ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 486/2015

Asupra cererii de suspendare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție- secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta G. (fostă F.P.) G. a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 370 din 12 noiembrie 2014 emis de Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În motivare, reclamanta a susținut că în anul 2013, când a împlinit 3 ani vechime în funcția de magistrat asistent la Înalta Curte, prin Ordinul nr. 243 din 25 septembrie 2013 emis de intimată, s-a stabilit că începând cu data de 1 octombrie 2013, promovează din funcția de magistrat asistent gradul III, gradația 2, clasa 97 (coeficient de ierarhizare 10,85) în cadrul Secției contencios administrativ și fiscal, în funcția de magistrat asistent gradul II, gradația 2, clasa 98 (coeficient de ierarhizare 11,16), urmând să primească o indemnizație de încadrare brută lunară în suma de 7.689 lei, la care se adaugă un cuantum în sumă de 1.155 lei, reprezentând spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, plus un cuantum de 1.233 lei, reprezentând spor confidențialitate + risc și suprasolicitare neuropsihică, totalizând un venit brut lunar în sumă de 10.077 lei.

Prin Ordinul nr. 46 din 4 martie 2014 emis de Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere că la data de 01 martie 2014, s-a stabilit că beneficiază de o majorare a indemnizației de încadrare brută lunară cu 5% și o reîncadrare pe funcția de magistrat asistent gradul II, gradația 3, clasa 100 (coeficient de ierarhizare 11,73) precum și de o indemnizație de încadrare brută lunară în sumă de 8.073, la care se adaugă un cuantum de 1.155 lei, reprezentând spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, plus un cuantum de 1.233 Iei, reprezentând spor confidențialitate + risc și suprasolicitare neuropsihică, totalizând un venii brut lunar în sumă de 10.461 lei.

Ulterior, în noiembrie 2014, fără a se anula ordinele mai sus precizate, prin Ordinul nr. 370 din 12 noiembrie 2014 a cărui suspendare se solicită, s-a stabilit că începând cu data de 01 octombrie 2013, G. (fostă F.P.) G., magistrat asistent gradul II, gradația 2, clasa 98 (coeficient de ierarhizare 11,16) la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, va primi o indemnizație de încadrare brută lunară în suma de 7.165, la care se adaugă un cuantum de 1.048 lei, reprezentând spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, plus un cuantum de 1.121 lei, reprezentând spor confidențialitate + risc și suprasolicitare neuropsihică, totalizând un venit brut lunar în sumă de 9.334 lei". Totodată, la art. 2 din același ordin, s-a stabilit că începând cu data de 01 februarie 2013, G. (fostă F.P.) G., magistrat asistent gradul II, gradația 3, clasa 100 (coeficient de ierarhizare 11,73) va primi o indemnizație de încadrare brută lunară în sumă de 7.514, la care se adaugă un cuantum de 1.048 lei, reprezentând spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, plus un cuantum de 1.121 lei, reprezentând spor confidențialitate + risc și suprasolicitare neuropsihică,

totalizând un venit brut lunar în sumă de 9.683 lei (cu 778 lei mai puțin decât venitul stabilit prin Ordinul nr. 46 din 4 martie 2014). Reclamanta consideră că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune-suspendarea actului atacat până la pronunțarea instanței de fond, respectiv existența unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente. În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, aparența de nelegalitate a Ordinului nr. 370 din 12 noiembrie 2014 este mai mult decât evidentă, în condițiile în care se stabilește o situație nouă pentru trecut și, totodată o altă situație decât cea stabilită prin Ordinele nr. 243 din 25 septembrie 2013 și nr. 46 din 4 martie 2014, deși aceste ultime două ordine nu au fost nici revocate și nici anulate.

Diminuarea retroactivă a drepturilor salariale începând cu 01 octombrie 2013, încalcă principiul constituțional al neretroactivității legii, principiul securității raporturilor juridice și principiul încrederii legitime a beneficiarului actelor anterioare, acte care de altfel nu au fost anulate. În opinia reclamantei, actul administrativ a cărui suspendare o solicită, este un act nemotivat, întrucât, deși în preambul face trimitere la anumite acte normative, nu explică nici procentul cu care s-a majorat indemnizația brută lunară și nici diminuarea salarială survenită. În ceea ce privește condiția prevenirii unei pagube iminente, reclamanta apreciază că și aceasta este îndeplinită, atâta vreme cât caracterul iminent al prejudiciului ce va fi suportat, este reprezentat de faptul că ordinul a cărui suspendare se solicită urmează să fie pus în executare, fiind evidente consecințele diminuării veniturilor lunare.

Se mai susține că diminuarea iminentă a veniturilor lunare este de natură a afecta situația financiară personală, întrucât pe lângă cheltuielile legate de utilități, are credite de nevoi personale ce au fost acordate în raport de veniturile realizate anterior emiterii ordinului a cărui suspendare o solicită. 2. Apărările pârâtei 2.1. Pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării actului administrativ atacat.

Cu privire la cazul bine justificat, a arătat că instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ, în acest sens fiind și practica în materie a Înaltei Curții de Casație și Justiție. Argumentele privind nemotivarea actului administrativ, cât și aplicarea retroactivă a acestuia vizează aspecte de fond ale cauzei, care nu pot fi examinate cu ocazia cererii de suspendare a executării actului administrativ, întrucât aceasta ar echivala cu o prejudecare a cererii de anulare.

Simpla existență a unei îndoieli a reclamantei asupra legalității actului administrativ atacat nu este de natură a conduce la soluția de suspendare a executării, întrucât pentru verificarea susținerilor reclamantei este necesară o analiză în profunzime a cauzei pe fond, care nu este posibilă a se realiza în cadrul soluționării unei cereri de suspendare. De asemenea, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege, rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiție inexistentă în cazul unei diminuări salariale, care poate fi recuperată, în acest sens cristalizându-se și practica în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

2.2. Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare și a solicitat, în esență, înlăturarea argumentelor intimatei și admiterea cererii de suspendare a executării Ordinului nr. nr. 370 din 12 noiembrie 2014, până la pronunțarea instanței de fond. II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție Verificându-și competența materială, instanța constată că, potrivit prevederilor art. 7 alin. (2) din Anexa VI a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, este competentă să soluționeze cauza de față. Ordinul nr. 370 din 12 noiembrie 2014 are natura juridică a unui act administrativ, fiindu-i aplicabil regimul juridic reglementat prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, fiind executoriu din oficiu. Pe de altă parte, din dispozițiile art. 14, cât și din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepțională care poate surveni exclusiv atunci când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis) ori, când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate). Dispozițiile Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nu prevăd că, în cazul contestării la Colegiul de Conducere al Înaltei Curții de Casație și Justiție a ordinului de salarizare emis de ordonatorul de credite, punerea în executare a acestui ordin se suspendă de drept, astfel încât, în cauză rămân pe deplin aplicabile dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”. Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Or, în cauză, petenta contestatoare a invocat ca împrejurări de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ a cărui suspendare s-a cerut, tocmai criticile de nelegalitate care vizează ordinul contestat la Colegiul de conducere, respectiv, care ar urma să fie analizate de instanța învestită cu cererea de anulare a actului administrativ fiscal atacat.

În jurisprudența sa constantă, Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși contestația/cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/ sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, vădita nemotivare a actului administrativ, modificarea semnificativă a actului administrativ în calea recursului administrativ, etc. De asemenea, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

În cauză, este necontestat că punerea în executare a unui act administrativ prin care au fost diminuate drepturile salariale va avea drept consecință diminuarea patrimoniului persoanei vizate, dar atâta vreme cât acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge cererea de suspendare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea formulată de G. (fostă F.P.) G. privind suspendarea executării Ordinului nr. nr. 370/2014 emis de Înalta Curte de Casație și Justiție. Definitivă. Cu recurs în 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie 2015.