ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6007/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamanta S.M. a chemat în judecată pe pârâtul Procurorul Șef al Direcției Naționale Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție solicitând suspendarea executării ordinului nr. 101/2012 prin care pârâtul a dispus revocarea sa din funcția de procuror la DNA - Structura Centrală. Prin Sentința civilă nr. 5501 din 3 octombrie 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta S.M., în contradictoriu cu pârâtul Procurorul Șef al Direcției Naționale Anticorupție din Cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut, că reclamanta nu a invocat niciun prejudiciu de ordin material. Prin urmare, aspectele invocate de reclamantă în susținerea faptului că este îndeplinită condiția necesității prevenirii unei pagube iminente nu au fost reținute de instanța de fond. Curtea de Apel a mai reținut că prejudiciile de natură morală nu intră în definiția legală a pagubei iminente, iar în lipsa îndeplinirii uneia din condițiile prevăzute la art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu se poate dispune suspendarea ordinului atacat, fiind de prisos analizarea îndeplinirii și celeilalte condiții a cazului bine justificat. Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs reclamanta S.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că sentința este nelegală și netemeinică, fiind rezultatul unei greșite aprecieri a probelor și unei interpretări și aplicări eronate a legii. De asemenea, recurenta consideră că hotărârea este nelegală pentru că judecătorul primei instanțe nu s-a pronunțat asupra unor motive invocate prin cererea formulată. Recurenta mai susține că în mod nelegal, prima instanță a luat în considerare o hotărâre de suspendare din funcția de procuror, deși acea hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii nu este definitivă, a fost atacată cu contestație, iar contestația nici măcar nu a fost pusă pe rolul Plenului Consiliului. Hotărârea de suspendare fiind o hotărâre care privește cariera magistratului nu este un simplu act administrativ, așadar nu se bucură de prezumția de legalitate până la desființarea ei.

O asemenea hotărâre se poate executa abia după ce s-au epuizat căile de atac. Recurenta mai consideră că instanța de fond în mod greșit a stabilit că avizul de revocare din funcție are natura unui act administrativ de drept comun sau a unui act premergător unui act administrativ. Avizul de revocare emis de către Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii este un act administrativ cu o natură juridică specială, se supune regulilor specifice din Legile nr. 304/2004 și 317/2004. Regimul său juridic este deopotrivă al unui act care privește cariera magistraților, efectele sale fiind supuse normelor speciale. Astfel, avizul poate fi atacat la Plenul C.S.M., nu se bucură de prezumția de legalitate și își produce efectele după ce au fost epuizate căile de atac.

Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond”.

Suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există, iar suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați. Legiuitorul național a fost obligat să găsească criterii pertinente pentru suspendarea executării actelor administrative până la clarificarea exactă a gradului de conformare a acestora cu normele juridice aplicabile în speță.

Măsura cu caracter provizoriu anterior individualizată determină punerea în balanță a interesului social cu cel personal, preeminența unuia dintre ele fiind subsumată principiului legalității. Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. La modul concret, conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate. În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalității activității administrative presupune atât ca autoritățile administrative să nu eludeze dispozițiile legale, cât și ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată. Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare. Condiția existenței cazului „bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a analiza, pe fond conținutul actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului. Înalta Curte apreciază că, în cauză, recurenta-reclamantă nu a prezentat suficiente elemente care să conducă la existența unor îndoieli serioase în ceea ce privește legalitatea ordinului a cărui suspendare se solicită.

Ordinul nr. 101 din 15 iunie 2012 emis de Procurorul Șef al Direcției Naționale Anticorupție prin care a fost revocată din funcția de procuror la Direcția Națională Anticorupție - Structura Centrală recurenta-reclamantă a avut în vedere următoarele: - reclamanta și-a îndeplinit defectuos sarcinile de serviciu și a avut o conduită morală și profesională neconformă cu prevederile codului deontologic, fiind apreciată cu calificativul „Bine" pentru activitatea profesională desfășurată în perioada 2008 - 2010; - din cercetarea disciplinară a acesteia a reieșit faptul că reclamanta a oferit sfaturi juridice unei persoane cercetate într-o cauză aflată pe rolul Direcției Naționale Anticorupție cu privire la atitudinea procesuală pe care urma să o adopte și modalitatea de exercitare de către parte a dreptului la apărare, aspecte pentru care a fost cercetată în Dosarul penal 112/P/2011 al Secției de combatere a corupției, dosar finalizat în ceea ce o privește pe reclamantă cu soluție de neîncepere a urmăririi penale în baza art. 10 lit. d) C. proc.

pen. - deși fapta săvârșită de reclamantă nu a întrunit elementele constitutive ale unei infracțiuni, recurenta-reclamantă a fost cercetată disciplinar, fiindu-i aplicată sancțiunea disciplinară a excluderii din magistratură, conform Hotărârii CSM, secția pentru procurori nr. 2P/04.04.2012, - prin Hotărârea nr. 176 din 14 iunie 2012 Secția pentru procurori a CSM s-a avizat favorabil solicitarea de revocare din funcția de procuror la Direcția Națională Anticorupție - nivel central a recurentei-reclamante. Având în vedere toate aceste aspecte, s-a considerat că reclamanta nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a funcționa în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, respectiv buna pregătire profesională și conduita morală ireproșabilă, care au fost avute în vedere la momentul numirii sale în funcție.

Pentru că recurenta-reclamantă a fost sancționată disciplinar pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 prin Hotărârea nr. 2P din 4 aprilie 2012 a Secției pentru Procurori a CSM care a admis acțiunea disciplinară formulată de Comisia de Disciplină pentru procurori, în baza art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004, s-a aplicat sancțiunea excluderii din magistratură. Înalta Curte constată că și condiția pagubei iminente invocată de recurenta-reclamantă nu este susținută, întrucât potrivit art. 65 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 în cazul în care împotriva hotărârii de eliberare din funcție a judecătorului sau procurorului se exercită calea de atac a recursului, acesta va fi suspendat din funcție până la soluționarea irevocabilă a cauzei de către instanța competentă.

Suspendarea recurentei-reclamante a fost dispusă prin Hotărârea nr. 264 din 6 iulie 2012 a Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii. Deci, nu există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond, a conținutului și legalității actului administrativ contestat. Astfel fiind, instanța de control judiciar consideră că cerința pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate nu este îndeplinită în cauză. Conform art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Așadar, paguba iminentă presupune o anumită urgență pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ. Se poate aprecia că există urgență atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă și imediată unui interes public, situației reclamantului sau intereselor pe care acesta înțelege să le apere. Revine judecătorului de contencios administrativ, învestit cu soluționarea unei cereri de suspendare, să aprecieze în mod concret, având în vedere argumentele prezentate de reclamant, dacă efectele actului aflat în discuție sunt de natură să justifice urgența. Aceasta din urmă poate justifica măsura provizorie a suspendării executării unui act administrativ, fără ca ea să aducă atingere hotărârii judecătorești ce urmează a se pronunța cu privire la cererea de anulare a actului.

Soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o serie de obligații. Suspendarea pronunțată de instanță nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiției pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicționale. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar instanța de fond în mod corect a respins cererea de suspendare.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta S.M. împotriva Sentinței civile nr. 5501 din 3 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 iunie 2013. Procesat de GGC - LM