ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.06.2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2986/2012

HOTĂRÂRE
14.06.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2986/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul

S.E. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturi, a

solicitat obligarea pârâtului să-i răspundă la adresa cu nr. 1/22081/113 din 16

august 2010 și adresa nr. 1126704 din 18 octombrie 2010.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a depus

la Consiliul Superior al Magistraturii, Inspecția Judiciară pentru Judecători

adresa cu nr. 1/22081/113 din 16 august 2010, referitor la Dosarul nr. 42535/299/2009

de la Judecătoria sectorului 1 București și, deși a revenit cu adresa nr. 1126704

din 18 octombrie 2010, totuși nu a primit răspuns.

Prin Sentința nr. 4414 din 24 iunie 2011, Curtea de

Apel București a respins cererea formulată de reclamantul S.E., în

contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în

esență că prin adresa nr. 1964/IJ/1523/SIJ din 22 martie 2011, pârâtul

Consiliul Superior al Magistraturii prin Inspecția Judiciară a răspuns la

sesizările reclamantului înregistrate sub nr. 1/22081/1154 din 16 august 2010

și nr. 1/26704/1154/2010, comunicându-i acestuia că, în urma verificărilor

efectuate, nu s-au constatat fapte sau împrejurări care să impună luarea unor măsuri

de competența Consiliului Superior al Magistraturii în privința judecătorului

menționat de domnul S.E..

Prin urmare, judecătorul fondului, având în vedere

prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, precum și cele ale

art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303

/

2004 privind

statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, a constatat că exercitarea dreptului de sesizare a

Consiliului Superior al Magistraturii nu poate pune în discuție chestiuni de

judecată, care sunt supuse căilor legale de atac.

De asemenea, s-a mai arătat în considerentele sentinței

atacate că pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii nu poate să analizeze

soluțiile pronunțate de judecători, persoanele nemulțumite având posibilitatea

să conteste pretinsele neregularități în căile de atac prevăzute de lege.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs

reclamantul S.E., criticând - o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul

art. 304

1

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a

arătat că la cererea sa adresată Consiliului Superior al Magistraturii la data

de 16 august  2010, a primit răspuns la data de 23 martie 2011.

Recurentul a mai arătat că cererea sa adresată

pârâtului se referă la Dosarul nr. 15261/3/CA/2009 înregistrat pe rolul

Tribunalului București, transmis spre soluționare la Judecătoria sectorului 1,

unde a primit număr de înregistrare 42535/299/2099. Recurentul a susținut că

dintr-o eroare de redactare,în acest dosar, a fost schimbată calitatea

procesuală a Direcției de Impozite și Taxe Locale, în sensul că aceasta a fost

trecută în citativ ca fiind reclamantă, deși era pârâtă, iar instanța de

judecată a refuzat să modifice eroarea materială.

S-a mai susținut că deși a declarat recurs, iar dosarul

a fost înregistrat la Tribunalul București, eroarea materială privind calitatea

părților a fost menținută și în citativul dosarului de recurs. Recurentul s-a

arătat nemulțumit că, în urma cererii de repunere pe rol, dosarul a fost

soluționat prin admiterea excepției perimării.

II Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și

lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

,

constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare.

l. Argumentele de fapt și de drept relevante

Recurentul - reclamant a investit instanța de

contencios cu o cerere de chemare în judecată, prin care a solicitat obligarea

pârâtului la soluționarea cererilor adresate acestuia și înregistrate sub nr. 22081/1154/2010

și nr. 26704/1154/2010.

Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că

Inspecția judiciară a răspuns la sesizările reclamantului prin adresa nr. 1964/IJ/1523//SIJ

din 22 martie 2011 (fila 10 din dosarul de fond), comunicându-i acestuia că în

urma verificărilor efectuate, nu s-au constatat fapte sau împrejurări care să

impună luarea unor măsuri care să țină de competența Consiliului Superior al

Magistraturii.

Instanța de recurs, în acord cu judecătorul fondului,

constată că în speță, nu se poate reține un refuz nejustificat de soluționare a

unei cereri, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că

pârâtul a răspuns la memoriile formulate de reclamant.

În raport cu obiectul cererii de chemare în judecată,

cu care instanța a fost investită, înalta Curte constată că exced limitelor

cadrului procesual astfel delimitat, criticile formulate de recurent cu privire

la nemulțumirile legate de modul de soluționare a dosarului său de către

instanțele de judecată.

De altfel, deși excede cadrului procesual, potrivit

dispozițiilor art. 97 din Legea nr. 303/2004 republicată coroborate cu cele ale

art. 17 din Legea nr. 304/2004, hotărârile judecătorești pot fi desființate sau

modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și nici o altă autoritate

nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate de judecători.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în mod judicios,

instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant.

l. Soluția pronunțată în recurs

Pentru aceste considerente, neexistând motive de

reformare a hotărârii recurate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat

Respinge recursul declarat de S.E. împotriva Sentinței nr.

4414 din 24 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 iunie 2012

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-01-18
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 244/2013
individuale. Or, a susținut recurentul, Legea nr. 554/2004 prevede termenul de 30 de zile pentru soluționarea cererilor, instanța, de altfel neprecizând nici un alt termen în care pârâții ar fi trebuit să soluționeze cererea sa. II.Consider
ÎCCJ 2018-04-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1499/2018
în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 9 martie 2016, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantul A., ca nefondat. 5. Procedura de soluționare a recursului Rap
ÎCCJ 2012-12-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5274/2012
a contenciosului administrativ, care nu au nicio legătură cu prevederile art. 16 din același act normativ, în temeiul cărora recurentul a formulat plângerea împotriva pârâtei E.D. Recurentul a precizat că, judecătorul fondului a dat în liti
ÎCCJ 2016-03-01
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 561/2016
vingerea organului de soluționare competent în emiterea deciziei, iar analiza plângerii prealabile se face în raport de susținerile părților, de dispozițiile legale invocate de acestea și de documentele existente la dosarul cauzei. În condi
ÎCCJ 2013-09-13
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6168/2013
civ. și s-a întocmit referat pentru constatarea perimării la aceeași dată. 2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. 101 din 20 mai 2011, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a constatat perimarea cererii de
Sursă