ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5211/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată

Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta

G.M.P. a solicitat în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, suspendarea dispozițiilor

art. 3 alin. (2) din ordinul din 31 martie 2011 și a ordinului din 12 aprilie 2011

ale Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea cererii s-a

arătat că este îndeplinită condiția cazului bine justificat pentru că cele două

ordine au fost date cu încălcarea art. 58 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, iar

paguba este reală pentru că rezultă din diminuarea veniturilor salariale deși acestea

sunt singurele de care dispune magistratul.

Împotriva celor două ordine

a formulat plângere prealabilă, dar și cerere de anulare a ordinelor invocate ce

se află pe rolul Curții de Apel București.

Ministerul Public, Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare și a invocat

excepția inadmisibilității cererii de suspendare a ordinului din 12 aprilie 2011

pentru lipsa plângerii prealabile, excepția inadmisibilității cererii de suspendare

a art. 3 alin. (2) din ordinul din 12 aprilie 2011 și excepția inadmisibilității

pentru lipsa de interes. Pe fond, s-a solicitat respingerea cererii de suspendare.

fond

Prin sentința civilă

nr. 3849 din 31 mai 2011 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ

și fiscal, au fost respinse excepțiile invocate de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție dar și cererea de suspendare ca neîntemeiată.

În motivarea soluției,

instanța de fond a reținut:

- referitor la excepția

inadmisibilității cererii de suspendare a executării art. 3 alin. (2) din ordinul

din anul 2011 pentru că nu se poate cere suspendarea unui act administrativ pe articole,

ci în integralitatea sa, instanța de fond a arătat că posibilitatea de a solicita

suspendarea executării o are persoana care se consideră vătămată, iar vătămarea

poate fi provocată doar de unele dispoziții ale actului administrativ;

- excepția inadmisibilității

cererii de suspendare a executării ordinului din 12 aprilie 2011 pentru lipsa procedurii

prealabile a fost respinsă ca neîntemeiată pentru că pe rolul Curții de Apel București

se află Dosarul nr. 4186/2/2011 ce are ca obiect anularea celor două ordine;

- excepția lipsei de interes

a fost considerată neîntemeiată în condițiile în care se invocă reducerea veniturilor

salariale ca urmare a aplicării celor două ordine, prin neacordarea sporului pentru

condiții deosebite de muncă, folosul practic urmărit de reclamantă fiind acela de

obținere a acelui spor.

Pe fondul cauzei, instanța

de fond a apreciat că cererea de suspendare este neîntemeiată, nefiind îndeplinite

cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004: cazul bine justificat

și paguba iminentă.

Cu privire la condiția

existenței cazului bine justificat, reclamanta a invocat încălcarea dispozițiilor

art. 58 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 în condițiile în care în prezent este detașată

din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, în cadrul

misiunii U.E. de poliție în Bosnia–Herțegovina.

Ordinele ce fac obiectul

prezentei cereri au fost emise în temeiul art. 58 alin. (3

1

)-(

5

)

din Legea nr. 303/2004 și H.G. nr. 518/1995 și deci nu poate fi vorba de o detașare

în sensul art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, astfel că încălcarea acestui

articol nu poate fi reținută ca argument al existenței unui caz bine justificat.

Mai face reclamanta referiri

și la faptul că autoritatea unde a fost detașată nu i-a plătit și nu îi plătește

decât echivalentul diurnei și nicio altă alocație, iar pârâtul a menționat în întâmpinare

care sunt drepturile de care beneficiază experții detașați în cadrul misiunilor

U.E. și face referire la emiterea dublării unor drepturi dar aceste aspecte vor

fi analizate în cadrul acțiunii în anulare.

Sub aspectul procedurii

unei pagube iminente, instanța de fond a arătat că prejudiciul invocat de reclamantă,

constând în diminuarea veniturilor salariale, nu poate fi considerat un prejudiciu

de natura celui la care se referă art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004,

existând posibilitatea recuperării acestuia ca urmare a anulării ordinelor, nefiind

un prejudiciu imposibil sau greu de recuperat.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamanta G.M.P. solicitând, în baza art. 304

1

din

C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și admiterea

cererii de suspendare.

În motivele de recurs

se arată că cele reținute de instanța de fond cu privire la art. 58 alin. (3) din

Legea nr. 303/2004 au fost analizate trunchiat.

Se invocă faptul că în

art. 58 alin. (3

2

) se referă la drepturile magistraților detașați în

străinătate care cuprind indemnizația de bază, sporurile cu caracter permanent pentru

funcția deținută anterior și alte drepturi. Potrivit Hotărârii nr. 325/2005 a Consiliului

Superior al Magistraturii sporul pentru condiții deosebite de muncă a fost considerat

un spor permanent cu ocazia analizării drepturilor bănești pe perioada concediului,

iar prin ordinul emis s-a suspendat plata lui pe perioada detașării, cu consecința

evidentă a diminuării drepturilor.

Art. 58 alin. (3

3

)

vizează imposibilitatea beneficierii de aceleași drepturi de la ambele instituții

și recurenta susține că nu a beneficiat.

Toate acestea dovedesc

că este afectată prezumția de legalitate a actelor, dar va fi analizată pe fondul

cauzei în cadrul Dosarului nr. 4186/2/2011.

Cu privire la iminența

producerii unei pagubei, recurenta susține că nu se mai poate vorbi de o iminență

pentru că deja timp de 5 luni a pierdut aproximativ 7.500 RON.

Această sumă este o pierdere

importantă patrimonială, mai ales că pentru restituire se vor face eforturi sau

prin amânări succesive tipice să nu fie restituită niciodată.

Intimatul Ministerul Public,

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare

și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

recurs

După examinarea motivelor

de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul

pentru următoarele considerente:

În fața instanței de fond

s-a solicitat suspendarea art. 3 alin. (2) din ordinul din 31 martie 2011 și a ordinului

din 12 aprilie 2011 emise de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Prin ordinul din 12

aprilie 2011 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție a fost completat ordinul din 2010 al aceleiași autorități și

s-a prevăzut că pe perioada detașării reclamanta G.M.P. nu beneficiază de plata

sporului pentru condiții deosebite de muncă, iar prin art. 3 alin. (2) din ordinul

din 31 februarie 2011 s-a prevăzut același lucru, respectiv că pe perioada detașării

reclamanta nu beneficiază de plata cuantumului sporului pentru condiții deosebite

de muncă.

Actul administrativ unilateral

cu caracter individual se bucură de prezumția de legalitate, fiind el însuși titlu

executoriu.

Suspendarea actului administrativ,

ca operațiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia reprezintă

o situație de excepție de la regula executării din oficiu și ea se poate dispune

numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea

unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice

care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate

să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ

unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată

nu introduce acțiunea în anulare a actului în termen de 60 de zile, suspendarea

încetează de drept și fără nicio formalitate”.

Potrivit art. 15

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Suspendarea

executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant și

prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte,

a actului atacat. În acest caz, instanța va putea dispune suspendarea actului administrativ

atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare

se poate formula o dată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până

la soluționarea acțiunii în fond”.

Prin urmare, legea impune

următoarele condiții pentru a se dispune suspendarea executării:

- să se facă dovada că

s-a formulat plângerea prealabilă;

- să se facă dovada existenței

„cazului bine justificat”;

- să se facă dovada „pagubei

iminente”.

„Cazul bine justificat”

este definit în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate

de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă

în privința legalității actului administrativ.

Prin urmare, condiția

existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc

argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ

aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a

interveni suspendarea executării unui act administrativ, trebuie să existe un indiciu

temeinic de nelegalitate.

În motivele de recurs

se arată că este îndeplinită condiția „cazului bine justificat” în raport de dispozițiile

art. 58 alin. (3

2

) și (3

3

) din Legea nr. 303/2004.

În privința acestor susțineri

trebuie subliniat faptul că, într-adevăr, potrivit art. 58 alin. (3

2

)

din Legea nr. 303/2004, judecătorii, procurorii și personalul asimilat acestora,

detașați în străinătate beneficiază, între altele, de indemnizație de încadrarea

lunară, la care se adaugă sporurile cu caracter permanent prevăzute de lege pentru

funcția deținută anterior detașării.

Recurenta arată că sporul

pentru condiții deosebite de muncă ar fi considerat un spor permanent în raport

de cele reținute de Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005,

dar și ulterior la 8 iulie 2010 și 6 iunie 2011.

Însă, nu sunt indicate

textele din legea de salarizare care stabilesc că sporul pentru condiții deosebite

de muncă se acordă cu caracter permanent.

Astfel, se constată că

reclamanta nu a probat acele împrejurări de fapt și de drept care să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ iar în cadrul cererii de

suspendare nu se poate face o analiză amănunțită a susținerilor părților, analiză

care va fi făcută de către instanța investită cu soluționarea acțiunii în anulare

a actului, când se va verifica legalitatea și temeinicia actului administrativ emis.

„Paguba iminentă”, o altă

condiție ce trebuie îndeplinită pentru a se dispune suspendarea executării unui

act administrativ, este definită în art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, republicată,

ca fiind prejudiciul material, viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă

gravă a funcționării autorității publice sau a unui serviciu public.

Cu privire la această

condiție se constată că prin emiterea acestor ordine s-au redus veniturile reclamantei

în raport de susținerile acesteia, că i s-ar cuveni sporul pentru condiții deosebite

de muncă.

Însă, aceste venituri

au fost reduse odată cu emiterea ordinului din 28 ianuarie 2010, dar acest ordin

nu a fost contestat de reclamantă.

Pentru că nu s-a făcut

dovada îndeplinirii condiției „cazului bine justificat” și nici a „pagubei iminente”,

în baza art. 312 din C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va

fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de G.M.P. împotriva

sentinței civile nr. 3849 din 31 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie

2011.