ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 244/2013

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrative și fiscal, la data de 25 octombrie 2010, reclamantul M.A. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Președintele Consiliului Superior al Magistraturii pentru refuzul nejustificat de a-i fi rezolvat cererea pe care le-a adresat-o la data de 17 august 2010, primită la data de 18 august 2010. A solicitat, totodată obligarea pârâților la repararea pagubei ce i-a fost cauzată. În fapt, reclamantul a arătat că prin cererea adresată pârâților la 17 august 2010 (a cărei primire a fost confirmată de C.S.M.

la 18 august 2010) le-a solicitat să supună analizei Comisiei de Disciplină a C.S.M. abuzurile săvârșite de Președintele Tribunalului Vrancea, de Președintele secției comerciale și de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Vrancea și de Judecătorul de serviciu din data de 30 iunie 2010 de la această instanță, abuzuri constând în refuzul acestora de a înregistra acțiunea prin care a chemat în judecată, la Secția de Contencios a Tribunalului Vrancea, pe SC E.F.M.N. SA și prin trimiterea dosarului spre soluționare unei instanțe necompetente, respectiv Judecătoria Focșani.

Cea din urmă instanță, tot incorect, a arhivat dosarul, l-a înregistrat drept cauză civilă sub nr. 10075/231/2010 și i-a stabilit termen la 12 octombrie 2010. Față de această stare de fapt, solicită reclamantul a se reține că acțiunea sa este întemeiată, pentru că pârâții refuză nejustificat a-i rezolva cererea și prin acest refuz, contrar legii, i-au creat un prejudiciu constând într-o pagubă iminentă, de ordin material și previzibil, prin perturbarea gravă a funcționării activității de judecată, iar nesoluționarea cererii sale prin refuzare în mod nejustificat este asimilată unui act administrativ unilateral. Reclamantul a precizat că prejudiciul cauzat este în sumă de 20.000 RON reprezentând aproape 10% din valoarea cererii de chemare în judecată a furnizorului de energie electrică, cerere care nici după 103 zile de la data depunerii la Tribunalul Vrancea, secția de contencios administrative, încă nu se află pe rolul instanței respective.

Pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, ca nefondată, arătând că Inspecția judiciară a trimis deja reclamantului un răspuns, în conformitate cu dispozițiile legale incidente. 2. Hotărârea instanței de fond. Prin sentința nr. 4658 din 5 iulie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că cererea trimisă de reclamant la 17 august 2010 către C.S.M. are ca obiect sesizarea autorității pârâte cu privire la săvârșirea unor abateri disciplinare de către magistrați din cadrul Tribunalului Vrancea. Pârâtul a răspuns reclamantului prin adresa din 17 noiembrie 2010, depusă la dosar, prin care s-a comunicat în esență că în urma verificărilor efectuate în limitele legale de competență nu s-au constatat fapte sau împrejurări de natură a fi calificate drept abateri disciplinare.

Prin cererea depusă la dosar la 17 martie 2011, reclamantul susține că răspunsul comunicat de C.S.M. este „eronat”. Curtea a constatat că motivele ce stau la baza acestor susțineri nu pot face obiectul analizei în prezenta cauză, având ca obiect plângerea împotriva refuzului nejustificat de soluționare a cererii. Curtea a înlăturat susținerile reclamantului privind tardivitatea comunicării răspunsului. Prin cererea adresată C.S.M., reclamantul a învederat aspecte privind înregistrarea unui dosar pe rolul Tribunalului Vrancea și a solicitat pârâtei să aprecieze dacă „prezenta intervenție face obiectul analizei Consiliului disciplinar din cadrul C.S.M.”. Această cerere constituie o sesizare, verificarea de către CSM a situației de fapt expuse necesită o perioadă de timp rezonabilă.

Pentru efectuarea acestor verificări și formularea concluziilor nu este aplicabil termenul de 30 de zile pentru soluționarea petițiilor. 3.Recursul declarat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul a susținut, în esență, că a fost vătămat în interesul legitim de către pârâți, prin nesoluționarea în termenul legal a cererii sale de către Consiliul Superior al Magistraturii A arătat că instanța a aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 554/2004, referitoare la termenii și expresiile din lege. De asemenea, a apreciat greșit și asupra faptului că pârâții nu au răspuns în termenul legal solicitărilor sale, pe motiv că acest fapt nu ar fi asimilabil actelor administrative individuale.

Or, a susținut recurentul, Legea nr. 554/2004 prevede termenul de 30 de zile pentru soluționarea cererilor, instanța, de altfel neprecizând nici un alt termen în care pârâții ar fi trebuit să soluționeze cererea sa. II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Argumente de fapt și de drept relevante Reclamantul M.A. a formulat, în condițiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, republicată, cu modificările completările ulterioare ulterioare, o cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii și Președintele Consiliul Superior al Magistraturii, prin care a solicitat instanței obligarea pârâților la soluționarea cererii adresate acestora la data de 17 august 2010, precum și la repararea pagubei ce i-ar fi fost cauzată.

Prin sentința civilă nr. 4658 din 05 iulie 2011, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamantul M.A., ca neîntemeiată. Înalta Curte apreciază că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică. Prin memoriul înregistrat sub nr. 1/22168/1154 din 18 august 2010 la Consiliul Superior al Magistraturii și transmis apoi Inspecției Judiciare unde a fost înregistrat sub nr. 1992/IJ/l 547/SIJ/2010, reclamantul și-a exprimat nemulțumirea cu privire la o cerere de chemare în judecată formulată de acesta și înaintată Tribunalului Vrancea,, secția de Contencios administrativ și fiscal, învederând faptul că această cerere a fost greșit înaintată Judecătoriei Vrancea, fiind calificată ca o cerere în pretenții comerciale.

Inspecția judiciară a răspuns la sesizarea recurentului prin adresa nr. 1992/IJ/l 547/ȘI J/l7.11.2010 (f 24 ds. fond) comunicându-i acestuia că, în urma verificărilor efectuate, nu s-au constatat fapte sau împrejurări de natură a fi calificate drept abateri disciplinare în sensul legii sau care să impună luarea unor măsuri de competența Consiliului Superior al Magistraturii. Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i)) din Legea nr. 554/2004, prin refuz nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabil.

Având în vedere că intimatul C.S.M. a răspuns la memoriul formulat de reclamantul M.A., Înalta Curte apreciează că, în mod corect, instanța de fond a reținut că sunt neîntemeiate susținerile acestuia privind existența unui refuz nejustificat din partea Consiliului Superior al Magistraturii de a-i soluționa cererea. În ceea ce privește nerespectarea termenului de 30 de zile de către intimata pârâtă Înalta Curte constată că în cauză termenele aplicabile sunt cele prevăzute de Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în vigoare la momentul formulării memoriului de către reclamant, astfel că nu pot fi reținute susținerile recurentului referitoare la nerespectarea termenelor prevăzute de Legea nr. 554/2004.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs În concluzie, Înalta Curte, constatând că soluția primei instanței de fond este legală și temeinică, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de M.A. împotriva sentinței nr. 4658 din 5 iulie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2013.