ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3009/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 655 din 31 ianuarie 2011, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamanta D.D.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că la petiția formulată de reclamantă și înregistrată la 17 septembrie 2009, pârâtul i-a răspuns prin adresa din 01 octombrie 2009, în sensul că petiția sa a fost transmisă Parchetului de pe lângă Tribunalul București, întrucât, potrivit art. 69 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, Ministrul Justiției nu are căderea de a controla măsurile dispuse de procuror în cursul urmăririi penale și soluțiile adoptate, motiv pentru care reclamanta invocă un pretins refuz nejustificat al pârâtului Ministerul Justiției de a-i soluționa cererea.

S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că cererea înregistrată sub nr. 105105 din 17 septembrie 2009, nu a fost întemeiată pe dispozițiile Ordonanței nr. 27/2002, ci pe dispozițiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, reclamanta solicitând prin această cerere, după expunerea unei situații de fapt în legătură cu o serie de abateri pretins a fi săvârșite de către polițiștii din cadrul Biroului de Cercetări Penale al secției ZZ Poliție în dosarul penal nr. 2670/P/2009, efectuarea unui control potrivit dispozițiilor art. 69 alin. (1) din Legea nr. 304/2004.

Judecătorul fondului a constatat că în răspunsul pârâtului, comunicat reclamantei prin adresa din 01 octombrie 2009, nu se regăsesc elementele excesului de putere, nici în modalitatea exercitării dreptului de apreciere cu încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege, nici prin încălcarea drepturilor și libertăților reclamantei, întrucât Ministrul Justiției nu are dreptul de a exercita nici un control asupra măsurilor dispuse de procuror în cursul urmăririi penale și soluțiile adoptate.

Prin urmare, prima instanță, având în vedere că reclamanta a sesizat aspecte în legătură cu modalitatea de soluționare a unui dosar penal, precum și activitatea polițiștilor și procurorilor implicați în activitatea de cercetare și supraveghere penală, a constatat că în mod corect pârâtul a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile art. 69 alin. (2) teza I din Legea nr. 304/2004, ci art. 69 alin. (2) Teza a II -a, direcționând sesizarea reclamantei organelor competente legal să exercite supravegherea ierarhică, inclusiv asupra măsurilor dispuse în cursul urmăririi penale. Împotriva sentinței civile nr. 655 din data de 31 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal D.D.A.

solicitând admiterea căii extraordinare de atac și modificarea în tot a sentinței civile atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată. Se susține de către recurentă că instanța de fond a reținut greșit în considerentele hotărârii că sesizările adresate Ministerului Justiției nu ar fi petiții, conform Ordonanței nr. 27/2002, ci „sesizări” întemeiate pe Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, schimbând în acest fel înțelesul noțiunii de petiție, prevăzute de art. 2 din O.G. nr. 27/2002. Se mai arată că în cuprinsul considerentelor nu sunt menționate susținerile făcute de recurentă în cererea introductivă și în precizările depuse, instanța reproducând punctul de vedere al pârâtului, chiar mai mult decât acesta a susținut în întâmpinare, schimbând în interesul pârâtului înțelesul noțiunii de petiție, altfel decât este prevăzut în O.G.

nr. 27/2002, astfel fiind pronunțată o hotărâre arbitrară, contrară dispozițiilor legale. În drept recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În cauză a depus întâmpinare intimatul Ministerul Justiției solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind legală și temeinică. Recursul este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În mod corect, prin hotărârea recurată, instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta D.D.A., prin care s-a solicitat constatarea refuzului nejustificat al Ministerului Justiției de a-i rezolva cererea înregistrată sub nr. 105105 din 17 septembrie 2009 și obligarea pârâtului la soluționarea cererii conform obiectului acesteia, reținându-se în mod judicios că nu există, în cauză, un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, adică o exprimare explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane. Recurenta D.D.A.

a sesizat ministrul justiției cu petiția înregistrată la 17 septembrie 2009 prin care s-a solicitat a se dispune efectuarea unui control referitor la aspectele sesizate, conform prevederilor art. 69 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, iar la această sesizare s-a răspuns petentei, potrivit art. 6 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, cu modificările și completările ulterioare, comunicându-se că petiția a fost transmisă spre competentă soluționare autorității cu atribuții în rezolvarea problemei sesizate, anume Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

De asemenea, în mod legal, Ministerul Justiției a mai comunicat recurentei, prin aceeași adresă din 01 octombrie 2009 Ministerul Justiției, că potrivit art. 69 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, ministrul justiției nu are căderea de a controla măsurile dispuse de procuror în cursul urmăririi penale și soluțiile adoptate, și că abaterile disciplinare săvârșite de procurori, activitatea ori conduita necorespunzătoare a acestora, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturilor cu justițiabilii pot fi reclamate Consiliului Superior al Magistraturii, în temeiul art. 97 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.

În raport de cele mai sus arătate, constatându-se că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză și că hotărârea atacată este legală și temeinică se va dispune, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanta D.D.A. împotriva sentinței civile nr. 655 din data de 31 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.D.A. împotriva sentinței nr. 655 din 31 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iunie 2012.