ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3136/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Tribunalul Argeș la data de 17.06.2015 reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) solicitând instanței să dispună anularea procesului-verbal nr. x/23.09.2014 prin care s-a stabilit în sarcina sa plata unui debit de 4300,48 RON.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că a obținut sprijin financiar pentru campania din anul 2007 în cadrul schemei SAPS și, respectiv, în cadrul schemei PNDC1.

Prin sentința nr. 173/29.02.2016, Tribunalul Argeș, secția civilă - Complet specializat de contencios administrativ și fiscal a dispus declinarea competenței în favoarea Curții de Apel Pitești.

Prin sentința civilă nr. 120/F-CONT din 30 mai 2016, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

Pentru a reține astfel, instanța de fond a reținut că la data depunerii cererii de plată, dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 prevedeau expres și explicit obligația de a fi prezentate de către solicitant anumite documente doveditoare ale dreptului de folosință a terenului, plus dovezi ale faptului că utilizează terenul.

Din probatoriul administrat rezultă că prin Procesul-verbal nr. x/23.09.2014, emis de APIA - Direcția Antifraudă, Control Intern și Supracontrol - Serviciul Antifraudă, s-a dispus obligarea relamantului A. la plata sumei de 4300,48 RON pentru faptul că, din suprafața totală de 45,44 ha pentru care a primit plăți în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață în campania 2007, acesta a depus documente justificative doar pentru suprafața de 37.55 ha situată pe raza comunei Rociu, iar nu și pentru diferența de 7.89 ha (3,19 ha pe raza comunei Rociu si 4,7 ha pe raza comunei Suseni). S-a mai reținut că la momentul acordării sprijinului financiar în campania 2007, era situată pe raza localității Rociu suprafața de 26,74 ha, pe raza comunei Căteasca suprafața de 14.00 ha, iar pe raza comunei Suseni suprafața de 4,7 ha.

A mai reținut instanța că nu poate fi primită susținerea recurentului conform căreia ar fi făcut dovada condițiilor prevăzute de lege prin intermediul adeverinței nr. x/18.01.2008 eliberată de comuna Rociu. Astfel prin nota de control din data de 24.11.2014 adeverința mai sus menționată a fost prezentată doar în timpul audierii la APIA, iar nu odată cu cererea de acordare a plății nr. 283/15.05.2007. De asemenea s-a reținut că fermierul A. nu a depus alte documente privind dreptul de utilizare pentru suprafețele de 1,2 ha din blocul fizic (BF) nr. 1198, respectiv de 3,5 ha din BF nr. 445, aferente localității Suseni, precum și pentru suprafețele de 9 ha din BF nr. 536, respectiv 10 ha din BF nr. 738 aferente localității Căteasca, solicitate la plată conform declarației pe proprie răspundere din anul 2007 (f…). De asemenea din același act rezultă că respectiva adeverința nr. x/18.01.2008 a fost semnată de reclamant în calitate de primar și de către inspectorul agricol B., fără a fi verificate înregistrările din rolul agricol, precum și faptul că fermierul A. a încheiat cu S.C. C. S.R.L. contractul de arenda nr. x/10.08.2005 prin care s-a transmis dreptul de folosință asupra suprafaței de 37,39 ha către societatea mai sus menționată.

De asemenea, în timpul soluționării cauzei nu s-a făcut dovada de către reclamant că a avut dreptul de utilizare și a folosit suprafața de 7.89 ha, din care 3,19 ha pe raza comunei Rociu si 4,7 ha pe raza comunei Suseni, astfel că în mod corect a fost respinsă contestația formulată de acesta.

În ce privește înscrisurile depuse după rămânerea în pronunțare Curtea de Apel Pitești a reținut că acestea nu pot fi luate în considerare având în vedere dispozițiile art. 394 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru cele expuse, în baza art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, constatând că nu există o vătămare a drepturilor și intereselor legitime ale reclamantului, instanța de fond instanța de fond a respins cererea acestuia ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile atacate a formulat recurs reclamantul criticând-o pentru netemeinice și nelegalitate.

A susținut că instanța de fond a făcut o gravă eroare, invocând norme care nu erau în vigoare la momentul depunerii cererii de plată. A mai susținut că la data de 15.05.2007, când s-a depus prima cerere pentru subvenții, nu exista obligația legală de dovedire a dreptului d folosință asupra terenurilor, aceasta fiind imnstituită ulterior prin Ordinul MADPR nr. 704/23.08.2007- act invocat de către pârâtă.

Contrar dispozițiilor legale, APIA a înțeles să limiteze actele în baza cărora se face dovada dreptului de folosință asupra terenurilor agricole la contractul de arendă sau titlul de proprietate.

Cerința esențială instituită de lege pentru a beneficia de schema de plată unică pe suprafața constă în dovedirea împrejurării că solicitantul exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, neinteresând titlul în temeiul căruia face s acest lucru și fără a limita actele în baza cărora se poate face această dovadă.

Contrar dispozițiilor legale, echipa de control a înțeles să limiteze actele în baza cărora se face dovada dreptului de folosință asupra terenurilor agricole numai la contractul de arendă sau titlul de proprietate.

A mai susținut că art. 6 din Legea nr. 16/1994 nu are incidență în cauză deoarece se referă la evidența pe care trebuie să o aibă consiliul local în vederea taxelor și impozitelor locale, O.U.G. nr. 125/2006 și Ordinul MAPDR nr. 704/23.08.2007 fiind neechivoce, în sensul acceptării oricărei dovezi a utilizării terenurilor agricole.

A mai arătat recurentul că netemeinic instanța de fond a înlăturat adeverința nr. x/24.05.2016 eliberată de Primăria Rociu (privind suprafața de 17,07 ha folosită de către fermierul A. în anul 2007, terenurile agricole în discuție fiind situate pe raza comunei Rociu-14,45 ha și a comunei Suseni - 3,52 ha), judecătorul fondului uitând că la termenul din 16.05.2016 a pus în discuția părților dovada folosinței terenului din Suseni și Căteasca.

De asemenea, a mai susținut recurentul că netemeinic echipa de control a concluzionat numai în baza adresei nr. x/08.10.2013 emisă de Primăria Suseni - că pe raza comunei Rociu, contestatorul ar fi primit sprijin financiar necuvenit pentru suprafața de 7,89 ha.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului întrucât nu este întemeiat în drept și nici în fapt, recurentul neinvocând nici unul din motivele de recurs prevăzute în mod limitativ de art. 488 C. proc. civ. Pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor invocate de intimată prin întâmpinare.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând recursul formulat raportat la probele administrate la dosarul cauzei și la hotărârea instanței de fond, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat și îl va respinge pentru următoarele considerente:

Cu privire la excepția nulității recursului formulată de intimata-pârâtă APIA prin întâmpinare, Înalta Curte constată că nu este întemeiată.

Criticile invocate de recurent, se circumscriu motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Astfel, nu se poate reține o lipsă a motivării recursului, instanța de control judiciar putând analiza criticile invocate în cererea de recurs care vizează casarea sentinței recurate.

Pe fondul recursului se reține că acesta nu este fondat pentru următoarele considerene:

La momentul formulării cererii de plată erau în vigoare dispozițiile O.U.G. nr. 125/2006.

Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, act normativ în temeiul căruia s-a acordat sprijin financiar reclamantului, forma în vigoare la data depunerii cererii de plată, "Pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, solicitanții trebuie să fie înscriși în Registrul fermierilor, administrat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, să depună cerere de solicitare a plăților la termen și să îndeplinească următoarele condiții generale: (…) f) să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea".

Înalta Curte, în acord cu prima instanță constată că, pentru a beneficia de finanțare în înțelesul dispozițiilor legale sus-menționate, dovada privind dreptul de folosință și utilizarea terenului trebuie să existe în momentul depunerii cererii de plată.

Astfel, față de susținerea recurentului, în sensul că a depus adeverința nr. x/18.01.2008, Înalta Curte, constată că instanța de fond a reținut corect că aceasta a fost prezentată doar în timpul audierii la APIA, iar nu odată cu cererea de acordare a plății nr. 283/15.05.2007. De asemenea, în mod corect s-a reținut că s-a reținut că fermierul A. nu a depus alte documente privind dreptul de utilizare pentru anumite suprafețe de teren .

De asemenea, adeverința nr. x/24.05.2016 eliberată de Primăria comunei Rociu,(fiind semnată de recurentul-reclamant în calitate de primar), prin care reclamantul a dorit să facă dovada faptului că la data de 15.05.2007 deținea dreptul de utilizare/folosință și a suprafeței de 3,19 ha aflată pe raza comunei Rociu precum și a suprafeței de 4,70 ha aflată pe raza comunei Suseni, nu are relevanță și nu poate constitui mijloc de probă în cauza prezentă atâta vreme cât reclamantul nu a făcut această dovadă la momentul depunerii de acordare a plății nr. 283/15.05.2007, adeverință, pe care, de altfel, în mod corect instanța de fond nu a analizat-o întrucât a fost depusă după închiderea dezbaterilor.

Primăria comunei Suseni, prin adresa nr. x/07.11.2012 a arătat că fermierul A. nu figurează înregistrat în evidențe cu suprafețe de teren agricol în arendă, concesiune, închiriere, în perioada 2007-2012, împrejurare care contrazice întru totul adeverința nr. x/24.05.2016 eliberată de Primăria comunei Rociu.

Nu poate fi primită critica recurentului potrivit căreia netemeinic instanța de fond a înlăturat adeverința nr. x/24.05.2016 eliberată de Primăria Rociu (privind suprafața de 17,07 ha folosită de către fermierul A. în anul 2007, terenurile agricole în discuție fiind situate pe raza comunei Rociu-14,45 ha și a comunei Suseni - 3,52 ha), judecătorul fondului uitând că la termenul din 16.05.2016 a pus în discuția părților dovada folosinței terenului din Suseni și Căteasca.

Or, la termenul de judecată din data de 16 mai 2016, instanța a pus în discuția părților să precizeze dovada folosinței terenului de la Suseni de 4,7 ha și cel de la Căteasca de 19 ha, care după anul 2007 s-a mutat la Rociu, apărătorul reclamantului arătând că face această dovadă cu adeverința eliberată de primăria Rociu, iar acea adeverință nr. 41/2008 include și aceste două terenuri din Căteasca și Suseni. A mai susținut apărătorul reclamantului că solictă să se amâne pronunțarea pentru a se consulta cu clientul său pe acest aspect, urmând să depună note scrise.

Prin urmare, față de aceste argumente susținute de apărătorul reclamantului în fața instanței de fond în cadrul dezbaterilor, rezultă foarte clar că acestea erau singurele apărări și probe pe care reclamantul le putea face în dovedirea folosinței suprafețelor de teren în discuție.

Însă, adeverința nr. x/24.05.2016 eliberată de Primăria Rociu, pe de o parte, este un înscris nou care este emis în anul 2016, după aproximativ 9 ani de la data depunerii cererii de acordare a plății nr. 283/15.05.2007 și solictării de clarificări din 20.10.2007, confirmând astfel că cererea de plată nu a fost însoțită de documentele prevăzute de lege, iar pe de altă parte, acest înscris este produs la o dată ulterioară rămânerii în pronunțare a cauzei la instanța de fond.

Or, pentru a beneficia de schema de plată acordată în temeiul O.U.G. nr. 125/2006 începând din anul 2007, condițiile impuneau dovedirea dreptului de folosință, cumulativ cu faptul utilizării terenurilor.

În concluzie, aplicarea corectă a dispozițiilor art. art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 presupune ca înscrisurile care dovedesc utilizarea terenurilor să existe la data depunerii cererii de plată. Astfel, mijloacele de probă depuse sau produse ulterior cererii de acordare a plății solicitate, nu sunt admisibile.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de fond a stabilit o corectă situație de fapt și interpretând în mod judicios dispozițiile legale aplicabile în cauză, pronunțând o soluție temeinică și legală.

Pentru toate aceste considerente în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 120/F-CONT din 30 mai 2016 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 iunie 2019.