Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.06.2015
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1668/2015

HOTĂRÂRE
18.06.2015
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1668/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 20 februarie 2014, reclamantul D.I. a chemat în judecată pe pârâtul C.M.J. Prahova, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună clarificare și obținerea actelor doveditoare ca vechime în muncă desfășurată în perioada 1957-1975 în cadrul C.P.T. în vederea încorporării în armată, precum și pregătirea A.V.S.A.P. cu activitate militară ce a avut loc în cadrul Centrului din com. Râncezi, centru format de Comisariatul Militar al raionului Teleajean Regiunea Ploiești. Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Prahova, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 2231 din 8 octombrie 2014 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de M.A.N.

și a respins acțiunea civilă formulată de reclamant. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, iar Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin Decizia nr. 489 din 1 aprilie 2015 l-a respins, ca nefondat. Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel a declarat recurs reclamantul D.I. Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat, la data de 27 mai 2015, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil. Completul de filtru C4, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea lui părților, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ. Potrivit dovezilor aflate la filele 23-28 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților, iar în data de 11 iunie 2015 a fost primit la dosarul cauzei punctul de vedere al recurentului, în termenul de 10 zile de la comunicare, prevăzut de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., acesta arătând că recursul este admisibil solicitând admiterea căii de atac și a cererii introductive. Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac. S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 18 iunie 2015, în temeiul art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., fără citarea părților. Analizând recursul formulat în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente: În speță, prin Decizia nr. 489 din 1 aprilie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, a fost soluționat apelul declarat de reclamantul D.I. împotriva sentinței civile nr. 2231 din 8 octombrie 2014 a Tribunalul Prahova, secția I civilă, prin care s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamant, având ca obiect un litigiu de muncă. Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. Potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 - privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010- privind Noul C. proc.

civ., hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflictele de muncă și de asigurări sociale, cazul în speță, nu sunt supuse recursului. Față de cele sus menționate și de obiectul prezentului litigiu, ce se încadrează în materia litigiilor de muncă, Decizia civilă nr. 489 din 1 aprilie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, atacată cu recurs în prezenta cauză, nu este supusă recursului pe niciuna din părțile hotărârii prevăzute de dispozițiile art. 461 C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta. Din interpretarea acestui text legal rezultă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac nu pot exista în afara legii, regula având valoare de principiu constituțional în raport de prevederile art. 129 din Constituție.

În acest context al analizei, din coroborarea dispoz. art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 și art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., rezultă că Decizia civilă nr. 489 din 1 aprilie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, nu poate fi supusă recursului, fiind pronunțată de Curtea de Apel în cadrul unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului. Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul D.I. împotriva Deciziei nr. 489 din 1 aprilie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul D.I. împotriva Deciziei nr. 489 din 1 aprilie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-03-12
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 710/2015
Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 1948 R din 18 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respins, ca inadmi
ÎCCJ 2015-04-24
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1133/2015
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1583 din 23 iunie 2014, Tribunalul Prahova a admis acțiunea formulată de reclamantul M.C.V., în contradictoriu cu pârâta SC P.L. SA, a constatat că reclamantul beneficiaz
ÎCCJ 2015-05-28
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1431/2015
Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 249 din 25 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, def
ÎCCJ 2015-09-24
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1833/2015
Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1493 din 4 decembrie 2014 a Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă s-a
ÎCCJ 2015-01-15
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 112/2015
Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 451 din 10 septembrie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, s-a respins, ca
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă