Decizia nr. 438/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 94 a Curții de Apel Pitești

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 23 iulie 2015 sub nr. x/2015 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură anularea Procesului-verbal nr. x din 21 octombrie 2014, emis de A.P.I.A. - Direcția Control Intern și Supracontrol și a Deciziei nr. 183 din 22 ianuarie 2015 de soluționare a contestației.

Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 94/F-CONT din 21 aprilie 2016, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură.

Cererea de recurs Împotriva Sentinței nr. 94/F-CONT din 21 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În motivarea recursului, reclamanta a arătat, în esență, următoarele: Art. 4 alin. (1) și art. 5 alin. (1) din Ordinul nr. 246 din 2008 precizează care sunt documentele care fac dovada utilizării legale a terenului agricol pentru care s-a depus cererea de plată. Reclamanta a formulat cerere de sprijin financiar în baza contractului de arendare nr. x din 17 martie 2008, încheiat cu Primăria comunei Stoenești. Prin adresa din 21 aprilie 2011 A. a fost notificată cu privire la extrapolarea neconformității rezultate în urma controalelor din teren, iar constatările diferențelor rezultate în urma acestor controale, în conformitate cu art. 30 alin. (4) și art. 33 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 112/2009 au fost extrapolate la toată suprafața. Instanța de fond a arătat că a solicitat primăriilor orașului Băile Govora, comunei Malaia și comunei Costești informații cu privire la terenurile deținute de Asociație pe raza acestor localități, rezultând o anumită neconcordanță, ceea ce a condus la concluzia că reclamanta a fost beneficiarul unui sprijin financiar necuvenit cu privire la terenurile situate pe raza acestor localități. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat proba cu expertiza, pentru a se verifica suprafața de teren din contractul de arendă, însă instanța de judecată a respins această cerere. Urmare acestui fapt, reclamanta a depus la dosar raportul de expertiză întocmit în dosarul nr. x, raport ce confirmă că în teren se regăsește o suprafață mai mare decât cea din contractul de arendare, însă instanța apreciază greșit că expertul n-a făcut referire în fiecare an la suprafața de teren pe care a deținut-o Asociația. Or, Asociația a deținut terenul în baza aceluiași contract de arendare, în perioada 2008 - 2012. În situația în care probele administrate în cauză s-au dovedit a fi contradictorii, instanța avea obligația să administreze alte probe, astfel încât concluziile sale să fie fundamentate pe dovezi incontestabile. Raportul de expertiză confirmă că Asociația a deținut suprafața de teren pentru care a solicitat sprijin în anul 2011, iar pe de altă parte, în situația în care se constată diferențe, conform art. 6 din O.U.G. nr. 66/2011 trebuiau aplicate reduceri proporționale și nu anularea în întregime a cererii. Instanța de fond a reținut că temeiul de drept pentru constatarea abaterii reținută în actele atacate îl reprezintă art. 5 alin. (1) din OMDAR nr. 118/2009, care impunea, pentru 2011, depunerea copiei cardului de exploatație pentru acordarea plății unice pe suprafață pentru pășunile comunale, iar această obligație legală nu a fost probată ca fiind îndeplinită la momentul depunerii cererii de plată. Or, în ambele acte contestate nu se susține că Asociația nu a depus cardurile de exploatație, ci doar că la dosarul înregistrat la APIA- Centrul Județean Vâlcea nu au fost identificate cardurile membrilor Asociației. APIA avea posibilitatea de a cere clarificări cu privire la documentația depusă, însă astfel de clarificări nu au fost solicitate, de unde rezultă că aceste carduri se aflau la dosar în momentul aprobării cererii de plată. Conform art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, orice acțiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli și a stabilirii creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporționalității. De asemenea, procesul-verbal a fost emis cu încălcarea dispozițiilor art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, întrucât Asociației nu i s-a acordat posibilitatea de a formula un punct de vedere cu privire la conținutul acelui proces-verbal. Instanțele din România s-au pronunțat în mai multe rânduri că cei care cunosc sau trebuiau să cunoască normele legale și procedura de aplicare în cazul unor astfel de cereri ca cea formulată de către Asociație, sunt funcționari APIA care i-au consiliat și asistat pe beneficiari subvențiilor.

Apărările formulate în cauză La data de 21 iulie 2016, intimata-pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a depus la dosar întâmpinare, în cuprinsul căreia a solicitat respingerea recursului, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Instanța de fond a făcut o corectă interpretare a normelor legale incidente în speță, constatând că reclamanta A. a beneficiat în mod nelegal de sprijin financiar pe raza localităților Govora, Malaia și Costești, și că în mod legal APIA, în temeiul actelor administrative contestate în prezenta cauză, a stabilit în sarcina reclamantei creanțe bugetare rezultate din nereguli pentru campania din anul 2011, în valoare totală de 602.172,73 RON. Potrivit art. 5 alin. (1) din Ordinul nr. 246/2008, cum era în vigoare la data depunerii cererii de sprijin financiar, pentru a putea beneficia de acordarea plății unice pe suprafață pentru pășunile comunale utilizate pentru păscut sau producerea de făină necesară creșterii animalelor, se depun documentele arătate în art. 4 din același ordin, anexându-se copie după cardul exploatației, așa cum prevede Ordinul nr. 83/2008 al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a programului acțiunilor privind identificarea și înregistrarea porcinelor, ovinelor și caprinelor, precum și a programului acțiunilor privind identificarea și înregistrarea bovinelor. De asemenea, se anexează și copie a documentelor care atestă efectuarea lucrărilor pe pășune și sau declarație pe propria răspundere, după caz: - Pășunatul cu animalele, cosire a fanului; - Regenerări (însămânțări și supra însămânțări); -administrare de fertilizanți și amendamente; - Lucrări de curățare și altele asemenea. La fel de important, în conformitate cu alin. (3) al aceluiași articol din Ordinul nr. 246/2008, așa cum era în vigoare la data depunerii cererii aferente anului 2011, în cazul utilizării pășunilor comunale de către o formă asociativă legal constituită, aceasta poate depune cererea de plată prin reprezentantul legal și face dovada evidenței fiecărui proprietar de exploatație cu o copie după cardul exploatației și a suprafeței agricole care revine fiecărui membru pentru utilizare, printr-o listă nominală anexată la cerere. Rezultă cu evidență, din examinarea textului legal mai sus citat, că cele două cerințe sunt cumulative, pe de o parte. Instanța de fond a reținut corect, pe de altă parte, că reclamanta nu a îndeplinit cerința referitoare la depunerea copiei după cardul exploatației și a suprafeței agricole care revine fiecărui membru pentru utilizare, din lista nominală anexat la cerere. A mai observat corect prima instanță, că în condițiile în care cererea a fost formulată prin reprezentant, aceasta trebuia să fi însoțită de o listă nominală a titularilor de exploatații, din cadrul formei asociative, la care să fie atașate copiile cardurilor de exploatație, conform cerințelor din anexa ordinului mai sus amintit, cu menționarea codului exploatației, adresa exploatației, numele, prenumele/denumirea și CNP/CUI ale proprietarului exploatației. Baza legală a constatării abaterilor consemnate în actele infralegislative atacate în prezenta cauză, a mai arătat instanța, este reprezentat de art. 5 alin. (1) din Ordinul nr. 118/2009, care impunea în termeni categorici, pentru 2011, depunerea copiei cardului de exploatație pentru acordarea plății unice pe suprafață pentru pășunile comunale. Reclamanta consideră că a îndeplinit această cerință la momentul formulării cererii de sprijin, însă nu din culpa sa documentele respective nu au fost găsite la dosar, că în actele administrative contestate nu s-a reținut că asociația A. nu a depus cardurile de exploatație, ci doar că la dosarul depus la Apia nu au fost identificate cardurile de exploatație ale membrilor Asociației. Raționamentul este greșit, observă Înalta Curte, pur și simplu, faptul că acele carduri nu au fost găsite în dosarul depus la APIA, echivalează cu neîndeplinirea cerinței legale în discuție. Reclamanta trebuia să probeze depunerea documentelor la dosar, or, în lipsa producerii unei astfel de probe, afirmația rămâne nedovedită. În ceea ce privește suprafețele de teren, în mod corect prima instanță a reținut că reclamanta A. a beneficiat în mod nelegal de sprijinul financiar obținut anterior, în condițiile în care s-a demonstrat pe baza probelor administrate în cauză că în perioada de referință - anul 2011 - aceasta nu figurează ca având în proprietate sau în arendă terenul pe raza orașului Băile Govora, a comunei Malaia sau a comunei Costești. Este adevărat că în contractul de arendă din 17 martie 2008 este menționată suprafața de 478 ha însă strict pentru anul 2011 este irelevant în condițiile în care primăriile celor trei localități menționate mai sus au arătat că reclamanta nu figurează ca fiind înregistrată cu terenuri în proprietate sau în arendă. Așa cum a concluzionat instanța de fond, acest fapt este decisiv în soluționarea cauzei. În anul 2011 reclamanta nu figurează ca utilizând terenuri și, prin urmare, a beneficiat necuvenit de sprijinul financiar acordat. Astfel, la dosarul de fond se găsește adresa emisă de către Primăria orașului Băile Govora, sub nr. x din 11 februarie 2016, conform căreia la nivelul anului 2011, în evidența registrului de rol agricol, A. nu figurează ca având în proprietate sau în arendă terenuri. La dosarul de fond se află adresa primăriei comunei Malaia, înregistrată sub nr. x din 15 februarie 2016, în care se precizează că, în urma verificărilor efectuate în evidențele agricole și fiscale, reclamanta nu a fost identificată cu bunuri imobile (terenuri) nici în anul 2011, nici în alți ani. În fine, la dosarul de fond, Primăria comunei Costești, cu adresa din 19 februarie 2016, a comunicat că A. nu a figurat înscrisă cu bunuri imobile pe raza localității și nici nu a avut calitatea de arendator în cursul anului 2011. Primăria face precizarea că asociația reclamantă a făcut o declarație de impunere pentru prima dată în 7 mai 2014, sub nr. x, înscriindu-se în evidență cu 20 ha la Muntele Lespezi. Referitor la proba cu expertiza tehnică, refuzată de către instanță, Înalta Curte va reține că proba a fost corect respinsă din moment ce în anul 2011 reclamanta nu avea în utilizare suprafețe de teren pe raza localităților amintite. Înalta Curte va reține, contrar susținerilor din recurs, că nu au fost încălcate de către pârât dispozițiile art. 6 din O.U.G. nr. 66/2011 în condițiile în care textul legal precitat precizează că autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația de a exclude integral sau parțial de la rambursare acele cheltuieli care nu respectă condițiile de legalitate, regularitate ori conformitate stabilite de legislație, în condițiile în care în procesul de verificare a solicitărilor de plată se identifică astfel de cheltuieli. Cum în dosarul cauzei s-a dovedit că pentru perioada de referință reclamanta nu figurează cu terenuri în proprietate sau în arendă pentru a putea beneficia de sprijinul financiar solicitat, corect s-a stabilit în sarcina reclamantei creanța bugetară în valoare totală de 602.172,73 RON. De asemenea, Înalta Curte va reține că nu au fost încălcate nici dispozițiile art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, observând că prima instanță întemeiat a considerat că reclamanta a fost în poziția de a-și exprima punctul de vedere cu privire la rezultatul controlului în condițiile în care autoritatea pârâtă i-a solicitat informații cu privire la numărul de membri ai Asociației. Nici critica întemeiată pe prevederile art. 17 din aceeași ordonanță de guvern, nu este întemeiată. Textul legal amintit se referă la cerința ca în activitatea de constatare a unor nereguli și, respectiv a stabilirii creanțelor bugetare, se face aplicarea principiului proporționalității. Înalta Curte observă însă că reclamanta nu face decât să indice textul de lege, fără să dezvolte o argumentație prin care să demonstreze că în speța de față standardul proporționalității, în raport de condițiile concrete ale cauzei, nu ar fi fost respectat, ceea ce face imposibilă o analiză a instanței de control judiciar, sub acest aspect a actelor atacate și, în egală măsură, a hotărârii primei instanțe. În fine, desigur că funcționarii Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură trebuie să cunoască normele juridice pe baza cărora rezolvă cererile de sprijin financiar de tipul celei solicitate de către reclamanta din prezenta cauză, însă responsabilitatea pentru respectarea acestor reguli în virtutea cărora se solicită sprijinul revine în exclusivitate beneficiarilor unor astfel de fonduri. Față de cele ce preced, Înalta Curte, constatând că recursul este a nefondat, urmează să îl respingă ca atare, potrivit art. 496 din C. proc. civ.