ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 486/2015

Asupra cererii de

suspendare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție- secția contencios

administrativ și fiscal, reclamanta G. (fostă F.P.) G. a solicitat

suspendarea executării Ordinului nr. 370 din 12 noiembrie 2014 emis de Înalta

Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare.

În motivare,

reclamanta a susținut că în anul 2013, când a împlinit 3 ani vechime în funcția

de magistrat asistent la Înalta Curte, prin Ordinul nr. 243 din 25 septembrie 2013

emis de intimată, s-a stabilit că începând cu data de 1 octombrie 2013,

promovează din funcția de magistrat asistent gradul III, gradația 2, clasa 97

(coeficient de ierarhizare 10,85) în cadrul Secției contencios administrativ și

fiscal, în funcția de magistrat asistent gradul II, gradația 2, clasa 98

(coeficient de ierarhizare 11,16), urmând să primească o indemnizație de

încadrare brută lunară în suma de 7.689 lei, la care se adaugă un cuantum în

sumă de 1.155 lei, reprezentând spor pentru condiții de muncă grele,

vătămătoare ori periculoase, plus un cuantum de 1.233 lei, reprezentând spor

confidențialitate + risc și suprasolicitare neuropsihică, totalizând un venit

brut lunar în sumă de 10.077 lei.

Prin Ordinul nr. 46

din 4 martie 2014 emis de Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere

că la data de 01 martie 2014, s-a stabilit că beneficiază de o majorare a

indemnizației de încadrare brută lunară cu 5% și o reîncadrare pe funcția de

magistrat asistent gradul II, gradația 3, clasa 100 (coeficient de ierarhizare

11,73) precum și de o indemnizație de încadrare brută lunară în sumă de

8.073, la care se adaugă un cuantum de 1.155 lei, reprezentând spor pentru

condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, plus un cuantum de 1.233

Iei, reprezentând spor confidențialitate + risc și suprasolicitare

neuropsihică, totalizând un venii brut lunar în sumă de 10.461 lei.

Ulterior, în

noiembrie 2014, fără a se anula ordinele mai sus precizate, prin Ordinul nr. 370

din 12 noiembrie 2014 a cărui suspendare se solicită, s-a stabilit că începând

cu data de 01 octombrie 2013, G. (fostă F.P.) G., magistrat asistent gradul II,

gradația 2, clasa 98 (coeficient de ierarhizare 11,16) la Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, va primi o

indemnizație de încadrare brută lunară în suma de 7.165, la care se adaugă un

cuantum de 1.048 lei, reprezentând spor pentru condiții de muncă grele,

vătămătoare ori periculoase, plus un cuantum de 1.121 lei, reprezentând spor

confidențialitate + risc și suprasolicitare neuropsihică, totalizând un venit

brut lunar în sumă de 9.334 lei".

Totodată, la art. 2

din același ordin, s-a stabilit că începând cu data de 01 februarie 2013, G.

(fostă F.P.) G., magistrat asistent gradul II, gradația 3, clasa 100 (coeficient

de ierarhizare 11,73) va primi o indemnizație de încadrare brută lunară în sumă

de 7.514, la care se adaugă un cuantum de 1.048 lei, reprezentând spor pentru

condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, plus un cuantum de 1.121

lei, reprezentând spor confidențialitate + risc și suprasolicitare

neuropsihică, totalizând un venit brut lunar în sumă de 9.683 lei (cu 778 lei mai

puțin decât venitul stabilit prin Ordinul nr. 46 din 4 martie 2014).

Reclamanta consideră

că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004

pentru a se dispune-suspendarea actului atacat până la pronunțarea instanței de

fond, respectiv existența unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii

unei pagube iminente.

În ceea ce privește

condiția cazului bine justificat, aparența de nelegalitate a Ordinului nr. 370

din 12 noiembrie 2014 este mai mult decât evidentă, în condițiile în care se

stabilește o situație nouă pentru trecut și, totodată o altă situație decât cea

stabilită prin Ordinele nr. 243 din 25 septembrie 2013 și nr. 46 din 4 martie 2014,

deși aceste ultime două ordine nu au fost nici revocate și nici anulate.

Diminuarea

retroactivă a drepturilor salariale începând cu 01 octombrie 2013, încalcă

principiul constituțional al neretroactivității legii, principiul

securității raporturilor juridice și principiul încrederii legitime a

beneficiarului actelor anterioare, acte care de altfel nu au fost anulate.

În opinia

reclamantei, actul administrativ a cărui suspendare o solicită, este un act

nemotivat, întrucât, deși în preambul face trimitere la anumite acte normative,

nu explică nici procentul cu care s-a majorat indemnizația brută lunară și nici

diminuarea salarială survenită.

În ceea ce privește

condiția prevenirii unei pagube iminente, reclamanta apreciază că și aceasta

este îndeplinită, atâta vreme cât caracterul iminent al prejudiciului ce va fi

suportat, este reprezentat de faptul că ordinul a cărui suspendare se solicită

urmează să fie pus în executare, fiind evidente consecințele diminuării

veniturilor lunare.

Se mai susține că

diminuarea iminentă a veniturilor lunare este de natură a afecta situația

financiară personală, întrucât pe lângă cheltuielile legate de utilități, are

credite de nevoi personale ce au fost acordate în raport de veniturile

realizate anterior emiterii ordinului a cărui suspendare o solicită.

2.1. Pârâta Înalta

Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea

cererii de suspendare a executării actului administrativ atacat.

Cu privire la cazul

bine justificat, a arătat că instanța nu trebuie să procedeze la analizarea

criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a

actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele

împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o

îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act

administrativ, în acest sens fiind și practica în materie a Înaltei

Curții de Casație și Justiție.

Argumentele privind

nemotivarea actului administrativ, cât și aplicarea retroactivă a acestuia

vizează aspecte de fond ale cauzei, care nu pot fi examinate cu ocazia cererii

de suspendare a executării actului administrativ, întrucât aceasta ar echivala

cu o prejudecare a cererii de anulare.

Simpla existență a

unei îndoieli a reclamantei asupra legalității actului administrativ atacat nu

este de natură a conduce la soluția de suspendare a executării, întrucât pentru

verificarea susținerilor reclamantei este necesară o analiză în profunzime a

cauzei pe fond, care nu este posibilă a se realiza în cadrul soluționării unei

cereri de suspendare.

De asemenea, din

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege, rezultă că noțiunea de pagubă

iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor și

previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiție inexistentă în cazul unei

diminuări salariale, care poate fi recuperată, în acest sens cristalizându-se

și practica în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

2.2. Reclamanta a

formulat răspuns la întâmpinare și a solicitat, în esență, înlăturarea

argumentelor intimatei și admiterea cererii de suspendare a executării

Ordinului nr. nr. 370 din 12 noiembrie 2014, până la pronunțarea instanței de

fond.

II. Soluția Înaltei

Curți de Casație și Justiție

Verificându-și

competența materială, instanța constată că, potrivit prevederilor art. 7 alin. (2)

din Anexa VI a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului

plătit din fonduri publice, este competentă să soluționeze cauza de față.

Ordinul nr. 370 din 12

noiembrie 2014 are natura juridică a unui act administrativ, fiindu-i aplicabil

regimul juridic reglementat prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare.

Din dispozițiile

generale ale Legii nr. 554/2004 rezultă că actul administrativ se bucură de

prezumția de legalitate, fiind executoriu din oficiu.

Pe de altă parte, din

dispozițiile art. 14, cât și din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004

rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură

excepțională care poate surveni exclusiv atunci când acest lucru este prevăzut

expres în lege (suspendarea de drept - ope legis) ori, când sunt îndeplinite

cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei

vătămate).

Dispozițiile Legii nr.

284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice

nu prevăd că, în cazul contestării la Colegiul de Conducere al Înaltei

Curții de Casație și Justiție a ordinului de salarizare

emis de ordonatorul de credite, punerea în executare a acestui ordin se

suspendă de drept, astfel încât, în cauză rămân pe deplin aplicabile

dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, potrivit art.

14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a

autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea

executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de

fond”.

Deci, cu alte

cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în

situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a

celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării

unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine

justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004

ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de

natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ.

Or, în cauză, petenta

contestatoare a invocat ca împrejurări de fapt și de drept de natură să creeze

o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ a cărui

suspendare s-a cerut, tocmai criticile de nelegalitate care vizează ordinul

contestat la Colegiul de conducere, respectiv, care ar urma să fie analizate de

instanța învestită cu cererea de anulare a actului administrativ fiscal atacat.

În jurisprudența sa

constantă, Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de

Casație și Justiție a reținut că pentru conturarea cazului

temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța

nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se

întemeiază însăși contestația/cererea de anulare a actului administrativ, ci

trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/

sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra

prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări

vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială

serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de

Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ

necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul

unor dispoziții legale declarate neconstituționale, vădita nemotivare a actului

administrativ, modificarea semnificativă a actului administrativ în calea

recursului administrativ, etc.

De asemenea, din

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă

iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

În cauză, este necontestat

că punerea în executare a unui act administrativ prin care au fost diminuate

drepturile salariale va avea drept consecință diminuarea patrimoniului

persoanei vizate, dar atâta vreme cât acest lucru are la bază un act

administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, diminuarea

patrimoniului are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor art.

2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Pentru considerentele

arătate, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va

respinge cererea de suspendare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea

formulată de G. (fostă F.P.) G. privind suspendarea executării Ordinului nr.

nr. 370/2014 emis de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Definitivă.

Cu recurs în 5 zile

de la comunicare.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 februarie 2015.