ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1431/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1431/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 249 din 25 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, definitivă, s-a anulat cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 1222 din 4 noiembrie 2014 a aceleiași instanțe, pentru nedepunerea acesteia în termenul prevăzut de lege. Împotriva acestei hotărâri definitive au declarat recurs revizuenții S.S.M. Sinaia și S.U.M. Sinaia, ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 2 aprilie 2015 și înaintat de această instanță, la data de 16 aprilie 2015, Înaltei Curți de Casație și Justiție, spre soluționare.
Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat, la data de 28 aprilie 2015, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport s-a apreciat că recursul nu este admisibil. Completul de filtru C4, la data de 28 aprilie 2015, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să își exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proce. civ. Potrivit dovezilor aflate la filele 23-25 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.
La data de 12 mai 2015 a fost primit la dosarul cauzei punctul de vedere al recurenților, în termenul de 10 zile de la comunicare, prevăzut de art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac. S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 28 mai 2015, în temeiul art. 493 alin. 5 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., fără citarea părților. Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente: În speță, hotărârea atacată cu recurs, respectiv Decizia civilă nr. 249 din 25 februarie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, a fost pronunțată în soluționarea cererii de revizuire a Deciziei civile nr. 1222 din 4 noiembrie 2014 a aceleiași instanțe, pe care a anulat-o pentru nedepunerea ei în termenul prevăzut de lege.
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs, iar potrivit art. 513 alin. (5) C. proc. civ., hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită. În speță, hotărârea supusă revizuirii a fost pronunțată în soluționarea unui litigiu de muncă care, potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, nu este supusă recursului. Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.
Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia. Obiectul prezentului dosar îl reprezintă cererea de revizuire formulată împotriva unei hotărâri prin care s-a soluționat, în apel, un litigiu de asigurări sociale, respectiv, anularea deciziilor de concediere, care se circumscrie dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, potrivit cărora, hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflictele de muncă și de asigurări sociale, nu sunt supuse recursului.
Așa fiind, față de dispozițiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ. Decizia civilă nr. 249 din 25 februarie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, prin care s-a soluționat cererea de revizuire, este definitivă, nefiind supusă prin lege, cenzurii căii de atac a recursului. În consecință, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenții S.S.M. Sinaia și S.U.M. Sinaia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenții S.S.M. Sinaia și S.U.M. Sinaia împotriva Deciziei nr. 249 din 25 februarie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2015.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.