ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3009/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 655 din 31 ianuarie 2011, Curtea

de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamanta D.D.A., în contradictoriu

cu pârâtul Ministerul Justiției, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut, în esență, că la petiția formulată de reclamantă și

înregistrată la 17 septembrie 2009, pârâtul i-a răspuns prin adresa din 01

octombrie 2009, în sensul că petiția sa a fost transmisă Parchetului de pe lângă

Tribunalul București, întrucât, potrivit art. 69 alin. (2) din Legea nr. 304/2004,

Ministrul Justiției nu are căderea de a controla măsurile dispuse de procuror în

cursul urmăririi penale și soluțiile adoptate, motiv pentru care reclamanta invocă

un pretins refuz nejustificat al pârâtului Ministerul Justiției de a-i soluționa

cererea.

S-a mai arătat în considerentele

sentinței atacate că cererea înregistrată sub nr. 105105 din 17 septembrie 2009,

nu a fost întemeiată pe dispozițiile Ordonanței nr. 27/2002, ci pe dispozițiile

Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, reclamanta solicitând prin această

cerere, după expunerea unei situații de fapt în legătură cu o serie de abateri pretins

a fi săvârșite de către polițiștii din cadrul Biroului de Cercetări Penale al secției

ZZ Poliție în dosarul penal nr. 2670/P/2009, efectuarea unui control potrivit dispozițiilor

art. 69 alin. (1) din Legea nr. 304/2004.

Judecătorul fondului a

constatat că în răspunsul pârâtului, comunicat reclamantei prin adresa din 01

octombrie 2009, nu se regăsesc elementele excesului de putere, nici în modalitatea

exercitării dreptului de apreciere cu încălcarea limitelor competenței prevăzute

de lege, nici prin încălcarea drepturilor și libertăților reclamantei, întrucât

Ministrul Justiției nu are dreptul de a exercita nici un control asupra măsurilor

dispuse de procuror în cursul urmăririi penale și soluțiile adoptate.

Prin urmare, prima instanță,

având în vedere că reclamanta a sesizat aspecte în legătură cu modalitatea de soluționare

a unui dosar penal, precum și activitatea polițiștilor și procurorilor implicați

în activitatea de cercetare și supraveghere penală, a constatat că în mod corect

pârâtul a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile art. 69 alin. (2) teza I din

Legea nr. 304/2004, ci art. 69 alin. (2) Teza a II -a, direcționând sesizarea reclamantei

organelor competente legal să exercite supravegherea ierarhică, inclusiv asupra

măsurilor dispuse în cursul urmăririi penale.

Împotriva sentinței civile

nr. 655 din data de 31 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal D.D.A.

solicitând admiterea căii extraordinare de atac și modificarea în tot a sentinței

civile atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

Se susține de către recurentă

că instanța de fond a reținut greșit în considerentele hotărârii că sesizările adresate

Ministerului Justiției nu ar fi petiții, conform Ordonanței nr. 27/2002, ci „sesizări”

întemeiate pe Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, schimbând în acest

fel înțelesul noțiunii de petiție, prevăzute de art. 2 din O.G. nr. 27/2002.

Se mai arată că în cuprinsul

considerentelor nu sunt menționate susținerile făcute de recurentă în cererea introductivă

și în precizările depuse, instanța reproducând punctul de vedere al pârâtului, chiar

mai mult decât acesta a susținut în întâmpinare, schimbând în interesul pârâtului

înțelesul noțiunii de petiție, altfel decât este prevăzut în O.G. nr. 27/2002, astfel

fiind pronunțată o hotărâre arbitrară, contrară dispozițiilor legale.

În drept recursul este

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304

1

C. proc.

civ.

În cauză a depus întâmpinare

intimatul Ministerul Justiției solicitând respingerea recursului ca nefondat și

menținerea sentinței civile atacate ca fiind legală și temeinică.

Recursul este nefondat,

urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În mod corect, prin hotărârea

recurată, instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta

D.D.A., prin care s-a solicitat constatarea refuzului nejustificat al Ministerului

Justiției de a-i rezolva cererea înregistrată sub nr. 105105 din 17 septembrie 2009

și obligarea pârâtului la soluționarea cererii conform obiectului acesteia, reținându-se

în mod judicios că nu există, în cauză, un refuz nejustificat de soluționare a cererii,

în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,

cu modificările și completările ulterioare, adică o exprimare explicită, cu exces

de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane.

Recurenta D.D.A. a sesizat

ministrul justiției cu petiția înregistrată la 17 septembrie 2009 prin care s-a

solicitat a se dispune efectuarea unui control referitor la aspectele sesizate,

conform prevederilor art. 69 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea

judiciară, iar la această sesizare s-a răspuns petentei, potrivit art. 6 din O.G.

nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, cu modificările

și completările ulterioare, comunicându-se că petiția a fost transmisă spre competentă

soluționare autorității cu atribuții în rezolvarea problemei sesizate, anume Parchetul

de pe lângă Tribunalul București.

De asemenea, în mod legal,

Ministerul Justiției a mai comunicat recurentei, prin aceeași adresă din 01

octombrie 2009 Ministerul Justiției, că potrivit art. 69 alin. (2) din Legea

nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, ministrul justiției nu

are căderea de a controla măsurile dispuse de procuror în cursul urmăririi penale

și soluțiile adoptate, și că abaterile disciplinare săvârșite de procurori, activitatea

ori conduita necorespunzătoare a acestora, încălcarea obligațiilor profesionale

în raporturilor cu justițiabilii pot fi reclamate Consiliului Superior al Magistraturii,

în temeiul art. 97 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor,

republicată.

În raport de cele mai

sus arătate, constatându-se că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în

cauză și că hotărârea atacată este legală și temeinică se va dispune, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat

de reclamanta D.D.A. împotriva sentinței civile nr. 655 din data de 31 ianuarie

2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de D.D.A. împotriva sentinței nr. 655 din 31 ianuarie 2011 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 iunie 2012.