ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1644/2015

Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele: Prin Decizia nr. 236 din 3 martie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins, ca nefondată, contestația în anulare a Deciziei civile nr. 65 din 22 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. 2997/120/2014/a1, formulată de T.V. în contradictoriu cu intimata C.J.P. Dâmbovița. Împotriva acestei hotărâri definitive a declarat recurs contestatoarea T.V., înregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 4 martie 2015 și înaintat de această instanță, Înaltei Curți de Casație și Justiție, spre soluționare, iar la 22 aprilie 2015 s-au înregistrat motivele de recurs, transmise de aceeași curte de apel.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat, la data de 13 mai 2015, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Completul de filtru C3, la data de 14 mai 2015, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din cod. La data de 3 iunie 2015, recurenta a formulat punct de vedere asupra raportului. Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, prin rezoluția din 11 iunie 2015, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului la data de 17 iunie 2015, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc.

civ., fără citarea părților. Analizând recursul, Înalta Curte constată că este inadmisibil, în considerarea argumentelor ce succed: În speță, prin hotărârea atacată cu recurs, respectiv prin Decizia nr. 236 din 3 martie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de T.V. împotriva Deciziei civile nr. 65 din 22 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în Dosarul nr. 2997/120/2014/a1, în contradictoriu cu intimata C.J.P. Dâmbovița. Se observă că prin Decizia nr. 65 din 22 ianuarie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins, ca nefondată, contestația în anulare a Deciziei nr. 2442 din 18 noiembrie 2014 pronunțată de aceeași instanță, prin care a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea T.V.

împotriva sentinței civile nr. 978 din 3 septembrie 2014 a Tribunalului Dâmbovița. În drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 1 și 6 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului, precum și orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs. Totodată, art. 508 alin. (4) C. proc. civ. stipulează că hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată. Se reține că prin dispozițiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părților îndeplinirea actelor de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător. Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală. Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României. Ca atare, în raport de dispozițiile legale anterior menționate, Decizia nr. 236 din 3 martie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, ce a fost atacată cu recurs, nu este supusă prin lege, cenzurii acestei căi de atac. În consecință, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea T.V.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea T.V. împotriva Deciziei nr. 236 din 3 martie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2015.