ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1896/2015

Decizia nr. 1896/2015

Asupra cererii de suspendare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea formulată, reclamanta A. a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 358 din 12 noiembrie 2014 emis de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea cererii de suspendare reclamanta a susținut că în anul 2013 când a împlinit 3 ani vechime în funcția de magistrat asistent la Înalta Curte, prin Ordinul nr. 77 din 9 aprilie 2013 emis de intimată, s-a stabilit că începând cu data de 1 aprilie 2013, promovează din funcția de magistrat asistent gradul III, în funcția de magistrat asistent gradul II, gradația 2.

Prin Ordinul nr. 25 din 3 februarie 2014, având în vedere că la data de 15 ianuarie 2014 a împlinit 10 ani vechime în muncă, a fost reîncadrată pe funcția de magistrat-asistent gradul II, gradația 3, clasa 100 (coeficient de ierarhizare 11,73).

Ulterior, în noiembrie 2014, fără a se anula ordinele mai sus precizate, prin Ordinul nr. 358 din 12 noiembrie 2014 a cărui suspendare se solicită, s-a stabilit că începând cu data de 1 aprilie 2013, „B., magistrat asistent gradul II, gradația 2, clasa 98 (coeficient de ierarhizare 11, 16) la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, va primi o indemnizație de încadrare brută lunară în suma de 7.165, la care se adaugă un cuantum de 1.048 RON, reprezentând spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, plus un cuantum de 1.121 RON, reprezentând spor confidențialitate + risc și suprasolicitare neuropsihică, totalizând un venit brut lunar în sumă de 9.334 RON".

Totodată, la art. 2 din același ordin, s-a stabilit că începând cu data de 1 februarie 2014, doamna A., magistrat asistent gradul II, gradația 3, clasa 100 (coeficient de ierarhizare 11, 73) va primi o indemnizație de încadrare brută lunară înhuma de 7.514, la care se adaugă un cuantum de 1.048 RON, reprezentând spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, plus un cuantum de 1.121 RON, reprezentând spor confidențialitate + risc și suprasolicitare neuropsihică, totalizând un venit brut lunar în sumă de 9.683 RON.

Reclamanta consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune-suspendarea actului atacat până la pronunțarea instanței de fond, respectiv existența unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente.

Mai apreciază că în ceea ce privește condiția cazului bine justificat, aparența de nelegalitate a Ordinului nr. 358 din 12 noiembrie 2014 este mai mult decât evidentă, în condițiile în care în primul rând stabilește o situație nouă pentru trecut și în al doilea rând, stabilește o altă situație decât cea stabilită prin Ordinele nr. 77 din 9 aprilie 2013 și nr. 25 din 3 februarie 2014, deși aceste ultime două ordine nu au fost nici revocate și nici anulate.

Se mai susține că prin ordinul a cărui suspendare o solicită se încalcă principiul neretroactivității efectelor actelor administrative, principiul securității raporturilor juridice și principiul încrederii legitime a beneficiarului actelor anterioare, acte care de altfel nu au fost anulate, angajatul neavând nicio culpă privitor la modul de calcul al salariului.

Ordinul nr. 358 din 12 noiembrie 2014 al Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție dispune reîncadrarea cu un salariu diminuat, cu efect retroactiv, deși ordinele anterioare, inclusiv cel de la data încadrării în funcția de magistrat-asistent nu sunt revocate sau anulate, iar revocarea celor anterioare nu poate fi implicită.

În opinia reclamantei, actul administrativ a cărui suspendare o solicită, este un act nemotivat, întrucât, deși în preambul face trimitere la anumite acte normative, nu explică nici procentul cu care s-a majorat indemnizația brută lunară și nici diminuarea salarială survenită.

În ceea ce privește condiția prevenirii unei pagube iminente, reclamanta apreciază că și aceasta este îndeplinită, atâta vreme cât caracterul iminent al prejudiciului ce va fi suportat, este reprezentat de faptul că ordinul a cărui suspendare se solicită urmează să fie pus în executare, fiind evidente consecințele diminuării veniturilor lunare.

Se mai susține că diminuarea iminentă a veniturilor lunare este de natură a afecta situația financiară personală, întrucât pe lângă cheltuielile legate de utilități, are credite de nevoi personale ce au fost acordate în raport de veniturile realizate anterior emiterii ordinului a cărui suspendare o solicită.

1.2. Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare, având în vedere că în jurisprudența sa constantă, Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Argumentele privind nemotivarea actului administrativ, cât și aplicarea retroactivă a acestuia vizează aspecte de fond ale cauzei, care nu pot fi examinate cu ocazia cererii de suspendare a executării actului administrativ, întrucât aceasta ar echivala cu o prejudecare a cererii de anulare.

Simpla existență a unei îndoieli a reclamantei asupra legalității actului administrativ atacat nu este de natură a conduce la soluția de suspendare a executării, întrucât pentru verificarea susținerilor reclamantei este necesară o analiză în profunzime a cauzei pe fond, care nu este posibilă a se realiza în cadrul soluționării unei cereri de suspendare.

De asemenea, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege, rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiție inexistentă în cazul unei diminuări salariale, care poate fi recuperată, (în acest sens Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțându-se în mod constant în soluționarea cauzelor având obiect similar cu cel al prezentei cauze).

1.3. Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de Înalta Curte și a solicitat, în esență, înlăturarea argumentelor intimatei și admiterea cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 358 din 12 noiembrie 2014 până la pronunțarea instanței de fond.

2.1. Verificându-și competența materială, instanța constată că, potrivit prevederilor art. 7 alin. (2) din Anexa VI a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, este competentă să soluționeze cauza de față.

2.2. În cauză este necontestat că Ordinul nr. 398 din 14 noiembrie 2014 are natura juridică a unui act administrativ, fiindu-i aplicabil regimul juridic reglementat prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, fiind executoriu din oficiu.

Pe de altă parte, din dispozițiile art. 14, cât și din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepțională care poate surveni exclusiv atunci când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis) ori, când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate).

Dispozițiile Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nu prevăd că, în cazul contestării la Colegiul de Conducere al ICCJ a ordinului de salarizare emis de ordonatorul de credite, punerea în executare a acestui ordin se suspendă de drept, astfel încât, în cauză rămân pe deplin aplicabile dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Or, în cauză, petenta contestatoare a invocat ca împrejurări de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ a cărui suspendare s-a cerut, tocmai criticile de nelegalitate care vizează ordinul contestat la Colegiul de conducere, respectiv, care ar urma să fie analizate de instanța învestită cu cererea de anulare a actului administrativ fiscal atacat.

În jurisprudența sa constantă, Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși contestația/cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, vădita nemotivare a actului administrativ, modificarea semnificativă a actului administrativ în calea recursului administrativ, etc.

De asemenea, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

În cauză, este necontestat că punerea în executare a unui act administrativ prin care au fost diminuate drepturile salariale va avea drept consecință diminuarea patrimoniului persoanei vizate, dar atâta vreme cât acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege.

Astfel fiind, rezultă că susținerile petentei contestatoare nu se circumscriu prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, astfel încât cererea de suspendare va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 358 din 12 noiembrie 2014 emis de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulată de A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2015.

Procesat de GGC - LM