ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 93/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată, reclamanta N.A.I. a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 368 din 12 noiembrie 2014 emis de Înalta Curte de Casație și Justiție. În motivarea cererii de suspendare reclamanta a susținut că în anul 2013 când a împlinit 3 ani vechime în funcția de magistrat asistent la Înalta Curte, prin Ordinul nr. 79 din 9 aprilie 2013 emis de intimată, s-a stabilit că începând cu data de 1 aprilie 2013, promovează din funcția de magistrat asistent gradul III, gradația 2, clasa 97 (coeficient de ierarhizare 10,85) în cadrul secției a II-a civilă, în funcția de magistrat asistent gradul II, gradația 2, clasa 98 (coeficient de ierarhizare 11,16).

De asemenea, s-a stabilit că începând cu aceeași dată, va primi o indemnizație de încadrare brută lunară în suma de 7.689 lei, la care se adaugă un cuantum în sumă de 1.155 lei, reprezentând spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, plus un cuantum de 1.233 lei, reprezentând spor confidențialitate + risc și suprasolicitare neuropsihică, totalizând un venit brut lunar în sumă de 10.077 lei.

În anul 2014, când a împlinit 10 ani vechime în muncă, prin Ordinul nr. 28 din 03 februarie 2014 emis de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit că începând cu data de 01 decembrie 2013, petenta, având funcția magistrat asistent gradul II, gradația 2, clasa 98 (coeficient de ierarhizare 11,16) în cadrul secției de contencios administrativ și fiscal, beneficiază de o majorare a indemnizației de încadrare brută lunară cu 5% și o reîncadrare pe funcția de magistrat asistent gradul II, gradația 3, clasa 100 (coeficient de ierarhizare 11,73)". De asemenea, s-a stabilit că începând cu aceeași dată, va primi o indemnizație de încadrare brută lunară în sumă de 8.073 lei, la care se adaugă un cuantum de 1.155 lei, reprezentând spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, plus un cuantum de 1.233 Iei, reprezentând spoi confidențialitate + risc și suprasolicitare neuropsihică, totalizând un venii brut lunar în sumă de 10.461 lei". Ulterior, în noiembrie 2014, fără a se anula ordinele mai sus precizate, prin Ordinul nr. 368 din 12 noiembrie 2014 a cărui suspendare se solicită, s-a stabilit că începând cu data de 01 aprilie 2013, „doamna N.A.I., magistrat asistent gradul II, gradația 2, clasa 98 (coeficient de ierarhizare 11,16) la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal,

va primi o indemnizație de încadrare brută lunară în suma de 7.165 lei, la care se adaugă un cuantum de 1.048 lei, reprezentând spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, plus un cuantum de 1.121 lei, reprezentând spor confidențialitate + risc și suprasolicitare neuropsihică, totalizând un venit brut lunar în sumă de 9.334 lei". Totodată, la art. 2 din același ordin, s-a stabilit că începând cu data de 01 februarie 2013, doamna N.A.I., magistrat asistent gradul II, gradația 3, clasa 100 (coeficient de ierarhizare 11,73) va primi o indemnizație de încadrare brută lunară în sumă de 7.514 lei, la care se adaugă un cuantum de 1.048 lei, reprezentând spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, plus un cuantum de 1.121 lei, reprezentând spor confidențialitate + risc și suprasolicitare neuropsihică, totalizând un venit brut lunar în sumă de 9.683 lei (cu 778 lei mai puțin decât venitul stabilit prin Ordinul nr. 28 din 03 februarie 2014)". Reclamanta consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune-suspendarea actului atacat până la pronunțarea instanței de fond, respectiv existența unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente.

Mai apreciază că în ceea ce privește condiția cazului bine justificat, aparența de nelegalitate a Ordinului nr. 368 din 12 noiembrie 2014 este mai mult decât evidentă, în condițiile în care în primul rând stabilește o situație nouă pentru trecut și în al doilea rând, stabilește o altă situație decât cea stabilită prin Ordinele nr. 79 din 09 aprilie 2013 și nr. 28 din 03 februarie 2014, deși aceste ultime două ordine nu au fost nici revocate și nici anulate. Se mai susține că prin ordinul a cărui suspendare o solicită se încalcă principiul neretroactivității efectelor actelor administrative, principiul securității raporturilor juridice și principiul încrederii legitime a beneficiarului actelor anterioare, acte care de altfel nu au fost anulate, angajatul neavând nicio culpă privitor la modul de calcul al salariului.

Ordinul nr. 368 din 12 noiembrie 2014 al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție dispune reîncadrarea cu un salariu diminuat, cu efect retroactiv, deși ordinele anterioare, inclusiv cel de la data încadrării în funcția de magistrat-asistent nu sunt revocate sau anulate, iar revocarea celor anterioare nu poate fi implicită. În opinia reclamantei, actul administrativ a cărui suspendare o solicită, este un act nemotivat, întrucât, deși în preambul face trimitere la anumite acte normative, nu explică nici procentul cu care s-a majorat indemnizația brută lunară și nici diminuarea salarială survenită. În ceea ce privește condiția prevenirii unei pagube iminente, reclamanta apreciază că și aceasta este îndeplinită, atâta vreme cât caracterul iminent al prejudiciului ce va fi suportat, este reprezentat de faptul că ordinul a cărui suspendare se solicită urmează să fie pus în executare, fiind evidente consecințele diminuării veniturilor lunare.

Se mai susține că diminuarea iminentă a veniturilor lunare este de natură a afecta situația financiară personală, întrucât pe lângă cheltuielile legate de utilități, are credite de nevoi personale ce au fost acordate în raport de veniturile realizate anterior emiterii ordinului a cărui suspendare o solicită.

Prin întâmpinare, intimata Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat respingerea cererii de suspendare, având în vedere că în jurisprudența sa constantă, Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Argumentele privind nemotivarea actului administrativ, cât și aplicarea retroactivă a acestuia vizează aspecte de fond ale cauzei, care nu pot fi examinate cu ocazia cererii de suspendare a executării actului administrativ, întrucât aceasta ar echivala cu o prejudecare a cererii de anulare. Simpla existență a unei îndoieli a reclamantei asupra legalității actului administrativ atacat nu este de natură a conduce la soluția de suspendare a executării, întrucât pentru verificarea susținerilor reclamantei este necesară o analiză în profunzime a cauzei pe fond, care nu este posibilă a se realiza în cadrul soluționării unei cereri de suspendare.

De asemenea, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege, rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiție inexistentă în cazul unei diminuări salariale, care poate fi recuperată, (în acest sens Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțându-se în mod constant în soluționarea cauzelor având obiect similar cu cel al prezentei cauze). Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimată. Examinând cauza, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că cererea de suspendare este neîntemeiată.

Pentru a ajunge la această soluție instanța are în vedere următoarele considerentele: Prin cererea formulată reclamanta a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 368 din 12 noiembrie 2014 emis de Înalta Curte de Casație și Justiție, ordin prin care s-a dispus promovarea sa începând cu 1 aprilie 2013 și trecerea de la coeficientul de ierarhizare 10,85 la coeficientul de ierarhizare 11,16, venitul brut lunar fiind de 10.077 lei. Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 și a fost depusă dovada contestației formulate împotriva ordinului a cărui suspendare se solicită, contestație adresată Colegiului de conducere al Înaltei Curți.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond”.

Suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există, iar suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați. Legiuitorul național a fost obligat să găsească criterii pertinente pentru suspendarea executării actelor administrative până la clarificarea exactă a gradului de conformare a acestora cu normele juridice aplicabile în speță.

Măsura cu caracter provizoriu anterior individualizată determină punerea în balanță a interesului social cu cel personal, preeminența unuia dintre ele fiind subsumată principiului legalității. Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. La modul concret, conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate. În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalității activității administrative presupune atât ca autoritățile administrative să nu eludeze dispozițiile legale, cât și ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată. Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare. Condiția existenței cazului „bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a analiza, pe fond conținutul actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului. Înalta Curte apreciază că, în cauză, reclamanta nu a prezentat suficiente elemente care să conducă la existența unor îndoieli serioase în ceea ce privește legalitatea ordinului. În susținerea cazului bine justificat, reclamanta a invocat efectul retroactiv al ordinului, având în vedere că cel anterior nu a fost revocat sau anulat și nemotivarea actului a cărui suspendare se solicită.

Însă, în cadrul cererii de suspendare, instanța nu poate examina aceste critici ce reprezintă chiar temeiul contestației administrative pentru că ar însemna o prejudecare a cererii în anulare. Deci, nu există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate, fără însă ca prin aceasta să se antameze sau să se anticipeze analiza pe fond a conținutului și legalității actului administrativ contestat. De asemenea, instanța de control judiciar consideră că și cerința pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate nu este îndeplinită în cauză. Conform art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Așadar, paguba iminentă presupune o anumită urgență pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ. Revine judecătorului de contencios administrativ, învestit cu soluționarea unei cereri de suspendare, să aprecieze în mod concret, având în vedere argumentele prezentate de reclamant dacă efectele actului aflat în discuție sunt de natură să justifice urgența. Aceasta din urmă poate justifica măsura provizorie a suspendării executării unui act administrativ, fără ca ea să aducă atingere hotărârii judecătorești ce urmează a se pronunța cu privire la cererea de anulare a actului.

Plecând de la definiția pagubei iminente dată de legea contenciosului administrativ se poate considera că este îndeplinită această condiție numai dacă prejudiciul creat urmare a emiterii actului administrativ a cărui suspendare se solicită ar fi greu sau imposibil de recuperat, condiție ce nu este îndeplinită în cazul unui act administrativ prin care s-a dispus o diminuare salariară ce poate fi recuperată în cazul în care actul administrativ este anulat. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile reclamantei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite. Față de cele arătate, reținând așadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. ș) și t), că nu sunt întrunite cumulativ cerințele legale pentru a se dispune suspendarea executării actelor administrative atacate, Înalta Curte va respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea formulată de N.A.I. privind suspendarea executării Ordinului nr. 368/2014 emis de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca neîntemeiată. Cu recurs în 5 zile de la comunicare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2015.