ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3299/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, reclamanta S.M. a solicitat, în contradictoriu cu Procurorul

General al Pachetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

suspendarea executării Ordinului nr. 1078 din 15 iunie 2012 emis de pârât,

ordin prin care s-a dispus ca reclamanta să-și desfășoare activitatea la

Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara.

În motivarea cererii

sale, reclamanta a arătat că Ordinul nr. 1078 din 15 iunie 2012 este actul emis

în continuarea unei serii de hotărâri și ordine a căror nelegalitate a fost

contestată, iar pentru aproape toate aceste acte, procedurile de verificare a

legalității sunt în curs, instanța pronunțându-se irevocabil doar cu privire la

două dintre ele.

Prin întâmpinare,

pârâtul Procurorul General al Pachetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, pentru lipsa procedurii

plângerii prealabile.

instanței de fond

Prin Sentința nr.

4641 din 22 august 2012, Curtea de Apel București a admis excepția lipsei

procedurii prealabile și a respins acțiunea formulată de reclamanta S.M. în

contradictoriu cu pârâtul Procurorul General al Pachetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut în esență că din înscrisul depus la dosar

rezultă că reclamanta a sesizat ministrul justiției cu solicitarea de revocare

a Ordinului nr. 1078 din 15 iunie 2012, apreciind că ministrul justiției are

calitatea de autoritate ierarhic superioară, în înțelesul dispozițiilor art. 7

din Legea nr. 554/2004, din moment ce Ministerul Public își desfășoară

activitatea sub autoritatea ministrului justiției, însă din nicio dispoziție

legală nu rezultă, însă, existența unui raport de subordonare între ministrul

justiției și procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, de natură a justifica promovarea recursului ierarhic,

prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

S-a mai arătat în

considerentele sentinței atacate că, potrivit dispozițiilor art. 69 din Legea

nr. 304/2004, ministrul justiției, când consideră necesar, din proprie

inițiativă sau la cererea Consiliului Superior al Magistraturii, exercită

controlul asupra procurorilor, prin procurori anume desemnați de procurorul

general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau,

după caz, de procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, ori de

ministrul justiției.

în cauză

Împotriva sentinței

pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamanta S.M.,

criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut,

în esență, că în mod greșit instanța de fond a respins cererea de suspendare ca

inadmisibilă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, în condițiile în care

a formulat plângerea prealabilă pe care a adresat-o ministrului justiției,

întrucât acesta are competența de a verifica ordinele emise de către Procurorul

General.

De asemenea, recurenta

a mai arătat că și în situația în care ministrul justiției nu este autoritatea

ierarhic superioară Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, totuși plângerea prealabilă a ajuns și la

Procurorul General prin Adresa nr. 2/61367 din 9 iulie 2012, care a răspuns

prin Adresa nr. 15267C71499/2012 din 25 iulie 2012, astfel încât în cauză este

îndeplinită procedura prealabilă.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate de recurentă și a dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente,

Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Recurenta-reclamantă

a supus controlului judiciar Ordinul nr. 1078 din 15 iunie 2012 emis de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, solicitând suspendarea lui în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Conform art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, "Înainte de a se adresa instanței de

contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată

într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ

individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității

ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data

comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia".

Procedând la

verificarea actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte, contrar celor

reținute de judecătorul fondului, constată că recurenta-reclamantă a formulat

plângere prealabilă împotriva Ordinului nr. 1078 din 15 iunie 2012,

înregistrată la ministrul justiției sub nr. 61367 din 26 iunie 2012.

De asemenea, din

actele și lucrările dosarului rezultă că plângerea prealabilă formulată de

reclamantă împotriva Ordinului nr. 1078 din 15 iunie 2012 a fost înaintată

către Procurorul General prin Adresa nr. 2/61367 din 9 iulie 2012.

Formularea plângerii

prealabile sub forma recursului ierarhic sau grațios reprezintă în opinia

legiuitorului român o condiție specială de exercitare a acțiunii în contencios

administrativ, sancțiunea neîndeplinirii acestei condiții fiind aceea a

respingerii acțiunii ca inadmisibilă.

În cauză, s-a aplicat

greșit această sancțiune deoarece reclamanta a parcurs procedura prealabilă

sesizării instanței de judecată, pentru că aceasta a formulat plângere

prealabilă înaintată către Procurorul General prin Adresa nr. 2/61367 din 9

iulie 2012.

Procedura prealabilă

nu a fost concepută ca un mijloc de împiedicare sau restrângere a accesului la

justiție, ci dimpotrivă, ca o posibilitate de remediere a eventualei

nelegalități a actului administrativ atacat, prin reexaminarea lui de către

organul emitent sau organul ierarhic superior.

Această procedură

specială a fost respectată în cauză, neexistând niciun temei pentru ca

recurenta să fie obligată să formuleze o nouă plângere prealabilă, în temeiul

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

De altfel, potrivit

art. 21 alin. (1) și (2) din Constituția României, republicată, orice persoană

se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a

intereselor sale legitime, nicio lege neputând îngrădi exercitarea acestui

drept.

Aplicarea

principiilor constituționale privind accesul liber la justiție și folosirea

căilor de atac impune ca toate cererile greșit îndreptate să fie transmise

jurisdicției competente să le soluționeze.

Chiar dacă plângerea

prealabilă a fost inițial îndreptată greșit către ministrul justiției, în lumina

dispozițiilor constituționale amintite, precum și cele ale Convenției Europene

a Drepturilor Omului, Înalta Curte apreciază că, prin înaintarea plângerii

reclamantei către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte a

fost îndeplinită procedura prealabilă, în acest sens fiind și Decizia Curții

Constituționale nr. 303/2009.

soluției adoptate în recurs

Prin urmare, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt întemeiate, astfel

că, pentru a nu lipsi partea de un grad de jurisdicție, în temeiul art. 312

alin. (5) C. proc. civ., va admite recursul și va trimite cauza spre rejudecare

la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de S.M. împotriva Sentinței civile nr. 4641 din 22 august 2012 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 martie 2013.

Procesat

de GGC - AZ