ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 483/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 3 noiembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta Societatea A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a solicitat în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei nr. 26820/04.10.2016 emise de pârâtă, prin care a fost respinsă contestația administrativă împotriva procesului-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate nr. x/27.07.2016, până la soluționarea definitivă a acțiunii având ca obiect anularea actelor administrative.

Prin Sentința civilă nr. 255 din 15 decembrie 2016, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta Societatea A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și a dispus suspendarea efectelor Deciziei nr. 26820/4.10.2016 și a procesului-verbal nr. x/27.07.2016, până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2. a declarat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare a executării actului administrativ.

Recurenta-pârâtă susține că hotărârea atacată este pronunțată printr-o greșită interpretare a dispozițiilor legale, în speță, nefiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea actului administrativ, respectiv nu există vreun dubiu asupra legalității actelor contestate și nu s-a dovedit incidența unei pagube iminente.

În cauză nu se poate vorbi despre existența unui caz bine justificat în sensul prevederilor art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004. Astfel, constatarea instanței de fond că a existat "o deficiență de colaborare între autorități", nu poate constitui, în opinia recurentei-pârâte, un argument al cazului bine justificat, deoarece dubiile cu privire la legalitatea actului trebuie să derive din convingerea instanței de judecată în ceea ce privește legalitatea actelor administrative a căror suspendare se solicită, nu din acțiunile reclamantei care contestă validitatea normelor legale și contractuale, pe care nu le-a respectat.

Cât privește iminența producerii unei pagube, recurenta-pârâtă consideră că nici această condiție a suspendării actului administrativ nu este dovedită. Argumentele prezentate de reclamantă în susținerea întrunirii condiției pagubei iminente nu sunt de natură a antrena suspendarea executării, punerea în executare a actului administrativ neputând fi considerată prin ea însăși producătoare a unei pagube iminente.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă Societatea A. SRL a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținând, în esență, că prima instanță a apreciat corect asupra îndeplinirii celor două condiții prevăzute de art. 14 și art. 15, respectiv cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Prin rezoluția din 16 octombrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 6 februarie 2019, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Înalta Curte îl constată nefondat, pentru următoarele argumente.

În cauză, reclamanta Societatea A. SRL a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat suspendarea executării procesului-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate nr. x/27.07.2016 și a deciziei de soluționare a contestației administrative nr. 26820/04.10.2016, emise de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, până la soluționarea definitivă a acțiunii având ca obiect anularea actelor administrative.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., principala critică formulată de recurenta-pârâtă privește greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, raportate la art. 14 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din aceleași act normativ.

Criticile formulate sunt neîntemeiate. În speță, constată Înalta Curte, soluția pronunțată de prima instanță este corectă în privința analizării celor două condiții ale suspendării.

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acțiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor reclamantului (până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

Îndeplinirea celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanța de judecată.

Conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Mai exact, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În cauză, referitor la prima din cele două condiții, prima instanță a reținut ca elemente decisive care conturează îndeplinirea condiției cazului bine justificat, faptul că suma pentru care s-au impus accesorii prin titlul de creanță contestat a fost achitată de către reclamantă prin plata efectuată către organul de executare, potrivit art. 148 alin. (4) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, prin această plată stingându-se obligația de plată nu doar față de organul de executare, ci și față de creditor.

Împrejurarea că autoritatea creditoare a intrat în posesia sumei la un interval de timp foarte mare față de data achitării acesteia către autoritatea fiscală, nu poate fi imputată debitoarei, care și-a îndeplinit obligațiile rezultate din titlul executoriu întocmit în dosarul de executare pentru recuperarea sumelor stabilite prin procesul-verbal de constatare nr. x/15.01.2014.

În acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că susținerea reclamantei referitoare la greșita stabilire a obligației fiscale constând în accesorii, în raport de situația reală, respectiv de împrejurarea că obligația fiscală principală s-a stins prin plata efectuată la data de 24.07.2014, iar nu la data de 21.07.2016, cum se arată prin procesul-verbal de aplicare a dobânzii, este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului.

În plus, Înalta Curte reține că sunt elemente care întăresc îndeplinirea acestei condiții, având în vedere soluția favorabilă obținută de reclamantă în Dosarul nr. x/2016 privind acțiunea în anularea procesului-verbal de stabilire a dobânzii datorate nr. x/27.07.2016 ce se solicită a fi suspendat în prezenta cauză.

Chiar dacă Sentința civilă nr. 17/07.02.2017, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul antemenționat nu are caracter definitiv (împotriva sa fiind exercitată calea de atac a recursului de către pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale), soluția pronunțată constituie un criteriu în verificarea cazului bine justificat, întrucât generează îndoieli serioase și rezonabile cu privire la legalitatea actului administrativ.

În concluzie, instanța de recurs apreciază că, în cauză, este îndeplinită condiția cazului bine justificat, pentru a opera suspendarea executării actului administrativ, criticile recurentului-pârât fiind nefondate.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în acord cu opinia exprimată de judecătorul fondului, se reține că este îndeplinită condiția iminenței producerii pagubei, cuantumul creanței constând în accesorii fiind apt să genereze o perturbare în activitatea societății intimate-reclamante.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că hotărârea primei instanțe este legală, fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 14 și art. 2 lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004, iar soluția de admitere a cererii de suspendare este întemeiată.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele impuse de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva Sentinței civile nr. 255 din 15 decembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV