ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 526/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Tribunalul Argeș la data de 17 iunie 2015 și precizată la data de 6 iulie 2015, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a solicitat anularea Procesului-verbal nr. x din 1 octombrie 2014 prin care s-a stabilit în sarcina sa plata unui debit de 59.295,27 RON.

Prin Sentința nr. 1170 din data de 23 noiembrie 2015, Tribunalul Argeș, secția civilă - complet specializat de contencios administrativ și fiscal a dispus declinarea competenței materiale în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 30 decembrie 2015.

Prin Sentința civilă nr. 86/F-CONT din data de 6 aprilie 2016 Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

Împotriva Sentinței civile nr. 86/F-CONT din data de 6 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A..

Instanța de fond a reținut că reclamantul recurent nu ar fi avut toate documentele justificative ale folosinței terenului agricol la data introducerii cererii de acordare a subvențiilor, refuzând sa analizeze valabilitatea acestora în raport cu cerințele impuse de legislația specifica în domeniu.

Astfel, următoarele acte normative reprezintă legislația relevantă în materia supusă judecății, în vigoare la momentul formulării cererii de plată de către fermier

- O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare care se acordă în agricultură începând cu anul 2007;

- Ordinul nr. 246 din 23 aprilie 2008 privind stabilirea modului de implementare a condițiilor specifice și a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare în sectorul vegetal, pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu și zone defavorizate, în vigoare, cu modificările și completările ulterioara, legislație adoptată pentru aplicarea în plan național a mecanismelor de acordare a plăților directe în agricultură și sectoare vegetal și zootehnic prevăzute în legislația europeană, precum și

- Regulamentul CE nr. 73/2009 din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sisteme de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune și de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori de modificare a regulamentelor (CE) nr. 1290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 și de abrogare a regulamentului CE nr. 1782/2003.

Potrivit dispozițiilor acestor acte normative, termenii esențiali pentru aplicarea legislației în materia supusă analizei sunt definiți după cum urmează:

"agricultori" - orice persoană fizică sau juridică, un grup de persoane fizice sau juridice care desfășoară o activitate agricolă; "activitatea agricolă" - producția, creșterea sau cultivarea de produse agricole inclusiv recoltarea (..) sau menținerea terenurilor în bune condiții agricole și de mediu; suprafața agricolă" - orice suprafață de teren arabil, pășune permanentă sau culturi permanente; "exploatația agricolă" - ansamblul unităților de producție gestionate de agricultori situate pe teritoriul României; "bune condiții agricole și de mediu" - condiții pe care trebuie să le respecte fermierul pentru a beneficia de plăți directe.

Rezultă, din definițiile normative sus-menționate, că scopul și rațiunea acordării sprijinului financiar pentru agricultori este evitarea abandonului terenurilor agricole și menținerea lor în bune condiții agricole și de mediu, ceea ce face ca esențial în acordarea acestui sprijin să fie existența faptică a terenurilor menționate în cererea de sprijin și dovada utilizării lor de către solicitant.

Interpretarea este data prin Decizia nr. 6559 din 8 octombrie 2013 de către ICCJ, prin care se statuează că aspectele importate care trebuie tranșate privesc, pe de o parte, existenta reala a suprafețelor exploatate, iar pe de alta parte identificarea persoanelor care au utilizat în mod efectiv aceste suprafețe și valoarea probatorie a înscrisurilor de care se prevalează reclamanta în susținerea dreptului de exploatare a terenurilor litigioase.

Astfel, în ceea ce privește valoarea probatorie a înscrisurilor, arată "că utilizarea terenului agricol poate fi dovedită prin orice act ce atestă exploatarea terenului în oricare din calitățile enumerate exemplificativ, de proprietar, arendaș, concesionar, asociat sau locatar dar și orice altă calitate, care conferă în mod legitim posibilitatea utilizării terenului, nefiind exclusă aceea de posesor de bună-credință" și "această interpretare este în conformitate cu realitatea pe care legiuitorul a urmărit să o acopere prin folosirea sintagmei "altele asemenea", întrucât există posibilitatea ca, pentru unele terenuri, situația juridică să nu fie pe deplin lămurită și prezentarea unor acte de proprietate sau a unor contracte să nu fie, deci, posibilă."

În raport cu scopul legislației și jurisprudența ICCJ soluția dată de către instanța de fond este nelegală și netemeinică, dorindu-se cu orice preț sancționarea fermierului, contrar intenției legiuitorului de a încuraja cultivarea și întreținerea terenurilor agricole prin acordarea de subvenții atât din fonduri ale bugetului național, cat și din fonduri europene. Soluția este fundamentată pe o interpretare restrictiv de formală a dispozițiilor legale incidente, fără a se avea în vedere spiritul în care acestea au fost edictate.

Contrar înscrisurilor (adeverința nr. x din 31 octombrie 2008 emisă de Primăria Rociu, tabelul nominal cu persoanele care au dat în parte terenul încă din 2007) depuse la dosarul cauzei, care nu au fost contestate din anul 2008 și până la data emiterii procesului-verbal (anul 2014) și nici nu s-a înscris în fals împotriva acestora pe durata procesului civil, instanța de fond pune temei pe susținerea verbală a angajatului paratei care neagă depunerea adeverinței.

De altfel, pârâta nu a invocat că adeverința respectivă ar fi emisă ulterior datei de 31 octombrie 2008 și tocmai de aceea judecătorul fondului a refuzat să facă aprecieri cu privire la validitatea acesteia.

În explicitarea adeverinței nr. x din 31 octombrie 2008 Primăria Rociu arată că terenurile folosite de către fermierul A. în anul 2008 aparțin la 57 de cetățeni - fără a fi luate în calcul cele deținute în proprietate de către fermier - fiind detaliate pe titlul în baza cărora aceștia le dețin, suprafața, localizarea pe tarla/parcela și bloc fizic, fiind exclusă astfel orice confuzie în ceea ce privește utilizarea efectivă a suprafețelor în discuție (adeverința nr. x din 18 mai 2016).

Or, potrivit principiului de drept conform căruia legea trebuie interpretată în sensul în care ar putea produce efecte, iar nu al neaplicării ei (actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat), o interpretare formalistă a dispozițiilor normative aplicabile în materie ar conduce la restrângerea excesivă și neconformă cu finalitatea acestora a situațiilor pentru a căror soluționare au fost edictate și, deci, a efectelor urmărite de legiuitor.

Tocmai această consecință s-a dorit a fi evitată, prin modul de redactare a textelor art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006 și art. 4 din Normele metodologice aprobat prin OMADR nr. 246 din 23 aprilie 2008, care conțin enumerarea calităților în care beneficiarul sprijinului utilizează terenul, respectiv a documentelor care îi justifică această utilizare, ambele texte încheindu-se cu sintagma "altele asemenea", caracteristică normelor tipic exemplificative.

Jurisprudența națională a apreciat că statuările echipei de control din cadrul APIA referitoare la excluderea unor suprafețe de teren din cererea de plată trebuie înlăturate, deoarece încasarea plății unice pe suprafață nu este condiționată în O.U.G. nr. 125/2006 în niciun caz de probarea dreptului de proprietate asupra terenului agricol, ci de exploatarea efectivă a terenului agricol.

În plus, nu pot fi validate susținerile echipei de control nici în privința excluderii unor suprafețe din cererea de plată, de vreme ce aceasta a fost utilizată efectiv de către fermier și în cursul anului 2007, împrejurare necontestată inclusiv de pârâtă, în procesul-verbal de control. Faptul că unele înscrisuri sunt încheiate-ulterior cererii de plată nu anihilează acordul de voință perfectat încă din 2007 referitor la cedarea folosinței terenurilor în discuție, precum și dovada folosinței terenului agricol.

Oricum, până la emiterea deciziei de plată care a avut loc la mai mult de 1 an de la depunerea cererii (Decizia nr. 240993 din 22 iunie 2009) au fost efectuate nenumărate controale scriptice și faptice de către Centrul județean APIA Pitești privind suprafața de teren utilizată de către recurentul-reclamant, dovadă fiind și data emiterii adeverinței de către Primăria Rociu (Adeverința nr. x din 31 octombrie 2008) cu ocazia controlului administrativ și pe teren efectuat (Adeverința x din 18 mai 2016).

Reclamantul și-a îndeplinit obligațiile în conformitate cu prevederile legale în materie, în vigoare la momentul introducerii cererilor de plată, respectiv a exploatat terenul agricol și a prezentat organelor de control documentele care atestă dreptul de folosință pentru suprafața pentru care a primit subvenție în campania din anul 2008 în sensul că:

- a prezentat titlurile de proprietate pentru o suprafață de 37,55 ha aflate pe raza comunei Rociu;

- 12 contracte de arendă pentru suprafața de 19,49 ha;

- adeverința nr. x din 31 octombrie 2008 a Primăriei Rociu care atestă folosința întregii suprafețe de 144,50 ha bazată pe mențiunile din registrul agricol.

Pe de altă parte, între data publicării Ordinului M.A.D.R. nr. 246/2008 (M.Of. nr. 332 din 25 aprilie 2008) și data depunerii cererii de sprijin (15 mai 2008) este un interval de numai 3 săptămâni, fiind absolut imposibil ca fermierul să poată încheia contractele de arendă cu toți proprietarii, cărora le muncea terenul încă din toamna anului 2007, în baza înțelegerilor verbale, cum de altfel aceștia au și declarat cu ocazia audierilor de către DLAF.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate.

Pe fondul cauzei, consideră că în mod corect a reținut și instanța de fond că problema care stă la baza acestei spețe o constituie faptul că recurentul-reclamant a solicitat și obținut sprijin financiar în cadrul campaniei 2008 pentru suprafața de 134.58 ha teren, aflat pe raza comunei Rociu, iar în timpul efectuării controlului de către echipa din cadrul Direcției Antifraudă nu a putut să facă dovada faptului că deține dreptul de utilizare/folosință decât pentru suprafața de 37.55 ha teren, așa cum reiese din actele prezentate:

- contracte de vânzare-cumpărare, titluri de proprietate - acte încheiate anterior depunerii cererii;

- 11 contracte de arendă încheiate la data de 15 septembrie 2008 cu diferite persoane fizice, pentru suprafața de 19,49 ha teren, deci ulterior datei depunerii cererii.

Potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, recurentul, odată cu depunerea cererii prin care solicita sprijinul financiar aferent campaniei 2008, avea obligația să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și să facă dovada că utilizează terenul pentru care a depus cererea.

Faptul că la momentul depunerii cererii de plată recurentul nu avea acte privind deținerea dreptului de utilizare și folosință a întregii suprafețe de 134,58 ha teren aflat pe raza comunei Rociu, este recunoscut chiar de recurentul-reclamant, care în ultima parte a recursului afirmă următoarele "(..,) între data publicării Ordinului M.A.D.R. nr. 246/2008 (M.Of. nr. 332 din 25 aprilie 2008) și data depunerii cererii de sprijin (15 mai 2008) este un interval de 3 săptămâni, fiind absolut imposibil ca fermierul să poată încheia contractele de arendă cu toți proprietarii cărora le muncea terenul încă din toamna anului 2007, în baza înțelegerilor verbale (...)".

În recurs, recurentul încearcă să acopere acest "viciu"prin depunerea la dosar a unei adeverințe emisă la solicitarea d-lui A., de către primăria comunei Rociu, instituție reprezentată prin primar, tot A.

Această adeverință nu a făcut obiectul controlului care stă la baza emiterii Procesului-verbal de constatare nereguli și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 1 octombrie 2014, act a cărui anulare se solicită prin acțiunea dedusă judecății, iar în al doilea rând, din tabelul întocmit nu reiese care este actul (dintre cele enumerate de actul normativ) care stă la baza "înțelegerilor" dintre A. și fermierii enumerați.

Același lucru este valabil și pentru Adeverința nr. x din 21 octombrie 2008 emisă de primăria comunei Rociu. Curtea de Apel Pitești chiar și reține în fila nr. x faptul că "(...) constată că reclamantul nu a dovedit că adeverința a fost depusă la APIA Centrul Județean Argeș ...). Pe de altă parte, se constată că adeverința respectivă este mult ulterioară datei depunerii cererii de plată și solicitării de clarificări din 27 septembrie 2008, ceea ce confirmă că mențiunile actelor pârâtei conform cărora cererea de plată nu a fost însoțită de documentele prevăzute de lege".

Reamintește faptul că pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, conform art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006, solicitanții trebuie să fie înscriși în Registrul fermierilor, administrat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, să depună cerere de solicitare a plăților la termen și să îndeplinească condițiile generale prevăzute de această normă.

În fapt, reamintește că recurentul - reclamant, în calitate de proprietar și arendaș, a depus la A.P.I.A. - Centrul județean Argeș cererea de sprijin pe suprafață nr. AG-294 din 15 mai 2008, solicitând acordarea unui sprijin financiar pentru suprafața de 149,58 ha teren.

Potrivit declarației de suprafață din data de 15 mai 2008, recurentul a solicitat sprijin pentru a suprafață totală de 149,58 ha teren, din care 134,58 ha teren situat pe raza localității Rociu și 15 ha teren situat pe raza localității Teiu.

În vederea dovedirii dreptului de folosință pentru suprafața de 19,49 ha teren aflat pe raza comunei Rociu, a prezentat un număr de 11 contracte de arendă încheiate la data de 15 septembrie 2008 cu diferite persoane fizice.

Potrivit dispozițiilor art. 6 din Ordinul M.A.D.R. nr. 246/2008 "Documentele prevăzute la art. 4 și 5 se prezintă, după caz, la întocmirea solicitării de plată de către producătorul agricol sau la cererea reprezentanților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, denumită în continuare A.P.I.A., în vederea efectuării procedurilor de administrare și control", fermierul având obligația să încheie actele prin care face dovada dreptului de folosință a terenului pentru care solicită acordarea sprijinului financiar până la data depunerii cererii de plată.

Or, cele 11 contracte de arendă au fost încheiate la data de 15 septembrie 2008, iar cererea de plată a fost depusă la data de 15 mai 2008, motiv pentru care, așa cum se menționează și la pct. 5 lit. a) din Procesul-verbal de constatare nereguli și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 1 octombrie 2014, "aceste contracte nu pot fi luate în considerare ca documente justificative ale dreptului de folosință pentru terenul declarat în Campania 2008, întrucât au fost încheiate ulterior depunerii cererii".

Pentru terenul aflat pe raza comunei Teiu, recurentul a primit în campania 2008 sprijin financiar pentru suprafața de 15,00 ha.

Primăria comunei Teiu, prin adresa înregistrată sub nr. x din 28 august 2012, comunică A.P.I.A. faptul că. fermierul A. nu deține suprafețe de teren pe raza comunei Teiu.

Potrivit adresei Direcției IT - Serviciul Gestiune Sisteme Informatice din cadrul A.P.I.A., înregistrată sub nr. x din 30 septembrie 2013, blocurile fizice cu suprafețele de teren agricol pentru care fermierul A. a primit sprijin financiar în campania 2008, se aflau la data depunerii cererii pe raza comunei Teiu, iar începând cu anul 2009 aparțin comunei Rociu.

Pentru aceste motive echipa de verificare din cadrul Direcției Antifraudă și Control Intern a apreciat că recurentul a primit în această campanie sprijin financiar necuvenit pentru suprafața de 96,89 ha teren declarat pe raza comunei Rociu.

Concluzia finală a D.A.C.I.S. este următoarea "Fermierul A. a primit sprijin financiar, pentru suprafața de 149,44 ha și a prezentat documente justificative pentru suprafața de 52,55 ha pe raza comunei Rociu. Rezultă că, în această campanie, fermierul a primit sprijin financiar necuvenit pentru suprafața de 96,89 ha."

În baza Procesului-verbal de constatare nr. x din 24 martie 2014, încheiat la finalizarea verificării de către echipa de verificare din cadrul D.A.C.I.S și a propunerilor aprobate de conducerea A.P.I.A. - aparat central, A.P.I.A - Centrul județean Argeș a procedat la reinstrumentarea cererii depuse de fermierul A. în campania 2008, în vederea individualizării sumei plătite necuvenit.

Prin urmare, în data de 28 mai 2014 centrul județean a operat Formularul SI, înregistrat sub nr. x, prin care fermierului i s-a scăzut suprafața de 96,89 ha, în baza Procesului-verbal de constatare nr. x din 24 martie 2014, prin care echipa de verificare a constatat faptul că acesta nu a făcut dovada dreptului de utilizare a acestei suprafețe pentru campania 2008.

Având în vedere aspectele anterior menționate, la data de 5 iunie 2014 a fost emis formularul D1 - proces-verbal pentru cel de-al doilea control al solicitării 2008, fermierului fiindu-i determinată pentru plată, în campania 2008, suprafața de teren de 52,69 ha constituită numai din suprafețe de teren aflate pe raza teritorială a localității Rociu.

Având în vedere cele menționate, echipa de verificare din cadrul Direcției Antifraudă și Control Intern (D.A.C.I.S.) a emis Procesului-verbal de constatare nereguli și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/01.10.2014, act administrativ a cărui anulare se solicită prin această acțiune, act ce constituie titlu de creanță pentru suma de 59.295,27 RON plătită cu titlu necuvenit recurentului, în campania 2008.

În concluzie, arată că exploatarea în fapt a unei suprafețe de teren fără documente justificative nu implică acordarea sprijinului de către A.P.I.A., iar datorită încălcării angajamentelor asumate în calitate de beneficiar prin cererea de plată depusă în campania 2008, precum și a dispozițiilor art. 7 alin. (1), lit. c) și f) din O.U.G. nr. 125/2006, sumele astfel obținute sunt necuvenite, prin urmare, în temeiul dispozițiilor legale naționale și europene (art. 42 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 12

1

din O.U.G. nr. 125/2006 și art. 73 alin. (1) din Regulamentul CE al Comisiei nr. 796/2004) recurentul reclamant are obligația de a returna sumele respective, majorate cu dobânzile calculate.

Pentru motivele expuse, solicită respingerea recursului formulat ca neîntemeiat.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 18 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 06 februarie 2019.

Controlul de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ are ca obiect Procesul-verbal nr. x din 1 octombrie 2014, emis de APIA - Direcția Antifraudă, Control Intern și Supracontrol - Serviciul Antifraudă, prin care s-a dispus obligarea reclamantului la plata sumei de 59.295,27 RON pentru faptul că, din suprafața totală de 149,44 ha pentru care a primit plăți în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață în campania 2008, acesta a depus documente justificative doar pentru suprafața de 52,55 ha situată pe raza comunei Rociu, iar nu și pentru diferența de 96,89 ha. S-a mai reținut că la momentul acordării sprijinului financiar în campania 2008,15 ha se aflau situate pe raza comunei Teiu, iar din anul 2009 au aparținut comunei Rociu.

Prin Decizia de soluționare a contestației nr. 159 din 10 decembrie 2004, APIA - Comisia de Soluționare a Contestațiilor a respins contestația reclamantului.

Prima instanță a reținut, sub aspectul normelor de drept material aplicabile, incidența în speță a dispozițiilor O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, Ordinului MADR nr. 246/2008 privind stabilirea modului de implementare, a condițiilor specifice și a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare în sectorul vegetal, pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu și zone defavorizate, precum și ale O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora.

Prima instanță a respins acțiunea reclamantei, constatând că reclamantul nu a depus documentele doveditoare ale dreptului de folosință a terenului, așa cum a recunoscut și în timpul controlului derulat de APIA prealabil întocmirii actelor contestate . În acest sens a apreciat că, în condițiile în care prin actele respective a fost sancționată tocmai neîndeplinirea acestei obligații legale (în anul 2008, la momentul depunerii cererii de plată ori la cel al solicitărilor ulterioare, adresate de APIA Centrul Județean Argeș), nu au nicio relevanță titlurile de proprietate ale unor terți și tabelul nominal, întocmit la 16 octombrie 2014, cu persoanele care i-au transmis teren în arendă în perioada 2007 - 2011, depuse în cursul judecății de față.

În speță, prima instanță a considerat că nu poate proceda la verificarea validității documentelor respective, ci doar a legalității actelor pârâtei prin prisma motivelor de fapt și de drept avute în vedere la emiterea acestora și a realității situației care a generat litigiul de față.

Cât privește Adeverința nr. x din 21 octombrie 2008, emisă de Primăria Comunei Rociu, prima instanță a înțeles să nu facă aprecieri asupra relevanței acesteia în dovedirea dreptului de folosință asupra terenurilor, prin comparație cu actele cerute lămurit art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 1125/2006 și de art. 4 din Ordinul MADR nr. 246/2008 sus citate, forma în vigoare la data depunerii cererii de plată și de la data solicitărilor APIA de a fi depuse acte doveditoare pentru terenul declarat - constatând că reclamantul nu a dovedit că adeverința a fost depusă la APIA Centrul Județean Argeș.

Față de susținerea pârâtei în sensul că, în timpul controlului său, actul nu a fost găsit la dosarul reclamantului, iar funcționarii APIA Centrul Județean Argeș nu cunoșteau existența acestuia prima instanță a considerat că era în sarcina reclamantului să dovedească depunerea actului, fapt nerealizat, observând totodată că adeverința respectivă este mult ulterioară datei depunerii cererii de plată și solicitării de clarificări din 27 septembrie 2008, ceea ce confirmă mențiunile actelor pârâtei conform cărora cererea de plată nu a fost însoțită de documentele prevăzute de lege.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-pârâte, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Recurentul reclamant nu a indicat în mod expres vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cu toate acestea, Înalta Curte a apreciat că argumentele invocate de acesta în motivarea recursului pot fi încadrate la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin criticile formulate în recurs, reclamantul a susținut că prima instanță a înlăturat în mod greșit înscrisurile administrate în probațiune pentru a dovedi dreptul său de folosința asupra terenurilor pentru care a beneficiat de sprijin financiar, greșit a considerat că titlurile de proprietate ale cetățenilor care au dat terenul în parte pentru a fi folosit de către fermier, precum și a tabelului nominal din 16 octombrie 2014 cu persoanele care i-au transmis terenul în arenda în perioada 2007 - 2011 sunt probe nepertinente, iar sancționarea înlăturării adeverinței nr. x/21.10.2008 la APIA - Centrul județean Argeș, care justifică dreptul de folosință asupra terenurilor, constituie o sancțiune prea drastică în raport de scopul și finalitatea legislației speciale aplicabile.

Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, act normativ în temeiul căruia s-a acordat sprijin financiar reclamantului, forma în vigoare la data depunerii cererii de plată, "Pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, solicitanții trebuie să fie înscriși în Registrul fermierilor, administrat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, să depună cerere de solicitare a plăților la termen și să îndeplinească următoarele condiții generale: (…) f) să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea".

Potrivit art. 4 din Ordinul MADR nr. 246/2008, forma în vigoare la data depunerii cererii de plată, "(1) Documentele doveditoare solicitate producătorului agricol, conform art. 7 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2006, privind utilizarea terenului agricol sunt, după caz, titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul de asociere în participațiune, contractul de închiriere sau altele asemenea".

Ulterior, ca urmare a modificărilor aduse prin Ordinul MADR nr. 1401 din 12 septembrie 2014 dispozițiile art. 4 au prevăzut:

"(1) Documentele care fac dovada utilizării legale a terenului agricol pentru care s-a depus cererea de plată, conform art. 7 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 139/2007, cu modificările și completările ulterioare, sunt, după caz, titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul de asociere în participațiune, contractul de închiriere, contractul de comodat sau adeverința eliberată de primărie conform înscrisurilor din registrul agricol, în cazul în care documentele prevăzute anterior nu pot fi puse la dispoziția Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. (...)".

Înalta Curte achiesează la considerentele primei instanțe în sensul că, pentru a beneficia de finanțare în înțelesul dispozițiilor legale sus-menționate, dovada privind dreptul de folosință și utilizarea terenului trebuie să existe în momentul depunerii cererii de plată. Așa fiind, față de susținerea intimatului pârât, în sensul că Adeverința nr. x din 21 octombrie 2008 nu apare ca fiind depusă la APIA - Centrul Județean Argeș, prima instanță a apreciat în mod corect că aceasta nu putea fi avută în vedere cu ocazia verificării legalității actelor atacate.

În ceea ce privește condițiile pentru a beneficia de schema de plată acordată în temeiul O.U.G. nr. 125/2006 începând din anul 2007, Înalta Curte împărtășește opinia intimatei pârâte în sensul că acestea impuneau dovedirea dreptului de folosință, cumulativ cu faptul utilizării terenurilor. În acest context, validează opinia primei instanțe în sensul că sarcina de a proba că adeverința a fost depusă la pârâtă anterior efectuării plății îi revenea recurentului reclamant, însă observă în această ordine de idei că posibilitatea de a dovedi faptul utilizării terenului prin adeverință eliberată de primărie în temeiul înscrisurilor din registrul agricol a fost conferită abia prin Ordinul MADR nr. 1401 din 12 septembrie 2014, aspect care confirmă susținerile pârâtei privind nedepunerea acesteia.

În concluzie, aplicarea corectă a dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 presupune ca înscrisurile care dovedesc utilizarea terenurilor să existe la data depunerii cererii de plată. Astfel, redactarea în scris a actelor juridice care atestă utilizarea fiind necesară ad probationem, nu sunt admisibile nici mijloacele de probă care dovedesc înțelegeri verbale și nici cele confecționate ulterior anului pentru care plata a fost solicită.

Înalta Curte nu poate împărtăși susținerile recurentului reclamant, în sensul că am fi în prezența unei interpretări formaliste, contrare scopului și finalității legii (evitarea abandonului terenurilor agricole), întrucât schema de plată constituie o formă de sprijin a agricultorilor care îndeplinesc condițiilor imperative prevăzute de lege, una dintre aceste condiții fiind dovedirea utilizării terenului pentru care se solicită plata în temeiul unui drept de proprietate sau drept de folosință constatat print-un act juridic (contract). Cu alte cuvinte, interpretarea corectă a normei legale nu permite acordarea schemei de plată pentru simplul fapt al utilizării unui teren, fără a fi dovedit dreptul (de proprietate sau de folosință) în virtutea căruia terenul a fost utilizat.

Mai mult, posibilitatea conferită prin norme de a dovedi faptul utilizării prin adeverință eliberată de Primărie în cazul în care "documentele prevăzute anterior nu pot fi puse la dispoziția Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură" vizează imposibilitatea dovedirii dreptului de proprietate pentru neemiterea titlului de proprietate, fără a scuti beneficiarul de obligația de a prezenta titlul în temeiul căruia deține imobilul, spre exemplu, în calitate de detentor precar.

Concluzionând, Înalta Curte apreciază că prima instanță a stabilit în mod corect valoarea probatorie a înscrisurilor administrate, dreptul la apărare al recurentului reclamant nefiind încălcat nu subzistă în cauză o încălcare a normelor de procedură care să atragă motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este neîntemeiat, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Sentinței nr. 86/F-CONT din 6 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 februarie 2019.

Procesat de GGC - LM