ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3774/2015

Decizia

nr. 3774/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2013, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat instanței să dispună anularea Deciziei nr. 203 din 15 mai 2013 emisă de Președintele Consiliului Superior al Magistraturii și obligarea pârâtului să plătească reclamantului drepturile salariale cuvenite pentru perioada 10 iulie 2012 - 16 octombrie 2012, având în vedere că în perioada menționată a fost membru C.S.M.

În motivarea acțiunii, reclamantul arătă, în esență, că Decizia nr. 203/2013 emisă de Președintele Consiliului Superior al Magistraturii nu este motivată, încălcându-se astfel dispozițiile art. 1 alin. (2) C. civ., art. 31 alin. (2) din Constituția României dar și dispozițiile art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene.

Pe fondul cauzei, reclamanta arată că este îndreptățit la plata drepturilor salariale aferente perioadei 10 iulie 2012 - 16 octombrie 2012, întrucât procedura de verificare a bunei reputații a rămas fără obiect, aspect stabilit prin Hotărârea Secției de Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 75 din 18 martie 2013, ca urmare a eliberării din funcția de procuror, prin demisie.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 4168 din 20 noiembrie 2013 a Curții de Apel București a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea reclamantului A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr. 203 din 15 mai 2013, emisă de Președintele Consiliului Superior al Magistraturii precum și cererea vizând obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantului pentru perioada 10 iulie 2012 - 16 octombrie 2012.

În motivarea sentinței, instanța a reținut, în esență, că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 317/2004 și a Legii nr. 303/2004, nefiind aplicabile dispozițiile noului C. civ. și principiile generale de drept ca urmare a existenței unor dispoziții speciale.

S-a reținut că Decizia nr. 203/2013 emisă de Președintele Consiliului Superior al Magistraturii este motivată în fapt (notele nr. 6731/1154/2013 ale DRUO la care se face trimitere) și drept, îndeplinind condițiile stabilite de lege, iar cu privire la drepturile salariale solicitate, în raport de situația de fapt, s-a reținut că nu s-a constatat îndeplinită de către reclamant condiția de bună reputație deoarece prin Hotărârea Secției de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 75/2013 s-a constatat ca fiind rămasă fără obiect verificarea privind condiția de bună reputație a reclamantului, ca urmare a eliberării din funcția de procuror, prin demisie.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinței nr. 4168/2013 a Curții de Apel București a declarat recurs reclamantul A. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecând, pe fond, să se admită acțiunea astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul arată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 303/2004 privind suspendarea din funcția de magistrat, deoarece prevederea stabilită de art. 76 din Legea nr. 317/2004, nu se regăsește printre cazurile limitativ prevăzute de art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 iar invocarea acestui „nou caz de suspendare”din funcția de magistrat s-a făcut în condițiile în care prin Decizia nr. 203 din 15 mai 2013 nu au fost invocate dispozițiile legale aplicabile și în condițiile necoroborării cu Hotărârea Plenului Consiliul Superior al Magistraturii nr. 513/2012 prin care s-a stabilit criteriile de verificare a bunei reputații.

În mod greșit s-a reținut de prima instanță că în cauză nu sunt aplicabile principiile generale de drept ca urmare a existenței unor dispoziții speciale și mai mult, decizia nr. 203 din 15 mai 2013 este motivată în fapt și drept invocându-se notele DRUO nr. 6731/1154/2013, note ce nu au fost prezentate odată cu decizia atacată.

Conținutul acestor note nu este prezentat în decizia atacată, iar în plus, președintele Consiliul Superior al Magistraturii, nu este ținut de notele emise de Direcția Resurse Umane și Direcția Legislație, Documentare și Contencios, acestea fiind consultative.

De altfel, prin Hotărârea nr. 162 din 26 februarie 2013, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât revocarea d-lui judecător B. din funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii iar prin adresa nr. 3/356/1151 din 20 ianuarie 2014 a Biroului de informare publică și relații cu mass media a Consiliul Superior al Magistraturii s-a comunicat că domnul judecător B. a beneficiat în perioada 26 februarie 2013 - 27 mai 2013 de drepturile bănești pe perioada suspendării. În acest caz s-a găsit cadrul legal pentru a se plăti drepturile bănești din perioada revocării, recurentul apreciind că este discriminat în raport de dispozițiile art. 20 și 21 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și art. 14 din C.E.D.O. privind discriminarea.

Mai mult, prin Minuta Comisiei nr. 1 a Consiliului Superior al Magistraturii s-a apreciat că „d-nul A. este îndreptățit la plata drepturilor salariale pe perioada în care a fost suspendat din funcție.”

Intimatul, Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, argumentele expuse de recurent în susținerea motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondate.

Astfel prin Decizia nr. 203 din 15 mai 2013 a Președintelui Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă solicitarea d-lui A., fost membru C.S.M., privind plata drepturilor salariale pentru perioada cuprinsă între data suspendării din funcție , în vederea verificării condiției de bună reputație și data punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva sa.

La adoptarea deciziei atacate s-a avut în vedere Hotărârea secției de procurori din data de 10 iulie 2012 prin care s-a dispus suspendarea d-lui A. din funcția de procuror până la finalizarea procedurii de verificare a bunei reputații, Hotărârea Secției de procurori din data de 16 octombrie 2012 prin care s-a dispus suspendarea acestuia din funcția de procuror, ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale de către Direcția Națională Anticorupție dar și Hotărârea secției de procurori nr. 75 din 13 martie 2013 prin care s-a constatat ca fiind rămasă fără obiect, verificarea privind condiția de bună reputație, ca urmare a eliberării din funcția de procuror, prin demisie. Având în vedere că procedura de verificare a bunei reputații a rămas fără obiect odată cu demisia, reclamantul nu poate beneficia de drepturile salariale pe perioada suspendării.

Reclamantul a solicitat anularea Deciziei nr. 203/2013 emisă de Președintele Consiliului Superior al Magistraturii și nu anularea Hotărârii prin care s-a dispus suspendarea din funcție în temeiul dispozițiilor art. 76 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.

Susținerea recurentului în sensul că hotărârea contestată nu este motivată, a fost apreciată de intimat ca nefondată, arătând că această critică excede dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.. Hotărârea contestată este motivată din perspectiva dispozițiilor legale incidente iar notele nr. 6731/1154/2013 ale Direcției Resurse Umane și Organizare și Direcției Legislație, Documentare și Contencios menționată în decizia nr. 203/2013 nu pot fi reținute ca impietând asupra legalității sentinței recurate.

Recurentul-reclamant nu a solicitat în fața instanței de fond, în condițiile art. 293 C. proc. civ., comunicarea notelor menționate, astfel că nu se poate invoca încălcarea art. 42 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și art. 6 a CEDO .

În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (1) din noul C. civ., dispozițiile menționate reglementând raporturile patrimoniale și nepatrimoniale dintre persoane, ca subiect de drept civil, ci dispozițiile legilor speciale, respectiv Legea nr. 317/2004 și Legea nr. 303/2004, ce reglementează și raporturile de muncă în cauza de față.

Invocarea aspectelor de discriminare cu referire la practica C.S.M. privind pe d-nul judecător B., nu pot fi cenzurate prin prisma motivelor de recurs instituite de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și, mai mult, cele două situații nu sunt compatibile, rațiunile de fapt și drept care le-a generat, fiind diferite.

Procedura filtru

În procedura de filtru reglementată de dispozițiile art. 493 alin. (1) a fost întocmit raportul prin care s-a concluzionat că recursul îndeplinește condițiile de formă, fiind comunicat părților. Completul de filtru în urma verificării, a concluzionat în raport de dispozițiile art. 493 alin. (7) că recursul nu poate fi soluționat potrivit alin. (5) sau (6), iar prin încheierea de ședință din data de 27 octombrie 2015 a fost admis în principiu recursul declarat de recurentul A. împotriva sentinței civile nr. 4168/2013 a Curții de Apel București, fiind citate părțile.

Hotărârea instanței de recurs

Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate și limitele dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ. invocate de recurent, se constată că în cauză nu subzistă motive de casare a sentinței recurate.

Astfel, prin Hotărârea nr. 299 din 11 iulie 2012 adoptată de Secția pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii s-a dispus suspendarea din funcția de procuror și membru al Consiliului Superior al Magistraturii a d-lui procuror A. până la finalizarea procedurii de verificare a bunei reputații. Înainte de finalizarea procedurii de verificare a bunei reputații d-nul procuror A. a solicitat eliberarea din funcția de procuror prin demisie, astfel că prin sentința nr. 6822 din 22 noiembrie 2012 a Curții de Apel București a fost respinsă acțiunea vizând anularea Hotărârii nr. 299 din 11 iulie 2012.

Hotărârea nr. 6822/2012 a Curții de Apel București a rămas irevocabilă prin decizia nr. 6523/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța reținând că este lipsit de interes recursul, având în vedere că d-nul A. a fost eliberat din funcție prin demisie, iar prin Hotărârea nr. 1032 din 15 noiembrie 2015, Plenul Consiliul Superior al Magistraturii a propus Președintelui României eliberarea din funcție, Decretul Prezidențial de eliberarea din funcție ca urmare a demisiei, fiind emis la data de 15 ianuarie 2013.

De asemenea, prin Hotărârea Secției pentru Procurori nr. 75 din 18 martie 2013, s-a constatat ca fiind rămasă fără obiect verificarea condiției de bună reputație a d-lui A., ca urmare a eliberării din funcția de procuror, prin demisie, această hotărâre nefiind contestată de recurentul - reclamant .

În condițiile în care hotărârea de suspendare a rămas irevocabilă ca urmare a respingerii recursului împotriva sentinței nr. 6822/2012 a Curții de Apel București, iar Hotărârea nr. 75/2013 prin care secția pentru procurori a constatat ca fiind rămasă fără obiect verificarea condiției de bună reputație, nu a fost contestată, nu se poate reține că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale incidente în raport de motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. invocate de reclamant.

Legislația privind organizarea judiciară este dată de Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, O.U.G. nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, Legea nr. 317/2004 privind C.S.M. și Regulamentele de ordine interioară ale instanțelor judecătorești și parchetelor, legislație cu caracter special, astfel că instanța de fond corect a reținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile C. civ., respectiv principiile generale de drept, ca urmare a existenței unei dispoziții speciale.

Suspendarea din funcție a d-lui A. a fost dispusă prin Hotărârea nr. 299/2012 în temeiul dispozițiilor art. 76 din Legea nr. 317/2004, iar potrivit art. 62 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 în perioada suspendării judecătorului sau procurorului nu i se plătesc drepturile salariale.

O altă critică invocată, ca motiv de recurs din perspectiva dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ. (critică expusă și prin cererea de chemare în judecată) vizează nemotivarea deciziei nr. 203/2013 dar așa cum a reținut și instanța de fond decizia contestată este motivată în fapt și drept fără a se putea reține vătămarea drepturilor invocate de recurent din perspectiva dispozițiilor legale menționate prin cerere de recurs.

Este evident că nu au fost încălcate dispozițiile art. 42 vizând Dreptul de acces la documentul din Carta Drepturilor Fundamentale a U.E. și a art. 6 din C.E.D.O. în condițiile în care pe toată durata procedurii de suspendare, recurentul-reclamant a avut posibilitatea legală, valorificată de altfel de a lua la cunoștință de actele și măsurile dispuse de C.S.M. și de a contesta măsurile și actele emise, demersul său legal fiind finalizat prin decizii irevocabile ale instanțelor de judecată.

În procedura prealabilă, recurentul a solicitat emitentului retragerea Deciziei nr. 203/2013, iar prin adresa nr. 13/6731/1154/2013 intimatul a expus pe larg considerentele de fapt și drept avute în vedere pentru respingerea cererii de acordare a drepturilor bănești, cât și considerentele avute în vedere pentru respingerea plângerii.

Faptul că nu au fost comunicate odată cu Decizia nr. 203/2013 și notele nr. 6731/1154/2013 ale Direcției Resurse Umane și Organizare și Direcției Legislație și Documentare, la care se face trimitere în conținutul deciziei, nu constituie motiv de nulitate a actului emis cu respectarea dispozițiilor legale, notele menționate având caracter consultativ pentru emitent.

Recurentul-reclamant avea posibilitatea legală de a contesta Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii - Secția pentru procurori a C.S.M. nr. 75/2013 prin care s-a constatat ca fiind rămasă fără obiect verificare condiției de bună reputație ca urmare a eliberării din funcția de procuror prin actul unilateral demisie, iar în măsura în care se constata îndeplinirea condiției de bună reputație atunci prin raportare la dispozițiile art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2014 plata drepturilor salariale solicitate era posibilă.

Invocarea direct în recurs - omissio medio - a unor critici vizând discriminarea în raport cu Hotărârea nr. 162 din 26 februarie 2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care a fost dispusă revocarea d-lui judecător B. din funcția de membru C.S.M. și drepturile salariale plătite acestuia, nu pot fi primite având în vedere că un astfel de motiv nu a fost invocat în fața instanței de fond, obiectul și limitele procesuale fiind stabilite prin cererile și apărările părților conform dispozițiilor art. 9 alin. (2) C. proc. civ., instanța de fond pronunțând hotărârea recurată în limitele investirii în raport de dispozițiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ. și de altfel, situațiile de fapt și drept în cele două cauze sunt total diferite.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție verificând sentința recurată în limitele motivelor de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., se constată că recursul declarat de recurentul A. împotriva sentinței civile nr. 4168 din 20 decembrie 2013 este nefondat, motiv pentru care în temeiul art. 497 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 4168 din 20 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 noiembrie 2015.