ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2740/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 3 noiembrie 2016 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea efectelor Deciziei nr. 26819 din 4 octombrie 2016, emisă de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale prin care a fost respinsă contestația administrativă împotriva procesului-verbal nr. x din 27.07.2016 de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate.

Prin Sentința nr. 7/F-CONT din data de 13 ianuarie 2017, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și a dispus suspendarea executării efectelor Procesului-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate nr. x/27.07.2016 și a Deciziei nr. 26819/04.10.2016 privind soluționarea contestației, până la soluționarea definitivă a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/2016

Împotriva Sentinței nr. 7/F-CONT din data de 13 ianuarie 2017 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, rejudecând cauza, solicită respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.

Circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că în speță nu este îndeplinită condiția existenței cazului bine justificat, apreciind că prin hotărârea atacată nu s-a arătat nicio împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ atacat, ci doar că a existat "o deficiență de colaborare între două autorități", în condițiile în care la data de 21.07.2014, s-a transmis către ANAF Argeș spre executare silita debitul principal stabilit prin Procesul-verbal nr. x/15.01.2014, cu adresa APDRP (actuala AFIR) nr. 16.680/21.05.2014, care menționa că pentru a evita calcularea unor dobânzi și penalități în sarcina debitorului SC A. SRL, imediat recuperării să se procedeze la virarea sumelor recuperate în contul APDRP.

Prin plata efectuată de ANAF Argeș în data de 21.07.2016 în sumă de 859.077,48 RON, a fost recuperat cuantumul debitului constituit și o fracțiune din accesoriile aferente debitului FEADR, cu o întârziere de 881 zile.

Recurenta-pârâtă invocă dispozițiile art. 42 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, conform cărora debitorul datorează pentru neachitarea la termen a obligațiilor stabilite prin titlul de creanță o dobândă care se calculează la soldul rămas de plată, din prima zi de după expirarea termenului de plată, precum și dispozițiile art. 42 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cărora autoritățile competente care au emis procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare, au obligația de a calcula cuantumul acesteia și de a emite un proces-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate, care constituie titlu de creanță și care se comunică debitorului.

De asemenea, susține că are obligația de a calcula penalități de întârziere pentru perioada cuprinsă între data la care titlul de creanță a devenit executoriu și data la care contul AFIR a fost creditat cu suma pe care o avea de încasat de la reclamantă.

Mai susține că nu se poate invoca reaua sa credință, deoarece în culpă se află beneficiarul și executorului ANAF, prin angajații săi, care a prejudiciat interesele beneficiarului.

Consideră că pentru a interveni suspendarea executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate, recurenta-reclamantă neprezentând argumente juridice cu privire la nelegalitatea actului administrativ contestat.

Mai arată că întrucât emiterea actelor administrative a căror suspendare se solicită este consecința nerespectării de către reclamantă a dispozițiilor legale și contractuale asumate, aparența dreptului este în favoarea sa, iar prezumția de legalitate și veridicitate de care se bucură actul administrativ determină principiul executării din oficiu, actul administrativ unilateral fiind titlu executoriu, astfel că formularea de către reclamantă a acțiunii de anulare nu o exonerează pe acesta de obligația de plată instituită prin actul administrativ atacat, suspendarea executării actelor administrative fiind o situație de excepție.

O altă critică formulată este aceea potrivit căreia în speță nu este îndeplinită nici condiția pagubei iminente., deoarece executarea unei obligații bugetare, stabilită printr-un act administrativ și care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, căci deși din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului.

Consideră că intimata-reclamantă nu a putut aduce vreun argument cu privire la existența condiției pagubei iminente, în condițiile în care chiar instanța a reținut că nu se poate constata un cuantum foarte ridicat al datoriei, recurenta apreciind că simpla menționare a existenței unei creanțe nu duce de facto la constatarea existenței unei pagube iminente de natură să justifice suspendarea executării actului administrativ.

Recurenta-pârâtă mai arată că posibilitatea ca reclamanta să nu-și poată executa contractele în derulare nu pot atrage dovedirea cazului bine justificat, fiind necesar ca reclamanta să administreze probe din care să rezulte prejudiciul concret material viitor și previzibil, iar nu unul doar posibil, câtă vreme prezumția de legalitate și veridicitate de care se bucură actul administrativ determină principiul executării acestuia din oficiu, iar pentru a opera suspendarea actului administrativ este necesară îndeplinirea cumulativă a cerințelor prevăzute la art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Intimata-reclamantă SC A. SRL a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 19.06.2017, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.

Intimata-reclamantă susține că la data de 27 februarie 2017, Curtea de Apel Pitești a soluționat în primă instanță cererea în anularea actului administrativ, în sensul admiterii acesteia și anulării Deciziei nr. 26818 din 27 iulie 2016 emisă de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, intimata apreciind că soluția astfel dată confirmă susținerile sale în privința actului administrativ atacat.

Consideră că în cauză sunt îndeplinite condițiile cazului bine justificat și a pagubei iminente.

II. Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 01 martie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 24 aprilie 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că este nefondat recursul declarat în cauză.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

În cauză, reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea efectelor Deciziei nr. 26819 din 4 octombrie 2016, emisă de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale prin care a fost respinsă contestația administrativă împotriva procesului-verbal nr. x din 27.07.2016 de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate.

Cererea de suspendare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Ca urmare a admiterii cererii de suspendare de către prima instanță, instituția pârâtă a recurat hotărârea de fond, cererea de recurs astfel formulată fiind întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei), Înalta Curte constată că sentința respectă exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., arătând motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și indicând într-o manieră suficientă argumentele pentru care au fost respinse apărările reclamantei.

Prevederile legale mai sus indicate nu obligă instanța să răspundă tuturor apărărilor avansate de parte, acestea putând fi analizate global, printr-un raționament juridic de sinteză ori luând în considerare un singur aspect considerat esențial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație, nu constituie automat motiv de casare a sentinței. Pentru a avea această consecință, omisiunea trebuie să fie decisivă, să afecteze echitatea procedurii, să denote lipsa de "ascultare" a părții, ceea ce nu este cazul în speță.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că și acest motiv de recurs este nefondat.

Cu privire la existența cazului bine justificat de suspendare, Înalta Curte constată că prin Sentința nr. 37/F-cont din data de 27 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2016 al s-a admis contestația și a fost anulată Decizia nr. 26818/04.10.2016 emisă de AFIR, cu consecința admiterii contestației formulate împotriva procesului-verbal nr. x/27.07.2016.de asemenea, a fost anulat Procesul-verbal nr. x din data de 27.07.2016 de stabilire a creanțelor rezultate prin aplicarea dobânzii, în consecința anulării obligației de plată a sumei de 35.905,73 RON cu titlu de dobândă, în sarcina contestatoarei.

În consecință, dincolo de considerentele arătate de instanța de fond în cuprinsul hotărârii recurate, criticile recurentei vor fi respinse, deoarece anularea actelor administrative fiscale creează o îndoială suficient de serioasă privind legalitatea acestora.

În ceea ce privește ceea de a doua condiție prevăzută de lege, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, se observă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Înalta Curte reține că, în speță, este întrunită și condiția pagubei iminente, sub ambele aspecte prin care aceasta este definită de prevederile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, prima instanță reținând în mod corect consecințele pe care executarea silită le poate produce asupra debitoarei, iar pe de altă parte, faptul că cel puțin la nivel de aparență, s-au relevat elemente de nelegalitate ale actelor contestate, ce nu pot fi imputate reclamantei. Cu alte cuvinte, este de netăgăduit că există o diminuare a patrimoniului reclamantei, ce constituie o pagubă nu numai în sens economic, dar și în sens juridic, câtă vreme s-a reținut aparența de nelegalitate a actului administrativ atacat, iar temeiurile ce au stat la baza sumelor imputate au caracter litigios, făcând obiectul unei acțiuni în anulare.

Având în vedere cele expuse, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) cu raportare la dispozițiile art. 15 din Legea nr. 544/2004 pentru admiterea măsurii provizorii solicitate de reclamantă, recursul declarat de către pârâtă fiind nefondat.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva Sentinței nr. 7/F-CONT din data de 13 ianuarie 2017 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva Sentinței nr. 7/F-CONT din data de 13 ianuarie 2017 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2018.

GGC - GV