține instanța de control judiciar că actele administrative sunt legale din perspectiva criticilor formulate, iar hotărârea instanței de fond care le-a validat este pronunțată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanta A., ca nefondat.