ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 236/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 236/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele
cauzei.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de
Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de
31 iulie 2012 sub nr. 6157/2/2012, reclamanta S.M. a solicitat instanței, în
contradictoriu cu pârâtul procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție anularea Ordinului nr. 1078 din 15 iunie 2012 emis
de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, prin care s-a dispus ca reclamanta să-și desfășoare activitatea la
Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara.
Hotărârea instanței
de fond
Prin
sentința
nr.
5075 din 18 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția neîndeplinirii
procedurii prealabile; a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta S.M.,
în contradictoriu cu pârâtul
procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța
această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta a formulat plângere
prealabilă nr. 61267 din 26 iunie 2012 înregistrată la Ministerul Justiției,
solicitând revocarea Ordinului nr. 1078 din 15 iunie 2012, apreciind că
ministrul justiției are calitatea de autoritate ierarhic superioară, în
înțelesul dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, din moment ce Ministerul
Public își desfășoară activitatea sub autoritatea Ministrului Justiției.
A apreciat
judecătorul fondului că nu poate fi reținută susținerea reclamantei, întrucât
nu există un raport de subordonare între ministrul justiției și procurorul
general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de
natură a justifica promovarea recursului ierarhic, prevăzut de art. 7 din Legea
nr. 554/2004 și nici o competență recunoscută ministrului justiției, cu privire
la emiterea actelor administrative de numire a procurorilor într-o funcție de
execuție la o anumită unitate de parchet, astfel că plângerea prealabilă
adresată ministrului justiției nu poate avea nicidecum finalitatea revocării
actului administrativ supus discuției în cauza de față.
S-a apreciat că, deși
art. 69 din Legea nr. 304/2004, instituie un control exercitat de ministrul
justiției asupra procurorilor, această împrejurare nu reprezintă un control
ierarhic efectuat de o autoritate ierarhic superioară căreia Parchetul de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-ar subordona, ci
este unul de natură constituțională.
În concluzie, s-a
arătat că această autoritate a ministrului justiției nu are nici o legătură cu
organizarea ierarhică a parchetelor, Ministerul Justiției nefiind autoritatea
ierarhic superioară în acest sistem.
Recursul
Împotriva acestei
sentințe a formulat recurs reclamanta S.M., criticând-o pentru nelegalitate și
netemeinicie.
În contextul unei succinte
prezentări a situației de fapt, recurenta a arătat că a formulat plângere
prealabilă înregistrată la registratura generală a Ministerului Justiției sub
nr. 61367 din 26 iunie 2012.
A apreciat reclamanta
in raport de dispozițiile art. 54, 62 alin. (2), 63 și art. 69 din Legea nr. 304/2004
că Ministrul Justiției este autoritate ierarhic superioară, in sensul
dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004.
În subsidiar, s-a
arătat că plângerea a fost trimisă administrativ către procurorul general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu adresa din 9
iulie 2012.
Procedura în
fața instanței de recurs.
Recurenta a depus în
conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ. înscrisuri în susținerea
cererii de recurs, respectiv adresa din 25 iulie 2012 emisă de procurorul
general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
Reclamantul - intimat
a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Considerentele
și soluția instanței de recurs
Înalta Curte,
examinând sentința atacată sub aspectul criticilor formulate, ce pot fi
circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.
civ. și raportat la prevederile Legii nr. 554/2004, republicată, reține că este
incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 312 alin. (3) teza a II-a C.
proc. civ., vizând soluționarea procesului fără a se intra în cercetarea fondului.
Drept urmare, pe
temeiul legal arătat, se va casa sentința instanței de fond și se va trimite cauza
spre rejudecare aceleiași instanțe, în considerarea celor în continuare
arătate.
Prin cererea ce face
obiectul cauzei de față reclamanta a solicitat anularea Ordinului nr. 1078 din 15
iunie 2012 emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte
de Casație și Justiție, prin care s-a dispus să-și desfășoare activitatea la
Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara.
Procedura prealabilă
reglementată în cuprinsul art. 7 din Legea nr. 5654/2004, republicată, a fost
concepută în dreptul administrativ ca fiind o cale ce poate oferi persoanei vătămate
posibilitatea de a obține rezolvarea diferendului său printr-o recunoaștere
mult mai rapidă și fără mijlocirea instanței, a dreptului sau a interesului
legitim vătămat.
Văzând și prevederile
art. 2 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 554/2004 în conformitate cu care
plângerea prealabilă reprezintă cererea prin care se solicită autorității
publice emitente sau celei ierarhic superioare, după caz, reexaminarea unui act
administrativ cu caracter individual sau normativ, în sensul revocării sau
modificării acestuia, in raport și de jurisprudența Curții Constituționale
(Decizia nr. 96 din 13 februarie 2007, publicată în M. Of. al României, Partea
I, nr. 168 din 9 martie 2007) Înalta Curte constată că textul de lege nu a fost
reglementat ca un obstacol in exercitarea dreptului de acces liber la justiție.
Astfel, in speță,
deși plângerea nu a fost adresată direct autorității emitente, s-a făcut dovada
că aceasta a fost înregistrată la registratura generală a Ministerului
Justiției sub numărul 61367 din 26 iunie 2012, care prin Adresa din data de 9
iulie 2012 a remis-o procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție.
Mai mult, la dosar
(fila 38 - instanța de fond) s-a depus și Adresa din 2012 emisă de procurorul
general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care
reprezintă răspunsul la plângerea prealabilă formulată împotriva Ordinului nr.
1078 din 15 iunie 2012, de unde rezultă că aceasta și-a atins finalitatea
legală, chiar dacă nu in sensul dorit de către reclamantă.
Constatată instanța
de control judiciar că Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios
administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 3299 din 14 martie 2013 a stabilit in
mod irevocabil, cu ocazia soluționării cauzei având ca obiect cererea de
suspendare a Ordinului nr. 1078 din 15 iunie 2012 că procedura prevăzută de art.
7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a fost respectată în cauză și că aplicarea
principiilor constituționale privind accesul liber la justiție și folosirea
căilor de atac impune ca toate cererile greșit îndreptate să fie transmise
jurisdicției competente să le soluționeze.
S-a arătat in
considerentele deciziei că, deși plângerea prealabilă a fost inițial îndreptată
greșit către Ministrul Justiției, în lumina dispozițiilor constituționale
amintite precum și cele ale Convenției Europene a Drepturilor Omului, prin
înaintarea plângerii reclamantei către procurorul general al Parchetului de pe
lângă Înalta Curte, a fost îndeplinită procedura prealabilă, în acest sens
fiind și Decizia Curții Constituționale nr. 303/2009.
Constatând astfel că
în cauza dedusă judecății, reclamanta a formulat plângere prealabilă, Înalta
Curte reține că hotărârea instanței de fond de respingere a acțiunii pentru
lipsa plângerii prealabile este nelegală, situație în care sentința atacată va
fi casată și cauza va fi trimisă spre continuarea judecății la instanța de
fond.
Temeiul legal al
soluției adoptate în recurs.
Având în vedere toate
considerentele expuse și ținând seama de împrejurarea că prima instanță nu a
intrat în cercetarea fondului, în temeiul art. 312 alin. (3)
C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554004, Înalta Curte va admite
recursul și va casa hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la
aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de S.M. împotriva sentinței nr. 5075 din 18 septembrie 2012 a Curții
de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința
atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel
București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 27 ianuarie 2015.