ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 236/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 31 iulie 2012 sub nr. 6157/2/2012, reclamanta S.M. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție anularea Ordinului nr. 1078 din 15 iunie 2012 emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a dispus ca reclamanta să-și desfășoare activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 5075 din 18 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția neîndeplinirii procedurii prealabile; a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta S.M., în contradictoriu cu pârâtul procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta a formulat plângere prealabilă nr. 61267 din 26 iunie 2012 înregistrată la Ministerul Justiției, solicitând revocarea Ordinului nr. 1078 din 15 iunie 2012, apreciind că ministrul justiției are calitatea de autoritate ierarhic superioară, în înțelesul dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, din moment ce Ministerul Public își desfășoară activitatea sub autoritatea Ministrului Justiției.

A apreciat judecătorul fondului că nu poate fi reținută susținerea reclamantei, întrucât nu există un raport de subordonare între ministrul justiției și procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de natură a justifica promovarea recursului ierarhic, prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și nici o competență recunoscută ministrului justiției, cu privire la emiterea actelor administrative de numire a procurorilor într-o funcție de execuție la o anumită unitate de parchet, astfel că plângerea prealabilă adresată ministrului justiției nu poate avea nicidecum finalitatea revocării actului administrativ supus discuției în cauza de față.

S-a apreciat că, deși art. 69 din Legea nr. 304/2004, instituie un control exercitat de ministrul justiției asupra procurorilor, această împrejurare nu reprezintă un control ierarhic efectuat de o autoritate ierarhic superioară căreia Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-ar subordona, ci este unul de natură constituțională. În concluzie, s-a arătat că această autoritate a ministrului justiției nu are nici o legătură cu organizarea ierarhică a parchetelor, Ministerul Justiției nefiind autoritatea ierarhic superioară în acest sistem. Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta S.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurenta a arătat că a formulat plângere prealabilă înregistrată la registratura generală a Ministerului Justiției sub nr. 61367 din 26 iunie 2012. A apreciat reclamanta in raport de dispozițiile art. 54, 62 alin. (2), 63 și art. 69 din Legea nr. 304/2004 că Ministrul Justiției este autoritate ierarhic superioară, in sensul dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004. În subsidiar, s-a arătat că plângerea a fost trimisă administrativ către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu adresa din 9 iulie 2012. Procedura în fața instanței de recurs. Recurenta a depus în conformitate cu prevederile art. 305 C. proc.

civ. înscrisuri în susținerea cererii de recurs, respectiv adresa din 25 iulie 2012 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Reclamantul - intimat a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Considerentele și soluția instanței de recurs Înalta Curte, examinând sentința atacată sub aspectul criticilor formulate, ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și raportat la prevederile Legii nr. 554/2004, republicată, reține că este incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., vizând soluționarea procesului fără a se intra în cercetarea fondului.

Drept urmare, pe temeiul legal arătat, se va casa sentința instanței de fond și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, în considerarea celor în continuare arătate. Prin cererea ce face obiectul cauzei de față reclamanta a solicitat anularea Ordinului nr. 1078 din 15 iunie 2012 emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a dispus să-și desfășoare activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara. Procedura prealabilă reglementată în cuprinsul art. 7 din Legea nr. 5654/2004, republicată, a fost concepută în dreptul administrativ ca fiind o cale ce poate oferi persoanei vătămate posibilitatea de a obține rezolvarea diferendului său printr-o recunoaștere mult mai rapidă și fără mijlocirea instanței, a dreptului sau a interesului legitim vătămat.

Văzând și prevederile art. 2 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 554/2004 în conformitate cu care plângerea prealabilă reprezintă cererea prin care se solicită autorității publice emitente sau celei ierarhic superioare, după caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, în sensul revocării sau modificării acestuia, in raport și de jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 96 din 13 februarie 2007, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 168 din 9 martie 2007) Înalta Curte constată că textul de lege nu a fost reglementat ca un obstacol in exercitarea dreptului de acces liber la justiție.

Astfel, in speță, deși plângerea nu a fost adresată direct autorității emitente, s-a făcut dovada că aceasta a fost înregistrată la registratura generală a Ministerului Justiției sub numărul 61367 din 26 iunie 2012, care prin Adresa din data de 9 iulie 2012 a remis-o procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Mai mult, la dosar (fila 38 - instanța de fond) s-a depus și Adresa din 2012 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care reprezintă răspunsul la plângerea prealabilă formulată împotriva Ordinului nr. 1078 din 15 iunie 2012, de unde rezultă că aceasta și-a atins finalitatea legală, chiar dacă nu in sensul dorit de către reclamantă.

Constatată instanța de control judiciar că Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 3299 din 14 martie 2013 a stabilit in mod irevocabil, cu ocazia soluționării cauzei având ca obiect cererea de suspendare a Ordinului nr. 1078 din 15 iunie 2012 că procedura prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a fost respectată în cauză și că aplicarea principiilor constituționale privind accesul liber la justiție și folosirea căilor de atac impune ca toate cererile greșit îndreptate să fie transmise jurisdicției competente să le soluționeze.

S-a arătat in considerentele deciziei că, deși plângerea prealabilă a fost inițial îndreptată greșit către Ministrul Justiției, în lumina dispozițiilor constituționale amintite precum și cele ale Convenției Europene a Drepturilor Omului, prin înaintarea plângerii reclamantei către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte, a fost îndeplinită procedura prealabilă, în acest sens fiind și Decizia Curții Constituționale nr. 303/2009. Constatând astfel că în cauza dedusă judecății, reclamanta a formulat plângere prealabilă, Înalta Curte reține că hotărârea instanței de fond de respingere a acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile este nelegală, situație în care sentința atacată va fi casată și cauza va fi trimisă spre continuarea judecății la instanța de fond.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Având în vedere toate considerentele expuse și ținând seama de împrejurarea că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554004, Înalta Curte va admite recursul și va casa hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de S.M. împotriva sentinței nr. 5075 din 18 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2015.