ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 487/2015

Asupra cererii de

suspendare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, contestatoare A.M.M. a solicitat suspendarea executării

Ordinelor nr. 381/2014 și 382/2014 emise de Înalta Curte de Casație și

Justiție, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare.

În motivare, petenta

contestatoare a susținut că în anul 2013, când a împlinit 3 ani vechime în

funcția de magistrat asistent la Înalta Curte, prin Ordinul nr. 60 din 13

martie 2013 emis de intimată, s-a stabilit că începând cu data de 1 martie 2013,

promovează din funcția de magistrat asistent gradul III, gradația 2, clasa 98

(coeficient de ierarhizare 11,12) în cadrul secției contencios administrativ și

fiscal, în funcția de magistrat asistent gradul II, gradația 2, clasa 98

(coeficient de ierarhizare 11,16), urmând să primească o indemnizație de

încadrare brută lunară în suma de 7689, la care se adaugă un cuantum în sumă de

1.155 lei, reprezentând spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori

periculoase, plus un cuantum de 1.233 lei, reprezentând spor confidențialitate

+ risc și suprasolicitare neuropsihică, totalizând un venit brut lunar în sumă

de 10.077 lei.

În anul 2014, când a

împlinit 10 ani vechime în muncă, prin Ordinul nr. 382 din 14 noiembrie 2014

s-a stabilit că, începând cu data de 01 octombrie 2014, petenta, având funcția

magistrat asistent gradul II, gradația 3, clasa 101 (coeficient de ierarhizare

12,01) în cadrul secției penale, beneficiază de o majorare a indemnizației de

încadrare brută lunară cu 2,5% și o reîncadrare pe funcția de magistrat

asistent gradul II, gradația 3, clasa 101 (coeficient de ierarhizare 12,01).

De asemenea, s-a

stabilit că începând cu aceeași dată, va primi o indemnizație de încadrare

brută lunară în sumă de 7.689, la care se adaugă un cuantum de 1.048 lei,

reprezentând spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase,

plus un cuantum de 1.121 lei (spor confidențialitate + risc și suprasolicitare

neuropsihică) totalizând un venit brut lunar în sumă de 9.858 lei.

Ulterior, în

noiembrie 2014, fără a se anula ordinele mai sus precizate, prin Ordinul nr. 381

din 14 noiembrie 2014 a cărui suspendare se solicită, s-a stabilit că începând

cu data de 01 octombrie 2013, petenta, magistrat asistent gradul II, gradația

2, clasa 98 (coeficient de ierarhizare 11,16) la Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, va primi o indemnizație de încadrare brută lunară în

suma de 7.165, la care se adaugă un cuantum de 1.048 lei, reprezentând spor

pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, plus un cuantum de

1.121 lei, reprezentând spor confidențialitate + risc și suprasolicitare

neuropsihică, totalizând un venit brut lunar în sumă de 9.334 lei.

Totodată, la art. 2

din același ordin, s-a stabilit că începând cu data de 01 noiembrie 2013, petenta,

magistrat asistent gradul II, gradația 3, clasa 100 (coeficient de ierarhizare

11,73) va primi o indemnizație de încadrare brută lunară în sumă de 7.514, la

care se adaugă un cuantum de 1.048 lei, reprezentând spor pentru condiții de

muncă grele, vătămătoare ori periculoase, plus un cuantum de 1.121 lei,

reprezentând spor confidențialitate + risc și suprasolicitare neuropsihică,

totalizând un venit brut lunar în sumă de 9.683 lei (cu 394 lei mai puțin decât

venitul stabilit prin Ordinul nr. 60 din 13 martie 2013, prin care s-a stabilit

un venit brut lunar în sumă de 10.077 lei).

Contestatoarea

consideră că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din

Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea Ordinului nr. 381 din 14

noiembrie 2014 până la pronunțarea instanței de fond, respectiv existența unui

caz bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente.

În ceea ce privește

condiția cazului bine justificat, aparența de nelegalitate a Ordinului nr. 381

din 14 noiembrie 2014 este mai mult decât evidentă, în condițiile în care se

stabilește o situație nouă pentru trecut și, totodată o altă situație decât cea

stabilită prin Ordinele nr. 291 din 29 noiembrie 2013 și nr. 60 din 13 martie 2013,

deși aceste ultime două ordine nu au fost nici revocate și nici anulate.

Diminuarea

retroactivă a drepturilor salariale începând cu 01 octombrie 2013, încalcă

principiul constituțional al neretroactivității legii, principiul

securității raporturilor juridice și principiul încrederii legitime a

beneficiarului actelor anterioare, acte care de altfel nu au fost anulate.

În opinia

reclamantei, actele administrative a căror suspendare o solicită sunt nemotivate,

întrucât, deși în preambul face trimitere la anumite acte normative, nu explică

nici procentul cu care s-a majorat indemnizația brută lunară și nici diminuarea

salarială survenită, iar referitor la Ordinul nr. 382 din 14 noiembrie 2014 a fost

diminuat sporul de vechime în funcție de la 5% la 2,5% fără a exista o

bază legală.

În ceea ce privește

condiția prevenirii unei pagube iminente, reclamanta apreciază că și aceasta

este îndeplinită, atâta vreme cât caracterul iminent al prejudiciului ce va fi

suportat este reprezentat de faptul că ordinul a cărui suspendare se solicită urmează

să fie pus în executare începând cu luna noiembrie 2014.

Se mai susține că

diminuarea iminentă a veniturilor lunare este de natură a afecta situația

financiară personală, în condițiile în care plătește rate lunare în

vederea rambursării unui credit imobiliar și credit de nevoi personale.

2.1. Pârâta Înalta

Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea

cererii de suspendare.

Cu privire la cazul

bine justificat, a arătat că instanța nu trebuie să procedeze la analizarea

criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a

actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele

împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o

îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act

administrativ, în acest sens fiind și practica în materie a Înaltei

Curții de Casație și Justiție.

Argumentele privind

nemotivarea actului administrativ, cât și aplicarea retroactivă a acestuia

vizează aspecte de fond ale cauzei, care nu pot fi examinate cu ocazia cererii

de suspendare a executării actului administrativ, întrucât aceasta ar echivala

cu o prejudecare a cererii de anulare.

Simpla existență a

unei îndoieli a reclamantei asupra legalității actului administrativ atacat nu

este de natură a conduce la soluția de suspendare a executării, întrucât pentru

verificarea susținerilor reclamantei este necesară o analiză în profunzime a

cauzei pe fond, care nu este posibilă a se realiza în cadrul soluționării unei

cereri de suspendare.

De asemenea, din

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege, rezultă că noțiunea de pagubă

iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor și

previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiție inexistentă în cazul unei

diminuări salariale, care poate fi recuperată, în acest sens cristalizându-se

și practica în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

2.2. Contestatoarea a

formulat răspuns la întâmpinare și a solicitat, în esență, înlăturarea

argumentelor intimatei și admiterea cererii de suspendare a executării

Ordinului nr. 381 și 382 din 14 noiembrie 2014, până la pronunțarea

instanței de fond.

II. Soluția Înaltei

Curți de Casație și Justiție

Verificându-și

competența materială, instanța constată că, potrivit prevederilor art. 7 alin. (2)

din Anexa VI a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului

plătit din fonduri publice, este competentă să soluționeze cauza de față.

Ordinele contestate

sunt acte administrative, fiindu-le aplicabil regimul juridic reglementat prin

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare.

Din dispozițiile

generale ale Legii nr. 554/2004 rezultă că actul administrativ se bucură de

prezumția de legalitate, fiind executoriu din oficiu.

Pe de altă parte, din

dispozițiile art. 14, cât și din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004

rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură

excepțională care poate surveni exclusiv atunci când acest lucru este prevăzut

expres în lege (suspendarea de drept - ope legis) ori, când sunt îndeplinite

cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei

vătămate).

Dispozițiile Legii nr.

284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice

nu prevăd că, în cazul contestării la Colegiul de Conducere al Înaltei

Curții de Casație și Justiție a ordinului de salarizare

emis de ordonatorul de credite, punerea în executare a acestui ordin se

suspendă de drept, astfel încât, în cauză rămân pe deplin aplicabile

dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, potrivit art.

14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a

autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea

executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de

fond”.

Deci, cu alte

cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în

situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a

celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării

unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine

justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004

ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de

natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ.

Or, în cauză,

contestatoare a invocat ca împrejurări de fapt și de drept de natură să creeze

o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, tocmai

criticile de nelegalitate care vizează ordinul contestat la Colegiul de

conducere, respectiv, care ar urma să fie analizate de instanța învestită cu

cererea de anulare a actului administrativ fiscal atacat.

În jurisprudența sa

constantă, Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de

Casație și Justiție a reținut că pentru conturarea cazului

temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța

nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se

întemeiază însăși contestația/ cererea de anulare a actului administrativ, ci

trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau

de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției

de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări

vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială

serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de

Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ

necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul

unor dispoziții legale declarate neconstituționale, vădita nemotivare a actului

administrativ, modificarea semnificativă a actului administrativ în calea

recursului administrativ, etc.

De asemenea, din

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă

iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

În cauză, este

necontestat că punerea în executare a unui act administrativ prin care au fost

diminuate drepturile salariale va avea drept consecință diminuarea

patrimoniului persoanei vizate, dar atâta vreme cât acest lucru are la bază un

act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, diminuarea

patrimoniului are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor art.

2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Pentru considerentele

arătate, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va

respinge cererea de suspendare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea

formulată de A.M.M. privind suspendarea executării Ordinelor nr. 381 și nr.

382 din 14 noiembrie 2014 emise de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cu recurs în 5 zile

de la comunicare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 februarie 2015.