ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5155/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 19

septembrie 2012, S.M. a formulat în contradictoriu cu intimatul Consiliul

Superior al Magistraturii recurs împotriva Hotărârii nr. 725 din 5 septembrie

2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a respins

contestația împotriva Hotărârii nr. 264 din 6 iulie 2012 a secției pentru

procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, solicitând anularea pentru

nelegalitate a măsurii dispuse, de suspendare din funcția de procuror, începând

cu data de 6 iulie 2012.

În motivarea

recursului s-a învederat că intimatul a interpretat în mod eronat prevederile

art. 65

1

din Legea nr. 303/2004, făcând confuzie între hotărârea de

excludere din magistratură și cea de eliberare din funcție și ignorând efectul

suspensiv al recursului declarat împotriva sancțiunii disciplinare dispuse în

baza art. 100 lit. e) din același act normativ.

Recurenta a mai

invocat încălcarea dreptului la apărare, a prezumției de nevinovăție și a

dreptului la un proces echitabil, precum și extinderea nelegală a prevederilor

art. 62 din Legea nr. 303/2004 care, reglementând limitativ cazurile când

operează suspendarea din funcție, nu include și situația atacării cu recurs a

hotărârii de excludere din magistratură.

Prin întâmpinare,

Consiliul Superior al Magistraturii a invocat excepția lipsei de interes, pe

considerentul că măsura suspendării din funcție a recurentei a încetat de

drept, întrucât prin Decizia nr. 484 din 3 decembrie 2012 Înalta Curte de

Casație și Justiție, completul de 5 judecători, a admis recursul formulat

împotriva Hotărârii nr. 29 din 4 aprilie 2012 a Consiliului Superior al

Magistraturii, secția pentru procurori, și a înlocuit sancțiunea excluderii din

magistratură aplicată recurentei cu cea a mutării disciplinare pe o perioadă de

3 luni la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad.

S-a învederat astfel

că suspendarea recurentei din funcția de procuror, fiind dispusă "ope

legis", potrivit prevederilor art. 65

1

din Legea nr. 303/2004,

urmare a exercitării recursului împotriva hotărârii de eliberare din funcție, a

încetat, de asemenea, de drept, la momentul soluționării irevocabile a căii de

atac, nemaisubzistând condițiile exercitării acțiunii civile.

Analizând actele și

lucrările dosarului în raport de motivele și argumentele invocate de părți și

de prevederile legale aplicabile, Curtea va respinge recursul declarat de S.M.

ca nefondat.

Astfel, prin

Hotărârea secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr.

29 din 4 aprilie 2012, recurenta a fost sancționată disciplinar pentru

săvârșirea abaterii prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004,

aplicându-i-se excluderea din magistratură.

La data de 6 iulie

2012, prin Hotărârea nr. 264, luându-se act de faptul că S.M. a declarat recurs

împotriva hotărârii de aplicare a sancțiunii disciplinare prevăzute de art. 100

lit. e) din lege, secția pentru procurori a Consiliului Superior al

Magistraturii a dispus în baza art. 65

1

alin. (2) din același act

normativ suspendarea din funcție până la soluționarea irevocabilă a căii de

atac de către instanța competentă, măsură executorie începând cu data

pronunțării.

Ulterior, prin

Decizia nr. 48 din 3 decembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

completul de 5 judecători, a fost admis recursul formulat de S.M. împotriva

hotărârii de sancționare disciplinară, dispunându-se înlocuirea măsurii

excluderii din magistratură cu cea de mutare disciplinară pe o perioadă de 3

luni la o altă unitate de parchet.

Susținerea

intimatului privind excepția lipsei de interes nu poate fi primită, cât timp

recurenta invocă existența încălcării unui drept recunoscut de lege, urmare a

punerii în executare a hotărârii în discuție.

Pe fondul cauzei,

criticile formulate de recurentă sunt neîntemeiate, intimatul dând o corectă

interpretare prevederilor art. 65

1

din Legea nr. 303/2004, potrivit

cărora în cazul în care împotriva hotărârii de eliberare din funcție a

judecătorului sau procurorului se exercită calea de atac a recursului, acesta

va fi suspendat din funcție până la soluționarea irevocabilă a cauzei de către

instanța competentă.

În art. 65 alin. (1)

al legii sunt enumerate cazurile în care judecătorii și procurorii sunt

eliberați din funcție, la lit. e) fiind prevăzută situația când măsura este

urmare a sancțiunii disciplinare aplicate, în alin. (2) al textului

menționându-se că eliberarea din funcție se dispune prin decret al

Președintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.

Ansamblul normelor

legale în materia procedurii disciplinare exercitate împotriva judecătorilor și

procurorilor, cuprinse atât în Legea nr. 303/2004, cât și în Legea nr.

317/2004, demonstrează justețea interpretării intimatului în sensul că măsura

suspendării din funcție, dispusă în cazul aplicării de către secția

corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii a sancțiunii excluderii

din magistratură operează "ope legis".

Astfel, potrivit art.

49

1

din Legea nr. 317/2004, introdus prin Legea nr. 24/2012, de la

26 ianuarie 2012, pe toată durata procedurii disciplinare se poate dispune

suspendarea din funcție a magistratului până la soluționarea definitivă a

acțiunii disciplinare, dacă exercitarea în continuare a funcției ar putea

afecta desfășurarea cu imparțialitate a procedurilor disciplinare sau dacă

procedura disciplinară este de natură să aducă o atingere gravă prestigiului

justiției.

Legiuitorul a decis

ca, pe lângă situația învederată când dispunerea măsurii suspendării din

funcție este doar o posibilitate, în cazul aplicării sancțiunilor mai grave,

suspendarea din funcție pe o perioadă de până la 6 luni și, respectiv,

excluderea din magistratură, măsura suspendării din funcție să se aplice de

drept, înainte de pronunțarea hotărârii judecătorești irevocabile asupra

recursului exercitat împotriva unei astfel de sancțiuni disciplinare.

De menționat că

potrivit art. 50 din Legea nr. 317/2004, în cazul în care s-a dispus excluderea

din magistratură, hotărârea irevocabilă se transmite Președintelui României, în

vederea emiterii decretului de eliberare din funcție.

Din interpretarea

acestor dispoziții, precum și a celorlalte texte de lege invocate anterior,

rezultă că noțiunea de "eliberare din funcție" prevăzută la art. 65

1

care atrage de drept suspendarea din funcție, are în vedere cazul pronunțării

de către secția corespunzătoare a hotărârii de excludere din magistratură.

Nu se poate susține

în mod justificat că respectiva sintagmă se referă la hotărârea ulterioară a

Consiliului Superior al Magistraturii prin care, practic, se pune în executare

decizia judecătorească irevocabilă asupra sancțiunii disciplinare a excluderii

din magistratură, prin transmitere către Președintele României în vederea

emiterii decretului de eliberare din funcție, aceasta fiind o procedură

formală, nesusceptibilă de a se dispune măsura prevăzută de art. 65

1

din Legea nr. 303/2004.

Sub acest aspect,

Curtea constată că este neîntemeiată susținerea recurentei privind nelegala

extindere a prevederilor art. 62 din Legea nr. 303/2004.

Curtea nu poate primi

nici apărarea referitoare la încălcarea dreptului la apărare, a prezumției de

nevinovăție și a dreptului la un proces echitabil.

Susținerea recurentei

privind încălcarea acestor norme fundamentale este vădit neîntemeiată,

întrucât, pe de o parte, suspendarea din funcție a magistratului nu este o

măsură de natură penală, pentru a fi incidentă dispoziția constituțională care

consacră principiul prezumției de nevinovăție până la rămânerea definitivă a

hotărârii de condamnare.

Pe de altă parte, nu

se poate susține nici că măsura suspendării din funcție a magistratului, ca

efect al hotărârii de eliberare din funcție, în cazul în care se declară recurs

împotriva acesteia, ar încălca dreptul la apărare și la un proces echitabil,

cât timp este reglementată prin lege și apare ca justificată până la

soluționarea irevocabilă a cauzei având ca obiect procedura disciplinară de

către instanța judecătorească competentă.

În raport de cele

expuse mai sus, Curtea va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de S.M. împotriva Hotărârii nr. 725 din 5 septembrie 2012 a Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 24 aprilie 2013.

Procesat

de GGC - AZ