ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 244/2013

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

în judecată

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrative și fiscal, la data de

25

octombrie

2010, reclamantul M.A. a chemat în

judecată pe pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Președintele

Consiliului Superior al Magistraturii pentru refuzul nejustificat de a-i fi

rezolvat cererea pe care le-a adresat-o la data de 17 august 2010, primită la

data de 18 august 2010. A solicitat, totodată obligarea pârâților la repararea

pagubei ce i-a fost cauzată.

În fapt, reclamantul a

arătat că prin cererea adresată pârâților la 17 august 2010 (a cărei primire a fost

confirmată de C.S.M. la 18 august 2010) le-a solicitat să supună analizei Comisiei

de Disciplină a C.S.M. abuzurile săvârșite de Președintele Tribunalului Vrancea,

de Președintele secției comerciale și de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului

Vrancea și de Judecătorul de serviciu din data de 30 iunie 2010 de la această instanță,

abuzuri constând în refuzul acestora de a înregistra acțiunea prin care a chemat

în judecată, la Secția de Contencios a Tribunalului Vrancea, pe SC E.F.M.N. SA și

prin trimiterea dosarului spre soluționare unei instanțe necompetente, respectiv

Judecătoria Focșani. Cea din urmă instanță, tot incorect, a arhivat dosarul, l-a

înregistrat drept cauză civilă sub nr. 10075/231/2010 și i-a stabilit termen la

12 octombrie 2010.

Față de această stare

de fapt, solicită reclamantul a se reține că acțiunea sa este întemeiată, pentru

că pârâții refuză nejustificat a-i rezolva cererea și prin acest refuz, contrar

legii, i-au creat un prejudiciu constând într-o pagubă iminentă, de ordin material

și previzibil, prin perturbarea gravă a funcționării activității de judecată, iar

nesoluționarea cererii sale prin refuzare în mod nejustificat este asimilată unui

act administrativ unilateral.

Reclamantul a precizat

că prejudiciul cauzat este în sumă de 20.000 RON reprezentând aproape 10% din valoarea

cererii de chemare în judecată a furnizorului de energie electrică, cerere care

nici după 103 zile de la data depunerii la Tribunalul Vrancea, secția de contencios

administrative, încă nu se află pe rolul instanței respective.

Pârâtul Consiliul Superior

al Magistraturii a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, ca nefondată,

arătând că Inspecția judiciară a trimis deja reclamantului un răspuns, în conformitate

cu dispozițiile legale incidente.

de fond.

Prin sentința nr. 4658

din 5 iulie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că cererea trimisă de reclamant la 17 august 2010 către

C.S.M. are ca obiect sesizarea autorității pârâte cu privire la săvârșirea unor

abateri disciplinare de către magistrați din cadrul Tribunalului Vrancea.

Pârâtul a răspuns reclamantului

prin adresa din 17 noiembrie 2010, depusă la dosar, prin care s-a comunicat în esență

că în urma verificărilor efectuate în limitele legale de competență nu s-au constatat

fapte sau împrejurări de natură a fi calificate drept abateri disciplinare.

Prin cererea depusă la

dosar la 17 martie 2011, reclamantul susține că răspunsul comunicat de C.S.M. este

„eronat”.

Curtea a constatat că

motivele ce stau la baza acestor susțineri nu pot face obiectul analizei în prezenta

cauză, având ca obiect plângerea împotriva refuzului nejustificat de soluționare

a cererii.

Curtea a înlăturat susținerile

reclamantului privind tardivitatea comunicării răspunsului.

Prin cererea adresată

C.S.M., reclamantul a învederat aspecte privind înregistrarea unui dosar pe rolul

Tribunalului Vrancea și a solicitat pârâtei să aprecieze dacă „prezenta intervenție

face obiectul analizei Consiliului disciplinar din cadrul C.S.M.”.

Această cerere constituie

o sesizare, verificarea de către CSM a situației de fapt expuse necesită o perioadă

de timp rezonabilă. Pentru efectuarea acestor verificări și formularea concluziilor

nu este aplicabil termenul de 30 de zile pentru soluționarea petițiilor.

3.Recursul declarat în

cauză.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul a susținut,

în esență, că a fost vătămat în interesul legitim de către pârâți, prin nesoluționarea

în termenul legal a cererii sale de către Consiliul Superior al Magistraturii

A arătat că instanța a

aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 554/2004, referitoare la termenii și expresiile

din lege. De asemenea, a apreciat greșit și asupra faptului că pârâții nu au răspuns

în termenul legal solicitărilor sale, pe motiv că acest fapt nu ar fi asimilabil

actelor administrative individuale.

Or, a susținut recurentul,

Legea nr. 554/2004 prevede termenul de 30 de zile pentru soluționarea cererilor,

instanța, de altfel neprecizând nici un alt termen în care pârâții ar fi trebuit

să soluționeze cererea sa.

II.Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Înalta Curte, analizând

actele și lucrările dosarului, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele

ce vor fi expuse în continuare.

Argumente de fapt și

de drept relevante

Reclamantul M.A. a formulat,

în condițiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, republicată,

cu modificările completările ulterioare ulterioare, o cerere de chemare în judecată

în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii și Președintele Consiliul

Superior al Magistraturii, prin care a solicitat instanței obligarea pârâților la

soluționarea cererii adresate acestora la data de 17 august 2010, precum și la repararea

pagubei ce i-ar fi fost cauzată.

Prin sentința civilă nr. 4658 din 05 iulie 2011,

Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamantul M.A., ca neîntemeiată.

Înalta Curte apreciază

că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.

Prin memoriul înregistrat

sub nr. 1/22168/1154 din 18 august 2010 la Consiliul Superior al Magistraturii și

transmis apoi Inspecției Judiciare unde a fost înregistrat sub nr. 1992/IJ/l 547/SIJ/2010,

reclamantul și-a exprimat nemulțumirea cu privire la o cerere de chemare în judecată

formulată de acesta și înaintată Tribunalului Vrancea,, secția de Contencios administrativ

și fiscal, învederând faptul că această cerere a fost greșit înaintată Judecătoriei

Vrancea, fiind calificată ca o cerere în pretenții comerciale.

Inspecția judiciară a

răspuns la sesizarea recurentului prin adresa nr. 1992/IJ/l 547/ȘI J/l7.11.2010

(f 24 ds. fond) comunicându-i acestuia că, în urma verificărilor efectuate, nu s-au

constatat fapte sau împrejurări de natură a fi calificate drept abateri disciplinare

în sensul legii sau care să impună luarea unor măsuri de competența Consiliului

Superior al Magistraturii.

Potrivit dispozițiilor

art. 2 alin. (1) lit. i)) din Legea nr. 554/2004, prin refuz nejustificat de a soluționa

o cerere se înțelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu

rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea

în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a

cererii sau, după caz, a plângerii prealabil.

Având în vedere că intimatul

C.S.M. a răspuns la memoriul formulat de reclamantul M.A., Înalta Curte apreciează

că, în mod corect, instanța de fond a reținut că sunt neîntemeiate susținerile acestuia

privind existența unui refuz nejustificat din partea Consiliului Superior al Magistraturii

de a-i soluționa cererea.

În ceea ce privește nerespectarea

termenului de 30 de zile de către intimata pârâtă Înalta Curte constată că în cauză

termenele aplicabile sunt cele prevăzute de Legea nr. 317/2004 privind Consiliul

Superior al Magistraturii, în vigoare la momentul formulării memoriului de către

reclamant, astfel că nu pot fi reținute susținerile recurentului referitoare la

nerespectarea termenelor prevăzute de Legea nr. 554/2004.

Temeiul legal al soluției

adoptate în recurs

În concluzie, Înalta Curte,

constatând că soluția primei instanței de fond este legală și temeinică, în temeiul

art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat

de M.A. împotriva sentinței nr. 4658 din 5 iulie 2011 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie

2013.