ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1644/2015

Asupra cauzei de

față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C.

proc. civ., constată următoarele:

Prin

Decizia nr. 236 din 3 martie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins,

ca nefondată, contestația în anulare a Deciziei civile nr. 65 din 22 ianuarie

2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. 2997/120/2014/a1,

formulată de T.V. în contradictoriu cu intimata C.J.P. Dâmbovița.

Împotriva acestei hotărâri definitive a declarat recurs

contestatoarea T.V., înregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 4 martie

2015 și înaintat de această instanță, Înaltei Curți de Casație și Justiție, spre

soluționare, iar la 22 aprilie 2015 s-au înregistrat motivele de recurs,

transmise de aceeași curte de apel.

Învestită cu

soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă,

a procedat, la data de 13 mai 2015, la întocmirea raportului asupra

admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru C3,

la data de 14 mai 2015, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin.

(3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru depunerea

punctelor de vedere, în acord cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din cod.

La data de 3 iunie

2015, recurenta a formulat punct de vedere asupra raportului.

Constatându-se

încheiată această etapă a procedurii de filtru, prin rezoluția din 11 iunie 2015,

s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului la data de 17 iunie 2015, în

temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

Analizând recursul,

Înalta Curte constată că este inadmisibil, în considerarea argumentelor ce

succed:

În speță, prin hotărârea atacată cu recurs, respectiv prin

Decizia nr. 236 din 3 martie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a

respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de T.V. împotriva Deciziei

civile nr. 65 din 22 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în Dosarul

nr. 2997/120/2014/a1, în contradictoriu cu intimata C.J.P. Dâmbovița.

Se observă că prin Decizia nr. 65 din 22 ianuarie 2015,

Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins, ca nefondată, contestația

în anulare a Deciziei nr. 2442 din 18 noiembrie 2014 pronunțată de aceeași

instanță, prin care a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de

contestatoarea T.V. împotriva sentinței civile nr. 978 din 3 septembrie 2014 a

Tribunalului Dâmbovița.

În drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 1 și 6 C.

proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile care nu sunt supuse apelului

și nici recursului, precum și orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai

pot fi atacate cu recurs.

Totodată, art. 508 alin. (4) C. proc. civ. stipulează că

hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca

și hotărârea atacată.

Se reține că prin

dispozițiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina

părților îndeplinirea actelor de procedură în condițiile, ordinea și termenele

stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine

persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în

condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în

situații identice.

Aceleași exigențe

exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte

condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispozițiile C.

proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ

pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei

hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului

judiciar pe această cale.

Recunoașterea unei

căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală

constituie o încălcare a principiului legalității, precum și al principiului

constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o

soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele

procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea

cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică,

corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția

României.

Ca atare, în raport

de dispozițiile legale anterior menționate, Decizia nr. 236 din 3 martie 2015 a

Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, ce a fost atacată cu recurs, nu este

supusă prin lege, cenzurii acestei căi de atac.

În consecință, Înalta

Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea T.V.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea T.V. împotriva Deciziei nr. 236

din 3 martie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 iunie 2015.