ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6523/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamantul, B.G. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat instanței suspendarea executării Hotărârii nr. 299 din 11 iulie 2012 adoptată de Secția pentru Procurori a C.S.M., anularea aceleiași hotărâri și repunerea în drepturile de care beneficia anterior suspendării. Pârâtul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii și a cererii de suspendare, ca neîntemeiate, iar prin completarea la întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, susținând că prin Hotărârea nr. 366 din 19 octombrie 2012 a Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii s-a dispus suspendarea reclamantului din funcție.

Prin sentința civilă nr. 6822 din 29 noiembrie 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile lipsei interesului și lipsei de obiect, invocate de pârâtă și a respins acțiunea reclamantului. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că excepțiile invocate - a lipsei interesului și lipsei obiectului, cum au fost calificate prin încheierea de ședință din data de 26 noiembrie 2012 nu sunt întemeiate, dat fiind faptul că acțiunea reclamantului îndeplinește și condiția interesului, iar cererea de chemare are, în continuare, obiect. Instanța de fond a mai reținut că susținerea pârâtului potrivit căreia printr-o hotărâre ulterioară celei contestate - emise de Secția pentru procurori a C.S.M.

sub nr. 366 din 19 octombrie 2012 - s-a dispus suspendarea din funcție a reclamantului, pe un alt temei juridic, nu este de natură să conducă la concluzia enunțată, aceea a lipsei de obiect, nici a lipsei de interes, câtă vreme actul administrativ reprezentat de Hotărârea nr. 299 din 11 iulie 2012 este în ființă, nefiind revocat de emitent, nici anulat anterior de o altă instanță. Curtea de apel a mai constatat că măsura suspendării din funcție a reclamantului îndeplinește condiția proporționalității. Astfel, s-a reținut că pârâtul a avut ca temei, în fapt, existența unor bănuieli privind săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală, iar la luarea măsurii suspendării, pârâtul a avut în vedere, în mod corect, tocmai faptul că deținerea calității de magistrat și, în același timp, de membru al C.S.M.

implică un grad sporit de responsabilitate în exercitarea atribuțiilor specifice și în manifestarea unui comportament care să asigure demnitatea și prestigiul funcției. În ceea ce privește împrejurarea, invocată de reclamant, că art. 64 12 din Legea nr. 317/2004 nu se regăsește între ipotezele de suspendare a magistratului de la art. 62 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, Curtea de apel a reținut că de aici nu se poate conchide că reclamantul a fost sancționat în alte condiții decât cele prevăzute de lege. Aceasta întrucât cele două articole menționate vizează ipoteze diferite. Din interpretarea celor două articole rezultă că acestea reglementează, în condiții și ipoteze diferite, măsura suspendării din funcție a magistratului, niciuna din ipoteze neexcluzând-o pe cealaltă.

Sancțiunea disciplinară a suspendării prevăzută în Legea nr. 303/2004 se poate dispune până la 6 luni, iar în situația suspendării în cazul verificării condiției de bună reputație în condițiile Legii nr. 317/2004, suspendarea poate dura până la finalizarea procedurii de verificare a bunei reputații. Curtea de apel a mai reținut că, susținerea reclamantului cu privire la faptul că legiuitorul nu a fixat un termen pentru finalizarea unei astfel de proceduri nu atrage anularea actului administrativ, emis în baza Legii nr. 317/2004, în lipsa invocării și admiterii excepției de neconstituționalitate a unui atare text legal. Împotriva hotărârii instanței de fond, reclamantul B.G. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Înainte de a analiza motivele de recurs invocate, Înalta Curte examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția lipsei de interes invocată, din oficiu, constată că aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va admite și, pe cale de consecință, va respinge recursul ca lipsit de interes. Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Sentința recurată a fost pronunțată la data de 29 noiembrie 2012. Prin Hotărârea nr. 1032 din 15 noiembrie 2012 Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a propus Președintelui României eliberarea din funcție a recurentului, prin demisie. Urmare acestei hotărâri, la 15 ianuarie 2013 a fost emis Decretul Prezidențial, prin care a fost eliberat din funcție recurentul.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că recursul formulat împotriva sentinței instanței de fond a fost înregistrat la data de 26 februarie 2013. Având în vedere cele prezentate, Înalta Curte constată că recurentul nu mai are interes în soluționarea prezentului recurs. Înalta Curte apreciază că activitatea judiciară nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes legitim încălcat. Literatura de specialitate și practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acțiunii ci și pe tot parcursul soluționării unei cauze. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmărește cel ce investește o instanță de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut și actual.

Alături de afirmarea unui drept, capacitatea procesuală și calitatea procesuală, una dintre condițiile cumulative de exercițiu ale acțiunii civile este existența unui interes în promovarea cererii de chemare în judecată. Deși, codul de procedură civilă nu definește această condiție de exercițiu a acțiunii, în doctrină s-a arătat că prin interes se înțelege folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea civilă. Pornind de la aceste premise teoretice, rezultă că interesul, definit ca folosul practic pe care partea îl poate obține prin promovarea acțiunii civile, trebuie să se reflecte într-un avantaj material sau juridic în patrimoniul sau persoana reclamantului. Din această perspectivă, în ceea ce privește interesul recurentului - reclamant de a solicita suspendarea Hotărârii nr. 299 din 11 iulie 2012 adoptată de Secția pentru Procurori a CSM, Înalta Curte constată că legitimitatea acestuia nu mai este justificată.

Având în vedere că acesta a fost eliberat din funcție, prin demisie, Înalta Curte constată că hotărârea ce face obiectul prezentului recurs, prin care recurentul - reclamant a fost suspendat din funcție, nu mai subzistă, astfel că recursul este lipsit de interes. Prin urmare, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul B.G. împotriva sentinței civile nr. 6822 din 29 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2013.