ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3857/2018

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată la data de 30.09.2015 pe rolul Curții de Apel Constanța, sub nr. x/2015, reclamanta SC A. SRL, prin lichidator judiciar B., a solicitat anularea Deciziei nr. 486/13.05.2015 privind soluționarea contestației, iar pe fond admiterea contestației și anularea deciziei de impunere nr. x/2.03.2015 (y/5.03.2015) privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de Inspecția Fiscală pentru persoane juridice, emisă de AJFP Constanța - Inspecția Fiscală, a raportului de inspecție fiscală nr. x/2.03.2015 și a deciziilor de stabilire a obligațiilor fiscale suplimentare.

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 32 din 17 februarie 2016, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - D.G.R.F.P Galați - Serviciul Soluționare Contestații - AJFP Constanța. A anulat Decizia nr. 486/13.05.2015 emisă de pârâtă și a dispus obligarea acesteia la soluționarea pe fond a contestației. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că în mod greșit s-a respins ca nemotivată contestația pentru suma de 75.302 RON, în condițiile în care reclamanta a susținut, prin contestația formulată împotriva întregii Decizii de impunere, faptul că atât baza de impunere cât și impozitul pe profit suplimentar și accesoriile au fost greșit calculate. În ceea ce privește soluția de suspendare, Curtea de Apel a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 214 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. , organul de soluționare competent poate suspenda prin decizie motivată soluționarea cauzei, atunci când organul ce a efectuat activitatea de control a sesizat organele penale cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi dată în procedura administrativă. În cauză, este de necontestat că autoritatea fiscală competentă a sesizat organele de urmărire penală, însă Curtea de Apel a avut în vedere că situația de fapt reținută nu este contestată, în discuție fiind doar, după cum pârâta a subliniat, problema examinării globale a tuturor circumstanțelor cauzei, subsumate unor fenomene de fraudă fiscală evidentă a partenerilor din amonte. Astfel, nu există nicio justificare pentru a considera că aspectele penale ar prevala celor fiscale.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile atacate a formulat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, criticând-o pentru netemeinice și nelegalitate, solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii promovate de reclamanta SC A. SRL, prin lichidator judiciar B., susținând că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, iar criticile se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. civ., având în vedere următoarele considerente: Referitor la soluția de respingere ca nemotivată a contestației pentru suma de 75.302 RON, a criticat soluția instanței de fond susținând că, raportat la dispozițiile art. 206 alin. (1), art. 213 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, și pct. 2.5, 2.6, 11.1 lit. b) din Instrucțiunile pentru aplicarea titlului XI din O.G. nr. 92/2003 aprobate prin OPANAF nr. 2906/2014, organul de soluționare a reținut că, deși SC A. SRL a solicitat prin contestație admiterea contestației și anularea în tot, ca nelegală și netemeinică, a Deciziei de impunere nr. x/02.03.2015 (y/5.03.2015) privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală x nr. 231/02.03.2015, nu a prezentat motivele de fapt și de drept și nici dovezile în susținere pe care se întemeiază contestația privind suma totală de 75.302 RON stabilită suplimentar în sarcina sa. În aceste condiții, soluția dată de organul de soluționare a fost corectă și anume de respingere ca nemotivată. Referitor la măsura suspendării procedurii de soluționare a contestației pe cale administrativă, organul de soluționare a apreciat că sunt aplicabile prevederile art. 214 alin. (1) lit. a), alin. (3) și art. 216 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003, întrucât există o legătură de cauzalitate între stabilirea obligațiilor bugetare și caracterul infracțional al faptelor săvârșite de reprezentanții societății, acțiunea civilă vizând raportul juridic fiscal din punct de vedere al prejudiciului produs. A mai susținut recurenta că între stabilirea obligațiilor fiscale determinate prin raportul de inspecție fiscală nr. x și Decizia de impunere nr. x/02.03.2015 (y/5.03.2015) privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice contestate și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite există o strânsă interdependență de care depinde soluționarea cauzei pe cale administrativă. În susținerea argumentelor recursului, a invocat Decizia nr. 72/28.05.1996 a Curții Constituționale a României și Decizia nr. 449/26.10.2004 a Curții Constituționale a României.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală. A depus la dosar Ordonanța din data de 06.06.2016 emisă în dosarul penal nr. x/2014, prin care Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a dispus clasarea cauzei privind sesizarea din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, în modalitățile prevăzute și pedepsite de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, întrucât nu există probe că C., în calitate de asociat unic și administrator în cadrul SC A. SRL Constanța, a săvârșit infracțiunea.

Procedura de soluționare a recursului. Examinarea recursului în completul de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 19 martie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ. Prin încheierea din data de 11 iunie 2018, completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, în consecință, a admis recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen pentru judecarea lui pe fond. II. Soluția instanței de recurs 1. Argumente de fapt și de drept relevante Analizând criticile recurentului raportat la sentința atacată, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat și îl va respinge având în vedere următoarele considerente: Obiectul cauzei îl formează solicitarea reclamantei SC A. SRL, prin lichidator judiciar, privind anularea Deciziei nr. 486/13.05.2015 emisă de pârâta Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - D.G.R.F.P. Galați - Serviciul Soluționare Contestații - AJFP Constanța, iar pe fond admiterea contestației și anularea deciziei de impunere nr. x/2.03.2015 (y/5.03.2015) privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de Inspecția Fiscală pentru persoane juridice, emisă de AJFP Constanța - Inspecția Fiscală, a raportului de inspecție fiscală nr. x/2.03.2015 și a deciziilor de stabilire a obligațiilor fiscale suplimentare. Prin Decizia de impunere nr. x/2.03.2015 (y/5.03.2015) s-au stabilit, cu privire la impozitul pe profit, pentru perioada 28.03.2012 - 30.06.2014, suma de 535572 RON, majorări de întârziere 25.07.2012 - 20.02.2015 de 103905 RON, penalități de întârziere pe aceeași perioadă de 48895 RON. De asemenea, prin aceeași Decizie s-a stabilit ca fiind nedeductibil TVA de 878429 RON, la care s-au adăugat majorări de întârziere de 192398 RON și penalități de întârziere de 131764 RON. Împotriva acestor acte fiscale reclamanta a formulat contestație. Prin Decizia 486/13.05.2015, intimata a respins ca nemotivată contestația pentru suma de 75302 RON, compusă din bază, impozit profit suplimentar, majorări și penalități de întârziere. Pentru suma totală de 1815661 RON, compusă din 467425 RON impozit de profit suplimentar, 99612 RON majorări aferente, 46033 RON penalități de întârziere aferente, 878429 RON TVA suplimentar, 192398 RON majorări de întârziere aferente și 131764 RON penalități de întârziere aferente, intimata a suspendat soluționarea contestației până la pronunțarea unei soluții definitive și executorii pe latura penală. Înalta Curte nu poate primi critica recurentei privind faptul că reclamanta nu a motivat contestația formulată împotriva actelor fiscale în discuție, în sensul că reclamanta nu a prezentat motivele de fapt și de drept și nici dovezile în susținere pe care se întemeiază contestația privind suma totală de 75.302 RON stabilită suplimentar în sarcina sa. Analizând contestația administrativ-fiscală formulată de reclamantă și soluționată prin Decizia nr. 486 din 13 mai 2015, rezultă că reclamanta a contestat sumele stabilite prin decizia de impunere, aceasta respectă dispozițiile art. 206 alin. (1), art. 213 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, și pct. 2.5, 2.6, 11.1 lit. b) din Instrucțiunile pentru aplicarea titlului XI din O.G. nr. 92/2003 aprobate prin OPANAF nr. 2906/2014. Reclamanta a prezentat argumentele de fapt și de drept pentru fiecare tranzacție comercială în parte efectuată cu alți comercianți, invocând de asemenea și dovezile care au stat la baza acestor argumente și la baza activităților comerciale efectuate, raportat la argumentele organelor fiscale în actele contestate. A mai susținut reclamanta-contestatoare că neprezentarea actelor la momentul controlului efectuat a fost justificată prin aceea că în aceeași perioadă și în paralel s-a desfășurat controlul de către Direcția Generală Antifraudă Fiscală, instituție care a solicitat, de asemenea, înscrisurile care au făcut obiectul controlului; în acest sens, reclamanta-contestatoare a arătat că a atașat la contestația formulată înscrisurile pe care nu le-a putut prezenta la controlul organelor fiscale care au emis actele administrative în prezenta cauză. Înalta Curte nu poate primi nici critica recurentei privind greșita soluție a instanței de fond în sensul anulării deciziei și obligării pârâtei la soluționarea pe fond a contestației. Deși organul de soluționare a apreciat că sunt aplicabile prevederile art. 214 alin. (1) lit. a), alin. (3) și art. 216 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003, întrucât există o legătură de cauzalitate între stabilirea obligațiilor bugetare și caracterul infracțional al faptelor săvârșite de reprezentanții societății, acțiunea civilă vizând raportul juridic fiscal din punct de vedere al prejudiciului produs, instanța de fond a apreciat că în discuție este problema examinării globale a tuturor circumstanțelor cauzei, iar Înalta Curte constată că de la momentul suspendării soluționării contestației administrativ fiscale prin decizia contestată a trecut o perioadă îndelungată, împrejurare care a împiedicat valorificarea dreptului reclamantei la un proces echitabil și într-un termen rezonabil de soluționare a unei cauze, așa cum este acesta consacrat de art. 6§1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Pentru toate aceste argumente Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs În temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța împotriva Sentinței civile nr. 32 din 17 februarie 2016 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.